338 matches
-
aporiile bunătății care se încurcă în propria ei atotcuprindere. Dar această redefinire nu se poate face decât de pe pozițiile spiritului și ale culturii. Și nu mă pot împiedica să-i spun oricărui tânăr vorba nu știu cărui latin: Vita sine cultura, quasi imago mortis est. Marți, 20 ianuarie 1981 Ora de plimbare matinală. "Le spuneam data trecută, dragă Sorel, lui Andrei și lui Gabi, că de nemurire au nevoie oamenii care nu au nimic de făcut. Aceștia merită să trăiască pe câte o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
GIDDENS A. (1990). The Consequences of Modernity, Polity Press, Cambridge. GILL M., HEARNSHAW M. (1997). Personal Safety and Violence in Schools. Research report RR21, DFEE, Londra. GIOLITTO P. (1986). Abécédaires et férules. Maîtres et écoliers de Charlemagne à Jules Ferry, Imago, Paris. GLASS G.V. (1976). "Primary, secondary, and meta-analysis of research", Educational Researcher, 5, pp. 3-8. GLUCKSMANN A. (1998). "Les conflits d'après guerre froide", Revue stratégique, nr. 72, 1998/4, "Ami-ennemi". GOTTFREDSON D.C. (2003). "School-based Crime Prevention", in SHERMAN L.
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
Ibidem, p. 61. 183 perfecțiunea, femeia ideală nu mai este accesibilă în planul mundan. Moartea ei golește de sens universul intim masculin, sărăcește o lume. Cavalerul în negru devine un simbol al durerii și trimite cu gândul la prototipul cristic, imago pietatis 669 , atrăgând din partea cititorilor compasiunea. Femeia iubită, decedată, a lăsat în urma ei numai durere, viața devine în absența ei un chin asemănător celui din iad: „Singurele personaje cu care cavalerul în negru își compară durerea sunt Sisif și Tantal
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
oferirea unei alternative în a distinge binele de rău. De aici decăderea, demitizarea pe care o cunoaște donna angelicata, de care ne-am preocupat în subcapitolul al doilea al aceluiași ultim capitol. Decameronul și Povestirile din Canterbury reprezintă o imensă imago mundi, o panoramă umană, în toată varietatea sa de personaje și de evenimente 1056, „impresia unică și armonioasă a unei lumi ușuratice și superficiale, îndreptată numai în afară, spre bucuriile vieții, mânată încolo și încoace de capriciile sorții” 1057 . Giovanni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
edited by Boris Ford, Penguin Books, 1982, pp. 133-153. 51. Marino, Lucia, Audience and Narrators, in The Decameron “Cornice": Allusion, Allegory, and Iconology, Ravennba, Longo Editore, 1979, pp. 25-36. 52. Markale, Jean, L’Amour courtois ou le couple infernal, Éditions Imago, Paris, 1987. 53. Marrou, Henri-Irénee, Trubadurii, traducere, note și postfață de Sorina Bercescu, Editura Univers, București, 1983. 54. Martin, Priscilla, Sex, Discourse and Silence, în Chaucer's Women: Nuns, Wives and Amazons, Macmillan, 1990, pp. 218 230. 55. Mckisack, May
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ibidem, p. 61. 183 perfecțiunea, femeia ideală nu mai este accesibilă în planul mundan. Moartea ei golește de sens universul intim masculin, sărăcește o lume. Cavalerul în negru devine un simbol al durerii și trimite cu gândul la prototipul cristic, imago pietatis 669 , atrăgând din partea cititorilor compasiunea. Femeia iubită, decedată, a lăsat în urma ei numai durere, viața devine în absența ei un chin asemănător celui din iad: „Singurele personaje cu care cavalerul în negru își compară durerea sunt Sisif și Tantal
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
oferirea unei alternative în a distinge binele de rău. De aici decăderea, demitizarea pe care o cunoaște donna angelicata, de care ne-am preocupat în subcapitolul al doilea al aceluiași ultim capitol. Decameronul și Povestirile din Canterbury reprezintă o imensă imago mundi, o panoramă umană, în toată varietatea sa de personaje și de evenimente 1056, „impresia unică și armonioasă a unei lumi ușuratice și superficiale, îndreptată numai în afară, spre bucuriile vieții, mânată încolo și încoace de capriciile sorții” 1057 . Giovanni
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
edited by Boris Ford, Penguin Books, 1982, pp. 133-153. 51. Marino, Lucia, Audience and Narrators, in The Decameron “Cornice": Allusion, Allegory, and Iconology, Ravennba, Longo Editore, 1979, pp. 25-36. 52. Markale, Jean, L’Amour courtois ou le couple infernal, Éditions Imago, Paris, 1987. 53. Marrou, Henri-Irénee, Trubadurii, traducere, note și postfață de Sorina Bercescu, Editura Univers, București, 1983. 54. Martin, Priscilla, Sex, Discourse and Silence, în Chaucer's Women: Nuns, Wives and Amazons, Macmillan, 1990, pp. 218 230. 55. Mckisack, May
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
eului cu propriile-i umbre. Dorindu-se, inițial, o reflectare a realului, scrisul se vede investit și cu funcția de mediator: de stabilire a relației organismului cu propria realitate psihică. Stadiul oglinzii (În sensul larg) Îndeplinește, astfel, una din funcțiile imago-ului, apropriind Innenwelt-ul Umwelt-ului. Anulări retroactive De altfel, „tratamentul analitic”37 pe care și-l aplică scriitorul de jurnale este văzut de majoritatea comentatorilor mai apropiat de acțiunea terapeutică, decât de cea literară. Firește, Într-o primă fază, În care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
comunicare și democrație, mass-media poate să ofere remedii sau cel puțin să atenueze tripla criză a societății tranziției: criza de credibilitate, de integrare, de participare: * funcționînd ca watch-dog al societății civile; * lubrefiind dialogul social între indivizi, grupuri, instituții; * oferind o imago mundi reală (spunînd ca în basmul lui Andersen că "împăratul e gol"). Dacă sarcinile primei faze cantitative a democratizării au fost realizate (mai multe mijloace ziare, posturi de radio și televiziune pentru mai mulți indivizi), aspectele calitative ale democratizării rămîn
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
I.3.a. Anatomia imaginii Punctul de pornire în actul de înțelegere a unui concept îl constituie etimologia respectivului cuvânt. Jean-Jacques Wunenburger ([1997] 2004: 18) observa o dualitate semantica în definirea termenului imagine: * în primul rând, imagine [lat. imaginem (nom. imago), de la rădăcina cuvântului imitări = copie, idee, aparentă]16, se referă la forma, corp, având același înțeles precum Bild și Gestalt din germană și picture, figure, pattern, frame și shape din engleză (Wunenburger [1997] 2004: 18). Cuvântul imagine poate fi asociat
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
prin cultivarea binelui, adevărului, a frumosului moral și dreptății. Căci dacă nu, Eriniile, slujitoarele dreptății, ne vor da în vileag. Avem de redescoperit în special arhetipul central sau arhetipul unității, pe care Jung, inspirîndu-se din buddhism, l-a numit Sine, Imago Dei, zeitatea noastră interioară. Obîrșia noastră este în Dumnezeu, ca și sfîrșitul amarei noastre călătorii, a eternului circulatio. Întîlnirea cu Sinele echivalează cu descoperirea lui Dumnezeu. Acesta e sensul. Aceasta e piatra filosofală (Lapis Philosophorum). Am fost alienați, rupți de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
sfere de cititori interesați de cultura română. Lucia Cireș CAPITOLUL I METAMORFOZELE SOCIO-CULTURALE ALE IMAGINII ȘI IMAGINARULUI I.1. ARHITECTURA IMAGINII I.1.1. IMAGINE. IMAGINAR. IMAGINAȚIE PROLEGOMENE Etimologic, termenii de "imagine", "imaginar", "imaginație" conțin particula "im" din limba latină ( imago, -inis, imaginare, imitari, imitatio, aemulus, aemulare), reprezentând ideea de "a imita". În unele limbi europene, s-a păstrat semnificația structurii lingvistice "im": fr. image, imagerie, imaginere, imitere, imitation, émule, émulation; esp. imagen, imaginar, imitar, emulo, emular (a rivaliza); it. immagine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fiind Styxul (v. Hesiod, Teogonia). Șarpele este considerat spiritul apelor primordiale, mitul păsării-șarpe a fost asociat cu umiditatea și cu apele pământului. Ca strămoș mitic, șarpele este un erou civilizator care se întrupează și se jertfește pentru neamul omenesc. Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru elemente universale: trăiește în pământ sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc sau a focului htonian, iar, ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vine scenă în care George Constantin sugerează magistral nu chipul unei brute, ci o imagine a abrutizării și degradării, a conștiinței eșecului, a ratării convertite în îngâmfare, atitudine agresivă și cruzime. Leopoldina Bălănuță Moartea și Mircea Albulescu Maestrul Gherlaș O "imago mundi" ce include uneori mai organic, alteori insuficient legate imagini ale mediocrității, fără ieșire parcă... Imagini ale obtuzității, inconștienței, lichelismului, indiferenței, servilismului, bestialității, ale formelor fără fond, primitivism cu lustru. Apoi imaginea "morții vii obol pentru artă". Oscilând între realism
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
liric nu poate înțelege universul multiplu, și nici universul nu-l poate recunoaște independent de el, de unde sentința. BIBLIOGRAFIE: Bârsilă, Mircea, Dimensiunea ludică a poeziei lui Nichita Stănescu, Editura Paralela 45, Pitești, 2001; Braga, Corin, Nichita Stănescu, Orizontul imaginar, Editura Imago, Sibiu, 1993; Dimitriu, Daniel, Nichita Stănescu, Geneza poemului, Editura Universității "Al.I. Cuza" Iași, 1997; Mincu, M., Textualism și Autenticitate, Editura Pontica, Constanța, 1993; Mincu, Ștefania, Nichita Stănescu. Între "poesis" și "poiein", Editura Eminescu, București, 1991; Martin, Mircea, Generație și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Iași, 1978. Boldea, Iulian, Timp și temporalitate în opera lui Eminescu, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2000. Bot, Ioana, Eminescu și lirica românească azi, Editura Dacia, Cluj, 1990. Bote, Lidia, Simbolismul românesc, E.P.L., București, 1966. Braga, C., Nichita Stănescu. Orizontul imaginar, Editura Imago, Sibiu, 1993. Bucur, Marian (coord.), Literatura română contemporană, Editura Academiei, București, 1980. Bulgăr, Gheorghe, De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene, Editura Junimea, Iași, 1975. Bulgăr, Gheorghe, Eminescu. Coordonate istorice și stilistice ale operei, Editura Junimea, Iași, 1980. Buduca
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lui Rudolf Otto, "sacrul minus elementul lui moral."74 Aprofundând noțiunea, Jung conchide că avem de-a face cu un sentiment deopotrivă tainic, inefabil, dar și înfricoșător, și imanent divinității. Dacă un individ trăiește o asemenea stare numinoasă care transcende Imago Dei, eul nu mai poate cenzura conținutul inconștientului și irumpe în personalitatea conștientă rațională. Iată cât de plauzibilă ne apare acum fascinația și impresia terifiantă de care sunt cuprinși deopotrivă Ladima, Fred, și chiar cititorii, la lectura articolului teratologic! Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
enunță două axiome decisive pentru el. Prima afirmă raportul de inerență dintre subiectul proiectat și inconștient: Tot ceea ce este inconștient este proiectat."116 A doua stipulează că în interioritatea cea mai profundă a diadei se ascunde perechea părinților, Anima fiind imago mamei. Proiecția se află într-o relație (aproape matematică) invers proporțională cu stadiul de dezvoltare a conștiinței. Cu cât conștiința este mai matură, ajunsă la vârsta deplinelor limpeziri, cu atât proiecția diadelor va fi mai dificilă. Ca urmare, prima perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
psihică de natură conștientă cât și cea inconștientă duc la anumite rezultate, "produc" varii manifestări tipice. Visele și fanteziile sunt două asemenea manifestări inerente inconștientului colectiv. În această ordine de idei, mai important este arhetipul. La origine era sinonim cu Imago Dei, prin urmare cu imaginea lui Dumnezeu în om. În operele lui Dionisysius Aeropagitul, divinitatea supremă este numită to arhetypon phos (arhetip al luminii). Răspândirea sa este, practic, nelimitată și stă, evident, tot în legătură cu inconștientul colectiv: "Conceptul de arhetip, inevitabilul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
bune rezultate estetice, tehnica decupajului domestic. Faptul cotidian, cu atât mai mult cu cât pare nu doar autentic, ci și selectat oarecum întâmplător, reușește să traducă, mai ales când este tras în pasta groasă a abjectului sau a grotescului, o imago mundi vecină cu infernul existențial. Cele mai reușite secvențe ale cărții sunt acelea în care stenahoria cinică, adesea regizată, din trecut este substituită de o disperare autentică, declanșată de coparticiparea, ca martor cu mâinile legate, la o dramă indignă, aceea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
infinito silenzio a questa voce / vo comparando: (...). (vv. 8-11) La seră del dì di festa: Dolce e chiara e la notte e senza vento, (...). (v. 1) La vită solitaria: Ivi, quando îl meriggio în ciel și volve, / la sua tranquilla imago îl Sol dipinge, / ed erba o foglia non și crolla al vento, / e non onda incresparsi, e non cicala / strider, né batter penna augello în ramo, (...). (vv. 27-30) Le ricordanze: E la lucciola errava appo le siepi / e în șu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ciottoli del Platani / sillabando al buio le preghiere. (I ritorni). 329 Talor m'assido în solitaria parte, / sovra un rialto, al margine d'un lago / di taciturne piante incoronato. / Ivi, quando îl meriggio în ciel și volve, / la sua tranquilla imago îl Sol dipinge, / ed erba o foglia non și crolla al vento, e non / onda incresparsi, e non cicala / strider, né batter penna augello în ramo, / né farfalla ronzar, né voce o moto / da presso ne dă lunge odi né
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Barthes: 2006b, 59). Mandala este o experiență personală sau personalizată, cel puțin pentu că ea reprezintă un act voluntar, profund interiorizat și individual. Interpretarea ca moment ceremonial pare des prinsă dintr-un discurs pe tema intertextualității: "O mandala reprezintă o imago mundi și totodată un panteon simbolic. O mandala poate deține cel puțin o dublă funcție, ca și un labirint. (...) Mandala concentrează, ea ferește de distragere sau de împrăștiere" (Eliade: 1994, 63). Intertextul înseamnă construirea Centrului, axul său valorează cât un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu stilul (vag) jamesian, nemulțumiți dornici de "clarificare" in extenso. Parabola căutării din text disimulează, în fond, obsesia găsirii "adevărului" în artă, o utopie în paradigmele estetice ale lui Henry James. Imposibilitatea asumării ficționalului în variantă de materia și, totodată, imago mundi devine un handicap pe terenul mișcător efortului artistic. Astfel de "inadaptați" precum naratorul din roman sfîrșesc prin a mutila fie conturul translucid al artei, fie pe cel al propriului suflet. Personajul principal din Desenul din covor reușește, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]