271 matches
-
prin subtilitatea decriptării, prin finețea receptării. Succint, amintim câteva de acest gen: Oedip, Ulisse, Orfeu, Euridice, Penelopa, Sheherezada, Sybilla, Cassandra etc. Se obișnuiește a se identifica și cuvinte-cheie ale interferențelor miticului în atitudinile afective și intelectuale ale receptorului: Cosmos, Eros, Hybris, Logos, Phisis, Eidos, Paideia, Virtus etc.139 Uneori, se subliniază aspectul relevant al posibilității de a diferenția naratologic operele literare. De pildă, scriitura interesantă a lui Karen Blixen devine pretext pentru a opera următoarea distincție: "To call to the divine
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
este Demetra, nu are nimic din simbolismul vegetal al Proserpinei, nu este femeia vampir și nu păstrează nimic sau aproape nimic din trăsăturile mitice ale marilor eroine dramatice, nu este vreo Bachantă deambulînd cu părul despletit și pieptul străpuns de hybris și sileni. Nimic din toate aceste nu găsim la Cătălina. Însuși Eminescu, aici În Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. aceasta poemă, pare să fie străin În descrierea personajului său de morfologia veacului romantic, de resurgențele marilor mituri europene. Trebuie amintit
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
filtrată printr-un fel de vocație contemplativă. Aceasta îi permite și să desfășoare, în unele texte, o imagerie complicată, o serie de scheme și mecanisme amintind de scenografiile marilor tragedieni, revalorizați prin intermediul unei intertextualități vii. Produsele tipice ale tragicului grecesc, hybris și nemesis, spre exemplu, potențează, în cazul utilizării lor din Melancolia pietrei, prăbușirea aproape ireversibilă într-un sine maladiv a lumii actuale, guvernată, mai mult ca oricând, de niște dei otiosi aflați departe de orice avatar al complicaților locuitori olimpieni
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al conflictului tragic așa-zicînd extern, unde elementele opoziției sînt individul și propriul lui destin, la cel neoclasic, al tensiunii interne, unde termenii dichotomiei sînt descriși de natura duală a eroului și, în sfîrșit, la cel modern, al confruntării induse de hybris, unde beligeranții devin personajul și limita pe care el încearcă să o depășească. În toate variantele, războiul se încheie, invariabil, cu victime (directe ori colaterale). Victima principală e protagonistul tragic, inapt de alegere. Acest protagonist se opune, în cazul tragediei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ale propriei personalități (de tipul datoriei și pasiunii!), sucombînd sub apăsarea lor. La debutul modernității, în proza unor autori precum Melville și Hawthorne, același protagonist, mînat acum de un orgoliu enorm, se avîntă în provocarea limitelor personale, ajungînd subiect de hybris. Limita nu poate fi totuși depășită, iar individul va fi din nou, în consecință, eradicat. Desigur, în literatură, aceste forme de tragic nu există în stare pură, ci în multiple combinații. Teoreticienii domeniului le-au separat, supunîndu-le unor analize paralele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
poate fi totuși depășită, iar individul va fi din nou, în consecință, eradicat. Desigur, în literatură, aceste forme de tragic nu există în stare pură, ci în multiple combinații. Teoreticienii domeniului le-au separat, supunîndu-le unor analize paralele. În realitate, hybris-ul poate fi intuit, de exemplu, în comportamentul eroului de tragedie clasică, atunci cînd el crede că poate învinge impenetrabilitatea destinului propriu. De asemenea, dualitățile psihologice ireconciliabile din neoclasicism se manifestă și ca teme de tragedie clasică (Oedip al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
literară mondială și le vom folosi, prin urmare, ca exemple ale tezei deja enunțate. Prin construcțiile sale estetice, autorul Sonetelor sugerează că tragedia nu se grefează numai pe dualități de situație (destin nefast), de sentimente (natură scindată) sau de orgolii (hybris intempestiv), ci și pe tensiunea culturală, pe ciocnirea ferventă a mentalităților colective. Personajul tragic shakespearian este mereu (și) prizonierul unui interval mentalist, ale cărui contradicții insolvabile îl depășesc. El nu-și poate asuma schizoidia culturală și, ultimativ, se prăbușește, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Eu sînt Bufon. Tu nu ești nimic" (Shakespeare I, 5, 190-1, 1183). În transferul puterii dinspre realitate către reprezentare, protagonistul nu și-a pierdut numai autoritatea de vîrf al piramidei, ci însăși identitatea. E aici, fără dubiu, și o provocare (hybris) a limitei umane (valabile, iată, și pentru conducătorii absoluți!), însă observăm, mai presus de orice, războiul dintre două reprezentări culturale: exercițiul și mimarea actului de putere. Înainte de a-și începe acțiunea diabolică, de eliminare a lui Duncan de la vîrful piramidei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
răzbunare, iar harponierul bizar, Fedallah, adus în secret de Ahab la bord, vorbește și el, profetic, despre iminenta moarte a echipajului, dacă nu se va depăși această virulență a căutării lui "Moby Dick"). Eroul melvillian suprapune uciderea mamiferului cu un hybris personal. Astfel, Ahab se manifestă, din unghiul eșecului final, mai degrabă ca o figură de tragedie. Monomania lui seamănă cu "încremenirea" mentală a personajelor clasice, pentru care destinul tragic se leagă întotdeauna de ideea unei captivități psihologice. Viziunea "subiectivată" a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Căpitan Ahab, construit pe calapodul psihologic al unei peratologii romantice, vrea să depășească limita permisivității și posibilității umanului "limită" sugerată de enigmatica și, totodată, maiestuoasa balenă albă -, neglijînd tocmai faptul că umanul nu poate fi decît limitat și imperfect. Rezultatul hybris-ului său devine astfel previzibil: disoluția apocaliptică în plan ontologic. Dacă tragedia lui Vere e acceptarea necesității, cea a lui Ahab ajunge să fie una de inacceptare funciară a condiției date. Ambele forme de expresie tragică se suprapun însă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de gen dintre filosofie și literatură, rod al disputelor dintre susținătorii continuării proiectului modern și postmoderni, poate fi un exemplu în acest sens, dar și eludarea în interiorul unui singur domeniu a delimitărilor riguros stabilite reliefează acest proces al formelor hibride. Hybris-ul pare a fi una dintre condițiile postmodernității, care, așa cum susținea Matei Călinescu, poate fi caracterizată de un "eclectism rafinat" sau, în termenii lui Scarpetta, de "impuritate". Toate stilurile par a fi valabile într-o manieră dialectică ce presupune un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în considerare decât în cursul unei critici a filosofiei. Conceptul de cotidianitate nu vine din cotidian; nu îl reflectă; el ar exprima mai curând transformarea sa proiectată drept posibilă în numele filosofiei"377. Deoarece cotidianul survine de cele mai multe ori ca amestec (hybris), o "filosofie a cotidianului" include în sine un echivoc; Lefebvre pare a-i acorda doar valența de reflecție despre cotidian, excluzând-o într-o anumită măsură pe aceea de filosofie care aparține cotidianului și este conținută în el378. La fel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
surprins termenul de seducție este aceea de refulat al discursului tradițional, deoarece se dezice de prezența pură, de stabilitate și de o structură văzută ca închidere, mizând, dimpotrivă, pe deschidere, precum și pe un discurs filosofic hibrid, impur. Dacă la greci hybris-ul reprezenta încălcarea măsurii, seducția se pliază acestui concept, transgresând limitele prea înguste ale discursului clasic. Cu toate acestea, ea este destinată paradoxului: deși vrea să deconstruiască sau să deturneze toate conceptele filosofice, precum și orice metanarațiune, seducția devine, aproape împotriva
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vina lor și de a se autopedepsi"202. Ghiță se vede plătind printr-o suferință nemeritată pentru o faptă pe care i-a pus-o în spate destinul, Dumnezeu. El încearcă să livreze cititorului o imagine similară cu căderea în hybris a eroului oedipian: Și omul foarte lesne se împacă cu păcatele sale "Ei! Ce să-mi faci?! își zise Ghiță în cele din urmă. Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în minte ceva mai tare
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
încălcând legea morală a vremii sale, însușită ca proprie lege odată cu credința în zei. Eroul tragediei antice e tragic pentru suferința justificată, asumată pentru refacerea echilibrului cetății, clătinat prin paricid și incest, și nu pentru suferința nejustificată prin căderea în hybris; deși fapta sa este infinit mai puțin gravă decât dubla crimă care i-a fost imputată. Lui Ghiță îi lipsesc și inocența și lupta pentru restaurarea echilibrului pierdut, de aceea el nu stârnește mila, ci mai curând groaza, care nu
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
mult nu-mi doresc", scrie despre ea Holderlin. Aceasta e adevărata fericire, pe care cei mai mulți oameni n-o caută și n-o râvnesc, pentru că ea îi poate distruge. A trăi ca zeii, fie doar și pentru o clipă, e un hybris care se plătește. Bineînțeles, nu aceasta e fericirea din "Declarația drepturilor omului". Dacă aici se spune că oamenii urmăresc fericirea ca fiind bunul suprem al vieții, se are în vedere un cu totul alt sens al cuvântului, mult mai "sociologic
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
lui n-ar fi fost rănită de raptul și de ofensa lui Agamemnon. De aceea, în aserțiunile lui de excelență străbate un accent care le face mișcătoare. Pe de altă parte, Ahile, trufașul Ahile, nu este o întrupare a nemăsurării (hybris) pentru bunul motiv că își cunoaște limitele. Nu numai pe acelea ca sfetnic al aheilor (un ascendent dintre cele mai onorate), recunoscând că mai sunt și alții cel puțin deopotrivă cu el (Nestor, Odiseu). Dar chiar limitele forței lui de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lui n-ar fi fost rănită de raptul și de ofensa lui Agamemnon. De aceea, în aserțiunile lui de excelență străbate un accent care le face mișcătoare. Pe de altă parte, Ahile, trufașul Ahile, nu este o întrupare a nemăsurării (hybris) pentru bunul motiv că își cunoaște limitele. Nu numai pe acelea ca sfetnic al aheilor (un ascendent dintre cele mai onorate), recunoscând că mai sunt și alții cel puțin deopotrivă cu el (Nestor, Odiseu). Dar chiar limitele forței lui de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
autentice. Nu în ultimul rând, absurdul se întrevede la Caragiale în intuiția nonsensului existenței, revelat atât prin "tăcerea" grăitoare a lui Anghelache, cât și prin absolutizarea rolului hazardului, al contratimpului sau al capriciului unei instanțe metafizice care penalizează categoric orice hybris. Este drept că nici victimele acestei forțe superioare, nici ea însăși nu sunt absurde, ci, mai degrabă, antrenate într-o confruntare zadarnică, soldată invariabil cu eșecul penibil al omului. Ducând la extrem acest ridicol schimb de replici între forțe antagonice
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care se reactualizează marile mituri urbane de la origini (mândria deșartă din Babel, corupția Babilonului, perversiunea Sodomei, puterea Romei, distrugerea Troiei, moartea din Iș și revelația din Ierusalim). În fine, acest "super-oraș" este pe măsura "lipsei de măsură a super-eroului", cu hybris-ul său, "placă turnantă a lumii capitaliste, câmp de luptă, punct strategic geo-politic" și cadrul ideal pentru aventuri eroico-războinice. Sub influența benzilor desenate devine "decorul unei reinvestiții imaginare în care fantasticul pune stăpânire pe acest decor și acoperă realul", vehiculând
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mai Întoarcă. Eu eram aici și În altă parte În mod simultan și cel plecat din mine altundeva nu mai revenea parcă niciodată În Întregime ca să se reintegreze În corpul meu. (ieri) Cel mai profund lucru din cultura greacă e hybris-ul. Polemizez cu lectora de universală În legătură cu această noțiune. Cine depășește măsura? Care sunt raporturile Între transcendență și imanență? Cine sunt mai puternici? Zeii sau oamenii? De către cine se comite hybris-ul? De către oameni Împotriva oamenilor? De către oameni Împotriva zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ieri) Cel mai profund lucru din cultura greacă e hybris-ul. Polemizez cu lectora de universală În legătură cu această noțiune. Cine depășește măsura? Care sunt raporturile Între transcendență și imanență? Cine sunt mai puternici? Zeii sau oamenii? De către cine se comite hybris-ul? De către oameni Împotriva oamenilor? De către oameni Împotriva zeilor? De către zei Împotriva zeilor? De către zei Împotriva oamenilor? De ce, mă rog, atâtea depășiri, atâtea Erinii, atâtea răzbunări etc.? „Motorul“ hybris-ului Îl ambalează la maximum și Shakespeare. Numai la noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Cine sunt mai puternici? Zeii sau oamenii? De către cine se comite hybris-ul? De către oameni Împotriva oamenilor? De către oameni Împotriva zeilor? De către zei Împotriva zeilor? De către zei Împotriva oamenilor? De ce, mă rog, atâtea depășiri, atâtea Erinii, atâtea răzbunări etc.? „Motorul“ hybris-ului Îl ambalează la maximum și Shakespeare. Numai la noi nu se Întâmplă nici o depășire de măsură. Prea rezolvăm totul pe furiș În lirică resemnare. Se pare că ne lipsește tăierea de capete?! (toamna) M-am surprins astăzi spionând Împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
universală nu Înțelege și mă pune să-i povestesc Faust, ca să se Încredințeze că am citit textul. Insist: fausticul este o provocare a realului În limitele livrescului. Cultura se reîntoarce către natură spre a supraviețui; din impactul lor se naște hybrisul, la fel ca În tragedia greacă. Tragedia nu e omologabilă În nici una din cele două stări; doar fausticul provoacă situația entropică generatoare de tragic. (miercuri) În timp ce sunt În pat cu A., simt că ceva mă răpește din prezent și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se lăcomesc. Tu prea vrei să fii În surplus În tot ce faci. Te prefaci Înfometată și când ești plină. Mănânci prin imitație, de frică să nu-ți piară pofta. Te arunci În toate fără măsură. Fii atentă, că orice hybris se pedepsește, cum spuneau, În Antichitate, acei greci nebuni!“. Îmi mai pun Încă trei felii barosane, le mănânc demonstrativ, pe când ea se uită la mine cu o admirație copilăroasă. Sug Însetat Încă o sticlă din licoarea lui Cantemir. Mă ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]