KorAP: Find »[drukola/base=iezer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...21 >

511 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

erau cu el. Nu știam ce să fac în casa mare albă, pustie acum. Și tinerețea mea avea nevoie de ceva, asta o simțeam eu bine, eram neliniștit, și căutând parcă acel ceva, începui a mă duce la vânat în Iezer, când aveam vreme. Acolo, în Iezer, am avut eu cea dintăi iubire; și eram să și mor acolo. Stepa îmi era dragă. Întreaga copilărie și întreaga tinereță le petrecusem în Bărăgan. Ars de soare vara, bătut de vânturi iarna, pustiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să fac în casa mare albă, pustie acum. Și tinerețea mea avea nevoie de ceva, asta o simțeam eu bine, eram neliniștit, și căutând parcă acel ceva, începui a mă duce la vânat în Iezer, când aveam vreme. Acolo, în Iezer, am avut eu cea dintăi iubire; și eram să și mor acolo. Stepa îmi era dragă. Întreaga copilărie și întreaga tinereță le petrecusem în Bărăgan. Ars de soare vara, bătut de vânturi iarna, pustiu și trist, fără zare, fără râuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și slăbiciunile. Îl trimeteam la plimbare, c-o vorbă scurtă, și așteptam. Dar ce așteptam eu întârzia, și plictiseala îmi înnegura sufletul tot mai mult. Totuși, într-o bună zi prinsei din zbor o vorbă de la Dragomir: Vânat ca-n Iezer nu este nicăieri pe lume... Mă întorsei spre el cu bucurie. Aveam cel puțin o petrecere nouă. Ce spui, Dragomire? —Zic de Iezer... Maică-maică! ce vânat e acolo! Ți se ridică părul măciucă în vârful capului... —Să știi că mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai mult. Totuși, într-o bună zi prinsei din zbor o vorbă de la Dragomir: Vânat ca-n Iezer nu este nicăieri pe lume... Mă întorsei spre el cu bucurie. Aveam cel puțin o petrecere nouă. Ce spui, Dragomire? —Zic de Iezer... Maică-maică! ce vânat e acolo! Ți se ridică părul măciucă în vârful capului... —Să știi că mă duc acolo la vânat... Lui Dragomir îi sticliră ochii. Bucuria lui că va rămânea singur și va putea să-și mai facă mendrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ți se ridică părul măciucă în vârful capului... —Să știi că mă duc acolo la vânat... Lui Dragomir îi sticliră ochii. Bucuria lui că va rămânea singur și va putea să-și mai facă mendrele! Începu a-mi spune despre Iezer câte minuni toate - de credeam că nu mai sfârșește. Iar eu toată noaptea m-am gândit la plăcerea unui vânat în balta Dunării, și a doua zi m-am hotărât să mă reped cu calul și cu pușca până acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai sfârșește. Iar eu toată noaptea m-am gândit la plăcerea unui vânat în balta Dunării, și a doua zi m-am hotărât să mă reped cu calul și cu pușca până acolo. Acesta a fost începutul călătoriilor mele la Iezer. Întăia vânătoare n-a fost cu nici un folos. Mi-am lăsat calul la crâșmă, în marginea satului, ș-am coborât spre apă, în apropierea liniei. Rețeaua albă a podului de fier se întindea până departe, dincolo, peste mlaștină. În bălți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trimit răspuns lui Marin... Ăsta, domnule, e mare vânător... și nu numai vânător - și pescar, domnule, îți spui eu... Cu el să te duci la vânat, și pe urmă să stăm de vorbă! Crâșmarul îmi vorbea cu înfocare, mândru de Iezer și de Marin. —Bine, atunci când oi veni, să chemăm pe Marin. —Uite, domnule! zise iute crâșmarul, cu ochii în sus și cu un deget înainte, parcă voia să-și aducă aminte de ceva; uite!... Îl chemăm și vă înțelegeți din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-și pipa cu tutun. Așa-i, are dreptate! strigă Sandu Popescu. Dar o țuică - ce mai zici, neică Marine? Marin clătină din cap și-și așeză pe umăr pușca. Nu, mi-e destul! De-acum mergem... Scapătă soarele... Pornirăm spre Iezer, pe când din urmă ne petrecea din ochi Sandu, cu mânile în șolduri, cu zâmbetul pe buze. Tot drumul, până la baltă, Marin nu zise nimic. Pâcâia din pipă, cu ochii rotunzi ațintiți înainte, slobozind vălurele albăstrii de fum, care se înălțau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu ochii rotunzi, cu gâturile lungi, tremurătoare și lucii. Și parcă și vânătorul meu avea ceva din mlădierea aceea a gâtului, ușoară, cu fereală și cu teamă, și ceva din privirea pătrunzătoare, rotundă, ascuțită, verde ca și apa stătătoare a Iezerului, privire care mă neliniștea. Într-o săptămână, patima pândei, a vânatului bălții, îmi intrase în suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
el, ceva din amarul lui parcă mă ajungea și pe mine; mă privea cum își privea vânatul, cu ochii sticlind uneori; câteodată nu-mi răspundea la întrebări. Toată ființa lui uscată, cu barba zbârlită, cu ochii adânci, neînțeleși ca apa Iezerului, era plină de neîncredere, de pornire asupra ciocoiului, care-l lăsase cu pușca și căsuța lui numai, și care-i făcuse un rău mare, odată, în tinereță poate. Și orice-aș fi făcut, și eu eram un ciocoi. Oricât se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un vânt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mâlului și ale stufăriilor putrezite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă, Iezerul nemărginit înainte-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel al ploii în stufuri abia-abia răzbătea până la urechile mele, și eu nu știam ce să fac, cu aceleași întrebări și prepusuri copilărești. Deodată întorcându-mă, zării o lumină lucind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pot spune. Ea își lăsase luminița în jos, în dreptul pieptului, și flacăra îmi descoperea o față curată, oacheșă, sprâncenată, cu doi ochi minunați. Acum ochii aceia zâmbeau. Și eu mă simții deodată străbătut de o înfiorare ciudată, acolo pe malul Iezerului, în noaptea care mă împresura, sub ploaia care șuroia de-abia auzit în juru-mi, în singurătatea aceea mare, în fața unei fete deodată - a unei fete care-mi izvorâse înainte ca din pământ, c-o lumină în mână, cu doi ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cuvinte îndrăznețe. Toată tinereța înflăcărată, c-o dragoste iute, izvorâtă din întuneric, din necunoscut, mă pornea ca o izbire de val spre fata ce sta înainte-mi și zâmbea. Ea vorbi, coborându-și deodată pleoapele: —Taica s-a dus pe Iezer. A văzut că plouă și a socotit că n-o să mai vii... Acuma s-a dus să cerce niște coșuri pe care le-a lăsat de cu sară la loc bun... Începeam să mă minunez de glasu-i blând. S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o arsură de foc, iute, pe când ochii i se aprinseră într-o văpaie neagră. Și-n glas dintrodată parcă-i tremura o durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mintea! Luni, înainte de revărsatul zorilor, călăream în galop întins pe Corbul meu, prin întunericul câmpiei nemărginite, subt un cer limpede, fără lună, plin de luminiți de aur. Mergeam repede tare; vântul zborului îmi vâjâia pe la urechi. Cum sticli în depărtare Iezerul, îmi potoli fuga. Cotii satul pe departe, și pe mal, în galop moale, mă întorsei spre căsuță, călăuzit de lumina care ardea acum ca și întâia oară. Mă gândeam cu inima strânsă că poate Marin n-a plecat pe baltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de această considerație cu care nu era obișnuit din parte-mi. Făgăduii oamenilor țuică, și multă vreme îi privii cum se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva ca la un restaurant, pe onoarea mea, îți spun eu... Și întinse arătătorul, ca și cum voia să mi-l dea mie. Am umblat pe baltă în sara aceea și-n multe seri următoare. Diminețile nu prea aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Dar mâne dimineață nu prea am vreme... Mă uitam, cu sufletul strâns, într-o parte și adăugam îndată cu hotărâre: — Nu. Mâne am treabă multă, nu pot veni... Înspre zorile răcoroase, în fiecare dimineață, Corbu mă aducea ca vântul prin Iezer. Dacă era lumina stânsă la căsuța de pe mal, mă întorceam domol, gânditor, cu inima grea; dacă lumina era aprinsă, mă străbătea în suflet ca o undă de fericire. Veneam încet, pe jos, cu calul după mine, cu frâul trecut prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mi răcorea fața. Un canton, undeva departe, sună de două ori trist, prelung, în nemărginire. Și cele dintăi raze ale răsăritului fulgerară spre negurile depărtării. VItc "VI" Dragostea mea a durat până cătră începutul toamnei. Veneam înainte de revărsarea zorilor pe Iezer, pe furiș ca un hoț, ocoleam pe departe satul, legam calul la marginea stufăriilor și, cu inima bătând, ca totdeauna, mă îndreptam spre ascunzișul cunoscut. Pe bălțile întinse stăpânea pacea, numai din când în când trecea pe sus un freamăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
încalec pe Corbu, se alătură de mine și mă atinse ușor pe umăr: — Boierule Niculiță... Ce-i, Sandule? El mă privi zâmbind. Uite ce-i, boierule, ast’ dimineață în zori, n-ai trecut dumneata cu calul pe la marginea satului, spre Iezer... — Da’ cei? — Nu-i nimic... Întreb. Vorbea un om aici, în cârciumă, că te-a văzut... Dar eu știu că-n dimineața asta n-ai fost cu neica Marin pe baltă... Nu, n-am fost. — Da’ cu calul ai trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i așteptam iar, și iar îmi veni în minte chipul lui neica Marin... O mulțime de gânduri felurite, care însă nu puteau să-mi aducă nici o hotărâre, nici nu puteau să-mi oprească drumul de a doua zi noaptea, spre Iezer. Mă dusei și a doua zi, ca-n totdeauna, cu puțină neliniște, cu puțină grijă, făcând un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
plânge, lăsându-și fruntea în pieptul meu. Ah! dacă află, dacă află - atunci mă zdrobește și pe mine cu cizma, ca pe maica... Se uita la mine cu sprâncenele lăsate pe lumina ochilor. Dacă află, mă ucide, mă aruncă în Iezer, Niculiță... Ah! nu cunoști pe taica, dar eu știu, eu am văzut!... Lacrimile ei îmi ardeau mânile. Voi să mai zică ceva; deodată o simții tresărind, îndreptându-se. Mă strânse de după cap, mă sărută repede de două ori pe ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor bălții, înfioră stufăriile până departe, ca înaintea vremii rele. Și la asfințit, pe jumătate de cer cuprins de munți de nouri, s-a arătat deodată un tighel de aur frânt, neregulat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ar fi încremenit pe cer un fulger rupt, ca o amenințare. Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]