261 matches
-
Crivățul (ce Crivăț, la noi, la Mana...). La urma urmei, era și salut, strigătul meu de dimineață, dar mai degrabă provocare de răspuns la Întrebarea de căpătâi a lumii, a mea: Este Moș Iacob? Iar el răspundea totdeauna prezent, cu icnetul lui răsunător și liniștitor: - Hă! Al doilea moment al zilei: la pârleaz. Urcam pe podișcă, mă apucam de parii laterali și, legănându-mă În față, În spate, ziceam așa: - Ce faaaaci Moș Ia’...? Nu era nici măcar de formă Întrebare, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acela cu o ștearsă și În genunchiul lui - de pildă. Ai fi zis că vrea să-l, mai Întâi, Îmblânzească, farmece, amețească - Înainte de a-l lovi cu adevărat. Lovituri ciocan-daltă și pauze și contratimpi marcați de strigături scurte, mai degrabă icnete Împușcate din familia „hă!”-ului de dimineață. Amețeam eu, primul. O amețeală specială, cu o specială durere de cap - dar nu supărătoare - biciuită, ciocabocănită, lipăită, hă!-uìtă, icnită. Dar chiar așa, Îmi dădeam seama că, de la o vreme (dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ca pruncii ei să fie îmbrăcați ca niște maimuțe de la circ în timp ce tatăl lor se însoară cu o curvă jegoasă? Pentru prima dată, în vreme ce accentua acel penultim cuvânt, Sofia a privit-o pe Alison direct în ochi. Un cor de icnete și de „Vai, extraordinar“ s-a ridicat dinspre oaspeții care însă au revenit rapid la starea de tăcere ca nu cumva să rateze următoarea replică. —Scuză-mă! Alison a luat atitudine, punându-și indignată mâinile în șolduri. —Cum îți permiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
atârnându-i moi pe lângă trup și cu capul plecat. După câteva secunde, i-au apărut în ochi și lacrimile - la început doar câteva, dar curând debitul a crescut până când stropii au început să i se reverse pe fustă, acompaniați de icnete și suspine. Fusese așa de convinsă că de data asta chiar era însărcinată, că de data asta avea să aibă parte de verva nașterii pruncului ei și al lui Luca, că de data astea avea să cumpere cărți pentru gravide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
e prea grea. Iar risc să-mi facă un tur de șold. Trebuie s-o răstorn într-o parte. Repede, nepoate, că se varsă toată fasolea! Găsesc lângă bordură o bucată de lemn și i-o înfig sub coaste. Cu icnete reușesc să o răstorn pe partea stângă. Mă mut rapid în față, îi bag șipca sub umăr și împing din răsputeri. În sfârșit, gândacul de Colorado e din nou pe piciorușe. Huff! C XI Călătoria în Munții Bârgăului a coincis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
răzbătea ciocnitul paharelor și farfuriilor, câte un râs înfundat sau vreun un sforăit. Sabina plângea lângă mine, încetișor. Am încercat s-o consolez luând-o în brațe! I-am strâns în palme sânii umflați. Plânsul i s-a schimbat în icnete, apoi în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma camionului care umplea centrul Botoșaniului cu claxonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
precisă, din acel moment. "Într-o gaură din pământ, locuia un hobbit", citase pe vremuri Avocatul, din memorie. Vax! N-are Adrianus nicio treabă cu herr Tolkien, decisese Poetul. Imediat, din spatele lor și mai de sus, izbucnesc tropăieli iuți, sacadate, icnete și înjurături scabroase de mamă, de copii, de unchi și de mătuși, după care ușa de scândură se trântește în trombă de peretele coșcovit, iar pe pat se prăbușesc de-a latul, încleștați într-o îmbrățișare soră cu moartea, Marele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cunosc! Te recunosc, rivalule! Și tu... Și tu știi cine sunt eu! Am multe nume... Mai multe decât poți număra! răsună deodată un glas străin și cavernos, dintre buzele umede ale femeii. Apoi vocea normală a Lilianei îi revine, printre icnete întretăiate: Așaaa...! Acolo! A-a-a! Nu te opri, că te sugrum! Ce bine e-e-e...! Adulterina geme și iar îi scuipă vin lui Uriel, în față! Dane...!! zbiară Fratele, văzând cum Îngerul se rigidizează și-și dă privirea bolând, peste
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
din mânecile rochiei negre : și le strânsese una într-alta cu disperare. Oare cât timp mai trebuia să aștepte, până când Papa avea să se întoarcă din depărtata lui călătorie ? începuse să plângă, ușor și firesc. Plângea fără să vrea, fără icnete și fără suspine ; plângea frumos, așa cum plâng domnișoarele, fără să își schimonosească obrazul. închisese fără zgomot în urma ei ușa camerei. Câteva retușuri doar, spunea tante Margot. Nu-i nevoie de altceva decât de un mic retuș... și în talie s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
luăm gustarea și trecem pe lîngă biutele acoperite cu plasă de camuflaj În care sînt adăpostite rachetele sau tunurile de calibru mare. E locul de instrucție al celorlalte baterii. De dincolo de un pîlc strategic de mesteceni se aud răcnete și icnete, se pare că alții nu sînt la fel de norocoși ca noi. Ne furișăm și tragem cu ochiul: un veteran zelos face judo cu un răcan, pe care spaima l-a transformat Într-o păpușă neînsuflețită. Se vede că antrenamentul e mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pregătite... <Bravo, Toaibă! Bravo, băieți! Știam eu că pot avea încredere în voi!Ă îmi ziceam în gând, urmărind pasul de sălbăticiune al lui Trestie. Ceilalți doi mergeau în paralel cu el. Eram atât de aproape de <inamică încât se auzea icnetul efortului depus la săpatul gropilor individuale. Apoi... n-am mai auzit decât somația lui Trestie și armarea automatelor celor doi care în clipa următoare erau cu țevile la tâmplele <inamiciloră. Toaibă l-a luat în primire pe sergentul Limbosu, care
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
noi, numai că vor rugini în încărcător... În cine să tragi? În umbrele din închipuire, domn’ sărjănt? Cu așa cercetași, vai de biata armată! Eu asistam de la distanță să văd cum decurg lucrurile. Și decurgeau bine. Asta mi-o confirma icnetele sergentului la fiecare îndemn al lui Toaibă. Acum s-o luăm din loc, că ne apucă dimineața la crâșmă, domn’ sărjănt! După ce și-a vărsat cât de cât amarul adunat până atunci, Toaibă s-a întors și mi-a raportat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
eroule, fiindcă doar două voci din comisie au spus că ai fi bun încă pentru front... Toaibă a rămas cu capul plecat ca la rugăciune, privind fix la rana de la picior. A stat așa o bună bucată de vreme, ascultând icnetul de plâns sau oftatul celor din jur. El nici nu prea înțelegea ce înseamnă reformat. „Adică cum? Nu mai sunt bun de nimic? Eu care...” Din aceste gânduri l-a scos vocea caldă a surorii de la salonul lui: Tu, în loc să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
din ce în ce mai mult cu taică-său în felul de a fi, a lăsat să se scurgă o fărâmă de timp bună până să răspundă. S-a desprins din îmbrățișarea lor, s a dus spre prispă, s-a așezat cu gesturi și icnet bătrânești și, după ce i-a privit pe rând, a deschis vorba: Păi, cum să fie? Ca la orice examen... Lume multă - cu cățel cu purcel - agitată, plângăreață, disperată, nedormită, nemâncată... Ca în Iad. Și tu ce ai făcut? - a întrebat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am auzit din nou glasul bătrânului: ― Nu ți se pare că e destul de târziu? Hai să pornim către chiliile noastre, unde crivatul așteaptă să ne primească trupurile ostenite... Odată cu aceste vorbe, s-a sprijinit de umărul meu, ridicându-se cu icnet de durere. Apoi, ținându-mă de braț și cu pas târșit, a pornit alături de mine... Ajunși la portița grădinii din fața chiliilor, ne-am oprit. Privirea mi-a rămas îndreptată spre un singur punct, dar am băgat de seamă că bătrânul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
nu avem alta de făcut decât să pornim către casa noastră. Spunând acestea, m-a luat de braț și am pornit către chilii. Călca cu ușor oftat. Când am ajuns în fața chiliei, m-a privit lung, fără cuvinte. Apoi, cu icnet dureros, ținându-mă pe după umeri, am urcat treptele până în cerdacul chiliei. În cele din urmă, a rostit abia auzit: ― Să vedem ce ne-a aduce ziua de mâine, fiule. Noapte bună! ― Noapte bună, sfințite! - am răspuns eu, privind la el
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
am oferit brațul. Când cu tremur de neputință s-a văzut în picioare, s-a lipit de mine chiar cu tandrețe, după cum mi s-a părut... Călcam în ritmul pasului său șovăielnic, însoțit din când în când de câte un icnet de durere... Când am ajuns în portița ce da în grădina chiliei bătrânului, ne-am oprit. Privirile noastre ținteau același punct: fereastrele Zânei și ale Sevastiței, amândouă luminate din plin. Acesta - gândeam eu - era un semn că cele două femei
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Arțarul, pe care păsările îl ocoleau, scotea obișnuitul lui sunet tânguitor și bătea mătănii între urzici. M-am gândit că niciodată nu văzusem ceva mai caraghios, dar în aceeași clipă mi s-a părut că aud un geamăt, apoi un icnet batjocoritor care mă însoțea în vreme ce intram în clădirea gării. Nu i-am spus Eleonorei ce văzusem în mlaștină ca să n-o înfricoșez. Nu puteam să uit însă ritualul îmblînzirii cobrelor și mă întrebam dacă membrii acelei secte pustiiseră gara. Probabil
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
voievod, din 1 martie 1706 (7214). „Ce spune ispisocul lui vodă Antioh, fiule?” Odată cu aceste vorbe, din umbra ușii s-a desprins făptura bătrânului. A înaintat cu aceiași pași neauziți până la scaunul de lângă mine și s-a așezat cu un icnet de ușurare. Îi simțeam umărul aproape și îi auzeam răsuflarea prefirată prin mustața bogată. În clipa următoare, simțeam că am prins aripi și i-am răspuns însuflețit: Este „Așezământul” lui Antioh Cantemir voievod pentru școli. Iaca ce spune vodă: „Și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
mari necazuri deodată erau prea mult pentru el și pentru anii lui. Însă dorul de câtec era, parcă, mai arzător decât orice mâhnire. Sufletul său, lovit crunt, avea nevoie de o mângâiere. La început, a apărut cântecul înnăbușit, ca un icnet ce-ți iese din străfundul sufletului și, odată plecat de acolo, face să dispară apăsarea și mâhnirea... ... Și, cu cât mă duce gândul Iute, iute, înapoi Tot mai sfântă văd icoana Unui car cu patru boi... Foaie verde lemn de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
minut, bine? Sigur. De-acord cu tine. Weber se lăsă pe spate și-și împreună mâinile la ceafă. Mark îl privi, cu gura deschisă. Treptat, falca i se înăspri într-un rânjet. —Zău? Vorbești serios? Dădu drumul unei serii de icnete joase, înfundate, râsul cuiva rămas la pubertate. Își întinse picioarele și își împreună și el mâinile la ceafă, ca un țânc care-și imită tatăl. Așa mai vii de-acasă! Trai bun. Zâmbi și-i făcu lui Weber un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
unul în fața ei. — IIisus certîndu-se cu învățații din templu, zise el. Gura Iadului. Acesta e un peisaj fantastic. Flori nebune. Acestea sînt ilustrațiile pe care le-am făcut pentru conferințele cercului de dezbateri... Ea întîmpină fiecare dintre desene cu mici icnete de admirație și surpriză. îi arătă și Cartea lui Iona, neterminată încă. — E minunat, Duncan, dar de ce l-ai desenat cu melon și umbrelă? — Pentru că a fost genul ăsta de om. Iona a fost singurul profet care nu și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aș plînge? Nu, ți-ar fi mai ușor să pleci. Așa că, să nu te gîndești... Rămase cu gura deschisă, pentru că o suferință cumplită i se urca în gît și izbucni într-o serie de suspine tari, uscate, înecăcioase, ca niște icnete sau bătăile rare ale unui ceasornic din lemn. Ochii și obrajii i se umeziră. întinse o mînă spre ea, iar ea spuse cu blîndețe: — Sărmane Lanark! Chiar suferi, și plecă încet, închizînd încet ușa. Suspinele se potoliră în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
găsi o distracție, ca să nu se plictisească: să urmărească scânteile care se făceau uneori, când potcoava atingea câte o piatră din caldarâm. Birjarul avea o sticlă cu tărie și o ducea din când în când la gură, scoțând apoi un icnet de parcă s-ar fi ars. Cât despre portar, ațipise, și Nicu îi admiră îndelung nasul borcănat și roșu. Ciudat, vizitiul n avea nas roșu, deși trăgea la măsea, iar portarului, care nu punea gura pe băutură, nasul i se înroșea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
muncă, și dacă câștigi, nici nu mai sta acolo, că nu mai avem nevoie, vino iute să-mi dai de veste. Atunci simți nea Cercel o lance pe dinăuntru și-și acoperi burta cu amândouă mâinile, ghemuindu-se cu un icnet de parcă s-ar fi înecat. — Nevastă! — Nu-i acasă, glumi ea, fiindcă gândurile despre cai și ajutoare în gospodărie o binedispuneau. — Eu nu mă duc azi la muncă, mă duc la doctor, spuse bărbatul cu glas stins. Cred că nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]