394 matches
-
roman. Titlul de „imperator” a căzut apoi în desuetudine, revenind sub Nero și va fi purtat apoi ca praenomen de către toți împărații romani (Vd. Epigrafie latină, pentru mai multe explicații asupra titulaturii imperiale). De aici decurge faptul că titlul de "imperator" devine în mod esențial purtat de „împărat”. Romanii prescurtau, pe monumente și pe monede, termenul "imperator" prin . Urma în general în titulatura imperială numărul de ori în care împăratul fusese, personal sau prin generalii săi, aclamat (accesul la Imperiu conta
Împărat roman () [Corola-website/Science/319906_a_321235]
-
apoi ca praenomen de către toți împărații romani (Vd. Epigrafie latină, pentru mai multe explicații asupra titulaturii imperiale). De aici decurge faptul că titlul de "imperator" devine în mod esențial purtat de „împărat”. Romanii prescurtau, pe monumente și pe monede, termenul "imperator" prin . Urma în general în titulatura imperială numărul de ori în care împăratul fusese, personal sau prin generalii săi, aclamat (accesul la Imperiu conta pentru o aclamație). În afară de această precizare, cuvântul apărea și ca prenume al împăratului. Epoca imperială romană
Împărat roman () [Corola-website/Science/319906_a_321235]
-
sosit în Hispania, Caesar și-a făcut o reputație deosebită în postura de comandant militar. Între 61 î.Hr. și 60 î.Hr., a câștigat bătălii importante împotriva triburilor galiciene și lusitane. În timpul uneia dintre victorii, oamenii săi l-au aclamat ca imperator pe câmpul de luptă, ceea ce reprezenta aprecierea de maximă importanță pentru a fi un triumf roman eligibil. Caesar se afla în fața unei dileme. Dorea să candideze pentru postul de consul în 59 î.Hr. și pentru aceasta trebuia să fie prezent
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
dreptul de a purta îmbrăcăminte triumfală, inclusiv o robă de culoare roșu închis (evocatoare a regilor Romei) și coroana de lauri la toate ocaziile publice. O mare moșie era construită pe seama Romei pentru uzul exclusiv al lui Cezar. Titlul de imperator a devenit unul legal, pe care avea să-l folosească tot restul vieții sale. O statuie de fildeș asemănându-l avea să fie cărată la toate procesiunile religioase publice. O altă statuie a lui Cezar a fost plasată în templul
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
cer.” Pentru faptele și meritele sale, Iulius Caesar a fost declarat zeu, cu epitetul "divus" atașat numelui de familie. În credința populară s-a răspândit ideea că Iupiter l-a luat cu el în Olimp. Numele oficial după 42 î.Hr., "Imperator Gaius Iulius Caesar Divus" (în română "„Împăratul Gaius Iulius Cezar, zeificatul“"). Născut "Gaius Iulius Gaii Filius Gaii Nepos Caesar" (în română "„Gaius Iulius Cezar, fiu al lui Gaius, nepot al lui Gaius“").
Iulius Cezar () [Corola-website/Science/298363_a_299692]
-
numi "romani". " Donația lui Constantin ", unul dintre cele mai faimoase documente falsificate din istorie, a jucat un rol de căpătâi în aceasta. Din acel moment a devenit o regulă, în vest, ca împăratul din Constantinopol să nu mai fie numit "Imperator Romanorum" (Împărat al Romanilor), titlu care a fost rezervat împăraților franci, ci „Imperator Graecorum” (Împăratul grecilor), iar țara condusă de acesta din urmă ca „Imperium Graecorum”, „Graecia”, „Terra Graecorum” sau chiar „Imperium Constantinopolitanus”. Aceste fapte au folosit ca precedente pentru
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
istorie, a jucat un rol de căpătâi în aceasta. Din acel moment a devenit o regulă, în vest, ca împăratul din Constantinopol să nu mai fie numit "Imperator Romanorum" (Împărat al Romanilor), titlu care a fost rezervat împăraților franci, ci „Imperator Graecorum” (Împăratul grecilor), iar țara condusă de acesta din urmă ca „Imperium Graecorum”, „Graecia”, „Terra Graecorum” sau chiar „Imperium Constantinopolitanus”. Aceste fapte au folosit ca precedente pentru Wolf, care a fost motivat, cel puțin parțial, să reinterpreteze istoria romană în
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
persoane care nu aveau însă să urmeze la tron. Titulatura imperială s-a menținut din perioada romană, prin care împăratul primea pe viață anumite puteri excepționale și epitete cu caracter onorific ce îi glorificau victoriile. Titlul oficial era cel de „Imperator”. În secolul VII, protocolul a fost modificat în timpul lui Heraclius. Din 629, titlul oficial al împăratului bizantin era cel de „Basileus” după ce titlul de „imperator” nu mai avea o semnificație deosebită pentru populația grecizată. După 800, în urma încoronării lui Carol
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
excepționale și epitete cu caracter onorific ce îi glorificau victoriile. Titlul oficial era cel de „Imperator”. În secolul VII, protocolul a fost modificat în timpul lui Heraclius. Din 629, titlul oficial al împăratului bizantin era cel de „Basileus” după ce titlul de „imperator” nu mai avea o semnificație deosebită pentru populația grecizată. După 800, în urma încoronării lui Carol cel Mare ca împărat al romanilor, izbucnind rivalitatea titulaturilor dintre apus și răsărit, bizantinii au modificat protocolul și titlul oficial al împăraților devine cel de
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
favoarea divină prin purificarea credinței creștine . Până la sfârșitul dinastiei isauriene în 802, bizantinii au continuat să lupte cu arabii și Bulgarii . Tot atunci, bizantinii isi vad prestigiul amenintat cand papa Leon al III -lea l-a încoronat pe Carol ca Imperator Romanorum ( "împărat al romanilor"). Ca urmare a depunerii împărătesei bizantine , Irina din Atena , tronul Imperiului Bizantin a trecut sub controlul dinastiei Nikephoriane , numita după fondatorul ei, Nichifor I . Imperiul a fost într - o poziție mai slabă și mai precară . In
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
creștină, iar el și împărăteasa vor fi declarați, uneori, sfinți creștini, cum s-a întâmplat cu Constantin și mama sa Elena. Încoronarea împăratului era forma religioasă prin care se consfințea autoritatea sa de locțiitor pe pământ al lui Dumnezeu. Ca "imperator" roman, el rămâne legislator și comandant suprem al armatei; ca "basileu" el este, asemenea monarhilor orientali, autocrat; iar în calitatea sa de șef al unui imperiu creștin, el este reprezentantul lui Dumnezeu, "isapostolos" (titlu cu care a fost învestit Constantin
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Mare, să preia titlul de Împărat al Romanilor. Carol a refuzat acest titlu (ulterior, Ludovic cel Pios a acceptat acest titlu). Carol cel Mare percepea puterea imperială ca o stăpânire asupra mai multor regate. Titulatura lui Carol era cea de Imperator Augustus și rege al francilor și longobarzilor. Carol a încercat să obțină recunoașterea titlului de Imperator de la Constantinopol, atunci condus de împărăteasa Irina. Cronicarul bizantin Theophanes a scris despre un posibil proiect de alianța matrimonială dintre Carol cel Mare și
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Pios a acceptat acest titlu). Carol cel Mare percepea puterea imperială ca o stăpânire asupra mai multor regate. Titulatura lui Carol era cea de Imperator Augustus și rege al francilor și longobarzilor. Carol a încercat să obțină recunoașterea titlului de Imperator de la Constantinopol, atunci condus de împărăteasa Irina. Cronicarul bizantin Theophanes a scris despre un posibil proiect de alianța matrimonială dintre Carol cel Mare și împărăteasa Irina, prin care imperiul apusean și cel răsăritean să fie reunite. Un astfel de proiect
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Carol cel Mare era limitată și nu era universală că a împăratului bizantin. Având însă titlul de „frate”, Carol făcea parte din familia de principi. După moartea lui Carol, situația s-a schimbat. Ludovic cel Pios a preluat titlul de Imperator Romanorum, fiind încoronat de papă. Conflictul de doctrina dintre Bizanț și Apus s-a menținut până la dispariția Imperiului Carolingian. Conflictul avea să fie reluat în secolul X cu Otto I când a fost încoronat de papă ca împărat al Sfântului
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
a numit episcop pe un băiat de 10 ani). Papa Ioan VII a murit în 964 după ce fusese inițial înlăturat de pe scaunul pontifical , iar potrivit lui Liutprand, papa a fost ucis de diavol. Otto cel mare și-a luat titlul de „IMPERATOR FRANCORUM” iar în bulă de învestire scria ”INOVATIUM IMPERII FRANCORUM”. După încoronare, Otto cel Mare a trimis o prima solie la Constantinopol, cerând din partea împăratului recunoașterea titlului său imperial. Cererea lui a fost respinsă cu fermitate și în aceste condiții
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
treptat ( bey, han, sultan, padișah etc.). Osman apărea cu titlul de bey, iar Bayezid I cu titlul de Sultan al-Rum. Murad ÎI utilizează conceptul de han. Cel care unește aceste titluri este Mehmed ÎI, astfel că în titulatura lui apare: imperator, han, si sultan. Suleyman Kanunî preia și titluri musulmane: Șah de Bagdad și Irak ( inscpriția de la Bender din 1538). Din 1284 se adoptă titlul han și sultan turco-selgiucid, după 1453 - împărat romano-bizantin și după 1517 - lider al musulmanilor sunniți. Funcțiile
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Tommaso la abație slujește Abate Alano , de origine franceză ,apoi sabino Provato (779). În timpul lui Provato se construiește un aqueduct de aproape 3 km. ce poartă apă la abație. Carol cel Mare, în călătoria spre Romă pentru a fi încoronat imperator în Biserică Sfanțul Petru, se oprește la Farfa și este ospitat de abate. Abate Sicardo (842) ce provine dintr-o nobilă familie înrudit cu dinastia Carolingiana, face o serie de construcții și de modificări, transformând abația într-un complex de
Abația din Farfa () [Corola-website/Science/313711_a_315040]
-
Augsburg, Otto i-a înfruntat pe maghiari, obținând o victorie importantă (955). După aceasta, maghiarii au încetat să mai fie o națiune de jefuitori, iar conducătorii lor au creat un regat creștin, Regatul Ungariei (1000). Otto, a fost încoronat împărat ("imperator augustus") de papa Ioan al XII-lea la Roma (962). Istoricii consideră acest eveniment drept data fondării Sfântului Imperiu Roman, deși termenul nu a fost folosit decât mult mai târziu. De asemenea, statul ottonian este considerat primul "Reich," sau Imperiu
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
Karl I, der Große", latină "Carolus Magnus", franceză/engleză "Charlemagne"), (n. 742/748 - † 28 ianuarie 814, Aachen), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat "Imperator Augustus" de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
jurământ de puritate sufletească, care urma să-l apere de învinuirile nobililor. În ziua de "Crăciun" anul 800 va fi încoronat de papă ca împărat al "Sfântului Imperiu Roman" , primind titlul de "Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex Francorum atque Langobardorum", ca "patronus et advocatus" al bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile "Mormântului Sfânt" ca simbol de "ocrotitor al creștinilor", Carol a preluat definitiv și funcția împăratului bizantin
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
et advocatus" al bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile "Mormântului Sfânt" ca simbol de "ocrotitor al creștinilor", Carol a preluat definitiv și funcția împăratului bizantin, "Basileios" care pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.Carol se considera "Augustus Imperator Renovati Imperii Romani" (Împăratul noului imperiu roman), el era legitimat de biserică prin denumirea de "sanctus" (sfânt) astfel unitatea dintre stat și biserică era hotărâtă printr-o "doctrină de stat". Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
bizantină la Aachen, care recunoaște oficial titlul lui Carol cel Mare, acesta din urmă trebuind să renunțe la Dalmația și Veneția.Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat "al romanilor", pe când urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus“ abia în 996 în timpul lui Otto al III-lea (980 - 1002) din dinastia "Ottonă" titlul este schimbat în "Romanorum imperator augustus", ca împărat al "Sfântului Imperiu Roman".
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat "al romanilor", pe când urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus“ abia în 996 în timpul lui Otto al III-lea (980 - 1002) din dinastia "Ottonă" titlul este schimbat în "Romanorum imperator augustus", ca împărat al "Sfântului Imperiu Roman".
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
Veliki Kniaz (Mare Kneaz) a toată Rusia" în acela de "Țar a totă Rusia" ca un simbol al schimbării în natura statului rus. În 1721, Petru I, cunoscut mai apoi ca "Petru cel Mare", a adoptat titlul de Împărat ("Император" ["Imperator"]), titlu folosit din acel moment în mod oficial de el și de urmașii lui, titlul de Țar fiind folosit în mod alternativ și neoficial. Titlul de "Țar" a fost folosit de asemenea de regii sârbi pe la mijlocul secolului al XIV-lea
Țar () [Corola-website/Science/298465_a_299794]
-
tradus aproximativ ca "împărat" deși provine din "cezar", cuvânt care nu este echivalent cu împărat. În limbile slave de exemplu, titlul Împăratului Japoniei era tradus ca "Țar al Japoniei". În 1721, țarul Petru cel Mare și-a luat titlul de "Imperator" ("Împărat") care, cel puțin oficial, a înlocuit vechiul titlu de "țar", care a mai fost folosit doar la periferia imperiului. Cuvântul "țar" este uneori folosit în mod greșit pentru numirea monarhilor ruși sau bulgari care nu au fost încoronați în
Țar () [Corola-website/Science/298465_a_299794]