857 matches
-
la Nenciulești - Vâlcea, apoi Liceul „Al. Lahovary” din Râmnicu-Vâlcea, Facultatea de Litere și Filosofie din București (1928, întreruptă în 1930), Conservatorul din București, secția de artă dramatică (1930-1933). A fost funcționar la Episcopia Râmnicului și a Noului Severin (ca elev), impiegat la Ministerul Cultelor (ca student). Debutează cu proză la „Calendarul” (1932). A colaborat la „Adevărul”, „Cadran”, „Cuvântul liber”, „Facla”, „Dimineața”, „Iot”, „Rampa”, „Viața literară”, „Vremea”, „Reporter”. Frecventează cenaclul Sburătorul, fiind remarcat nu doar de E. Lovinescu, dar și de G.
AMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285315_a_286644]
-
Seminarul Central din capitală. Ambițios, având și exemplul preotului și învățătorului din satul natal, Ion N. Dobre obține rezultate bune, dar la absolvire, în 1912, necăsătorindu-se la vreme, nu poate intra în cinul preoțesc. Diverse slujbe - pedagog, cântăreț bisericesc, impiegat la Casa Corpului Didactic - îi îngăduie să urmeze Facultatea de Teologie, licența luându-și-o în iunie 1916. Elev încă, debutează în 1907, cu o poezie, în revista școlară „Spre lumină” din Iași. Iscălind Nichifor Crainic (nume care va fi
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
de nervi de un rizibil crescător. Tot necazul cu hazul lui. Grozave îngrijorări stârnește, în cazarmă, iminența unei inspecții. Speriați să nu greșească, zeloșii maiori și căpitani o cam scrântesc. Temându-se să nu fie dați afară din slujbă, obscurii „impiegați” trăiesc și ei într-un stres continuu și orice ieșire din obișnuit îi alarmează. De altfel, în orășelul searbăd, o întâmplare cât de măruntă poate lua imprevizibile proporții. Arhivari cu nasul veșnic în hârțoage, contabili tipicari, grefieri umili, medici escroci
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
se mutase în 1877. Înscris în 1884 la Liceul „Sf. Sava”, își ia bacalaureatul în 1891. Va urma Facultatea de Litere și Filosofie, absolvind în 1896. Silit, în urma morții tatălui său, să-și caute o slujbă, studentul se angajase ca „impiegat” în Ministerul de Finanțe. În 1896 suplinea o catedră de geografie la Liceul „Unirea” din Focșani, pentru ca din decembrie 1897 să fie transferat la Ploiești. Luându-și în vara lui 1899 și licența în istorie, primește titularizarea, promovând de la clasele
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
al lui Ioan Boitor, țăran. B. frecventează clasele primare la școala din satul natal, apoi gimnaziul la Zalău, oraș în care va continua la Școala medie tehnică de administrație economică, absolvită în 1954. În 1954-1955, este elev la Școala de impiegați de mișcare CFR din Dej. Ocupă diverse funcții în cadrul CFR în mai multe localități, apoi se stabilește la Brașov și devine unul dintre marii boemi ai orașului. Din 1966, lucrează în redacția revistei „Astra”. Împreună cu Darie Magheru și Emil Micu
BOITOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285795_a_287124]
-
puie pe picior de bătaie o oaste îndestul de puternică și neștiindu-se sfătui cu lipsa sa de energie și de putere de acțiune, împăratul se mărgini la-nceput cu încercarea de-a-l împăca, trimițând la Ivanoo pre un eunuc, impiegat la Curte și care-i fusese prieten, cu însărcinarea ca să îmblînzească pe rebel prin vorbe bune și, de se poate, să-l abată cu totul de la calea răzvrătirii. Dar vicleanul eunuc, departe de-a-și împlini scopul soliei, îl îmboldi și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
bine adaptat intereselor reciproce și echităței, și care, cu toate transformațiunile prin cari am trecut, slujaște și astăzi de regule comune. Este incontestabil pentru orice om de bună credință că singura și unica cauză a răului sunt abuzurile și esacțiunile impiegaților administrativi cari nu se tem d' a falsifica spiritul și d' a viola litera legilor și regulamentelor. Aceasta este adevărata rană a țării, acolo trebuie remediu radical. La ce slujesc legile cele mai bine cântărite și cele mai echitabile daca
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
un guvern hrăpitor că îmbrîncește pe ctitori și ia el asupră - și să prezinte publicului scumpa imagine. Mai mult decât atîta: porniți pe această pantă a hrăpirii, miniștrii duc la Iași pe deputații și senatorii creați de dânșii, duc diferiți impiegați, spre a oficializa sărbătoarea. Pun apoi în gura Majestății Sale vorbele următoare: "Încredințez Iașilor, leagănul Unirii, această statuă!... " Cum? M. Sa, după guvernul roșu, poate încredința cuiva un lucru ce nu este al său? Atunci averea fiecăruia nu mai e
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
1955), care citează și reproduc numeroase pasaja din cercetarea psihologilor români. S-au studiat munca strungarului (G. Zapan, C. Botez, Gh. Iosif, P. Pufan), munca la bandă rulantă (P. Popescu-Neveanu), munca mecanicului de locomotivă (V. Ceaușu, M. Boloș) și a impiegatului de mișcare (V. Ceaușu, M. Mamali). S-au urmărit optimizarea condițiilor de muncă prin studiul muncii în schimburi (P. Popescu-Neveanu, M. Mamali, P. Ene, 1965), a pauzelor, a oboselii și a monotoniei (C. Botez, 1967; M. Mamali, 1968). În 1967
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Școala Națională de Viticultură din Chișinău, terminată în 1938. În 1940 trece bacalaureatul și devine student la Facultatea de Agronomie din București. În perioada școlarității, neobișnuit de lungă (începe cursurile secundare târziu), lucrează ca ucenic brutar, acrobat, salahor, paznic, zidar, impiegat, electrician, pedagog, iar după licență (1946) este angajat agronom la Camera Agricolă a județului Roman. Între 1948 și 1960 lucrează ca profesor la Liceul Agricol din Alexandria și la Liceul Horticol din Turnu Măgurele, iar între 1960 și 1962 este
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
lui Ștefan Bănulescu. Între timp funcționase ca bibliotecar comunal (1958- 1959) în Glodeanu Sărat din județul Buzău. Din cauza „dosarului politic” a fost exclus, prin ordin ministerial, din învățământul postliceal și superior, fiind constrâns să exercite diverse funcții, precum aceea de impiegat de mișcare CFR (1960-1962). După absolvirea facultății a fost redactor la „Scânteia tineretului”, la „Radio Teleșcoală”, la „Tribuna României”. Începând cu decembrie 1989 editează, din proprie inițiativă, periodicul lunar „Curierul românesc”, preluat ulterior de Fundația Culturală Română, unde funcționează în calitate de
ISTRATE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
GEORGE, Tudor (pseudonim al lui Tudor Georgescu; 3.II.1926, Ulmeni, j. Călărași - 10.I.1992, București), poet și traducător. Este fiul Dobrei (n. Cicu) și al lui Marin Georgescu, impiegat la căile ferate. Își petrece copilăria în cartierul bucureștean Pleșoianu-Grivița, unde frecventează școala primară și Liceul „Marele Voievod Mihai”, apoi urmează Facultatea de Drept a Universității din București, pe care o va absolvi în 1949. În paralel cu cursurile juridice
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
Este fiul Anei Hurubă. A frecventat școala primară în satul natal (1951-1955), apoi clasele gimnaziale în Subcetate (1955-1958) și liceul la Toplița (absolvit în 1963). Practică diverse profesiuni, iar în anii ’70 se stabilește la Deva, unde o vreme este impiegat la Întreprinderea de Transporturi Auto. Frecventează, începând din 1973, cenaclul literar Ritmuri din Deva, iar între 1982 și 1985 este președintele cenaclului. După 1989 lucrează în presă, fiind secretar literar la publicația satirică „Râsu’ lumii” (1990-1991), redactor la ziarul „Glasul
HURUBA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287471_a_288800]
-
un panou și vieții amorțite din măruntele târguri moldovenești. Ele comunică prin partea din spate a curților și prin ulițele prăfoase, continuate în drumuri de țară, aproape nemijlocit, cu lumea satului, căreia până mai ieri îi aparțineau. Îndeletnicirile multor târgoveți, impiegați obscuri sau meseriași amărâți, sunt încă legate de începuturile lor rurale. La Pașcani și Fălticeni scriitorul a cunoscut bine forme de excrescență urbană recentă, pe un fundal sătesc. Aici descoperă însă o umanitate cu totul diferită. Alcătuită din inși șterși
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
pe care le întrerupe pentru a se angaja hamal în portul Constanța, reia apoi studiile și le finalizează tot la Constanța. Este profesor suplinitor, după care se califică tehnician auto. Lucrează douăzeci de ani la Autobaza Târgu Neamț (ca taxator, impiegat, șef de autogară, tehnician personal-salarizare). Face parte din gruparea literară polarizată de „Caietele de la Durău” (1995-1998). Ajunge redactor la ziarul „Ceahlăul” (Piatra Neamț). Debutează în 1969, la „Tomis”, iar editorial în volumul colectiv Caietul debutanților 1980-1981, publicat de Editura Albatros. Colaborează
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
icolae] V. (14.XII.1935, Pufești, j. Vrancea - 2.XI.1987, Iași), prozator și poet. Este fiul Anicăi (n. Apostol) și al lui Vasile Turcu, acar CFR. Urmează școala primară la București, apoi liceul la Iași. Funcționează câțiva ani ca impiegat de mișcare CFR. Între 1958 și 1963 își continuă studiile la Facultatea de Istorie-Filosofie, secția filosofie, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Asistent la Catedra de filosofie a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iași, promovează până la gradul de conferențiar
TURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290309_a_291638]
-
pădurar, reporter la ziarul „Zori noi” din Suceava (1954-1955) și la „Viața nouă” din Galați (1955-1956), pilot, instructor artistic, corector într-o tipografie, referent literar la Teatrul „Barbu Delavrancea” din București (1967-1968) și la Teatrul Tineretului din Piatra Neramț (1969-1970), impiegat la o întreprindere de transporturi auto internaționale, redactor la Televiziune (1970-1971), muzeograf la Muzeul Literaturii Române (1971-1977), macaragiu la Energo-Utilaj (1978-1979), inspector, bibliotecar la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” (1980-1982), șef de serviciu la Uniunea Scriitorilor (1988-1993) ș.a. Debutează în revista
TURTURICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290315_a_291644]
-
, Simion (pseudonim al lui Alexandru Botez; 6.XI.1905, Puchenii-Moșneni, j. Prahova - 29.XI.1966, Gura Beliei, j. Prahova), poet. Este fiul Ecaterinei (n. Ionescu) și al lui Iorgu Al. Botez, impiegat CFR. Urmează școala primară în comuna natală, sub numele Alexandrescu I. Alexandru, și gimnaziul (cu întreruperi) la Liceul „Sf. Sava” din București, sub numele Botez I. Alexandru (1917-1925), apoi în particular, din 1928, clasele liceale la Câmpina și, din nou
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
și până la 12 noaptea la plan, câte hectare de orez, câte de ovăz și unde nu corespundea cu realitatea raportam cifre fictive ca să le iasă lor planul”). Gospodăria părintească este distrusă, e nevoită să părăsească învățământul, intră la CFR, ajunge impiegat de mișcare, schimbă des locul de muncă. Orice încercare de ascensiune profesională îi este blocată de „originea nesănătoasă”, e mereu supravegheată - „Cât timp eram în CFR am fost în atenția Securității, ce îmi urmărea pas cu pas activitatea, legăturile pe
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de bază (ocupația) semnatarului: Conferențiar de etnografie la Universitate 10. Cât timp a lucrat în profesie: din 1930 Funcțiile deținute de la începutul activității profesionale, inclusiv întreruperile din cauza serviciului militar sau concentrări: Oficiul P.T.T. Cluj 16.03.1922 - 31.08.1922 impiegat Primăria Municipiului Cluj 15.10.1923 - 31.12.1923 diurnist Chestura poliției Brașov 01.11.1925 - 01.12.1926 sergent oraș Liceul Industrial Brașov 01.12.1926 - 30.10.1927 pedagog Revizoratul școlar Cluj 01.01.1928 - 31.07.1928
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
galerist la Uniunea Artiștilor Plastici (1978-1979) și dactilograf (1979-1990) la Cluj-Napoca, între timp trecând și printr-un lanț de slujbe mărunte sau efemere: magaziner, proiecționist la un cinematograf sătesc, remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe șantier, bibliotecar, impiegat de mișcare. Este membru al grupării Echinox. În 1990 intră în redacția revistei „Steaua”, dar la sfârșitul anului trece la „Vatra”. Paralel, în 2000-2001 este și redactor la publicația de artă modernă „Balkon”. În 1996 a beneficiat de o bursă
VLAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
teza de doctorat cu monografia Diaconul Coresi la Universitatea din Cluj (1933). Funcționează ca paleograf la Arhivele Statului din Iași (1930-1931), iar mai târziu se angajează ca redactor la ziarele „Universul” (1935-1937) și „Cuvântul” (1937). Referent la Ministerul Propagandei (1942), impiegat la Ministerul Culturii Naționale, de la sfârșitul anului 1943 până în primăvara lui 1945 este șef de serviciu la Președinția Consiliului de Miniștri, Subsecretariatul Românizării. Rămas cinci ani fără slujbă, va fi angajat abia în 1951 bibliotecar-șef și apoi referent tehnic
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
o vreme pare-se că își procurase un pat pliant, de campanie, pe care îl purta permanent asupra sa, în vederea utilizării lui acolo unde l-ar fi prins înnoptatul). A practicat meserii și a avut ocupații dintre cele mai diverse: impiegat la CFR, sortator de piei într-o tăbăcărie, profesor de rusă și de română, electrician, zugrav, vopsitor, profesor de gimnastică și chiar antrenor de box la Medgidia. A apărut ca interpret - în roluri secundare, „de culoare” și pitorești, distribuirea fiind
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
, Liviu (6.VII.1950, Dornești, j. Suceava), istoric literar, editor și traducător. Este fiul Aureliei (n. Rodinciuc) și al lui Vasile Papuc, impiegat de mișcare la CFR. Urmează școala generală și liceul la Rădăuți, apoi Facultatea de Filologie, secția engleză-română, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1969-1973). Funcționează la școli generale din Gherăseni, județul Buzău (1974-1975), Iași (1975-1976) și Focuri, județul Iași
PAPUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288684_a_290013]
-
inaccesibile, întrezărite fulgurant, contemplate cu un jind impersonalizat, melancolic - dețin un loc important în recuzită. Emblematice sunt câteva personaje cu care eul liric intră în comunicare: în universul casnic, Magdalina - cea „refractară față de poezie” (Eugen Simion), iar în cel public - impiegatul de mișcare cu veleități de poet, colegele de navetă, elevii amărâți de la țară (un poem, intitulat două codițe blonde, închipuie o microbiografie de „om năcăjit”), o doamnă Elfriede, posesoare a unui sortiment de bunătăți „refegiste”, cuprinzând, între altele, „această pastă
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]