230 matches
-
inconsistentă și de neînchegată a fost pusă într-o lumină extrem de favorabilă, cu un aport esențial de teatralitate și de impact vizual de Mihai Măniuțiu. Nu am mai fost de ceva vreme la operă din pricina prăfuielii, a unui soi de imobilism estetic prezent în diferite spectacole. Ceea ce am văzut și am regăsit acum, într-o seară de duminică, m-a bucurat însă cu adevărat. Deși am ajuns cu minute bune înainte de începerea reprezentației, esplanada era plină. Oameni eleganți, parfumați și surîzători
Fluturi de Ceylon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15430_a_16755]
-
plăcea și mie să le fac, dacă aș ști să le fac. Cu ce anume din tine te împaci și conviețuiești normal sau bine și ce anume te incomodează? Curiozitatea, lenea, egoismul? Cel mai tare mă lupt cu lenea, cu imobilismul. Funcționează în mine o tentație budistă de non-acțiune. Pe urmă, am momente, clipe doar, în care faptul că există credința îmi creează senzația de liniște și fericire absolută. Asta însă nu se poate explica. Porți cu tine ideea unui spectacol
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
făcând o rană din obrajii săi. Cu toate acestea, aspectul nu era atât de dizgrațios cum ar fi părut la prima vedere, ci mai degrabă lasă impresia că icoana ar fi înviat cumva, atinsă de aripă însuflețirii și ieșind din imobilismul ei estetic." Viziunile de acest fel se succed în cascadă. După ce medicul ginecolog pune la cale, din plăcerea diabolica de a manevră oameni, căsătoria dintre Elisabeta și Horia (episod și el fals, scris parcă de un emul al lui Nicolae
UN MARE SCRIITOR SOLITAR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17760_a_19085]
-
reiese că facilitatea cu care se răspîndesc anumite tipuri de clișee se datorează îndeobște unor factori precum: comoditatea intelectuală sau neputința de a judeca cu propriul cap; ponderea intereselor de grup și reacțiilor emoționale subiective pe care acestea le declanșează; imobilismul informațional datorat greutății de a ține pasul cu o lume în schimbare în care ceea ce era valabil ieri nu mai este astăzi, în care istoria nu este niciodată absolut identică cu ea însăși și în care vertiginoasele progrese tehnologice, științifice
Universalitatea clișeelor by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11379_a_12704]
-
supără pe mulți, dar marea, deprimanta dezamăgire o reprezintă pentru mine Pavarotti. Nu vocea, desigur, ci incapacitatea lui șocantă de a interpreta. Impasibil că o stâncă, cu o fată opaca, pare, indiferent de rol, ca aspiră să-l întreacă în imobilism și detașare plictisita pe Buster Keaton. Am făcut greșeala să văd, consecutiv, montarea din 1981, de la Metropolitan Opera, a Elixirului dragostei, cu Pavarotti și Judith Blegen, și cea din 2005, de la Wiener Staatsoper, cu Rolando Villazon și Anna Netrebko. Ei
Seara târziu, după spectacol by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4561_a_5886]
-
un mijloc foarte reușit de a studia literatura; este într-adevăr o metodă, un mod de a aborda ad-hoc, literatura - ceea ce nu era cazul lui Jakobson... Spunem de mai multă vreme că trăim într-o epocă post-structuralistă... Structuralismul suferă de imobilism, nu are flexibilitatea care a apărut în studiile literare o dată cu interpretarea sensului. Studiul faptelor literare pornind de la structuralism însemna o abordare cu totul formală și care tindea spre imobilism, nu era construit în așa fel încât să se preteze diferențelor
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
multă vreme că trăim într-o epocă post-structuralistă... Structuralismul suferă de imobilism, nu are flexibilitatea care a apărut în studiile literare o dată cu interpretarea sensului. Studiul faptelor literare pornind de la structuralism însemna o abordare cu totul formală și care tindea spre imobilism, nu era construit în așa fel încât să se preteze diferențelor de la o operă la alta, de la un mod de a scrie la alt mod de a scrie. Avantajul semioticii este că ea rămâne total deschisă, nu are închidere a
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
de peisajul pestriț al criticii din Republica Moldova unde niciun criteriu nu este ferm. Constatând că nici critica academică nu este chiar academică (din fericire, pentru că ea cuprinde și tineri cu o gândire dinamică, neatinși de ceea ce s-ar putea numi imobilismul, clișeele de limbaj, lipsa de elasticitate ale spiritului academic), nici cea "modernă" nu se întemeiază pe o metodologie unitară, distinctă, reperabilă la toți reprezentanții ei, Mircea V. Ciobanu ajunge la niște concluzii destul de dure: "Post-post-structuralismul basarabean este, pe de o
Strategii de lectură by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7912_a_9237]
-
noua glie, a Statului. Casele vor fi demolate și înlocuite de blocuri, curțile vor dispărea, păsările, purceii, mieii vor lua conturul fluid al viselor de oameni cu foamea-n gât, pierzând tot mai mult timp la cozi tot mai dese. Imobilismul mediului scanat și radiografiat de romancier se datorează însă, după cum vom vedea, nu numai ingineriei și planificării sociale (cu clasa muncitoare, chipurile, în postură conducătoare), ci și unei repetitivități biologice, la nivelul diferitelor generații. Cu diferențele de rigoare, tot mai
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
unui partid care a dat doi premieri într-o legislatură, acceptînd în final soluția unui independent, nu-i convinge nici pe cei mai devotați susținători ai săi. Crizele din acest partid, luptele de succesiune prevestind apariția unor noi grupări rivale, imobilismul conducerii sale care transformă PNȚCD-ul într-un partid de București, toate acestea n-ar fi adus voturi nici măcar unui partid care s-ar fi putut lăuda că a gestionat prosperitatea. Partidul d-lor Diaconescu și Opriș a avut și
Moștenirea lui Corneliu Coposu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17013_a_18338]
-
variabil de la o regiune românească la alta: Titu Maiorescu biciuia cu asprime formele fără fond, iar I.L. Caragiale, pentru Muntenia, ironiza transformările de suprafață. Ce înseamnă oare versul noi, locului ne ținem / cum am fost așa rămînem decît dorința unui imobilism perpetuu? Nu înseamnă oare că noi apărăm, neclintiți, la frontiere, stări de fapte și realități pe care evoluția societății occidentale le-a desăvîrșit? O atitudine sentimental-nostalgic conservatoare ne caracterizează mereu. Sîntem un popor de ariergardă! Am putea compara cu ușurință
O incitantă lucrare incompletă by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/2578_a_3903]
-
să cangreneze întregul. Ideea purității păstrate, a purității pogorâte pe frunte ca o recompensă nobilă pentru neatingerea mocirlei de dedesubt este una nevrotică, bazată pe credința magică, primitivă, în puterea de contaminare a mediului. O credință regresivă care condamnă la imobilism mental, la discontinuitatea eforturilor și la concluzii tulburi. Forma ei cea mai acută, panicată, este cea a purității de recuperat din fața unei evidențe care amenință să spună contrariul - dinaintea trecutului supărător care trebuie modificat și care găsise odată suficiente mijloace
Curs de sinceritate by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17356_a_18681]
-
prin definiție unanimității. Resurecția victorioasă a diferenței, ce s-a produs după 1989, a fost, așa cum era și normal, zgomotoasă, hipertrofiată, uneori grotescă; niciodată adagiul Il faut que jeunesse se passé n-a fost mai actual decît după deceniile de imobilism și de stagnare programată. Cîteva simple adevăruri de bun simț, de obicei trecute cu vederea, ar putea însă calma surescitarea provocată de o asemenea dispută. Să observăm, în primul rînd, că, vreme de decenii, Universitatea franceză, de exemplu, a aplicat
Generație și degenerare by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/10190_a_11515]
-
La noi, posibilitatea - relativismul adică - a dominat copios toate celelalte forme de exprimare socială. De la imperativul " Nu se poate, toa'su, unde te crezi mata!", până la filozoficul " Se poate și așa", românul și-a exhibat ăntreaga paletă a strategiilor existențiale. Imobilismul tragi-comic, indiferență criminală față de timpul care se scurge fără a ne da osteneală de a-l marca an vreun fel, complacerea ăntr-un fel de pseudo-societate naturală ("Ce-o da Domnul!") sunt departe de-a ne califica pentru vreun rol an
Societatea de consum... nervos by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17620_a_18945]
-
Mircea Mihăieș Odată definit cadrul tragediei, lucrurile se așază într-o normalitate pe cât de stranie, pe atât de plină de împliniri. E incredibil cât de multe lucruri a putut să facă, într-un an de complet imobilism, Tony Judt. Simpla lor enumerare te duce la gândul că te afli în fața unui sănătos închipuit, a cuiva care a reușit, printr-o voință supraumană, să depășească precara condiție a omului înfrânt de boală. Nici un lamento, nici un acces de autocompasiune
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
guvernanților în viața comunității: raționalizarea preferată pentru un totalitarism echivalent, cel al indiferenței cinice. De cealaltă parte, sunt temeiuri să credem că o conduită punctual revendicativă a individului constituie, dincolo de rezultatul concret, o sursă de robustețe psihică și de autocunoaștere. Imobilismul lui actual nu face decât să-i întrețină și să-i adâncească angoasa multiformă care transpare în anomia socității, în cultivarea nemulțumirii ca mod de viață, în paradoxala instituționalizare a injustiției și a infracționalității, în boala mentală și fizică, în
Scoase din uz by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15646_a_16971]
-
amintești. Se pare că romantismul nu este nici o vârstă trecătoare, nici o epocă a culturii, ci o permanență. Nu fac decât să reiau o idee veche. Amintește-ți versul lui Eminescu: Eu rămân ce-am fost: romantic. O expresie lapidară a imobilismului râvnit de ființa umană în fața curgerii eterne. Din cauza distanțeloră astronomice, și stelele par fixe. Deci, le luăm ca atare... Să-i acordăm și omului această favoare! Romantismul, spuneam, ca vârstă spirituală există de totdeauna. Se înțelege, mă refer la un
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
realitate și devine ceva existent tocmai prin felul în care pare să aibă inițiativa secretă, ca resort al unei esențe închise „în sine“, de a nu se lăsa în nici un fel să apară. Numai că, prins într-un fel de imobilism de principiu, Kant nu acordă nici un drept de devenire „lucrului în sine“, adică nu-i permite acestuia (din frica de a nu-l contamina cu evoluția organismului fizic) să existe ca sursă, ca putere de a conține „în sine“ realitatea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
este ceea ce este din capul locului, el este propria lui limită și instalare definitivă la adăpostul ei. El renunță la atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că lenea este jubilația permanentă resimțită în fața imobilismului propriu și, de aceea, perpetuare nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună vreun scop în afara acestui imobilism. Și tocmai pentru că din economia lenei orice "dincolo" este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice scop care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că lenea este jubilația permanentă resimțită în fața imobilismului propriu și, de aceea, perpetuare nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună vreun scop în afara acestui imobilism. Și tocmai pentru că din economia lenei orice "dincolo" este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice scop care ar anula menținerea în repaosul infinit, leneșul nu are ce rata. Prin cea mai măruntă trădare a esenței sale imobile
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lor, considerînd-o o condiție nerentabilă sau umilitoare de atingere a unui scop. De vreme ce orice preț pe care trebuie să-l plătesc pentru a obține ceva este resimțit ca ridicat, în lene nu se manifestă decât respectul suprem pentru propriul meu imobilism. Leneșul e paradigma împlinirii fără efort: el reușește tocmai în măsura în care nu face nimic. Ca erou al stazei, căzut în inadecvarea mobilității universale, leneșul este un recidivist al paradisului după cădere, un insurgent al eternității în condițiile finitudinii. Dar în loc să fie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care își ating limita fără rest și care elimină orice spațiu al compromisului sau al acomodării reciproce. Eroul grec nu suferă deci de un exces de mobilitate, el nu "evoluează", ci este situare fermă în orizontul unui destin. Determinant apare imobilismul lui, ființa lui turnată perfect în propriul ei contur. Tocmai de aceea, el nu cade de la o înălțime situată mai presus de sine, ci se surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în sat la Curtici, am aflat că dimineața murise Cioran.) Revenirile sânt tot atâtea false căderi în trecut; regăsirea unui loc după ani de zile nu este de fapt o întîlnire cu trecutul, ci cu "trecerea timpului" (obsesia lui Eliade). Imobilismul locului regăsit devine etalonul schimbării tale. E nevoie ca un lucru să fie în afara timpului, să-ți creeze iluzia că "te aștepta" zidit în chiar "clipa" părăsirii lui, pentru ca tu să percepi dezastrul temporalității tale. Mă aflu în fața acestei mese
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un moment dat, nefiind atât de bine structurat nervos ca Akila, omul a clacat și a făcut o nevroză reactivă. Stă toată ziua în fața unui ecran, având oricând la îndemînă o sticlă de bere, și comenzile warte ― lauf, înghițite de imobilismul nevrozei, cad deocamdată în gol. Îi propun prietenei mele să introducem în tratatele de psihiatrie "sindromul Akila warte ― lauf. Bogăția lui hermeneutică mi se pare prodigioasă. Majoritatea vieților se desfășoară așa: indivizii ― și deopotrivă popoarele ― au nevoie de cineva care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
s-ar dizolva în lumina crudă a indiferenței suverane. Nebunia, în această perspectivă, este tragica neputință de a-ți pierde mințile. Nebun e cel văduvit de proprietatea de a se investi în zadar și care știind, aflând, înțelegînd optează pentru imobilism și melancolie. Nebun e lucidul, scepticul, omul care nu mai are capacitatea de a fabrica, pentru el și pentru ceilalți, iluzii. Așa înțelese, paginile acestea sânt o punere în gardă asupra supremului pericol care ne pîndește: cel de a fi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]