277 matches
-
lui înghețată se scurgeau lacrimi mari. Hoțul le simțea alunecîndu-i pe gât și pe piept și o durere fierbinte îi apăsa inima. Privea zăpada spulberată de copitele cailor, înghesuiala dimprejur și nu mai înțelegea nimic. Era ostenit, ostenit... La casa ibovnicei ardea lampa. A bătut în geam. - Cine-i? s-a auzit dinăuntru glasul femeii. - Eu, Paraschiv. I-a deschis. Țiganca îl aștepta cu masa întinsă, numa-ntr-un capot, cu privirile speriate și cu poftă de bărbat. A întrebat de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în brațele sale și-i venea să iasă afară cu ea de gât, să strige hoților, dacă -lar fi auzit: "Bă, s-a terminat cu Bozoncea! A mea-i Didina! N-o mai dau! Iar pe el o să-l sfîftec!" Ibovnica avea jar sub piele. O dată 1-a încolăcit. Nu mai avea Paraschiv puteri. A umplut patul cu părul ei aspru, 1-a mușcat de gât 304 și 1-a răsturnat. Χi plimba gura ca focul pe trupul lui, sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că mi-e frică... Îi era greu celui tânăr. S-a uitat împrejur și și-a adus aminte unde se afla. Didina ședea la geam și asculta. S-a ridicat, scuturîndu-și lenea. A auzit lăutarii mai aproape. Atunci a văzut ibovnica o umbră lungă mișcîndu-se în curte. A țipat, astupîndu-și gura cu pumnul: - Nu știu cine-i afară! S-a răcit pielea pe el. Muierea tremura. Pungașul și-a tras nădragii și cămașa. A scos șișul. Ușa s-a dat de perete și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Zi, d-ăștia mi-ești, ucenicule? Îi trecuse oboseala. La șoseaua Mandravelei, dăduse sluga cfr-ciumarului la o parte și mânase el caii. Trap i-a adus. Nu mai putea să rabde gândul de a-l ști pe Paraschiv în brațele ibovnicei. Îi părea rău că nu 1-a omorât, acolo, la circiumă, să nu mai ajungă până la ea. Aproape de casa Didinei, căruța se împotmolise în noroi și o luase pe jos, tîrîndu-l după el și pe ăl bătrân, mai mult mort
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frig și pe spinare i se bășica pielea. Stăpânul nu ostenise: - Mai na! Mai na! - Las-o! strigă Mînă-mică de sus, de pe trepte. 307 Starostele nu mai auzea. I se măriseră ochii și-și căuta cuțitul, să-i taie nasul ibovnicei. Îl durea rana de la mână, că-l pălise și pe el Paraschiv, și furia fl orbi. Sandu a crezut c-o omoară și s-a aruncat între ei: - Las-o! a strigat, c-o mai iubea încă. Las-o! Bozoncea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să cânte mai departe. Țiganii nu mai puteau. Au fugit unul câte unul... Mînă-mică a aprins focul, a șters sângele de pe dușumele și-a plecat în cartier după băutură. S-a întors cu câteva sticle și cu mâncare. În casa ibovnicei se încălzise bine. Curvele o înveliseră bine pe Didina în niște cearșafuri și-i făcuseră ceaiuri. I-au uns pielea cu untdelemn și-au lăsat-o să doarmă. Către seară, s-a trezit gagica, cu trupul umflat. Ardea pielea pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că o să împartă totul cu dreptate, frățește, dar le venea peste mână să-i comande cel tânăr. Se cam saturaseră de staroste că-l vedeau bătrân și moleșit, fără poftă de lucru. Se încuia de la o vreme zile întregi cu ibovnica în casă. Și fără el, ceilalți erau parcă fără cap. Nu se mișcau. Lipsea și Treanță, n-aveau ponturi, o duceau prost. Mai dăduseră ei două-trei lovituri, ieșise slab. Acolea, câte o maimuță și vreo patru ghiuluri, nimica toată. Gaborii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mine, să-l lase... S-a dus codoșul. A pândit vreo două zile, până a plecat starostele de acasă. Șezuse tot cu frica-n sân, că, dacă -lar fi simțit Stăpânul, cruce-și punea la cap. A dat buzna peste ibovnică: - Didino! Țiganca a deschis ușa. -Cine-i? - Eu, Gheorghe. -Ce-i? - M-a trimis Paraschiv... 310 Cum s-a mai bucurat sufletul ei, dar nu s-a arătat. - Și dacă? - Zice că să-l lași pe Bozoncea, c-a auzit că-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Codoșul se grăbea: - Ce să-i spun? - Eu știu? Sânt în puterea lui Bozoncea, n-am ce face, să mă fure dacă poate... Gheorghe s-a încruntat. Cădea și el la bănuială: - Didino, tu -lai vândut atuncea, noaptea, pe Paraschiv... Ibovnica a început să se jure, speriată: - Să n-am parte de mama dacă-i adevărat! Ce, e nebun? - Nu-i nebun, știe el ce spune. Am plecat, să nu-ți pară rău... Și-a lăsat-o nedumerită, înfricoșată. Când a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Se adunase lume împrejur si abia au mai avut timp să se strângă. S-au suit în mașini si-au fugit. Degeaba au așteptat hoții Filaretului la biserică. Nunta n-a mai venit. Nașii s-au întors târziu la casa ibovnicei, să spună lăutarilor să nu mai cânte, că s-a spart petrecerea, și furaseră pungașii mireasa, si-l tăiaseră pe ginere. Într-o trăsură, Praporgicu îl desfăcuse pe staroste la cămașă și-i căuta rana. Bozoncea avea obrazul vânăt. N-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Buzău, ba la Focșani, că negustoritul așa este, nu trebuie să tragi în același loc. Omul, cât e el de bun, se face al dracului dacă-i tot dai. Pe la Drăgășani trecea o dată la câteva luni, încărcat cu daruri pentru ibovnică. Când se întorcea, Lina nu se mai 323 Înțelegea cu el. Ce-i făcea Voica, cum îi sucea mințile, se schimbase, începuse s-o bată din nimic. Să fi spus o vorbă, era mare lucru, dar femeia tăcea. Stere căuta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Frumos, frumos și-al dracului! N-o asculta. Se înhăitase cu hoții. La început o dusese greu, până au aflat-o fetele mahalalei că știe să facă de dragoste. Dădea-n bobi, punea argintu-lviu și-l trimitea pe șina tramvaiului ibovnicelor, pe mulți îi adusese înapoi la rostul lor. 324 Ba, câte o muiere înșelată, mai câinoasă, dacă nu-i ajutau acatistele date la biserică pentru îndepărtarea spinului de la inima bărbatului, la ea venea, c-o puică albă. Coana Marița o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
faci ceva, c-am auzit că-i aduci înapoi. Coana Marița puse degetul la gură: - St! Astea nu se potrivesc așa, să știe toată lumea... Și i-a făcut ce i-a făcut și cu Marcu, că a terminat Stere cu ibovnica. Trecuseră luni de când n-o mai văzuse pe Voica. La capătul Griviței oprise convoiul de căruțe și intrase la negustori să târguiască. Cumpărase rochii, pantofi și ciorapi. Pe drum strigase la căruțași, îi înjurase că abia mergeau. Au trecut Piteștiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu mine, Didino, că pe Paraschiv și pe Gheorghe i-a luat poliția... - Ce-mi tot spui?! - Sânt la gros. - Tu i-ai vândut, Sandule! -Ei, și dacă?! - I-ai mâncat fripți, Sandule... - Eu, că nu mai puteam fără tine. Ibovnica începu să pungă. - Ce-ai făcut? Ce-ai făcut? Șutul se apropiase de ea și-o încînta: - Lasă, ce, nu mă ai pe mine? Să vezi ce bine o să Trăim iar împreună, că eu te-am scos din Cruce și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mă belitule, da din muzicuță știi să zici ceva? Știa. I-au dat bacșișul lui și-a pus-o pungașul pe gagică să-i joace: - Ia să te mai văd, Didino, că lui Bozoncea îi băteai cu papucii pe masă... Ibovnica s-a ridicat și i-a făcut voia. Când se învîrtea mai cu foc, cine intră pe ușă? Sandu-Mînă-mică cu una, cloșcă. Trosnitorul s-a oprit, a vrut s-o șteargă, dar Paraschiv a și fost lângă el: - Ce mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mici și verzi, cu părul roșu ca focul... Oho! frumoasă fată... ce cauți așa... ce! c-am spânzurat pe tata - tău... popa blestemat! Râzi tu de el... Ce-ți pasă ție... tu cu noi ai să trăiești... ai să fii ibovnica mea, puiule! Hehehe! zise el râzând și abia ținîndu-se pe picioare... Cum îți par eu, fata mea? Frumos, hai?... frumos băiat... chipos m-a făcut mama... roșu colo... hehehe! și-i place baiatul frumos și roșu fetei celei albe... așa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la peisajul uranic din faza universalistă a lui Heliade. Deschiderea poeziei angajează o retorică (o rețea de teme, figuri) și o modificare a imaginarului poetic. Iatacul lui Ienăchiță și Conachi este depopulat de obiecte, În spațiul sacru nu stă decît „ibovnica slăvită”, eventual oglinda care să-i reproducă imaginea adorată. Iancu Văcărescu, CÎrlova, Bolintineanu, Alecsandri descoperă lumea materiei prin intermediul, e drept, al literaturii. Ei folosesc elemente deja retorizate, Însă orice retorică, spune cineva, reprezintă deja un prim angajament liric. Cum se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așa, o „floarea matinală”, o „tînără suflare.”, o copiliță, În fine, care-și Încetează cîntecul În dimineața vieții. Se observă chiar un regres al vîrstei erotice, de la Văcărești la Bolintineanu și, În genere, la romantici. Cei dintîi cîntă femeia coaptă, ibovnica are o anumită experiență, farmecul ei este studiat. Cunoaște instrumentele seducției și școala tăcerii. Heliade aduce În poezie psihologia puberală. Fata din Sburătorul se adresează cu inocență mamei. Tot Heliade strică tradiția dînd cuvîntul femeii. Obiectul erotic slăvit Începe să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atinge momentul dramatic, prin semne premonitorii: fulgerul, trăsnetul etc ... Semnele caroului nu se văd Însă În această vale a plîngerii sentimentale. Conachi nu-i propriu-zis om al spiritului, modelul lui nu-i anahoretul, gustul cunoașterii nu trece mai departe de „ibovnica slăvită”, cosmosul nu-i grija lui cea mai mare. Deși vorbește de firea Îngerească, ochiul caută lacom bucuriile pămîntești ale iubirii. Senzualitatea lui funciară corupe conceptele spiritului. Poziția lui Conachi față de aceste categorii nu este singulară. Mai toți poeții erotici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală și un cod protocol) al iubirii din care am citat pînă acum cîteva paragrafe. Nu trece, de pildă, neobservat faptul că bărbatul se plînge tot timpul și că virtutea lui cea mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Deabia romanticii vor avea revelația acestei complicități. Văcăreștii, Conachi celebrează femeia amenințînd-o din cînd În cînd cu perspectiva sfîrșitului, Însă nici un moment ei nu simt voluptatea stingerii și nu cred cu adevărat În soluția neantului. 5. A crede Însă că „ibovnica slăvită” este Întruchiparea pură a amorului platonician este o exagerare. Platonismul pe care Petrarca l-a ilustrat În poezia erotică este o inspirație a sufletului, o atracție ce acționează dinafară noastră. Denis de Rougemont Îl definește (În L’amour et
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ceruri”, cunoaște o anumită formă de extaz, Însă extazul lui are o sursă precisă și aceasta nu-i de origine divină. Nota de senzualitate, care este puternică În poezia acestor boieri petrecăreți, trage serios amorul spre formele lui terestre. Slăvita ibovnică nu-i cu totul străină de o anumită corporalitate. Am citat deja elanul sexual al jeluitorului Îndrăgostit, năvala pe care o proiectează În drum spre casă. Mai sînt și alte semne ale ispitei trupului. O poezie (Asară, de-un vac
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În ceasuri Întregi. MÎinilor nu vă-nlemniți, Ci vă dați să pipăiți Și să strîngeți binișor Acel minunat trupșor. Picioarelor, alergați, Săraci, nu mai trepădați, Duceți-vă să-ntîlnesc Stăpîna care-mi slăvesc.” Cum voi arăta mai tîrziu, pentru Anton Pann ibovnica nu-i o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit”, de „rumenețea” care este semnul știut al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest plan. Femeia care provoacă pasiunea erotică este „nostimă” la mers, are „cătare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acest raport, nu Întoarce sensul emisiunii și receptării. Femeia (obiectul) emite laserul, bărbatul (subiectul, marea victimă) deține substanța explozivă: „Căci numai la ochii tăi Au fost scris ochilor mei A se Închina curînd De vreme ce foc aprind”, scrie poetul uneia dintre ibovnicele sale, Elenca. Deși toate părțile trupului sînt cuprinse de foc, locul de preferință al focului este, totuși, pieptul. Aici e vatra lui: „Doamne, giudecător drept, Vezi ce foc Îmi arde-n pept...”. Dacă ochii femeii provoacă focul, ochii bărbatului Îndrăgostit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului sînt anticipate sau urmate de un mare, adînc suspin. CÎnd se deșteaptă la miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]