489 matches
-
în fond) constituie, în egală măsură, o urgență a expresiei poetice proprii Angelei Furtună. Dacă stâlpul rigorii, Boaz, ar simboliza stringența, dar și stridența sloganurilor intelectualiste și sociale din poezia ei, stâlpul îndurării ar putea fi întruchipat de aerul de idealitate, noblețe și puritate al acesteia, ca și de poeticitatea ce topește fibrele raționalismului în plasmă lirică. Gesticulația moralizatoare în exces, ca și profunziunea culturală ar fi putut ucide poezia Angelei Furtună, care își trăiește însă firesc rostirea cu toate împovărările
între blândețe și rigoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/10841_a_12166]
-
este, cum spune Varujan Vosganian chiar în primul poem al cărții, cel ce a fost hărăzit să povestească, să comunice, pentru memoria colectivă, jertfa la care a fost martor; în revoluția română din decembrie ^89 poetul găsește și valoarea în idealitate - aceea de simbol -, dar și chipul hidos al celor care au condus mielul-copil spre altarul jertfei sale: tinerii din Piața Universității, adică: "îmi amintesc în douăzeci și unu decembrie/ lumina era stranie, de început de lume,/ cînd cuvîntul este chiar ceea ce este
Omul de hîrtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10768_a_12093]
-
într-o zonă, să precizăm, care începe a fi aglomerată, are acest caracter al crizei semnelor morale care devin interșanjabile ori se amestecă într-o demonie pe care poezia are șansa de-a o surprinde tocmai prin renunțarea la orice idealitate preconcepută. Vorba lui Robert Șerban însuși: „povestea se potrivește/ ca o mănușă/ și Binelui/ și Răului” (Ca printr-o minune). Robert Șerban, Moartea parafină, Ed. Cartea Românească, 88 p.
Un nou mal du siècle by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4099_a_5424]
-
degrabă reminiscența, eventual conștiința, poate nemărturisită, topită, implantată în orice abisală aducere-aminte, a pierderii Edenului, atunci, la începuturi, cu tot ce implică o asemenea teribilă dramă în orizontul existenței individuale. Un Paradis nedefinit, însă, poate chiar inexistent, o stare de Idealitate, o Aspirație, o Proiecție a eului, o sete, o dorință de Perfecțiune și de Eternitate, în efemeritatea grosieră, funciar imperfectă a lumii. Mai mult, nefiind vorba, neapărat, de viziunea biblică binecunoscută (care nu o preocupă decât, poate, cultural, și episodic
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
genialii actori români, constructori ai transcendenței de la viață la idealul vieții, maestra Tamara Buciuceanu-Botez, mirabilă și nemuritoare actriță pe ai cărei ani de operă artistică a urcat istoria teatrului, cinematografiei și televiziunii române, este o valoare națională incalculabil de valoroasă! Idealitatea artei Thaliei își află desăvârșirea la această artistă! În tot ce a făptuit maestra îndelungul unei cariere grandioase, arta se mărturisește pe sine, impresionant și adeveritor. Spiritul actriței Tamara Buciuceanu-Botez este un gang în spiritualitatea unei națiuni. Nu sunt de
TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ. DACĂ O AVEM PE MAESTRĂ, MAI AVEM SPERANŢE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1485 din 24 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384556_a_385885]
-
condițiile. Și o dovadă științifică a indispensabilului iubirii aproapelui (cu iertare, dacă e cazul). Românul e construit în spirală - în cercuri semiînchise, deschise mereu cu o treaptă mai sus. Absența motivată a Liei de la petrecerea studenților făcuse o legătură între idealitate și obiectivitate (Dumnezeu se aplecase spre creatură lui și o chemase). Absența tot atât de motivată a Liei din realitatea palpabila (altă petrecere) creează tangenta obiectivității cu idealitatea (Lia merge definitiv în Împărăția lui Dumnezeu). În idealism (trasat, la începutul cărții, în
Peste deal de lumea materială – Scris de Angela Monica Jucan [Corola-blog/BlogPost/93313_a_94605]
-
treaptă mai sus. Absența motivată a Liei de la petrecerea studenților făcuse o legătură între idealitate și obiectivitate (Dumnezeu se aplecase spre creatură lui și o chemase). Absența tot atât de motivată a Liei din realitatea palpabila (altă petrecere) creează tangenta obiectivității cu idealitatea (Lia merge definitiv în Împărăția lui Dumnezeu). În idealism (trasat, la începutul cărții, în spațiu închis) este, acum, la sfârșit, Ziua Porților Deschise. Spre Supremă Realitate. O sărbătoare „organizată” pe o spira superioară. De fapt, e un început al poveștii
Peste deal de lumea materială – Scris de Angela Monica Jucan [Corola-blog/BlogPost/93313_a_94605]
-
operații le leagă. Extremele bogății, onoruri, frumuseți și viții atribuite de Matei Caragiale personagiilor sale sunt de aceeași natură cu infinitatea de operații care ne dezleagă de o lume de ființe algebrice, pentru un grad superior de transcendență. În literatură, idealitatea personagiilor se obține printr-un exces de dărnicie. Revelațiile sunt multe în cartea "Crailor" și ca săgetate din cununile Sfintelor Locuri. Criticul Radu Dragnea îmi spunea, nu de mult, că Năpasta e singura scriere românească modernă în care ortodoxia se
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Eminescu timid și cu privirea în pământ, ar fi călăuzit-o pe Veronica, prin toată metropola danubiană, povestindu-i fel de fel de întâmpălări din viața marilor gânditori. Eminescu nu era îndrăgostit de o femeie, ci de femeia însăși în idealitatea ei. Ființă intrată în legendă ce i-au unit pe cei doi poeți în viață și în moarte. Între 1872-1874, Eminescu se întoarce în țară și citește la Junimea poezii și proză, iar în Convorbiri literare apare Egipetul, Cugetările sărmanului
DESPRE, DOMNUL EMINESCU de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361259_a_362588]
-
cursul ei fenomenal,/ Din cenușa cea mai rece, izbucnește înfocată,/ Se va-ntoarce, se va-ntoarce, strălucitul Germinal". Dacă la Eminescu transcendentul era organic implementat în operă, ținând de placa turnantă a unui mod vizionar implacabil, la Macedonski - a cărui idealitate nu e deloc metafizică, transcendentă ori speculativă -, asemenea idei se ivesc în regimul unor opțiuni supreme, de unde semnul "tragic" al epopeii... Interesante rămân, dincolo de aceste paralelisme, afinitatea electivă a două moduri de gândire, concomitentă unor căutări spirituale, vizionarismul acut și
COMPLEMERITATEA OGLINZILOR PARALELE EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361478_a_362807]
-
metafizică, transcendentă ori speculativă -, asemenea idei se ivesc în regimul unor opțiuni supreme, de unde semnul "tragic" al epopeii... Interesante rămân, dincolo de aceste paralelisme, afinitatea electivă a două moduri de gândire, concomitentă unor căutări spirituale, vizionarismul acut și accentul dramatic al idealității narative. Hyperionul poeziei române este creatorul unui limbaj poetic unitar, de armonie și figurație coerentă, bazat pe un fel de popularitate expresivă accesibil până la romanță și filosofic cu transparență. Cum a turnat Eminescu "limba veche și înțeleaptă" în adevărați "faguri
COMPLEMERITATEA OGLINZILOR PARALELE EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361478_a_362807]
-
regenerator al naturii, foarte apropiat de cel cosmic: "Codrule cu râuri line/ Vremea trece, vremea vine,/ Tu din tânăr precum ești/ Tot mereu întinerești". (...) La Macedonski vremea este partea componentă a unui spațiu poetic care exprimă o altă formă de idealitatea impenetrabilă, dar și timpul ce influențează natura, ca la Eminescu: "E vremea rozelor ce mor,/ Mor în grădini, și mor și-n mine -/ Și-au fost atât de viață pline/ Și azi se sting așa ușor". (Rondelul rozelor ce mor
COMPLEMERITATEA OGLINZILOR PARALELE EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361478_a_362807]
-
înlătură efectele distanțării apăsătoare dintre cele două Eu-ri și decodifică în cheie tironiană rețeaua de semnificații a elementelor de continuitate în facultatea textelor. Dihotomia evocativă din poemul „Poate...“ este depășită de cutezanța figurației poetice, care gravitează între formula oraculară a idealității pure, la altitudinea „cântecului duios“ (nu sunt sunetele chei ale energiilor universale?) și „vaietul“ aprinderii sinelui singurătății: „A fost o naștere! / A fost o moarte! / și a mai fost.../poate/ ceva-ntre ele... / un cântec duios / sau un vaiet! Spuneți
VIORELA CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360901_a_362230]
-
spectacolul. E un „non-combat” pe toate fronturile, cuvintele nu iau în posesie lumea, doar se descarcă de ea ca să devină șoaptă, eventual grea „șoaptă de plumb” socială. Iar șoaptele se pierd apoi în vacarmul lumii. Viața e o nepotrivire de idealități, de aspirații, numai frica este cea care ne face asemănători. Autoarea a ales să iubească lumea, măsurând-o în cuvinte. Uite, așa, o iei din aproape în aproape, din cuvânt în cuvânt, până descoperi că totul din jur îți aparține
DANA BORCEA ŞI... UN BOB DE LUMINĂ de CRISTIAN W SCHENK în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/360914_a_362243]
-
păcătoasă își proiectează devenirea în aspirația de a fi creștin înfricoșat că l-a pierdut pe Dumnezeu (v. Ispitirea lui Iov, pp. 56-58, Ia - mi, Doamne, umbra, zise Iov, p. 68). De observat că nu poate exista un sens al idealității în absența ideii de păcat, nici o conștiință a păcatului în absența unei dimensiuni în raport cu care să poată fi definit acesta și nici o dimensiune în absența necesității de raportare la ea. Iov, în viziunea lui Dumitru Ichim, păstrează misterul inocenței lui
IOV, OMUL LOVIT DE CEL RĂU de PETRE ISACHI în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/360933_a_362262]
-
iubirii”) Natura asistă, la fel ca în miturile fundamentale, la nunta celor doi, care ia proporții cosmice. Elementele acvatice - marea, limpezimile sfinte - simbolizează permanenta regenerare spirituală. Trimiterea biblică la momentul traversării Mării Roșii de către poporul evreu este evidentă și denotă idealitatea, perfecțiunea. Elementele acvatice predomină și în poezia naturii, la Petru Lascău. „Pădurile ude de ploile verii/ jilavele temple cu umbrele verzi/ te cheamă în taină visarea să-ți pierzi/ o pecete de vânt pe aripa serii.” („Pădurile„) Metafora „pe aripa
ATUNCI CAND IUBIREA DEVINE MESAGERUL CERULUI. VERSURI DE PETRU LASCAU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 155 din 04 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367190_a_368519]
-
încă viu ... ”( Nedefinit). Poezia lui Teodor Barbu are ca sursă de energie inspirația, suflată la ureche poetului, rând pe rând, de către muzele ce se așează tiptil în rondelurile poetului. Pornind de la teoria heideggeriană a Nimicului aceste “muze “ întruchipează în real idealitatea absolută ce, practic, caracterizează cunoașterea originară: “Șterg fața visului cu mâna,/ Și-acuz cuvântul nerostit,/ Când doarme prin hățișuri luna, / De parcă timpul s-a oprit.“( Rondelul nopții). Confesia lirică e uneori tulburătoare iar scenariu liric construit ingenios dă senzația unei
TEODOR BARBU SAU ARTA DE A NE CONVINGE FRUMOS ÎN SITUAŢIA GLISĂRILOR POTENŢIALE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 636 din 27 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365816_a_367145]
-
aici și despre etapele cunoașterii unei „fericiri absolute“: etapa senzorială, etapa conceptuală și etapa ideală. Frumusețea e rezultatul esențializării, al transferului de material în ideal și invers. În catrenul întâi, după aserțiunea lirică: „ea era frumoasă ca umbra unei idei“, idealitatea / inefabilul apare ca „reper comparativ“; dinspre acest reper reflectorizant, Ea / Iubita / Poezia se corporalizează, capătă un contur pur, aidoma unui nou-născut - de vreme ce „a piele de copil mirosea spinarea ei“, întrucât mirosea „a piatră proaspăt spartă“ și „a strigăt dintr-o
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (3) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1099 din 03 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361638_a_362967]
-
a miei și a azimi.” („Semnătura iubirii”) Natura asistă la nunta celor doi, care ia proporții cosmice. Elementele acvatice - marea, limpezimile sfinte - simbolizează permanenta regenerare spirituală. Trimiterea biblică la momentul traversării Mării Roșii de către poporul evreu este evidentă și denotă idealitatea, perfecțiunea. Elementele acvatice predomină și în poezia naturii, la Petru Lascău. „Pădurile ude de ploile verii/ jilavele temple cu umbrele verzi/ te cheamă în taină visarea să-ți pierzi/ o pecete de vânt pe aripa serii.” („Pădurile„) Metafora „pe aripa
„SEMNĂTURA IUBIRII”, VERSURI CREŞTINE DE PETRU LASCĂU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355990_a_357319]
-
că vrei să-ți fiu mireasă, tu mirele din vis/ M-ai învățat să-ți fiu imperiu și un ocean nescris ... Rostirea lexemelor în poezia Luminiței Amărie cutreiera tema unui ideal, dar și pe cel al iluziei: iubirea. Scriitura prinde idealitatea de dinaintea diegezei iubirii, precum în versurile: „Mi-ai spus că vrei să fiu terestră și-n nopțile târzii/ Mi-ai spus c-o să mă ții în brațe și scut tu o să-mi fii/ Mi-ai spus că vrei să-mi
LACRIMILE LUMINIŢEI AMARIE de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 593 din 15 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355008_a_356337]
-
a copilului, plimbarea cu familia în parc, cu prietena și prietenii, întoarcerea acasă cu un buchet de flori, pescuitul pe marginea unei ape, privirea unui tablou, etc. Poezia își dezvăluie existența și menirea în viața socială a omului, este inventarierea idealităților, iar poetul nu face decât, prin inspirație,transpirație și talent să o aducă în semiotic, în paradisul cuvintelor. Poezia nu este numai muzică și nici numai o suită de imagini. Nu este însă nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este
CRITICA LITERARĂ DĂ CONTACTUL CU OPERA CA LUCRU ÎNFĂPTUIT de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369279_a_370608]
-
grădiniță a copilului, plimbarea cu familia în parc, cu prietena și prietenii, întoarcerea acasă cu un buchet de flori, pescuitul pe marginea unei ape, privirea unui tablou, etc. Poezia își dezvăluie existența și menirea în viața socială omului, este inventarierea idealităților, iar poetul nu face decât, prin inspirație, transpirație și talent să o aducă în semiotic, în paradisul cuvintelor. Poezia nu este numai muzică și nici numai o suită de imagini. Nu este însă nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ-A DOUA ZI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357054_a_358383]
-
Raluca Andrei. Ele sunt scurte povești, istorisiri, instantanee, văzute cu dioptriile inimii. Aurel Avram Stănescu - propune un alt fel de mesaj liric, nu lipsit de farmec, în care contrapunctul este femeia, reală sau virtuală, proiecția unui vis care tinde spre idealitate. Delia Stăniloiu - ne-a obișnuit cu poeme de marcă și ne spune pe șleau că urăște perfecțiunea. Ea se autodefinește: “Eu sunt: Eu sunt / o stea îndepărtată / din galaxia / de pe Ning / pe care / n-o vezi niciodată / m-aprind / tresar
O SELECŢIE DE CRISTINA ŞTEFAN, EDITURA ARTBOOK, BACĂU, 2012 (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 502 din 16 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358431_a_359760]
-
cursul ei fenomenal,/ Din cenușa cea mai rece, izbucnește înfocată,/ Se va-ntoarce, se va-ntoarce, strălucitul Germinal". Dacă la Eminescu transcendentul era organic implementat în operă, ținând de placa turnantă a unui mod vizionar implacabil, la Macedonski - a cărui idealitate nu e deloc metafizică, transcendentă ori speculativă -, asemenea idei se ivesc în regimul unor opțiuni supreme, de unde semnul "tragic" al epopeii... Interesante rămân, dincolo de aceste paralelisme, afinitatea electivă a două moduri de gândire, concomitentă unor căutări spirituale, vizionarismul acut și
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359532_a_360861]
-
metafizică, transcendentă ori speculativă -, asemenea idei se ivesc în regimul unor opțiuni supreme, de unde semnul "tragic" al epopeii... Interesante rămân, dincolo de aceste paralelisme, afinitatea electivă a două moduri de gândire, concomitentă unor căutări spirituale, vizionarismul acut și accentul dramatic al idealității narative. Hyperionul poeziei române este creatorul unui limbaj poetic unitar, de armonie și figurație coerentă, bazat pe un fel de popularitate expresivă accesibil până la romanță și filosofic cu transparență. Cum a turnat Eminescu "limba veche și înțeleaptă" în adevărați "faguri
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359532_a_360861]