963 matches
-
francezei din Martinica, dar nu și pentru creola tot pe baza francezei din Mauritius. O limbă poate fi acoperiș și pentru altă limbă "abstand" înrudită, cum este italiana pentru limba sardă sau franceza pentru limba occitană, și chiar pentru un idiom neînrudit cu ea.
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]
-
frazeologica constituită dintr-o îmbinare de cuvinte cu un grad relativ mare de fixitate, care se opune prin această unei îmbinări libere de cuvinte sau unei unități frazeologice cu un grad relativ mic de fixitate. Adjectivul „idiomatica” derivă de la termenul „idiom”, iar folosirea lui se datorează unei definiții tradiționale a expresiei idiomatice, după care aceasta ar fi specifică unui anumit idiom, în sensul că nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în alt idiom. Definirea, delimitarea expresiei idiomatice de alte tipuri
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
îmbinări libere de cuvinte sau unei unități frazeologice cu un grad relativ mic de fixitate. Adjectivul „idiomatica” derivă de la termenul „idiom”, iar folosirea lui se datorează unei definiții tradiționale a expresiei idiomatice, după care aceasta ar fi specifică unui anumit idiom, în sensul că nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în alt idiom. Definirea, delimitarea expresiei idiomatice de alte tipuri de unități frazeologice și însăși denumirea ei sunt controversate și, prin urmare, neunitare printre cercetători, mai ales din cauza faptului că
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
de fixitate. Adjectivul „idiomatica” derivă de la termenul „idiom”, iar folosirea lui se datorează unei definiții tradiționale a expresiei idiomatice, după care aceasta ar fi specifică unui anumit idiom, în sensul că nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în alt idiom. Definirea, delimitarea expresiei idiomatice de alte tipuri de unități frazeologice și însăși denumirea ei sunt controversate și, prin urmare, neunitare printre cercetători, mai ales din cauza faptului că nu numai pentru unitățile frazeologice în general, ci și în cadrul celor pentru care
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
mai adesea o sintagma, dar poate fi și o propoziție completă care un grad de fixitate foarte mare, de exemplu "Leș carottes șont cuites" „Situația e disperată”, neacceptând nicio transformare. Definiția tradițională a expresiei idiomatice ca fiind specifică unui anumit idiom se adeverește în cazul majorității expresiilor idiomatice, mai ales în al celor care au la bază realități specifice comunității lingvistice respective (de exemplu expresia românească "a o pune de mămăligă") dar sunt și unele comune mai multor limbi, care au
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
care accentul cade pe numeroase cuvinte maghiare sau apropiate acestora, în graiul respectiv. Față de toate aceste insuficiențe și informații contradictorii, Ioan Dănilă se angajează într-o cercetare de teren, pentru realizarea unui corpus de lexeme și forme care apar în idiomul ceangăilor din 29 de localități în care se manifestă bilingvismul româno-ceangăiesc. Ceangăii sunt răspândiți pe Valea Siretului, în bazinul mijlociu al acestuia, având ca reper orașul Pașcani, în Nord, la confluența Trotușului cu Siretul, în Sud, apoi spre Est, în
Cât de românesc este graiul ceangăilor din Moldova? by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/9236_a_10561]
-
românesc în graiul ceangăilor din Moldova". Ansamblul celor 359 de hărți poate fi considerat, crede autorul, ca un "Atlas lingvistic al ceangăilor moldoveni"; acesta îndeplinește o funcție compensatorie față de cel de la Budapesta, din 1991 (care repertoriază numai componenta maghiară a idiomului în discuție). Autorul accentuează caracterul precumpănitor informativ al investigației sale, în condițiile unei "absențe cvazitotale a unor studii asemănătoare, elaborate de lingviști români". în ciuda bogatei bibliografii, ceangăii continuă a fi considerați "una dintre cele mai enigmatice minorități din Europa", cum
Cât de românesc este graiul ceangăilor din Moldova? by Solomon Marcus () [Corola-journal/Memoirs/9236_a_10561]
-
de două secole o putere militară de temut între Imperiul Franc și Imperiul Bizantin. Izvoarele istorice fiind precare, este dificil de stabilit originea etnică a avarilor. Potrivit cronicilor chinezești, avarii ar fi fost o ramură a poporului vorbitor al unui idiom indoeuropean și având numele chinezești "Yüe-tschi" sau "Cücen" (柔然, 蠕蠕, 芮芮, 茹茹, 蝚蠕). Acesta a emigrat din bazinul Tarîm, care se întinde pe o suprafață de 530.000 km², vecin la sud cu Afganistanul. După un alt manuscris istoric chinez
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
meglenoromanei “Radovi Simpozijuma”, Pančevo - Zrenjanin, 1977, str. 47-55. 6. Ličnata zamenka vo romanskiot i vo makedonskiot jazik vo “Godișen zbornik” na Filoloșkiot fakultet vo Skopje, Skopje, 1977, str. 49-56 (vo koavtorstvo șo Florin Jonila). 7. Concordante lexicale între română și idiomurile iberoromanice vo “Studii și cercetări lingvistice”, ăn XXVIII, nr. 4, București, str. 439-443. 8. Despre L final - aricol hotărât în graiul meglenoroman din Umă respectiv în cel din Gevgelija vo “Analele Societății de limbă română”, Zrenjanin, 1977, str. 37-41. 9
Petar Atanasov () [Corola-website/Science/329599_a_330928]
-
leș baș de la langue française, în ”La langue et la littérature françaises dans le système éducatif en République de Macédoine: état des lieux et perspectives” (sub direcția Irinei Babamova), Skopje, 2013, pp. 21-28 79. Starea actuală a meglenoromanilor. Meglenoromana - un idiom pe cale de dispariție, în ”Memoria Ethnologica”, nr. 52-53, 2014, Baia Mare, pp. 30-37.
Petar Atanasov () [Corola-website/Science/329599_a_330928]
-
Veneția, ia parte la activitatea literară susținută de Aldo Manunzio în cadrul tipografiei sale și editează în 1501-1502 împreună cu acesta ""Le Canzoniere"" ale lui Petrarca și ""Le Terze Rime"" ale lui Dante, un prim pas în promovarea ca limbă literară a idiomului numite ""il volgare"" (limba vorbită de majoritatea populației în diversele regiuni ale peninsulei italice și care făcea trecerea de la latina vulgară spre viitoarea limbă italiană). Pentru prima dată doi autori de opere în ""volgare"" devin obiect de studii filologice, până
Pietro Bembo () [Corola-website/Science/314151_a_315480]
-
Table aux crevés", 1929, carte premiată cu Premiul Renaudot, "Vrăjitoarea" - "La Vouivre", 1941, "Gustalin", 1938) fiind în același timp atașat de Parisul maturității sale. Marcel Aymé rămâne unul dintre autorii cu cel mai bogat vocabular, idiostilul sau amestecă argoul cu idioamele locale, stilul prețios cu desuet-anacronicul, barbarismele cu claritatea simplă a expresiilor uzuale. Nu foarte iubit de critică, Aymé s-a bucurat de adulația publicului larg. Marcel Aymé a dobândit statutul notorietății mondiale, operele sale fiind traduse, adaptate, puse în scenă
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
care numai unul dintre părinți este moldovean(român). Astfel, mamele lui Vasile Stati și Valeriu Reniță sunt rusoaice, tatăl lui Constantin Starîș este ucrainean, mama lui Ion Berlinski este țigancă, iar tatăl vitreg a lui Vladimir Voronin este rus. Totodată, idiomul moldovenesc este de cele mai multe ori asociat celorlalte graiuri vorbite pe teritoriul României, muntenesc, crișean ș.a., așadar o echivalare între cele două este nepotrivită (după Ion Stici, Silviu Berejan, Vitalie Marin, Eugen Coșeriu). Astfel, cuvintele lui Stati despre așa-numita „limbă
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
pentru acomodarea populației, iar mai apoi cu alfabetul latin. Această dezvoltare a fost întreruptă în anii următori, în scopul sincronizării cu politica de proletcultism a Uniunii Sovietice, care cerea anularea realizărilor progresive ale societății civile. Acest fapt a afectat și idiomul moldovenesc care trebuia să funcționeze ca o limbă independentă față de limba română, politică al cărui principal susținător era lingvistul Leonid Madan. Noile norme fonetice și gramaticale, precum și neologismele introduse nu s-au bucurat de succes și au fost eliminate în
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
și impunerii treptate a acestei limbi comune, pe măsură ce regatul își extinde dominația pe tot teritoriul Franței actuale, în partea de sud a Belgiei, în vestul Elveției și în teritorii de pe alte continente, evoluând și îmbogățindu-se continuu cu elemente din idiomurile pe care le înlocuiește în mare parte și cu împrumuturi din multe limbi străine. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
străine. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție. Secolele XVII (cel al clasicismului
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
necesitățile limbajelor de specialitate. Este perioada în care, datorită prestigiului culturii pe care o poartă, franceza este limba de comunicare internațională a elitelor politice și intelectuale, dar încă nu se impune majoritar în vorbirea curentă din provinciile Franței, unde domină idiomurile locale. În secolul al XVIII-lea, franceza intră în perioada sa modernă. Revoluția franceză de la sfârșitul secolului face din franceză o limbă națională, pe care caută să o impună în mod autoritar în toată Franța. În această perioadă, franceza continuă
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
francezei ca politică de stat se intensifică în cursul secolului al XIX-lea prin intermediul școlii, momentul decisiv fiind instituirea învățământului primar public, gratuit și obligatoriu. De atunci, extinderea treptată a duratei școlarizării duce la utilizarea francezei de către toți locuitorii, în detrimentul idiomurilor locale. În secolul al XX-lea, franceza contemporană cunoaște o pierdere de teren pe plan mondial în favoarea limbii engleze, dar continuă să fie una din limbile de comunicare internațională, căutându-se printr-o politică lingvistică oficial adoptată să se limiteze
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
fransoiz" „franceza cea bună” dialectului din Valois. În secolele XII-XIII, domeniul regal se extinde considerabil, cuprinzând provinciile Artois, Normandia, Touraine, Anjou, Poitou, ajungând până la Marea Mediterană prin înglobarea Comitatului de Toulouse. Trăsăturile comune ale dialectelor încep să se răspândească datorită prestigiului idiomului "françois". În limba vorbită, la aceasta contribuie deplasărilor ocazionate de Cruciade și alte mișcări de populație. Limba scrisă comună în curs de formare se răspândește de asemenea, prin intermediul membrilor numeroși ai administrației regale, deoarece începe să fie folosită și în
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
teritoriu, apoi a recâștigat-o. Un corolar al războiului au fost deplasările însemnate de trupe și de populație, care au avut ca efect răspândirea limbii franceze în toate păturile populației, mai ales în jumătatea de nord a Franței, în detrimentul celorlalte idiomuri "oïl". Acestea fuseseră deja abandonate de oamenii instruiți, care scriau în franceză sau în latină. Încă înainte de război, limba regalității, franceza, începuse să fie folosită și în actele oficiale administrative și juridice, pe lângă latină. După război, puterea regală întărindu-se
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
fiind că biserica publică numai în latină, regele înființează în 1543 Tiparnița regală, destinată publicării de opere în greacă, ebraică și franceză. De altfel, bisericile protestante abandonaseră limba latină și răspândeau Biblia în traducere franceză. În același timp, față de celelalte idiomuri vorbite în regat, franceza ca limbă vorbită continuă să fie minoritară. Este vorbită de toată lumea numai la Paris și în alte câteva orașe din nord, iar în restul teritoriului de către aristocrație și marea burghezie, pe lângă limba locală. Cărturarii încep să
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
La Deffence et Illustration de la Langue Francoyse" (Apărarea și preamărirea limbii franceze) (1549), manifestul școlii literare a Pleiadei, acesta preconizează totodată îmbogățirea limbii prin crearea de termeni noi și împrumuturi din limbi străine (în special latina și greaca) și din idiomuri de pe teritoriul Franței, cu condiția ca împrumuturile să fie adaptate limbii franceze. Poetul Pierre de Ronsard caută să demonstreze justețea acestor idei scriind epopeea "La Franciade" (1572). În atitudinea față de celelalte idiomuri în afară de franceză, există două tendințe. Unii, ca Du
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
străine (în special latina și greaca) și din idiomuri de pe teritoriul Franței, cu condiția ca împrumuturile să fie adaptate limbii franceze. Poetul Pierre de Ronsard caută să demonstreze justețea acestor idei scriind epopeea "La Franciade" (1572). În atitudinea față de celelalte idiomuri în afară de franceză, există două tendințe. Unii, ca Du Bellay, Ronsard și Michel de Montaigne acceptă ideea ca franceza literară să fie îmbogățită cu cuvinte din acestea, alții, ca Étienne Pasquier sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
secolul al XVII-lea populația este analfabetă în proporție de 99%. Abia în a doua jumătate a secolului următor școlarizarea se extinde în oarecare măsură. Învățământul este în mâinile bisericii, și atât cât se face în popor, se face în idiomurile locale, care își pierduseră orice prestigiu. Ele sunt numite "patois", un termen care corespunde aproximativ termenului „grai”, dar se folosește și pentru limbi ca occitana, basca și bretona, având o conotație depreciativă. Elitele adoptă definitiv limba franceză, iar parțial și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
se folosește și pentru limbi ca occitana, basca și bretona, având o conotație depreciativă. Elitele adoptă definitiv limba franceză, iar parțial și păturile mai modeste ale populației. În sud numai aristocrația renunță la limba occitană. În orașele din regiunile cu idiomuri "oïl", oamenii de rând vorbesc acele idiomuri și înțeleg franceza, dar la sate se cunosc numai graiurile locale. În secolul al XVIII-lea crește totuși treptat numărul celor care vorbesc sau înțeleg franceza, progres favorizat de un început de urbanizare
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]