205 matches
-
ref id=”1”>A se vedea James Billington, Fire in the Minds of Men. Origins of the Revolutionary Faith, Basic Books, New York, 1980, pp. 1-24.</ref> Promisiunile neîmplinite ale lui 1789 sunt magma din care se hrănește fascinația revoluționară. Precedentul iacobin oferă modelul de la care se revendică o nouă specie antropologică, fascinată de investigarea posibilităților schimbărilor sociale. Opoziția „reacțiunii“, severitatea represiunii, solitudinea insurgen ților sunt factorii care explică, încă de la finele secolului al XVIIIlea, fizionomia particulară care va marca sensibilitatea revoluționară
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Aici, ca și în alte puncte, Franța indică Europei drumul de urmat. Răscoala de la Lyon, confruntarea socială a anului 1848, Comuna din Paris sunt etapele traseului care duce la dialectica leninistă. Un nume ipostaziază energia conspiratorială și intransigența de inspirație iacobină: Auguste Blanqui. Lecția profetică a unei mișcări ce aspiră să domine și să organizeze societatea, recurgând la violența purificatoare, va fi prelucrată de marxism și de leninism, succesiv. Revoluția socială este inimaginabilă în absența unui partid care să se definească
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
de după 1848, pe liberalii radicali celorlalte familii politice. În cele din urmă, o aproximare corectă a semnificației juni mismului nu poate fi realizată în absența clarificării relației dintre liberalismul conservator/moderat, pe de o parte, și radicalismul politic de extracție iacobină, pe de altă parte. Memoria posterității este dominată de o schemă de interpretare pe cât de simplă în articulațiile sale, pe atât de influentă în capacitatea ei de a genera „legenda neagră“ asociabilă gândirii conservatoare. În această paradigmă de lectură, câmpul
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
teni, fideli unei logici conspiratoriale, preferă ridicarea insurec țională și complotul, liberalconser vatorii op tează, în mod lipsit de ambiguitate, pentru moderație și parla mentarism cenzitar. Prudența este corolarul unei rezerve față de etica improvizației instituționale. Adu nările populare, agitările instigate iacobin, îndemnurile la întronarea egalității sociale au un aer familiar, care explică delimitarea junimistă de la 1870.<ref id=”1”>A se vedea Ioan C. Filitti, „Un liberal clasic, Barbu Catargiu“, în Pagini din istoria României moderne, București, 1935.</ref> Opțiunile junimiste
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
în epoca de după 1866, ca un răspuns la provocarea ridicată de supraviețuirea acestui tip antropologic al revoluționarului în mediul românesc. Adaptând, ca urmare a unui proces de aculturație, ipotezele liberal conservatoare europene, junimiștii au rezistat cântecului de sirenă al radicalismului iacobin. Stigmatizarea formelor fără fond derivă, organic, din această suveranitate a rațiunii, suveranitate în numele căreia practica junimistă descurajează fanatismul utopic. În contrast cu ramura radicală munteană, junimismul ilustrează pedagogia spiritului critic. „Revoluționarului“ îi este preferată efigia omului politic ceși asumă modestia obiectivelor, în numele prudenței
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Constituției de la 1866 și întronarea prințului străin furnizează Junimii două dintre punctele centrale ale imaginarului ei politic - fidelitatea față de compromisul constituțional, față de proprietate, libertatea și domnia legii, pe de o parte, și atașamentul față de dinasticism și ostilitatea față de resurecția republicanismului iacobin, pe de altă parte. Până la 1914, junimismul va alege să se asocieze cu ordinea juridică și po litică care mizează pe reprezentarea parlamentară în limitele votului cenzitar. Gradualismul junimist poate fi înțeles și ca o manieră de a proteja Constituția
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
care controlează autocratic mersul întregii societăți. Suveranitatea statului se traduce prin mandatarea unei elite de a trasa drumul către viitor, fără ca individul sau comunitatea să poată interveni semnificativ. Evoluționismul junimist este contra acestei direcții pe care se fondează dogma modernității iacobine. Alternativa junimistă este hrănită, cum sa și notat, încă din epocă, de lectura și relectura tomului lui Bu ckley, Istoria civilizației în Anglia. Din textul lui Buckley, junimismul extrage pledoaria pentru limitarea puterii de decizie a statului, limitare care să
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
lui Carp o obsesie a policentrismului: modernizarea ro mânească păcătuiește prin concentrare administrativă și prin hipertrofiere. Anemia vieții locale, tendința de a acorda Centrului putere de decizie prin ucaz sunt semnele unei patologii care își are originile îndepărtate în mecanica iacobină și bonapartistă a constituirii națiunii. Lectura lui Buckley, realizată de Pogor, se întâlnește, fecund, cu cea lui Tocqueville, realizată de P.P. Carp. Policentrismul său este esențial în direcția unei terapii care să stăvilească elanul radicalismului revoluționar, încurajând autoguvernarea care să
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
pe realitatea subjacentă a Răului ce trebuie exorcizat, a mîntuirii ce trebuie asigurată". Mitul "vîrstei de aur", al "revoluției salvatoare", ori al "complotului malefic", intens utilizate de toate societățile comuniste, fac parte din "inventarul clasic" al imaginarului politic. "De la teroarea iacobina la teroarea stalinistă, acuzația de complot nu a încetat să fie folosită de putere pentru a se debarasa de suspecți sau de oponenți" (Raoul Girardet). Dintre societățile de tip totalitar, cele comuniste (fără îndoială și pentru că extinderea, mult mai mare
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
a Complotului în cronica unor confruntări majore trăite în ultimele două secole de societățile Occidentului? Și cum, pe de altă parte, s-ar putea ignora funcția cu totul strategică ce i-a fost adesea atribuită? O știm cu toții, de la teroarea iacobină la teroarea stalinistă, acuzația de complot nu a încetat să fie folosită de putere pentru a se debarasa de cei suspecți sau de oponenți, pentru a-și legitima epurările, ca și pentru a-și ascunde propriile erori sau propriile decepții
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
cronologic este abolit, ceea ce este relativ în situații și evenimente este uitat; din substratul istoric nu mai rămîn decît cîteva fragmente ale unor amintiri trăite, deteriorate și trecute în transcendent de către vis. De pildă, ceea ce face Barruel asimilînd masoneria dictaturii iacobine este contrazis de o simplă observație: "întrucît nici o taină, nici o întrunire secretă nu pot fi tolerate într-o Republică", lojele au fost puse la grea încercare prin teroare; mulți dintre membrii lor și-au sacrificat viața, mulți alții s-au
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
referință istorică, obiecte ale unui cult retrospectiv și totodată modele de organizare colectivă. "De la romani încoace lumea s-a golit", proclamă Saint-Just, și recunoaște rolul pe care 1-a avut imaginea Spartei și a Romei republicane nu numai în retorica iacobină, dar, și mai profund, în universul intelectual și moral al celor din Convenția montagnarzilor și al celor ce s-au vrut urmașii lor. Se cunoaște, de asemenea, insistenta referire la Evul Mediu, în istoria sensibilității franceze începînd cu ultimii ani
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de ore, rînd pe rînd de bătrînii în vîrstă de șaizeci de ani..." Un curios paradox face totuși ca acele virtuți ale curajului și fidelității, ale goliciunii, ale loialității și pietății, inspirate de modelul antic și predicate de o etică iacobină, să fie aceleași pe care, după cîțiva ani, dar într-un alt context ideologic și afectiv, le vor exalta și susținătorii unei vechi Frânte regale, patriarhale și creștine 50. Elementele de decor oferite de istorie sînt, în mod evident, sensibil
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
II, 4 (26 ianuarie 1990), p. 1 ISTORICUL ȘI ISTORIA Ne-a fost dat să trăim la acest sfârșit de veac și de mileniu scadența unui proces istoric care a început demult și care numără, dacă e să considerăm explozia iacobină ca un moment semnificativ al emergenței sale, taman două secole. Bicentenarul Revoluției franceze, evocat de curând în toată lumea, a pus în lumină eforturile de limpezire a procesului în cauză, eforturi asumate îndeosebi de istorici, se înțelege, dar și de filosofi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
la A. Herzen și N. Cernîșevski, la o întreagă pleiadă de scriitori militanți care n-au încetat să se întrebe asupra vinovăției sociale și a remediilor posibile. Tabloul e complex și derutant. Ecaterina II întoarce spatele "luminilor", Pavel opune tendințelor iacobine un absolutism anacronic, Alexandru I visează, în plină epocă romantică, la hegemonia continentului. Spiritul aulic e încă departe de a se putea întâlni efectiv cu nevoile societății, tensiunile sporesc, odată cu subversitatea și violența. Utopia conservatoare, cultivată la curte, coexistă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Franța, unde communautarisme e folosit peiorativ în presa de mare circulație, pentru a desemna „derapajele comunitare”, „balcanizarea”, extrema dreaptă, antisemitismul (dar și extrema stângă), fundamentalismul islamic; sunt frecvente demascările „ispitei comunitare”, lucru firesc într-o cultură politică edificată pe referințe iacobine și în care l’idée républicaine, liberalismul francez, respinge net orice formă de antistatism sau orice aparentă resurecție a unor referințe și fantasme regresive, cum ar fi punerea în chestiune a separației Bisericii de stat. Uneori francezii opun „Franța republicană
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și care a construit neîncetat în jurul său un personaj ratat al formelor normale, echilibrate și corecte, ca pe un ratat al grupului sub toate dimensiunile sale, „țap ispășitor” al răului social, ne apare imageria monstruoasă, ca de eșafod de ghilotinare iacobină, a formulei discursului clasic psihiatric (în acest fel, pentru E. Kraepelline, unul dintre fondatorii psihiatriei moderne, „un nebun este bun doar mort”), unde se impune și se învață stereotipia reacției față de bolnavul mental (Scheff ,1986, pp. 263-264). Acest fapt constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
controlului social sau din cu totul alt motiv? Trebuie interpretat. Să luăm alt exemplu. Biografii îl descriu pe Joseph Fouché în unanimitate drept o ființă amorală, abilă, perfidă și intrigantă. A fost partizanul Convenției, mai întâi ca girondin, apoi ca iacobin, a contribuit la căderea lui Robespierre, a fost ministru al Directoratului, apoi al Imperiului, apoi, în sfârșit, s-a coalizat cu Ludovic al XVIII-lea și i-a devenit ministru. A afișat întotdeauna valori care conveneau, la momentul oportun: moderație
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
mai degrabă un loc al pluralismelor, unde se pot întâlni și influența reciproc opiniile, prin dialog liber. Noțiunea opusă Republicii de către partizanii legii interdicției este comunitarismul (o contravaloare care ia un sens peiorativ în discuții). Republica laică respinge particularismele. Tradiția iacobină franceză preconizează o putere centrală, care administrează un teritoriu uniform, de la Dunkerque la Marsilia. Dincolo de comunitarism se profilează grupuri intermediare de tot felul, în special etnice, care își afișează identitatea, își revendică drepturile, nesocotind dispozițiile bine puse la punct ale
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
interpretarea de detaliu a cutăror „cazuri” sau evenimente pot, desigur, întruni acordul unor cititori și suscita rezerva altora, dar moralitatea impecabilă, fermitatea convingerilor, militantismul pentru un set de valori morale rămân de necontestat și impun oricui. Cam rigid pe alocuri, „iacobin”, maximalist, inclement și neacomodant, publicistul T. a supărat pe mulți. Alții - de pildă, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Mircea Mihăieș - l-au apreciat la modul superlativ. Poezia lui Dorin Tudoran e paradigmatică pentru acest proces de trecere de la exultanță la intransigență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
cel al suveranității monarhice (n. tr.). 19 "Drepul de a uza și de a abuza" (n. tr.). 20 Maximilien Robespierre (1758-1794), supranumit "Incoruptibilul", este unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai Revoluției franceze, discipol al lui Rousseau, lider al Clubului iacobin, membru în Consiliul Salvării Naționale și responsabil în bună măsură de instaurarea Terorii (n. tr.). 21 Louis Blanc (1811-1882), autor și politician socialist francez. Ca membru în Guvernul provizoriu instaurat după februarie 1848, Louis Blanc promovează dreptul la muncă și
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
și regionale. Exemple din această perioadă au fost: înființarea Statului Autonom (Estado de la Autonomías) în Spania pe baza Constituției din 1978; programul de descentralizare din Franța lansat în 1982; ultima fază a transformării Belgiei dintr-un stat unitar de tip iacobin într-un stat federal puternic descentralizat; reformele constituționale din Italia care căutau să creeze un stat federal; și, ultimul dar nu și cel din urmă, reformele de devoluție din Marea Britanie care au început în a două jumătate a anilor 1990
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a descentralizării într-o încercare de a completa Faza I. Aceste dezvoltări care au avut loc în Franța vor fi examinate în continuare în această carte. Reformele din Belgia au asigurat transformarea țării dintr-un stat unitar clasic de tip iacobin dominat de populația vobitoare de limba franceză, într-un sistem federal complex de comunități lingvistice și regiuni economice în care statul federal deține o poziție aproape reziduală. În Italia, emanciparea autorităților locale s-a desfășurat ca parte a proceselor ample
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
cele din urmă iacobinii au fost responsabili pentru ghilotinarea lui Ludovic al XVI-lea și a familiei sale, un act pe care girondinii l-au dezaprobat cu înverșunare. În final, după cum se știe, Revoluția a dus la teroare și dictatura iacobină, iar în procesul de radicalizare girondinii au fost nimiciți de aceeași violență care îi va distruge în cele din urmă și pe iacobini. Totuși, girondinii au lăsat în urmă un număr de idei care nu au dispărut niciodată în întregime
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
cu excepția celei a lui Proudhon, aveau în comun ideea că Revoluția Franceză fusese dezastruoasă pentru Franța și că statul-națiune, căruia i se asociase sistemul democratic liberal, a fost o monstruozitate. Odată cu instalarea celei de-a Treia Republicii cu guvernele ei iacobine și anticlericale și cu influența masivă din partea francmasoneriei, regionalismul francez a luat o întorsătură politică (deseori implicându-i și pe regionaliștii culturali) prin înființarea câtorva mișcări care pretindeau o autonomie regională mai puternică. În Bretania, una dintre cele mai catolice
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]