555 matches
-
dansul, somnul, visul, oginda, clopotul, dar și focul (" Iluzie a tot ce-ar fi putut să fie, / Iluzie a tot ce nu va fi") și râurile ("în delir prorocind") inculcă ideea de simfonism spiritual. Toate converg într-o stare de imponderabil: timpul de "fum" curge "cu îngeri în aer", glasul stă "dincolo de lucruri, precum umbra". Spre un dincolo pur năzuiește: "Întâia pasăre-a lumii, Pasăre-Gând". În esență, la Vasile Nicolescu poezia fenomen atoateintegrator face corp comun nu numai cu muzica și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
canalizează demersurile în scopul reprezentării noțiunii de mișcare în sine, intenționând astfel redarea exclusivă a acelor mișcări exaltate și capricioase ale micilor vietăți evocate. Astfel, imaginația auditorului își dezvoltă semnificațiile din perspectiva schimbărilor bruște de direcție și a alunecării lor imponderabile. Dar, fantezia poate depăși limitele spre derivațiile ingenioase create de auriul strălucitor al solzilor metalici sau irizarea scânteietoare ivită la incidența razelor de lumină ce străpung suprafața frenetică a apei. Luminozitatea tabloului devine aproape imaterială, în timp ce rafinamentul artistic derivă din
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
ce intervine în cea de-a cincea măsură a Pânzelor. Proiecția acestei pauze în debutul preludiului modifică structura metrică a discursului, generând o configurație anacruzică cu evidente conotații expresive la nivelul imaginii conceptuale. Astfel, se distinge o senzație de alunecare imponderabilă, alimentată în mod adițional prin aspectul metro-ritmic ambiguu al „motivuluidecor” și natura non gravitațională a scării hexatonale. Această trăsătură echivocă a expresiei motivice inițiale rezultă din conflictul creat între structura metrică și profilul tensional expresiv al acesteia. Mai precis, deplasarea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
lipsită de energie ce pare să domine atmosfera generală a preludiului. Secțiunea finală coincide cu o desfășurare pentatonicanhemitonică, care în pofida diminuării ritmice ( ) la care recurge nu urmărește dinamizarea discursului, ci crearea acelei imagini de flou sonor, de curgere liberă și imponderabilă, atât de caracteristică muzicii debussyiste. Progresia cadențială a măsurii 50 (Plus retenu) solicită rezolvarea ascendentă a lui sol# la tonica preludiului, fapt care se va petrece o dată cu apariția codei Comme une lointaine sonnerie de cors (ca un semnal îndepărtat de
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
-se imprevizibil și generând discontinuități în planul avansării sonore. Numeroase opțiuni de limbaj, precum apogiaturile multiple, figurează drept adevărate sugestii onomatopeice, care, în asociere cu nivelul rapid al tempo-ului și un efect amplu de rezonanță, vin să sugereze mișcarea imponderabilă a personajului evocat. Cel de-al doilea episod (măsura 18), cu o evidentă funcție tranzitivă, echivalentă punții din contextul unei forme clasice de sonata, aduce în prim-plan circumstanța unei suprapuneri bitonale de și . Înlănțuirea mixturală în acorduri de sextă
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
portative; dinamica extrem de redusă (p, più p, pp) - simbol al imaterialului; secvențările arpegiate (predominant descendente) ale aceleiași configurații de structură pentatonică (3m + 2M + 2M + 2M + 3m), interpretate cu un atac moale și un sunet abia rezonant, difuzând impresia diafană a imponderabilului sau redând gesturile pline de senzualitate ale dansatoarelor (figurațiile arpegiate sugerează tehnica de chitară rasqueado, specifică interpretărilor muzicii flamenco); frecventa menținere prelungită, cu efect de pedală armonică, a scărilor pentatonice afirmate; motivul ostinato repetat cu intermitențe, evitând de această dată
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
unui nou moment gracieux ce intervine, completând un caleidoscop de nuanțe sufletești percepute cu o remarcabilă acuitate. Grația și expresivitatea unor gesturi provocatoare, pline de senzualitate, vor putea fi vizualizate prin sensul contrar al apogiaturilor suprapuse, corespondență sonoră a unui imponderabil dans iluzoriu, precum și alternanța cvintelor micșorate și mărite (prezente în primele două măsuri), ce creează prin asocierea rezonanțelor o impresie de instabilitate, de ireal, conturând astfel ambianța unei lumi feerice. Acestea se suprapun unui acord de cu septimă mică, care
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
artei, a științei și a filosofiei. Evident, nu numai geniile naționale pot oferi substanța nobilă de asimilat. Ea poate fi împrumutată, cum este, și de aiurea. Dar orice operă streină poartă în ea, pe lângă sensul simbolic de valoare generală, un imponderabil specific, care e al locului de unde vine și al neamului care o trimite. De fapt tocmai acest element specific al afinității de rasă înlesnește sau stânjenește comunicarea valorii înalte a operei. Efectul asimilării e mult mai adânc în comunitatea de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se pot înmulți, dar e suficient pentru a vedea că stilul personal nu e imprimat în operă ca o pecetie existând aprioric în matca stilistică. Pe de altă parte, nu se poate tăgădui că orice stil individual respiră un element imponderabil, „un nu știu ce și-un nu știu cum”, propriu originalității fiecăruii artist. Tot astfel, în orice artă națională autentică există un asemenea imponderabil, pe care îl numim „specificul etnic” și care variază vizibil de la neam la neam. E modul spiritual de a fi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
existând aprioric în matca stilistică. Pe de altă parte, nu se poate tăgădui că orice stil individual respiră un element imponderabil, „un nu știu ce și-un nu știu cum”, propriu originalității fiecăruii artist. Tot astfel, în orice artă națională autentică există un asemenea imponderabil, pe care îl numim „specificul etnic” și care variază vizibil de la neam la neam. E modul spiritual de a fi al oricărei personalități etnice, care l-a determinat pe Lucian Blaga să-i caute originile în inconștientul cosmotic, atât de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de sugerare a paradisului. Priveliștile, arborii, florile, animalele transfigurate în pictură ne aduc o vagă adiere de fericire edenică și o impresie de inedit strălucitor, cum trebuie să fi avut lucrurile ieșite din mâna Creatorului. Totul atârnă aici de acel imponderabil al purității sufletești, al copilăriei ce persistă în geniul plăsmuitor. Fie că strălucește într-o temă religioasă, fie într-o temă cu totul indiferentă, puritatea, din moment ce există, are prin ea însăși o semnificație metafizică și un nimb spiritual de dincolo de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mai ales în Paradisul, unde „materia” inspirației fiind necorporală și pur spirituală, artistul a simțit nevoia s-o contureze cu ajutorul cerurilor aristotelice, al silogismelor scolastice și al simbolurilor mistice. Sunt aproape singurele elemente plastice care îi înlesnesc să ierarhizeze substanțele imponderabile și incandescente ale sufletelor, ale îngerilor, contopite în nesfârșitul ocean de lumină dumnezeiască al armoniei paradisiace. Față de liberul elan al lui Milton. Poemul său are un caracter oarecum didactic teologic, de un savant ermetism în expresie, fiindcă lumea pe care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
continente, alții oceanul primordial subcutanat. Rică avusese revelația că, în forja voinței, micile intervale capătă ductilitatea metalelor; chiar un pirpiriu de punct poate deveni o mină de aur pentru omul agil, capabil să-și dea singur legea urmând deplasarea elementului imponderabil din făptura sa. Gravitația nu-l definește decât dacă acceptă să fie redus la statutul de corp inert, legat, pasă-mi-te, indelebil de-o masă. Atâta vreme însă cât spiritul lui rămâne viu la superlativ, el se poate desprinde
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
aparține mai mult atenției observatorului decât corpurilor fizice ca atare. Umanul nu e fizic decât rezidual. Cât se poate de evident pentru el, în spargerea de lângă Bergamo trupul lui n-avusese greutate, ci fusese una cu însăși curgerea timpului - creasta imponderabilă a valului devenirii. În acțiunea spirituală inerția se sublimează. Proprietatea corpurilor fizice de a-și menține starea de repaus sau de mișcare în absența intervențiilor exterioare era praf în ochi - veridic, dar superficial - aruncat hoțește de chiar devenirea lor spre
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
A. este un peisagist interiorizat și discret, al cărui simbol tutelar e lumina estivală și autumnală aureolând registrul terestru. Acuarelele lui învăluie materialitatea grea și opacă, în secvențe plastice, ca și impresioniste, vibrante de luminescență și miresme, fluidități și bateri imponderabile de aripi, omături astrale și flăcări pure (definitorii sunt sintagmele titulare Orele albe, Poem în alb, Despre soare și pietre, Steaua de cuarț, Peste lumina lucrurilor, Vară pură). Realitatea e la fel de specifică interiorității poetului: „Cu astre ninge seara ochiul meu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285362_a_286691]
-
de unire Ăcratimei), atât ca semn ortografic, cât și ca semn de punctuație. În materie de punctuație, regulile gramaticale spun mult, dar nu spun totul. În fiecare semn, dincolo de ceea ce arată în definiția lui strictă, pulsează și o parte de imponderabil, capabilă să genereze ori să adăpostească în ea nesfârșite virtualități și deschideri. Punctuația, în fond, nu constrânge. Dimpotrivă, ea dă relief ideilor, asigură o disciplină de substanță în funcționarea liberă și exprimarea ordonată a gândirii. Cei care încearcă s-o
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
cosmosul (care adăpostește „cuvinte noi”, ca pentru o continuă „facere”). Deși e un elegiac mizând pe clar-obscur, poetul se dovedește și un visător care creează reverii fantaste în tipare expresioniste. El este „un expresionist care nu cultivă însă beatitudinile și imponderabilele naturii, ci semnele ei amenințătoare” (Eugen Simion), ca, de exemplu, în „Să ne adăpostim, stele / bâjbâie în întuneric clătinând frunzele, norii de-alcool / Ceva de nerecunoscut stă prin preajmă și încrețește apa flămândă” (Pădure). Tulburând imaginea conturată anterior, Arta răbdării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
ca și nuanțele, având un caracter relativ, realizarea lor este legată de posibilitățile tehnice, psihofiziologice și culturale ale interpreților etc. Dar actul interpretativ nu este un domeniu al liberei inițiative a interpreților. La baza procesului interpretării nu stau numai elemente „imponderabile”, cum ar fi bunul gust sau tehnica, talentul sau dispoziția de moment, atmosfera etc., ci și elemente distinct notate, logice, analizabile. În cazul muncii dedicată duo-ului de pian pentru a ajunge la o recreare fidelă și artistic valabilă a
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
insistat asupra problemei în capitolul dedicat notelor de călătorie vezi supra. 127 E. Lovinescu, "Problema autorității în critică (Mutația valorilor estetice)", în Istoria literaturii române contemporane, vol. III, ed. cit., p. 382: "[...] pe lângă talent, sensibilitate estetică, informație, erudiție și alte imponderabile, elementul esențial al autorității e de natură pur morală [...]. Când spunem moral nu înseamnă, negreșit, că ne raportăm la principiile decalogului, ci numai la character. Din relativitatea criteriilor estetice, rezultă tocmai nevoia autorității, adică a garanției morale de seriozitate, de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Kashmir*" A trecut un secol și jumătate de când Johann Martin Honigberger și-a publicat memoriile asiatice: el rămâne Încă un autor aproape necunoscut și În general inclasabil, iar gloria și, apoi, uitarea care Îl Înconjoară de atunci, cu alianța lor imponderabilă, i-au minat aproape toate deschiderile către o posteritate normală și activă, pe care cu siguranță ar fi meritat-o și o merită Încă. Cincizeci de ani petrecuți În orașele și pe drumurile dificile ale Asiei, Europei și Africii n-
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de cele asertive numai prin intonație: „Îmi aduc aminte, poate / Că făcui parte din toate?” (T. Arghezi) În enunțurile analitice realizate ca frază dezvoltată, intonația interogativă o poartă cel mai adesea propoziția-predicat: „Dacă din povești adevăr rămâne / că trăim prin imponderabil cei vii, poate să mai umble cuvânt că trupul / este o povară?” (L. Blaga) Interogativa indirectă, fiind subordonată, își pierde intonația specifică. Enunțul din care face parte este în esența lui un enunț asertiv: „A întrebat-o un aprod bătrân
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Parfumul" e aerul trecutului, închis în mormânt ca într-o capsulă a timpului. Aproape tot ce urmărește Bolliac ține de marcarea prin vestigii a unei prezențe, oricât de neverosimilă ar fi ideea conservării ei. Reveriile sale vizează imediatețea ființei și imponderabilele arătării sale - suflu, vorbire, postură, gesturi: Putui alcătui corpul întreg: a fost o femeie, o femeie înaltă și jună. Amândouă cearcănele gurei intacte. Dinți foarte potriviți, nicio măsea stricată; câțiva dinți căzuți i-am pus la loc. Ce dialect s-
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
printre oameni"99. Câțiva ani mai târziu, în Câteva ceasuri la Snagov, Odobescu avea să evoce o "poezie a foamei". Se referea la farmecul pe care și cel mai modest meniu îl degajă sub presiunea stringenței fiziologice, prin amplificarea calităților imponderabile ale mirosului și gustului. "Oare nu e una din cele mai fericite însușiri ale spiritului omenesc de a poetiza orice lucru dupe placul său? În orice faptă, în orice stare a sa omul poate găsi comori de încântare"100. Acestui
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
registrul mineral. E vorba de aceeași tendință pe care am putut să o constatăm în relatările arheologice ale lui Bolliac, de a convoca două figuri paralele, unele care evocă duritatea materiei care înfruntă secolele, cealaltă care ilustrează conservarea miraculoasă a imponderabilelor prezenței - frunze, zdrențe sau resturi corporale. Geologicul și vegetalul, piatra și verdeața reprezintă dubla articulare a acestei imaginații care vorbește în același timp despre materie și despre ruina sa. Scriitorul vrea să marcheze în diversitatea corpusului folcloric alcătuit de Alecsandri
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
esopic, pe linie politică. Se refugiază într-un spațiu utopic, în lumea paralelă a creației, în speranța accederii la esențe. Probabil că Noaptea romană (1997) marchează explicit această detașare. Autoarea inventează un loc poetic, fiindcă Abstrus și Noremaion (ca „ținut imponderabil”) sunt termeni toponimici dar, mai important, sunt două tărâmuri inevitabil complementare. Poeta reușește să privească „prin inima copilăriei” (norii sunt chiar „ochi ai bucuriei”) și, în același timp, să convoace „părinți sfătoși”, învăluind himericu-i ținut cu „o lumină sperioasă”. Convinsă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286763_a_288092]