227 matches
-
doar cu imagini verbale, ci și cu imagini figurative, cu statui. El imploră statuia să-l apere de spaimă, de dezorientarea esențială și îi aduce ofrande, simboluri ale intenției lui de a sacrifica darurile pămîntești,dorințele legate de bunurile pămîntești. Implorarea și sacrificiul sînt deci pline de sens simbolic atît timp cît statuia își păstrează semnificația simbolică. Dar există riscul imens ca semnificația să se inverseze, ca ofranda să nu mai fie înțeleasă decît sub forma unui act comercial: cumpărarea grației
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
unic", "Spiritul" vieții. 2.Evoluția simbolului "Dumnezeu" A) PERIOADA PREMITICĂ: ANIMISMUL Spiritualizarea perfectă a spaimei nu devine posibilă decît în perioada cea mai evoluată a epocii mitice. La început, spaima nu este încă deloc sublimată-spiritualizată; ea nu este decît implorată. Implorarea aceasta a spaimei constituie trăsătura marcantă a perioadei animismului premitic și magic. Animismul poate fi considerat drept o viziune teoretică (chiar dacă bazată în întregime pe sentimentul spaimei), iar magia pare o aplicare practică a acestei viziuni. Obiectivul animismului este aflarea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de atac și de apărare, însă spaima metafizică, spaima față de moarte, va rămîne legată asociativ de animalul cu adevărat periculos și îl va obliga să recurgă la o nouă formă de apărare magică. El luptă împotiva pericolului prin ceremonii de implorare sau apelînd la apărarea cu ajutorul tabuurilor, atingînd de exemplu obiectul înfricoșător din punct de vedere magic, ucigînd animalul sacru sau atingînd animalul purtător al pericolului de moarte cu arme neconsfințite prin mijloace magice. Dar mijloacele de apărare cu ajutorul tabuurilor se
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
obiecte prin animism dispare din obiect și se reconcentrează în subiect sub forma unei explicații imginative purificate de confuzia magică și care nu va fi decît pură imagine, simbol, și sub cea a activității vitale, care nu va mai fi implorarea obiectului personificat, ci formarea legală subiectului. Personificarea rămîne chiar și în culturile cele mai elevate rădăcina întregului adevăr metafizic,al întregii poezii. Pentru gîndirea prelogică și simbolică, ea apare ca mijloc unic de expresie al adevărului supraconștient, creînd atît viziunea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
propriilor lui intenții perverse, rele, deoarece sînt dizarmonizante, reprezentate de demoni și monștri. Realizarea devine o sarcină firească, impusă simbolic de divinități. Animismul a vrut să se desprindă de spiritul rău, de spaimă și de angoasa vitală prin proiectare și implorare. Exprimîndu-se doar simbolic, mitul vizează angoasa, neliniștea din forul interior al omului, adevăratul lui ascunziș. Neliniștea și tortura ei adesea înfricoșătoare devin culpa omului din cauza nerealizării stării ideale. La modul simbolic, pedeapsa pentu greșeala comisă este prezentată ca fiind aplicată
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de greșeală, de spiritul rău, ca să se elibereze de chinul înspăimîntător, omul trebuie să depună un efort interior de obiectivare a afectului cu efect orbitor al spamei: spiritualizarea-sublimarea acesteia. Epoca mitică se deosebește deci de epoca animistă prin faptul că implorarea magică este înlocuită de simbolizarea unui efort intrapsihic destinat depășirii mai eficiente a spaimei. Efortul acesta își găsește expresia mitică în luptele eroice împotriva pericolelor înfricoșătoare, a monștrilor tenebrelor, care simbolizează chinurile orbirii afective. Divinizarea simbolică a stării ideale este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lupta lui împotriva monștrilor, care reprezintă propriile lui tentații subconștiente. Această diferențiere esențială dintre animism și mit își află însă condiția prealabilă într-o altă trăsătură distinctivă, care îi conferă simbolizării întreaga ei amploare. Spaima magică a epocii animiste și implorarea ei vizau pericolele mediului înconjurător interpretate subiectiv, în timp ce în epoca mitică spaima se obiectivează. Atenția emotivă învinge spaima față de ambianța imediată. Eliberîndu-se de aceasta, ea se îndreaptă spre un mediu mai vast și mai îndepărtat. Nu este vorba numai despre
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ceremoniile de sacrificiu. Omul imploră divinitățile binefăcătoare și încearcă să le îmbuneze pe cele răufăcătoare și în epoca păgînă, sacrificînd premisele bunurilor pămîntești; dar oferă în semn de recunoștință premisele recoltei, iar acest sacrificiu nu mai are semnificația ritualului animist: implorarea magică. Avînd acum un sens mult mai profund, sacrificiul se transformă în acțiune simbolică. Firește, sensul veridic nu se va deforma în nici o altă parte atît de ușor; aceasta nu împiedică faptul ca, prin intermediul tuturor superstițiilor, ofranda să simbolizeze renunțarea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
animistă și chiar și de ceremoniile din prima fază a monoteismului, ci bunăstarea întregului popor, baza materială indispensabilă a existenței acestuia, în primul rînd recolta, dar și pacea, victoria în lupta împotriva vecinilor etc. Un obiectiv foarte important al acestor implorări pentru bunăstarea generală este sănătatea publică, protecția împotriva epidemiilor. Astfel începe să se individualizeze semnificația sacrificiului. Aparatul religios este încă din perioada aceasta pus în mișcare pentru obținerea vindecării cutărui sau cutărui bolnav. În primul rînd vindecarea bolnavilor a căror
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
el a conduitei fiecărui om. Supunerea față de Dumnezeul-Judecător și teama încercată în fața judecății lui permanente fiind deci o valoare absolută, suprema virtute, cea mai mică slăbiciune riscă să fie judecată ca fiind non-valoare absolută, care poate fi iertată numai prin implorarea unei grații supranaturale. Excesul unor astfel de imaginații duce în mod necesar la exaltarea imaginativă inversă: îndoiala față de valoarea oricărei judecăți. Credința în absența totală a valorilor și nonvalorilor înseamnă iresponsabilitate completă, libertate presupusă a fi necondiționată. În realitate, valorile
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
viața celuilalt, în cazul de față, a Mirandei. Care, la rândul ei, nu pregetă să-i reproșeze hramul necrofil, vocația de a desînsufleți tot ce atinge. Prizoniera va încerca toate formele omenești de a-l convinge s-o elibereze, de la implorare la isterie furibundă, de la greva foamei până la muțenie. Toate formele de evadare vor eșua, inclusiv încercarea de a-l ucide cu o toporișcă. Și ce e mai trist, întregul arsenal al Mirandei de a-l trezi la realitate, de a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fie în aceea în care este ucis de menade. Legat de pierderea lui Euridike avem pictura lui Charles de Soucy, Orfeu și Euridike (1922), intens dramatizată, cu o notă ușor artificială, deloc străină sensibilității decadente. Într-un gest deznădăjduit de implorare inutilă, Orfeu își ridică lira în timp ce Euridike, de o lividitate de statuie, își întoarce dramatic capul în direcție opusă. Poezia preia tot acest fond dramatic, ilustrat de episodul tragic al celei de-a doua pierderi a Euridikei. Pictorul simbolist belgian
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru o idee sau pentru interes superior, general, s-a văzut adesea la creștini: mame care și au încurajat copiii să sufere totul și să moară pentru credința lor creștină. Sunt cazuri în care îndemnul acesta a luat forma unei implorări. Pe cât de mare era durerea și rușinea părinților păgâni, când copiii lor creștini mureau martiri, pe atât de mare era dorința și bucuria celor creștini, ca fiii lor să aibă parte de coroana de martiri, cu care intrau în rândul
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
care încercăm, din diferite motive, să-l evităm. În acest sens, amintim: salutul (la origini reprezenta scoaterea coifului/pălăriei, deci o micșorare a staturii, ca atare, o invitație la o întâlnire pașnică); coborârea privirii (ca gest opus privirii directe, amenințătoare); implorarea sau cerșitul milei prin întinderea mâinii, transformate ulterior în gesturi de salut, cel mai cunoscut fiind strângerea amicală a mâinii; comportamente de remotivare, ceea ce presupune utilizarea de către adulți a gesturilor și limbajului utilizate de copii, printre care și oferirea de
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
în orice caz, unele exprimări 276 ovidiene dau de înțeles că moartea lui Augustus era aproape și că, de altfel, nu ar fi trebuit să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai degrabă, un strigăt de anticipată bucurie pentru moartea considerată deja sigură a acestuia. Aceste presimțiri, în loc să fie "presimțiri în adevăratul sens al cuvântului" ar putea fi interpretate drept previziuni asupra morții iminente a principelui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
-l legau pe Paulus de împărat. Dacă nu este posibilă iertarea, Ovidiu s-ar mulțumi și cu un schimb al locului de relegare. Insistențele devin din ce în ce mai presante 409, alternând amenințările mai mult sau mai puțin voalate cu cele mai umile implorări. Paulus trebuie să fi pledat cu fervoare cauza disperată a poetului, dacă la un moment dat, inima lui Augustus dădea semne că va ceda și că îl va rechema pe poet sau că, cel puțin, îl va transfera într-un
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
loc toți cei din încăpere se întoarseră spre icoana de pe peretele dinspre răsărit. Ieromonahul Gherasim își lăsă potcapul pe umăr și începu să picure cu vocea-i blajină rugăciuni nemaiauzite până atunci pentru alinarea celor robiți și schingiuiți. Era o implorare directă spre Iisus vindecătorul sufletelor și trupurilor și treptat duhul rugăciunii reuși să le însenineze fețele. Când ultimul amin fu rostit cu pioșenie, monahul examină cu luare aminte arsurile de pe pieptul și spinarea voievodului. — Mă gândesc să cercetez pe rând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o înălțare cei dragi lui, mândria lui. Se îndreptă să urce și el. Se așezară la locurile lor pe fundalul unui zid de ieniceri. Călăii se înclinară în fața sultanului și apoi în fața osândiților, o plecăciune plină de respect, ca o implorare de iertare, își cerură apoi permisiunea de la osândiți de a le lega mâinile la spate. O făceau întotdeauna când trebuiau să execute creștini, era un mod de a-i anunța pe condamnați că a sosit clipa în care să-și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
întreaga structură intimă a religiozității și credinței axate pe respect, figurând asemenea unei noțiuni centrale a întregului sistem religios. Prin aceasta sacrul reușește să impună variate forme de respect față de sine, atitudini de contemplație, venerație, gratitudine, frică, umilință, prosternare și implorare. Se poate remarca faptul că definiția abordată de Caillois se fundamentează, la fel ca și la Durkheim, pe opoziția dintre sacru și profan, pe concepția religioasă asupra lumii, și pe credința că sacrul ia forma unei însușiri misterioase ce se
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
UN SCAUN. ZĂCEA ACOLO ÎNCORDAT; ÎNSUȘI MODUL ÎN CARE HAINELE ATÂRNAU PE EL DOVEDEA CÂT DE RIGIZI ÎI ERAU MUȘCHII. OCHII LUI CĂPRUI AVEAU EXPRESIA ULUITĂ PE CARE O POATE PROVOCA NUMAI UN ȘOC PUTERNIC. ÎN EI SE CITEA CAPITULARE, IMPLORARE, O GROAZĂ ȘI TRISTEȚE IRAȚIONALE. ACALMIA SE SFÂRȘI CU UN GEST DRAMATIC. VICTIMA SE STRĂDUI SĂ SE RIDICE, APOI, TÂRÂNDU-ȘI PICIOARELE, ÎNCEPU SĂ SE PLIMBE ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO PRIN FAȚA FERESTREI MARI, PRIN CARE ACUM SE VEDEA LUMINA RĂSĂRITULUI. DIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Când împlini vârsta de șase ani, alt eveniment straniu îi zgudui sufletul... Doamna Bologa, gîndindu-se că copilul trebuie să înceapă școala, se sfătui îndelung cu protopopul Groza cum să-i înlesnească sarcina și căzură de acord că e nevoie de implorarea Atotputernicului. Prin urmare, hotărâră să pună pe Apostol să zică "Tatăl nostru", într-o duminică, în cadrul sfintei liturghii. Făcură pregătirile în mare taină, ca să nu prindă Bologa de veste și să le zădărnicească planul... În sfârșit, în ziua stabilită soții Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o fetiță după mama ei, dacă nu cumva a primit vești rele de acasă, de la părinții lor (la știrea morții lui Menoitios, numit primul de Ahile, sau a lui Peleu, amândoi s-ar întrista foarte tare). Apoi, după admonestarea și implorarea lui Patrocles, începe să cedeze, chiar dacă nu de tot: îl trimite pe el. În momentul acesta, Ahile este cuprins pentru o clipă, sub forma unei rugi adresate lui Zeus, de o visare intensă și atroce, de viziunea crâncenei apoteoze a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
o fetiță după mama ei, dacă nu cumva a primit vești rele de acasă, de la părinții lor (la știrea morții lui Menoitios, numit primul de Ahile, sau a lui Peleu, amândoi s-ar întrista foarte tare). Apoi, după admonestarea și implorarea lui Patrocles, începe să cedeze, chiar dacă nu de tot: îl trimite pe el. În momentul acesta, Ahile este cuprins pentru o clipă, sub forma unei rugi adresate lui Zeus, de o visare intensă și atroce, de viziunea crâncenei apoteoze a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
frățească în stare pură, pe care nimic nu ar putea-o înfrâna. Pulsiunea de moarte ce inițiază această ură este atât de puternică, încât Eteocle și Polinice, indiferenți față de propria lor viață, nu pot decât să se omoare între ei. Implorările mamei lor Iocasta, cele ale Antigonei, sora lor, rămân neputincioase. "Etéocle: Nous avons l'un et l'autre une haine obstinée: Elle n'est pas, Créon, l'ouvrage d'une année, Elle est née avec nous, et sa noire fureur
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
repetat, sugestie care ar transfera și acest gest final nu într-unul salvator, ci într-un nou eșec. În plus, deși vede în sinucidere dezlegarea, Iona întruchipează chiar eroul absurd camusian prin meditația asupra eternei reîntoarceri în existență și prin implorarea adresată mamei: "naște-mă mereu"95 veritabilă culme a obstinației și a perseverenței absurde. Astfel că, deși nu putem susține că se produce prin această piesă o resuscitare a tragediei, Iona se înscrie printre răspunsurile originale date problematicii legate de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]