594 matches
-
creierele anesteziate. Compoziția numită banc este un construct cu efect imediat. Locul bancului este „peste tot”: unde are acces colocvialul, în conferințe, în discuții aplicate, în conversații, în negocieri. Sigur, bancurile nu au loc în tratatele științifice. Fără a avea imanență în colocvial, bancul este, un element de element în discursivitatea colocvială. Omul este o ființă socială. S-a dezvoltat și trăiește într-un mediu de socializare. Experiența bancului este una specifică și inteligentă nu numai pentru că necesită o dublă gândire
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339529_a_340858]
-
creierele anesteziate. Compoziția numită banc este un construct cu efect imediat. Locul bancului este „peste tot”: unde are acces colocvialul, în conferințe, în discuții aplicate, în conversații, în negocieri. Sigur, bancurile nu au loc în tratatele științifice. Fără a avea imanență în colocvial, bancul este, un element de element în discursivitatea colocvială. Omul este o ființă socială. S-a dezvoltat și trăiește într-un mediu de socializare. Experiența bancului este una specifică și inteligentă nu numai pentru că necesită o dublă gândire
FLORENTIN SMARANDACHE: ”Cine râde …”, bancul ca specie paradoxistă, de Ștefan Vlăduțescu.UCV () [Corola-blog/BlogPost/339557_a_340886]
-
Blagoie Ciobotin constă, din unghi tematic și problematic, tocmai în conștientizarea, în reconștientizarea, acestei stări de fapt, anume: statutul creștinului, locul lui în timp și în spațiu, în coordonatele fizice și morale ale lumii. Din acest cronotop vizionar, sinteză între imanență și transcendență, creștinul privește, judecă, evaluează întâmplările, înfăptuirile, căderile și înălțările, slava deșartă, deșertăciunile veacului. El, creștinul, este dincolo de toate acestea, în ciuda faptului că nu refuză să le aparțină. Precum se întâmplă, de pildă, în “Sfânta Grădină” a Muntelui Athos
BLAGOIE CIOBOTIN de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341886_a_343215]
-
7-8). E. Ț.: Ce v-a impresionat în creația științifică a Maestrului Onicescu? T. G.: În creația lui Octav Onicescu, distingem prezența unei gândiri aurorale, care divulgă orgoliile subiectivismului și referențialului, dând curs fidelității față de per.... ontologică a naturii, cu imanența raporturilor ei constante, logice! Fără să minimalizeze virtuțile subiectivității umane, dar și fără a ipostazia natura exterioară omului, drept ceva ,,străin” sau ,,dușman” omului, Octav Onicescu instituie ideea acelei profunde și permanente armonii ,,înțelegerii” dintre noi și neobositul corespondent, care
INTERVIU CU PROF. UNIV. DR. EMERIT TUDOR GHIDEANU de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374525_a_375854]
-
16 din 16 ianuarie 2011 Toate Articolele Autorului Omul zilelor noastre se luptă pentru a nu pierde sentimentul transcendenței. Ideea că este pe pământ pentru un sens care depășește viața lui precară de aici, e zbuciumul lui. El se adaptează imanenței, veacului. Efortul luptei spre a nemuri îi ia locul o practică, pe care o ideologizează, în vederea realizării fericirii terestre. La el, acțiunea capătă un primat asupra contemplației. „Homo Faber” triumfă asupra lui „Homo Sapiens”. Nu în zadar substituie Faustul lui
DESPRE RAPORTUL INTELECTUALILOR CU BISERICA, ASTAZI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 16 din 16 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344936_a_346265]
-
unei lumi sui-generis, ale unei lumi unde zburdă, libere și pure, ființe fără chip, ființe de gând și de spirit, dispersia, numai ea, este realitatea conținutului. Ninsoarea, ploaia, polenul, dar și cuvintele sunt manifestări ale dispersiei în lumea concretă, în imanență, sunt întrupările ei, în sensul etimologic al cuvântului : Ninge sus/ Cavernar/ Ninge sus - // Ninge-se pe buze, murmuz./ Apoi revenirea: ninge-ar - // Ninge rivière: articulare purg - / Articulațiile ning,/ Rivière... Se poate adauga faptul că dispersia este enigmatică, eventual și irațională
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
așadar, ținta existențială (și, decurgând de aici, chiar dacă indirect, într-o fericită subsidiaritate, programul estetic) sunt configurate în cel puțin două poeme emblematice - Sublimul 2 și O liniște sepia. Un prim palier are în vedere așa-zicând metoda prin care imanența plată și greoaie poate fi obligată să lase a se întrezări transcendența - anume: “ruperea de ritm”. Ruperea de ritm, ieșirea din monotonia percepției plafonate, declanșează amintitul brainstorming, care, la rându-i, cum am încercat să probăm, deschide accesul spre abisul
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
foarte adânc și foarte departe, în fundamente. * Marcel Turcu scrie, deci, o poezie a non-imanenței, o poezie de factură intelectuală, ce ajunge la spirit dinspre rațiune, mai degrabă decât dinspre inimă. Scrierile sale dejoacă ceea ce numeam altundeva farsa ontologică (pretenția imanenței de a fi realitate), o deconspiră prin luciditate, o devoalează și o dizlocă demolându-i limbajul mălăieț, perfid, disimulant. Dispersia este substanța de contrast, feminină, pe ecranul căreia se impune masculinitatea aspirației verticale înspre Ruah, înspre Spirit. Totodată, în planul
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
câte cred, un sens foarte limpede și foarte coerent (nu lipsit, însă de necesara ambiguitate poetică), un program estetic lucid (nici pomeneală de automatism psihic pur, de domnia aleatoriului), o căutare înfrigurată a celor ce sunt în transcendență, nu în imanență, un dialog continuu cu marii mistici, cu Sfinții Părinți (o probează, de altfel, chiar motto-urile, dintre care aș alege și reproduce unul singur, sublim: “Mă-nclin cu evlavie ‘peretelui din mijloc’ al casei - din nevoințele lui Ioan Scărarul”). Formula
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
și sintonie) cu tensiunile orizontalitate - verticalitate din artele plastice contemporane (happening, de o parte, Brâncusi sau Alquin, pe de alta). Notăm însă, și subliniem, simțământul de neîmplinire existențială al ființei aplatizate, orizontalizate (ca să zicem așa), al ființei cufundate, absorbite în imanență și tânjirea ei spre acele “râpe de sus”, unde “clopotul bate singur”: Poate că dintr-un început riturile erau circulare Și ființele nu existau... Poate că stiftingul Ori poate saveul Sau Loira: puternicul meu subconștient!... Drama eului constă în aceea
POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344988_a_346317]
-
onest și a dus până la capăt lupta de a-și îndeplini dezideratul pentru care a trăit și a murit. Adică mântuirea și căpătarea demnității noastre umane. A-L urma pe El e cea mai mare onoare.. Să nu uităm de imanența lui Dumnezeu (noțiune de prezență imediată a lui Dumnezeu care umple totul) . Și cum susține A.W.Tozer, trebuie să ne revendicăm din nou "vechea zestre a eternității", să lucrăm pentru permanență și nu după aparență, deoarece entuziasmul zilelor noastre
INTEGRITATEA ŞI CONTEXTUL SOCIAL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 843 din 22 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345951_a_347280]
-
justificate: „Nu intrați tăcuți în această noapte, urlați, tunați și fulgerați împotriva agoniei lumii", spune poetul Dylan Thomas. Iisus însuși a plâns la mormântul prietenului Său Lazăr (In 26, 38), iar în grădina Ghetsimani a fost cuprins de frică în fața imanenței propriei Sale morți (Mat 26, 38). Sfântul Apostol Pavel consideră moartea „vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit" (I Cor. 15, 26) și o leagă strâns de păcat: „boldul morții este păcatul" (I Cor. 15, 56). Murim pentru că trăim
P. I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 417 din 21 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346803_a_348132]
-
nici îndumnezeirea firii create și nici relația de solidaritate organică și ontologică dintre biserică și lume. Concepute în mod dualistic, Biserica și oikumena forjează două planuri paralele și separate, unite printr-o simplă coordonare a celor două dimensiuni: transcendența și imanența . Nu întâmplător școlile teologice protestante au căzut în una din cele două extreme, fie în extrema care afirmă transcendența totală a lui Dumnezeu, cum este teologia dialectică, fie în extrema liberală, care confundă pe Dumnezeu cu lumea. Necunoașterea sau ignorarea
P. A II A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 424 din 28 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346854_a_348183]
-
Pari un străin și tânăr. Pe-aici cei duși se duc/ spre tot ce nu-i a nu-i.»” (Marea din ziua întâi, s. n.). Pe acest traseu omul pare „un străin și tânăr”, adică sufletul este ceva străin în temnița imanenței, și tânăr spre cele ce sunt ale Logosului. Cât de aproape rimează cu celebrul vers „Ceva străin este sufletul pe acest pământ” al lui Trakl, din poemul Primăvara sufletului, minunat descifrat de Heidegger! Dar să subliniem ce este de subliniat
DUMITRU ICHIM, SAU DESPRE REAMINTIREA GRAIULUI UITAT de DUMITRU VELEA în ediţia nr. 885 din 03 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346225_a_347554]
-
ca exprimări folclorice, cu o prezență a invitaților în continuă scădere la ritualul religios). Cauza majoră a acestor stări de lucruri rezidă în conceperea lumii ca fiind autonomă și, implicit, idolatrizarea ei, și impunerea unui abis între transcendența Divinității și imanența lumii. c) Progresul extraordinar al științei și tehnologiei este un factor constitutiv al postmodernității, așa cum am arătat deja. Se pune accent pe cunoașterea intelectuală, ca expresie a unei raționalități exacerbate, promovată cu ajutorul unor mijloace ultramoderne: internet, biblioteci virtuale, baze de
BISERICA ORTODOXĂ ÎN FAŢA PROVOCĂRILOR LUMII CONTEMPORANE ŞI ROLUL EI SOCIAL – FILANTROPIC ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ, SECULARIZATĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 100 din 10 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348223_a_349552]
-
5. Atitudinea și reacția Bisericii față de provocările postmodernismului a) În fața individualismului postmodernist, se impune cu necesitate afirmarea identității ortodoxe, ca sistem religios unitar și unificator al tuturor existențelor umane în Iisus Hristos Mântuitorul și Domnul. Echilibrul sinergic între transcendența și imanența lui Dumnezeu se susține în teologia ortodoxă grație doctrinei privind energiile divine necreate. Mântuirea se obține prin conlucrare cu harul dumnezeiesc, sâvârșind binele, în marea familie creștină - Biserica. - care trebuie să constituie un pol viguros de opinie, în fața tendințelor postmoderne
BISERICA ORTODOXĂ ÎN FAŢA PROVOCĂRILOR LUMII CONTEMPORANE ŞI ROLUL EI SOCIAL – FILANTROPIC ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ, SECULARIZATĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 100 din 10 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348223_a_349552]
-
sâvârșind binele, în marea familie creștină - Biserica. - care trebuie să constituie un pol viguros de opinie, în fața tendințelor postmoderne de a crea un sistem quasi-secular și laicizant, numit pompos „societate civilă”. Cultivând autonomizarea rațiunii, această societate s-a închis în imanența istoriei, fiind, pe drept cuvânt, „rezistentă la evanghelizare” și „antiontologică” . Potrivit Părintelui Profesor Ion Bria, „în timp ce recunoaște ambiguitatea acestei situații, teologia ortodoxă apare de multe ori ca inhibată, ezitantă. Anumite curente din spiritualitatea ortodoxă vorbesc de neîncredere în lumea postmodernă
BISERICA ORTODOXĂ ÎN FAŢA PROVOCĂRILOR LUMII CONTEMPORANE ŞI ROLUL EI SOCIAL – FILANTROPIC ÎN SOCIETATEA POSTMODERNĂ, SECULARIZATĂ de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 100 din 10 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348223_a_349552]
-
a călcat pe axa lui Brâncuși, pusă, parcă, să reamintească oricui și de „Cina cea de taină” la „Masa tăcerii” și de faptul că, fără dragoste, fără iubire, sărutul, fie el și la „Poarta sufletului” rămâne simplu gest și nu imanență pe pânzele vremurilor (astea sau celor ce vor veni), spre înălțarea noastră, ca oameni, spre cer? Cine, când, omul făcut individ, în realitate, amețit (de wisichi, de promisiuni-vorbe goale, într-un cuvât, de una de alta), bântuie, de-aiurea, uitând
EU -TU (IDENTITATEA, DIFERENŢA ÎN A FI ŞI ETC-UL) de NICOLAE BĂLAŞA în ediţia nr. 3 din 03 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/345030_a_346359]
-
liniște deplină în urma golirii de orice gând. Abstragerea din curgerea timpului reprezintă forma cea mai rafinată a voluptății maestrului oriental (guru la yoghini), prin care acesta iese din aparență (maya la indieni) și pătrunde în adevărata realitate, altfel spus depășește imanența pentru a se delecta cu deliciile supratemporalului. Din cele spuse nu trebuie să se tragă concluzia pripită că omul modern ar cultiva cu obstinație dizarmonia în dauna armoniei. Nu o face, dar nici nu va scăpa de blestemul dizarmoniei atâta timp cât
PREZENTUL de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369212_a_370541]
-
descoperirea" valorilor, ci "poziția" față de ele; nu este "libertatea" conform unei legi transcendente, care e disciplina naturii, ci libertate de natură sau spontaneitate. La fel, interiorizarea romantică, de inspirație creștină, cum am amintit deja, nu este creștină: este subiectivitatea adevărului, imanența lui și a realității subiectului care "așează" și "creează" totul..." [60]. În același sens subliniază acest aspect fundamental al religiozității romantice, Mario Puppo (deja amintit de Fichte, care a descoperit nemărginirea sufletului): Totul este spirit, iar spiritul se formează la
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
a abandona, în fața abstracției unice, în chip cu totul negativ, orice mod determinat de-a fi, totuși, pe de altă parte, se întîlnește și la ei felul mai pur de reprezentare al panteismului adineaori amintit, panteism care scoate în evidență imanența divinului în individualul dat intuiției și pieritor. Fără îndoială, în acest fel de a cunoaște am putea crede că regăsim mai mult o asemănare cu acea unitate nemijlocită a gîndului pur și a sensibilului pe care am întîlnit-o la parsi
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
Prin înșelăciunea acestor trei însușiri toate lumea este amăgită și nu mă cunoaște, pe mine cel neschimbător; dar și iluzia divină, Măyă, este iluzia mea" [140]. Aici este exprimată în chipul cel mai frapant o asemenea unitate substanțială atît în privința imanenței ei în ceea ce e dat, cît și privitor la trecerea a ceea ce este singular, individual. De asemenea, Krsna spune despre sine că el este absoluta excelență în toate existențele distincte: Între stele, sînt soarele care strălucește; între
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
demonului în vine, zice el în Ca o făclie. Prin astfel de tonalități, Eminescu rămâne mai aproape de profet, nu de (răzvrătitul) titan. Simbolismul din panoramele sale rămâne în perimetrul "proiectului lui Dumnezeu privitor la istoria lumii și în special la imanența intervenției divine ...".33 Mai degrabă trebuie să-l vedem pe deus absconditus ca pe un bătrân înțelept, ostenit, retras din lume. Dacă Apocalipsa biblică lasă loc unui "intermediar", Mesia, care va veni între oameni să distrugă răul, la M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
op. cit., pp. 71, 99, 112, 114. 39 Ibid., pp. 101, 110. 40 Ibid. p. 105. 41 Pentru domeniul muzical, a se vedea Costin Cazaban, Le Temps de l'immanence contre l'espace de la transcendance: oeuvre organique contre oeuvre critique (Timpul imanenței versus spațiul transcendenței: operă organică versus operă critică), in Stéphane Lupasco L'Homme et l'œuvre, op. cit., pp. 225-236; Costin Cazaban, Temps musical/espace musical comme fonctions logiques (Timp muzical/spațiu muzical ca funcții logice), in L'esprit de la musique
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Mrozek, de Arrabal. Pe undeva de Durrenmatt. Aflîndu-ne în civilizația noastră, atît de îndepărtată în spațiu și în mijloace, de Europa, la două decenii în urmă, era de așteptat ca sentimentul absurdului să ne "cîștige" și pe noi, în virtutea unor imanențe de cu totul altă natură. Literatura absurdă și-a făcut loc foarte greu în traducerile noastre, în temeiul inexistenței absurdului în viața omului de tip nou...! Dar absurdul începuse deja să se manifeste ca dominantă a vieții noastre. Vidarea de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]