262 matches
-
Mundy sau de toți laolaltă. Dar o secundă, el și Fraser rămaseră acolo, fiecare de cealaltă parte a pervazului, cu mîinile la gură, cu ochii umplîndu-li-se de lacrimi, cu fețele Înroșindu-se În timp ce Încercau zadarnic să-și Înăbușe rîsul și icnetele. Apoi, Fraser se mai calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că s-a dus sus acum. Intră, pentru Dumnezeu, Înainte să dea de noi vreun polițai sau altcineva. Apoi făcu cîțiva pași Îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
capăt al biroului meu, ia cana mea cu Hearts aproape goală și arată Înspre ibric. Îi fac un semn de Încurajare. Cel puțin de data asta a luat cana care trebuie. Din receptor se aude un sunet ciudat ca un icnet din care izbucnește behăiala lui Chrissie. — Bruce... Îmi pare atât de rău... doar simt nevoia să știu pe ce picior stau. Doar că, cu Bob și cu tine... și, adică, cum e cu Carole? — Asta nu o implică pe Carole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
îi apară pe față, lansă un val de mulțumiri. Nu exista vreo divinitate în care să creadă Malerick, dar aceste vorbe de mulțumire i le adresase sufletului lui Harry Houdini, tizul și idolul său, sfântul patron al magicienilor. Se auzeau icnete și țipete în jurul său, în partea aceasta izolată de parc, iar toți cei aflați acolo fugeau să ajute sau să caște gura. Malerick mai așteptă câteva minute, știind însă că în scurt timp sute de polițiști vor împânzi parcul. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
decât derapajul lui Aldulescu, dar tot delir. La Aldulescu, într-un aer rural, două femei cad dintr-o dată pradă organului genital masculin purtat cu mândrie de un domn pe nume Robert. Se prosternează în fața lui, se miră tot timpul cu icnete mistice, împreună cu naratorul, de mărimea întregului aparat masculin de reproducere. Ei bine, fetele reușesc până la urmă să mai potolească din virilitatea nesățioasă a masculului propus de Aldulescu. Brumaru și-a câștigat acel drept misterios de a scrie „la fel“. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
ca o pasăre în pericol. Și-a pus mâinile la urechi. Nu-mi spune. Nu-mi spune... —Taci odată! Belinda a traversat camera, foșnind mătasea rochiei, și a plesnit-o pe sora ei peste față. Suki a inspirat cu un icnet și plânsetele s-au oprit la fel de repede cum au început. În tăcere, Belinda mi-a spus, cu ochii mânioși: Este numai o bănuială de-a ta. Nu știi nimic ce-ar trebui știut. Am vorbit cu Baby, i-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Crivățul (ce Crivăț, la noi, la Mana...). La urma urmei, era și salut, strigătul meu de dimineață, dar mai degrabă provocare de răspuns la Întrebarea de căpătâi a lumii, a mea: Este Moș Iacob? Iar el răspundea totdeauna prezent, cu icnetul lui răsunător și liniștitor: - Hă! Al doilea moment al zilei: la pârleaz. Urcam pe podișcă, mă apucam de parii laterali și, legănându-mă În față, În spate, ziceam așa: - Ce faaaaci Moș Ia’...? Nu era nici măcar de formă Întrebare, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acela cu o ștearsă și În genunchiul lui - de pildă. Ai fi zis că vrea să-l, mai Întâi, Îmblânzească, farmece, amețească - Înainte de a-l lovi cu adevărat. Lovituri ciocan-daltă și pauze și contratimpi marcați de strigături scurte, mai degrabă icnete Împușcate din familia „hă!”-ului de dimineață. Amețeam eu, primul. O amețeală specială, cu o specială durere de cap - dar nu supărătoare - biciuită, ciocabocănită, lipăită, hă!-uìtă, icnită. Dar chiar așa, Îmi dădeam seama că, de la o vreme (dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care pusese piciorul În casa copilăriei sale, vraja care-l protejase În toți acești ani de propria lui memorie fusese destrămată. Cum putea să se mai refugieze În amnezia lui fabricată? — Trebuie să te Întreb ceva, a icnit Mustafa, iar icnetul lui semăna cu cel scos de un băiat Între două lovituri. O curea de piele cu cataramă de cupru. Pe când era copil, Mustafa se mândrea că nu plângea niciodată, nu vărsa nici măcar o lacrimă când tatăl Își scotea cureaua. Oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de piele cu cataramă de cupru. Pe când era copil, Mustafa se mândrea că nu plângea niciodată, nu vărsa nici măcar o lacrimă când tatăl Își scotea cureaua. Oricât de mult Învățase să-și stăpânească lacrimile, nu reușise niciodată să-și Înăbușe icnetele. Cât ura icnetelele astea. Luptându-se pentru aer. Luptându-de pentru spațiu. Luptându-se pentru afecțiune. S-a oprit o clipă de parcă și-ar fi adunat gândurile. — E ceva care mă sâcâie de ceva timp... În glasul lui, altfel liniștit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu văd absolut nimic. O văzu pe Beth, singură pe fundul noroios al oceanului. Lumina lanternei era singurul punct care-i atrăgea atenția. — Îl simt, Norman. E aproape. Isuse Cristoase! Alarmele ce spun? — Nimic, Beth. — Doamne... Avea respirația Întretăiată de icnetele șuierate din timpul alergării. Beth avea o bună condiție fizică, dar, Într-o astfel de atmosferă, nu putea rezista la un efort așa de mare. În orice caz, nu pentru mult timp. Deja mișcările Îi erau din ce În ce mai Încete, lampa de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
să se plimbe sau să se ducă la birou, cînd își făceau cumpărăturile și cînd luau masa. Deși imobilul era bine sonorizat, domnul Busbib era capabil să perceapă enorm de multe sunete și zgomote, voci și fîșîituri, șoapte și suspine, icnete și bufnituri... Probabil că și urechile sale se dezvoltaseră, deveniseră absorbante, două găuri negre colectoare de sunete. Domnul Busbib ar fi putut să spună, între ora 19 și ora unu dimineața, cu o marjă de eroare minimă, cam ce urmărea
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Era cunoscut, mai ceva decît un actor de la Cărăbuș, pentru că uneori (de fapt, destul de des!) cumpăra cîte o sală întreagă pentru spectacolul de seară, ca să se poată uita în liniște la film. Nu-i plăcea să audă în jur foșnete, icnete, pupături, țiplă scîrțîind, "filmul este o operă perfectă și nu-ți cere decît să i te încredințezi", spunea cînd vreun curios îl întreba de ce dă atîția bani să stea singur într-o sală goală, pe întuneric. "Și nu poți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mari necazuri deodată erau prea mult pentru el și pentru anii lui. Însă dorul de câtec era, parcă, mai arzător decât orice mâhnire. Sufletul său, lovit crunt, avea nevoie de o mângâiere. La început, a apărut cântecul înnăbușit, ca un icnet ce-ți iese din străfundul sufletului și, odată plecat de acolo, face să dispară apăsarea și mâhnirea... ... Și, cu cât mă duce gândul Iute, iute, înapoi Tot mai sfântă văd icoana Unui car cu patru boi... Foaie verde lemn de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
trotuar, în fața unei porți de fier forjat. De data asta a fost o femeie, care aproape a țipat de groază. Pisica o privea cu un ochi care atârna pe pavajul rece. Când m-a văzut, a început să scoată niște icnete, și un potop de vorbe i-au ieșit din gură. Da, știam, voia să iau mâța și să mă car de acolo. Mi-a dat mulți bani. Am colindat toată dimineața cartierul. Același ritual. Aceleași priviri temătoare, aceleași poticneli. Unii
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
-nțeleg“, a mai spus după un alt timp, învelindu-se în fum albăstrui, rămânând cu gândul în urmă, ca pironită într-o idee. El se apleca asupra pachetelor cu cărți, legându-le cu sfoară, și nu i se auzea decât icnetul cu care strângea înainte de-a face nod. „Te iubesc“, a spus din nou. „Știi asta. Ești sigur că știi?“ „Știu.“ „Te iubesc și nu cred că-ți vreau răul.“ Nu i-a răspuns. „Uneori cred că te temi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
copiii se aplecau unul deasupra creștetului celuilalt găsind la rădăcina smocurilor de păr bălai sau negru ciorchini de lindini; mîinile puhave ale mamei de atîta spălat părînd niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormîntului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale bătrînelor curve (căci cine altele dacă nu ele presimt mai viu sfîșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pas. Fiindcă nu-mi pasă, presupun. Apoi, nonșalant: Fumez prea mult. Am inima de tabac. Myra și-a imaginat o orgie de tutun de o noapte Întreagă, cu un Amory palid, Împleticindu-se din pricina nicotinei din plămâni. A scăpat un icnet slab. — O, Amory, nu mai fuma! O să te Împiedice să crești! Nu-mi pasă, a insistat el sumbru. Trebuie. Am deprins obiceiul. Fac o mulțime de lucruri despre care e mai bine să nu afle ai mei. A ezitat, permițându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o emanație de coniac din cămașa sa, din bărbia întru totul beethoveniană despre care citisem într-o descriere a moscoviților când e ger; l-am îmbrâncit - nu cu curaj, desigur, ci din spaimă - și el căzu grămadă, moale, fără vreun icnet pe patul său, lăsându-mă astfel să deschid ușa și să mă duc la compartimentul lui Enescu; am bătut febril, el îmi deschise rămânând în prag, ușor mototolit ca omul trezit din primul somn, deloc vesel, dar nici foarte supărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
mare încărcătură emoțională. Capitolele lui Alice erau însă cele mai plicticoase din carte. Pagini întregi despre ceea ce nu se întâmplase și, mai rău decât atât, nimic nu era inventat. Viața lui Mary fusese o serie de retrageri grăbite și de icnete de teamă. Tot ceea ce fusese scris despre ea în romanul ăla înfiorător era adevărat. Chiar și capitolele despre Alice - despre depresia ei și despre tentativele de sinucidere - nu erau melodramatice; Alice fusese dintotdeauna un dezastru. Fusese încăpățânată, dar abătută, mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Cărtărescu. Autorul joacă deci la miză (artistică) mare, dar, din nefericire, mijloacele de care dispune sunt modeste. Drept urmare, ceea ce putea fi o reprezentare metafizico-fiziologică devine frecvent una doar fiziologică, în consonanță cu „mizerabilismul“ la modă azi în rândul tinerilor autori: „icnetul se moleșește-n suspine și omul nostru cu părul vâlvoi și dorința stârnită - mijlocul ars șalele dislocate de neastâmpărul care țopăie sapă o groapă între picioarele acestui bărbat și pula în vagă erecție o va străpunge pe mama - acum își
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
moleșeală ori un lasă-mă să te las încep să funcționeze de parcă ar mai exista destul timp ca deliciul cititului să fie și el acceptat. De fapt ceea ce a dispărut este vizibilitatea plăcerii lecturii. Nu mă refer la gemete ori icnete de voluptate, ci doar la știința renunțării la viteza vieții în care trăim. Poate că nu ar fi deloc lipsit de rațiune ca, din când în când, să fim lăsați cu de-a sila, singuri, pe câte o insulă, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
a făcut semn să privească În spate. S-a oprit și s-a Întors. În pragul unei uși aflate de partea cealaltă a holului era Karl. Îl privea. Se sprijinea de cadrul ușii și Încerca să zâmbească. A tușit, un icnet de tuse uscată. — Doamne Sfinte, a exclamat Margaret. — Bapak! a țipat Adam. Strigătul l-a Înecat și n-a mai putut să spună nimic. A fugit de lângă scară și a pus o mână de-a lui Karl pe umărul lui
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
zgomote pe care le aveam în ureche încă din copilărie și pe care le purtam așadar în cap ca pe un ritual monstruos: șușoteli ce anunțau ceva, plescăituri, trosnetul făcut de scheletul patului, suspinele saltelei din păr de cal, oftaturi, icnete, toate zgomote specifice actului sexual și care, trăite pe întuneric, se impregnează deosebit de adânc. Copil fiind, am recepționat vânzoleala aceea apropiată cu o curiozitate multă vreme nevinovată. De acum înainte, însă, pentru ajutorul de la Luftwaffe care, pe timpul zilei, purta uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care dezgolește dinți galbeni, buze care sorb din cafeaua captivă într-un pahar de plastic, de jos, de la noi, de la automat... Zgomotul liftului, care se aude prin ușă. Cal cu latoarele care-și fac ritualul reumatic sonor de pocnete și icnete și scâncete înainte să mă lase să ies odată din lumea asta descuamată ca o șopârlă și să intru, ÎN SFÂRȘIT, în fascinanta lume web. Connect Încă douăzeci și cinci de minute până la ședință. Încă douăzeci și cinci de minute de libertate. Navighez. Navighez
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
alături de soldații republicani, scruta linia frontului și încerca să pătrundă cu privirea întunericul întrerupt de rafalele de armă și de urletele agonice. Atacurile de noapte erau cele mai cumplite, amestec de energie fizică dezlănțuită într-un orgasm ucigaș și de icnete ce ascund agonia ignobilă a răniților de moarte. În acele clipe, Corto se în toar cea pe firul viselor sale către tranșeele altui război și înțelegea că pacea la care visaseră atâția dintre cei pe care îi întâlnise atunci nu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]