564 matches
-
iubire, naștere, moarte, bătrânețe, libertate, cum va fi timpul, mă rog, chestiuni ce se discutau atunci pe Dunăre. Insă tocmai când Metodiu abordase cu aplomb problema general-umană a asupririi turcești, iacătă că la un cot, de după un pâlc de sălcii impasibile, pletoase, le tăie calea un masiv caiac la prora căruia stătea în picioare - nu mai încăpea nici o îndoială - un otoman. Grecul se pregăti să-l salute cu un gest larg și-un zâmbet respectuos pe față, dar osmalâul făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și peste toate cele văzute și cele nevăzute ale acestui colț de lume, tronează impasibilă și suverană silueta aceea spectrală ca un deget scheletic sfîșiind noaptea de vară. Betoniera. În fiecare noapte, pe la ora 12, ucid. După cîteva luni de program această Îndeletnicire Îți intră În reflex, devine un viciu. Mă apropii tiptil de bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
răscoala materiei care nu ține cont de nimic, acolo În colț ținta promisă un jgheab alb ciobit murdar Înconjurat de picioare, de papornițe, de ochi și urechi amestecate de-a valma ca Într-o cameră de gazare și deasupra tronînd impasibilă profesoara citind pe closet poeme de Ungaretti; zile zgîlțîiate de un cutremur continuu deșertîndu-și vlaga În canale de scurgere puțind pestilențial ca urmele de sînge rămase pe buza asfaltului și salvările marilor uzine, mașini albe cu perdeluțe și girofaruri albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
simplă curiozitate, aș vrea să-mi spui dacă ai simțit cumva măcar o undă de remușcare pentru moartea lui Blanche Stroeve? Îi urmăream cu atenție trăsăturile să văd dacă i se schimbă cât de cât expresia, dar fața îi rămase impasibilă. De ce aș fi simțit-o? mă întrebă el la rândul lui. — Dă-mi voie să-ți prezint faptele. Erai pe moarte și Dirk Stroeve te-a luat în casa lui. Te-a îngrijit ca o mamă, și-a jertfit timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că se pricepea la prelucrarea metalelor. Dar nu știu dacă Îmi poartă recunoștință pentru asta. Bătrânul Îi Întinse sclavului angrenajul, arătându-i Înscrisul. Acesta fixă pentru o clipă punctul arătat, iar apoi Își feri brusc privirea. Expresia lui, Înainte vreme impasibilă, apărea acum tulburată. - Ei bine? Îl Îndemnă Dante, deranjat de acea șovăială. Tânărul continua să nu răspundă, cu privirea din ce În ce mai supărată. - E o blasfemie. O insultă adusă lui Alah cel puternic și milostiv, murmură el În cele din urmă. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-i așa? L-am văzut adesea cufundat În desenele lui, În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună. - Nu era decorator. Și nu așa Îl chema. Victima e Guido Bigarelli, cel mai mare dintre sculptorii vremii noastre. Francezul Întâmpină dezvăluirea impasibil. - Dumneata nu ai bănuit nimic? Îl zori poetul. - Nu. Dar nu e ceva neobișnuit ca un călător să Își ascundă identitatea. Din cele mai diferite motive. - Anume care? - Ca să eludeze autoritatea guvernului, dacă sunt În dispută cu facțiunea aflată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nefiresc În acea frumusețe, simțea poetul, ceva ce putea pătrunde În suflet, legându-l cu lanțurile unei otrăvi subtile. Încerca aceeași stare de indispoziție care pusese stăpânire pe mintea lui atunci când asistase pentru prima oară la falsul miracol. Femeia rămăsese impasibilă. Numai În ochii ei măriți se mai putea citi groaza căreia Îi căzuse pradă. În două rânduri deschise și Închise gura, ca și când ar fi fost pe punctul de a spune ceva. Dante privi În jur. Mii de Întrebări Îi urcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însă am o Întrebare să vă pun. Străinii Îl fixară În tăcere, păstrând o atitudine precaută. - Avem un prieten comun, sunt sigur de asta. Ba poate chiar mai mulți. Mă refer la messer Monerre. Cei doi păstrau În continuare tăcerea, impasibili, ca și când numele acela nu le-ar fi spus nimic. - Sunt sigur că știți despre cine vorbesc. Spuneți-i că am nevoie să Îl Întâlnesc și că Îl aștept mâine seară, la o oră după completoriu, În spatele Baptisteriului. Cei doi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi spus nimic. - Sunt sigur că știți despre cine vorbesc. Spuneți-i că am nevoie să Îl Întâlnesc și că Îl aștept mâine seară, la o oră după completoriu, În spatele Baptisteriului. Cei doi nu răspunseră nimic. Continuând să Îl fixeze impasibili, făcură un scurt semn din cap și Își văzură de drum, dispărând după o cotitură. Priorul Îi urmărise din privire până În ultima clipă. Se gândea cât de ușor era să te faci nevăzut În orașul lui, de parcă zidurile caselor ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Rainer îi explică foarte pe larg și ținând seama de împrejurări că iubirea nu este eros. Adevărata fericire este sentimentul că ți‑ai dorit tot ce e mai bun în viață, deși poate că acest lucru a fost interpretat greșit. Impasibilă, Sophie tocmai servește pe cineva cu un sandviș cu brânză. Să‑i servești pe alții e plăcut dacă nu ești obligat s‑o faci. Anna ar prefera să‑și taie mâna decât să împartă cuiva sandvișuri cu brânză. Gerhard vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ar fi plătit cineva. — Faceți cum v-a spus ea, spuneți-mi Porcușor. — Dar nu ne cunoaștem deloc, mi-e imposibil să vă spun așa. În orice caz, asta nu are nici o importanță, murmură Porcușor, arborând În continuare o expresie impasibilă, În afara ușorului freamăt care-i cuprinse buzele. Aveți o iubită? adăugă el, lipăind cu zgomot o Înghițitură de ceai. Nu i-am răspuns. — Dacă nu-mi răspundeți, mă văd pus În imposibilitatea de a vă livra marfa. Ce vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acele filmulețe de nimic. Doar că doream să mă Întâlnesc cu vagabondul și să aflu mai multe. Reiko mă intriga pur și simplu. De câte ori ajungea să-mi vorbească despre Reiko, Keiko Kataoka devenea foarte rezervată, iar expresia feței Îi rămânea impasibilă. Nu știam dacă o ura pe Reiko sau nu, pentru că nu-mi povestise concret ce legătură avea ea cu faptul că bărbatul ajunsese vagabond. Tot ce aflasem despre Reiko era că jucase un rol principal Într-una din comediile muzicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și a acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți față de tot ce nu-s ei, lipsiți de pasiuni, ei îi îndeamnă cu atât mai mult pe oameni să se ocupe de ei cu cât nici nu le pasă de viitorul și de destinul lor. Asemenea concepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
numită naturală. Ce ne spune acest text? în spiritul filantropic și cosmopolit manifestat de Diogene în numeroase pasaje din operele care ne-au rămas de la dânsul, el imaginează viața zeilor realizată pe pământ de către și pentru oameni. Ne amintim doctrina: impasibili, fericiți, scutiți de tulburări, eterni, nemuritori, compuși dintr-o materie subtilă, veseli, locatari ai unor interlumi, zeii sunt un model etic, desigur, dar, de data aceasta - prima, mi se pare - și un model politic. De la secesiunea epicuriană ateniană îEpicur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
anume. O distra hărmălaia copiilor din cartier care se bucurau de libertatea oferită de vacanță. Mulți tineri îmbrăcați sumar, părând că merg la ștrand ori la vreun teren de sport, o priveau cu multă curiozitate și îndrăzneală. Ea rămânea aparent impasibilă, dar se amuza și zâmbea discret, întrebându-se: "Oare par de vârsta lor? Ce văd ei la mine?". De altfel, erau și destui bărbați care o urmăreau admirativ ori o dezbrăcau, pur și simplu, cu priviri pofticioase. Analizându-se atent
ISPITA (14) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361437_a_362766]
-
îndoielile care l-au stăpânit până la primirea rezultatelor analizei de paternitate. Apoi își învinse frica și vorbi fără întrerupere, ca un posedat, cu obrajii încinși de febră și urechile țiuind. Rabinul nu-l întrerupse, îl ascultă concentrat, cu fața rămasă impasibilă și mușchii trupului nemișcați, ca o statuie vie. Doar ochii îi scânteiau, ochii aceia care văzuseră mulțime de oameni copleșiți de necazuri, învinși în lupta vieții, păcăliți, nedreptățiți, la un pas de a-și pierde credința. Spre cămările inimii lui
ANTENTATUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363812_a_365141]
-
asemenea origine nu mai este considerată o simplă artă ci o modalitate de punere în contact cu Divinitatea. Trăsăturile specifice ale acestui mit romantic sunt următoarele : 1. Viața scurtă, curmată brusc, în plină tinerețe, de o forță brutală și oarbă, impasibilă de ocult. Așa s-a întâmplat și la Eminescu, dar exemple tipice ne oferă și Novalis, Kleist sau von Platen etc. „Tânărul geniu” este predestinat morții timpurii, condiționat și fascinat de moarte. Dorul de moarte al poetului Eminescu capătă valențe
MITUL EMINESCU SAU DE LA OM LA GENIU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 911 din 29 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363886_a_365215]
-
Acasa > Strofe > Timp > DIMINEAȚĂ DE TOAMNĂ Autor: Florin T. Roman Publicat în: Ediția nr. 2089 din 19 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului E dimineață... Mai e și toamnă... Ceața matinală se scaldă, intangibilă, impasibilă, în lumina farurilor înroșite de frig ale mașinilor ce vin dinspre vară, pe drumuri de țară. Aburi calzi, ca de ceai, ies din fornăitul cailor și din cumințenia pământului. Miresme de toamnă, fiori de melancolie și doruri ce dor pătrund
DIMINEAŢĂ DE TOAMNĂ de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/361048_a_362377]
-
septembrie 2014 Toate Articolele Autorului „Nu există cunoaștere înnăscută, pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze și fructe.” Voltaire A trecut mult timp de la cel de al doilea război mondial și unii tineri sunt impasibili la cuvântul război, alții vorbesc cu o anumită încântare, alții cu patimă. Puțini sunt cei îngrijorați. Este adevărat, timpul își așterne uitarea. Trecutul se uită repede și se învață prea puțin din greșelile lui. Atrocitățile războiului sunt date uitării sau
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU TINERETUL ZILELOR NOASTRE? de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1365 din 26 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368420_a_369749]
-
a măcina grâul, porumbul, secara, ovăzul sau meiul și parcă obosite de-atâta „rumegat” așteaptă pe nepoții stră-strănepoților stăpânilor de odinioară să dea uiumul atâtor „tresăriri în gol” a utilajelor care o echipau cândva și care stau acum leneșe și impasibile sub ochii noștri. Ustensilele care o făceau să meargă sunt aproape intacte, pe aceleași locuri în care funcționau odinioară, țevi de câțiva țoli, un fel de conducte care aduceau apa din râu turnând-o în recipienți colectori care l-a
RUINELE, BUNURI NAŢIONALE!... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 180 din 29 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367257_a_368586]
-
cântărețe revărsată dintr-un casetofon voluminos cât un geamantan. Boys, boys, boys urlau difuzoarele în vibrație maximă. El, un ins slăbănog, căra aparatul făcând un efort aproape supraomenesc, judecând după grimasa feței și transpirația care-i inundase trupul. Ea lingea impasibilă dintr-un cornet de înghețată. Cei întinși la soare se ridicau în capul oaselor cu mâna streașină la ochi ca să-i privească. Da mai lăsați-o naibii cu muzica voastră, se arătase nemulțumită o băbuță ce făcea plajă fără sutien
MEDEEA DE PE ISTRU (1) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 564 din 17 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366789_a_368118]
-
că odată cu risipirea nopții, primii zori vor fi martorii renașterii ființei: „umbra nopții/ șuieră descătușată/ strânge/ ultimele zvâcniri/ pentru aduceri aminte/ sub mantia ei/ aerul alb/ prevestește/ încolțirea ierbii/ ... ” (Vae soli). Coloana de sprijin a întregului volum este timpul, „ochiul” impasibil care nu tresare la suferința și dispariția omului. Senzațiile de rostogolire și destrămare întrețin și accentuează stările de teamă și tristețe. Melancolia pală nu duce spre prăpastia disperării. Lumina apără de puterea întunericului, de abisul nevăzutului. Poeta este conștientă că
INGERII URCĂ LA CER , de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 551 din 04 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344479_a_345808]
-
de rude la oraș. Autorul ni-l prezintă alintat Tinică, de la Martinică, adică pui de urs. În fața necunocutului acesta are o supapă, zarurile : „Se minuna cât de simplu era să arunce cu înfrigurare cuburile de os, ele să se rostogolească impasibile în timp ce inima lui se chircea în așteptarea rezultatului, (...) parcă era vrăjit de babaroase, nimeni nu putea să-i schimbe părerea despre ele. Mereu le arunca, la vreo încercare mai dificilă, să afle dinainte rezultatul. Când îl afla și era cel
DUMITRU DĂNĂILĂ de TEO CABEL în ediţia nr. 706 din 06 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365785_a_367114]
-
din banalitate, și oferă iubirii trăirea veșnică. Cum? Vă las pe voi să aflați. Cum se naște un criminal, a doua proză, cu valențe de thriller, te zguduie până în străfundul sufletului descriind drama societății de azi la care asistăm parcă impasibili ca și cum nu nouă ni se întâmplă, ca și cum cel mai de preț lucru pe acest pământ ar fi banul și în numele lui ne uităm rolul și menirea. În căutarea lui pornește și mama ce își lasă copiii în voia sorții, convinsă
VIAȚA CA UN CAZINOU, AUTOR GEORGI CRISTU SAU CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND BEI CU NENEA IANCU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1715 din 11 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365884_a_367213]
-
referință, atât prin originalitate, cât și prin identificare cu ele. Nu orice autor poate scrie așa: „sufletul mi-a sângerat / sub lama / gândului acuzator ... ” (Dăltuit). Dominanta poemelor becartiene este filosofia vieții luată așa cum este, „fără să mă tem / de ochiul impasibil ce veghează ... (Dăltuit). În virtutea acestei filozofii personale, poeta se întreabă, nu fără oarecare temeri: „eu cum s-adăpostesc / iubirea / în cuiburi / printre vulturi?” (La căpătâiul nopții). Poeta stă la cină cu zeii în chip familiar, le oferă cozonac și o
PAŞI PRIN MISTERIOASA GRĂDINĂ A CUVÂNTULUI, RECENZIE LA CARTEA VALENTINEI BECART UNDEVA, UN POET , EDITURA ARHIP ART, SIBIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365235_a_366564]