3,755 matches
-
corespunzătoare. A impune o datorie Înseamnă Însă a ordona. Deci ceea ce e o simplă afirmație sau observație nu are, de fapt, caracter juridic. În drept nu există modul indicativ, iar când e folosit În coduri, are În realitate un Înțeles imperativ. De asemeni sfaturile, simplele Îndemnuri, ies din sfera dreptului; toate formele atenuate de impunere, nu sunt de natură juridică. E foarte adevărat că adeseori găsim, mai cu seamă În legislațiile antice, enunțuri de fapte și opinii care nu sunt de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
asemeni sfaturile, simplele Îndemnuri, ies din sfera dreptului; toate formele atenuate de impunere, nu sunt de natură juridică. E foarte adevărat că adeseori găsim, mai cu seamă În legislațiile antice, enunțuri de fapte și opinii care nu sunt de natură imperativă. Dar aceasta nu trebuie să ne inducă În eroare; aceste enunțuri, chiar dacă se găsesc În mod material În texte legislative, nu au caracter juridic. Cărțile sacre primare, de ex., adeseori cuprind un amalgam de doctrine teoretice, În special cosmogonice, de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
votat o lege care afirma nemurirea sufletului: „Le peuple français reconnaît l'existence de l'être supreme et l’immortalite de l’âme” (legea din 18 Floreal anul II, 7 Mai 1794). Dar, astfel de povestiri sau enunțări fără conținut imperativ, nu neagă cu nimic ceea ce s-a spus despre natura imperativă a normei juridice, tocmai pentru că nu au Înțeles juridic și nu aparțin În mod propriu dreptului. Pentru a ne asigura dacă Într-adevăr toate normele juridice au caracter imperativ
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
l'existence de l'être supreme et l’immortalite de l’âme” (legea din 18 Floreal anul II, 7 Mai 1794). Dar, astfel de povestiri sau enunțări fără conținut imperativ, nu neagă cu nimic ceea ce s-a spus despre natura imperativă a normei juridice, tocmai pentru că nu au Înțeles juridic și nu aparțin În mod propriu dreptului. Pentru a ne asigura dacă Într-adevăr toate normele juridice au caracter imperativ și pentru a explica modul În care se manifestă imperativitatea lor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
imperativ, nu neagă cu nimic ceea ce s-a spus despre natura imperativă a normei juridice, tocmai pentru că nu au Înțeles juridic și nu aparțin În mod propriu dreptului. Pentru a ne asigura dacă Într-adevăr toate normele juridice au caracter imperativ și pentru a explica modul În care se manifestă imperativitatea lor, trebuie să examinăm problema clasificării legilor. Amintim că, după părerea juristului roman Modestin: „legis virtus haec est: imperare, vetare, permitere, punire” (Digestae. I, fr.7). Dar această enumerare nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
respectiv există și o serie de interziceri, care opresc orice lezare a integrității materiale a persoanei și a patrimoniului său moral. Același lucru se poate spune despre garantarea proprietății etc. În aceste două specii de norme, preceptive și prohibitive, caracterul imperativ apare evident; nu e Însă la fel de Învederat și În alte specii de norme. Acestea merită să le luăm În considerare, fie pentru a ajunge la o desăvârșită clasificare a normelor juridice, fie pentru a combate obiecția pe care o aduc
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Învederat și În alte specii de norme. Acestea merită să le luăm În considerare, fie pentru a ajunge la o desăvârșită clasificare a normelor juridice, fie pentru a combate obiecția pe care o aduc unii autori Împotriva doctrinei despre natura imperativă a dreptului În genere. Cele două specii de norme mai sus examinate, sunt norme primare, de sine stătătoare, adică exprimă direct o normă de conduită. În schimb, celelalte specii de norme pe care le vom examina imediat sunt secundare, nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și propriu, deoarece obligă recunoașterea desființării În anumite Împrejurări a unei norme preceptive sau prohibitive (În toate efectele sale sau numai parțial); de aceea, Întotdeauna ușor pot fi transformate Într-una din aceste norme. Deci această categorie Își Însușește caracterul imperativ, care este propriu determinărilor juridice În general. Același raționament se poate face și pentru o altă categorie de norme, anume pentru normele explicative sau declarative, care cuprind definiții de cuvinte sau de concepte. De exemplu, când Codul civ. italian arată
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
art. 307 al. ultim), pare la prima vedere că sunt enunțări cu caracter filologic, mai potrivite unui dicționar decât unui Cod. Aceste explicări aparente se referă Însă, În realitate, la alte norme și legate de acestea, dobândesc Întotdeauna un sens imperativ, având drept obiect tocmai un anumit cuvânt sau expresie care trebuie să fie Înțeleasă Într-un anumit mod. Normele explicative poruncesc, În definitiv, acelora care aplică legile, de a Înțelege anumite cuvinte În sensul stabilit, care uneori se poate deosebi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cu privire la așa numitele norme permisive. Sunt unele cazuri În care legile nu par a face altceva decât să acorde o permisiune fără a comanda În nici un chip. De aceea unii au afirmat că dreptul nu are În Întregime un caracter imperativ, ci sunt norme imperative și norme permisive. Totuși această opinie nu rezistă criticii. Permisiunea, prin ea Însăși, nu are nevoie de a fi pronunțată de drept, căci, În regulă generală, e permis din punct de vedere juridic tot ceea ce nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
permisive. Sunt unele cazuri În care legile nu par a face altceva decât să acorde o permisiune fără a comanda În nici un chip. De aceea unii au afirmat că dreptul nu are În Întregime un caracter imperativ, ci sunt norme imperative și norme permisive. Totuși această opinie nu rezistă criticii. Permisiunea, prin ea Însăși, nu are nevoie de a fi pronunțată de drept, căci, În regulă generală, e permis din punct de vedere juridic tot ceea ce nu e juridic interzis. Deci
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de vedere juridic tot ceea ce nu e juridic interzis. Deci, o normă juridică permisivă nu are rațiunea de a exista și nu poate fi Închipuită prin ea Însăși, ci poate avea un sens numai În acord cu altele de caracter imperativ, cărora le micșorează sau limitează, Într-un oarecare mod, sfera de aplicație. În unele cazuri, legiuitorul a preferat să determine obligația atribuind o facultate celeilalte părți: așa e, de ex., formula permisivă: „creditorul poate cere de la debitor Îndeplinirea obligației luate
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se află Într-o condiție determinată, și se emană, deci, o normă printr-o formulă permisivă, atunci această permisie aparentă reintră de fapt În categoria normelor abrogative, despre care am vorbit și capătă prin urmare, În aclași mod, o natură imperativă. Câteva exemple dintre cele mai caracteristice date de G. del Vecchio și Mircea Djuvara vor lămuri și mai bine faptul. Când Codul civ. italian (art. 1761) Îngăduie mandatarului să renunțe la mandat, nu face decât să nege pentru acest caz
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de sine stătătoare, ci are Înțeles din punct de vedere juridic numai atunci când limitează sau definește Într-un mod oarecare, printr-o excepție determinată, o obligație, un comandament sau o interzicere preexistentă. În concluzie, putem afirma din nou că, caracterul imperativ este, În chip mijlocit sau nemijlocit, propriu tuturor normelor juridice. Să amintim, În sfârșit, o altă distincție care se face după un criteriu divers, Între normele juridice taxative și normele juridice dispozitive. Expunem mai Întâi doctrina comună, după care va
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legitimă, care are loc numai În lipsa testamentului. Dacă distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive poate fi acceptată până la un punct oarecare, ea nu trebuie să ne inducă În eroare relativ la natura dreptului În genere, care rămâne Întotdeauna imperativă, chiar și În cazul așa numitelor norme dispozitive. Pentru a ne convinge de aceasta, e suficient să observăm că imperativul, implicit În fiecare normă juridică, e Întotdeauna subordonat prezenței anumitor elemente sau condiții de fapt, indicate În normă, care intră
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Însă, că fixarea acestei premise drept condiție pentru intrarea În vigoare a normei aparține voinței exprimate În norma Însăși și, prin urmare, nu este un element care să i se opună sau să-i anuleze ori să-i micșoreze caracterul imperativ. Norma e, deci, după cum am spus, un imperativ condiționat; dar e Întotdeauna și un imperativ, valabil În mod obligatoriu și incontestabil, atunci când se adeveresc condițiile de fapt prestabilite de ea. Deci, nu numai normele taxative, dar și cele dispozitive alcătuiesc
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
spre ex. drepturile de familie, de persoană etc.). Un alt criteriu greșit e cel discutat și combătut mai sus, când a fost vorba de antiteza Între jus cogens și jus dispositivum. Trebuie să reținem ca maximă că dreptul, ca principiu imperativ de coordonare socială, are esențial un caracter public, care depășește, după cum am spus, Înseși dispozițiile de natură privată. Precum spunea Bacon: „Jus privatum sub tutela jurispublici latet”. Cu toate acestea, dacă În sens larg Întregul drept e public, distincția Între
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pentru orice caz. Filosoful observă cu profunzime: Adevărul este, În schimb, că izvorul nesecat al Dreptului e constituit de natura lucrurilor, așa cum poate fi apreciată de Rațiune”. C. Imperativitatea. Nu ne putem imagina o normă care să nu aibă caracter imperativ. Deci: Comandamentul pozitiv ori negativ este un element integrant al conceptului de Drept. Astfel, a impune o datorie (obligație) Înseamnă a ordona. În Drept, nu există modul indicativ, iar când este folosit În Coduri, are un Înțeles imperativ. Toate formulele
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aibă caracter imperativ. Deci: Comandamentul pozitiv ori negativ este un element integrant al conceptului de Drept. Astfel, a impune o datorie (obligație) Înseamnă a ordona. În Drept, nu există modul indicativ, iar când este folosit În Coduri, are un Înțeles imperativ. Toate formulele atenuate de impunere nu sunt de natură juridică, observă cu justețe Giorgio del Vecchio. Deoarece imperativul poate lua o formă pozitivă sau una negativă cea dintâi distincție deosebește normele juridice În: preceptive și prohibitive. Preceptive sunt normele care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
abrogativă nu are Înțeles În ea Însăși, ci numai Întrucât se referă la o alta, pe care ea o desființează. Ea obligă la recunoașterea desființării. 2. Normele explicative sau declarative - cele care cuprind definiții de cuvinte sau de concepte. Restricția imperativă se referă la modul strict În care trebuie să fie Înțeles un anumit concept din Codul Civil etc. de ex. „Rudenia” etc. aceste norme pot fi socotite repetări mai specificate de fragmente din alte norme preceptive sau prohibitive. 3. Normele
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un anumit concept din Codul Civil etc. de ex. „Rudenia” etc. aceste norme pot fi socotite repetări mai specificate de fragmente din alte norme preceptive sau prohibitive. 3. Normele permisive - după unii juriști, acestea nu ar avea În Întregime caracter imperativ. În esență: „Permisiunea - ne spune filosoful italian - prin ea Însăși, nu are nevoie de a fi pronunțată de drept, căci În regulă generală, e permis din punct de vedere juridic, tot ceea ce nu e interzis din punct de vedere juridic
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
juridic, tot ceea ce nu e interzis din punct de vedere juridic”. O normă permisivă nu are rațiunea de a exista și nu poate fi Închipuită prin ea Însăși, ci poate avea un sens numai În acord cu altele de caracter imperativ, cărora le micșorează sau limitează, Într-un fel oarecare sfera de aplicație. De ex. formulă permisivă: „Creditorul poate cere de la debitor Îndeplinirea obligației luate”. Sunt negări sau abrogări parțiale ale unui imperativ juridic. De asemenea, când se consideră special așa-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de voință, se numesc mai exact norme supletive. Trebuie considerat raportul determinat, În toate punctele sale particulare (de ex. succesiunea legitimă, are loc numai În lipsa testamentului etc). Chiar și În cazul acestor norme dispozitive, avem de-a face cu natura imperativă a Dreptului. Norma juridică presupune luarea În seamă a unor condiții de fapt, când acestea sunt verificate, sau se acceptă un imperativ ipotetic: când s-a manifestat sau nu s-a manifestat o anumită voință, din partea părților. Referindu-se la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a libertății. Cel dintâi e momentul obiectiv, al doilea e momentul subiectiv. Dar amândouă aceste momente se unesc În realitate și formează un singur lucru. După toate aceste considerațiuni, putem defini și mai pe scurt dreptul: coordonarea libertății sub formă imperativă”. În disputa cu opera altor mari juriști-filosofi ca Ihering, Windscheid, Jellinck, filosoful italian clarifică și alte raporturi Între: Interes și Drept, Raport Juridic și Subiecte de Drept (Persoane), Fapte, Acte și Afaceri juridice, Dreptul În determinarea licitului și ilicitului etc.
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
trebuie să aibă «forța legii»”. Giorgio del Vecchio rezumă această idee fundamentală a filosofiei sale, observând că nu s ar putea concepe, rațional și nici nu ar putea realmente să existe, „o organizație juridică În care toate determinările obligatorii și imperative, să trebuiască totdeauna să fie formulate concret de către organele de Stat. Pentru a viețui, aceasta are nevoie de concursul activ și spontan al tuturor indivizilor, adică a liberei lor inițiative, care nu poate fi nici paralizată, nici Îngrădită de un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]