367 matches
-
compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire-ai să fii!) sau cu funcție de alintare (Mânca-o-ar mama!), sens deziderativ intensiv (Dare-ar Domnul Dumnezeu) sau ipotetic (Jelui-m-aș și n-am cui). Există și situații în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire-ai să fii!) sau cu funcție de alintare (Mânca-o-ar mama!), sens deziderativ intensiv (Dare-ar Domnul Dumnezeu) sau ipotetic (Jelui-m-aș și n-am cui). Există și situații în care inversiunea condițională se grefează pe
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Fire-ai să fii!) sau cu funcție de alintare (Mânca-o-ar mama!), sens deziderativ intensiv (Dare-ar Domnul Dumnezeu) sau ipotetic (Jelui-m-aș și n-am cui). Există și situații în care inversiunea condițională se grefează pe structura unei imprecații, dar se asociază interpretativ cu exprimarea autoreferențială a unei emoții negative, uneori cu conotații ironice, ca în formule de tipul (141) (v. discuția la Zafiu 2015). Deși unele forme de inversiune par aproape catecretice (imprecațiile), această impresie decurge din specializarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
se grefează pe structura unei imprecații, dar se asociază interpretativ cu exprimarea autoreferențială a unei emoții negative, uneori cu conotații ironice, ca în formule de tipul (141) (v. discuția la Zafiu 2015). Deși unele forme de inversiune par aproape catecretice (imprecațiile), această impresie decurge din specializarea lor pragmatică și valorile stilistice cu care sunt asociate (expresiile injurioase sunt productive și creative, dar se bazează pe un inventar limitat de expresie). (140) a. Cheamă-l și spală-l / îlspală! b. chemându-l
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prin inversiune / encliza auxiliarului și a pronumelor clitice)sunt limitate și contrânse cu formele finite (§III.3.5). În schimb, în româna veche, opțiunea la V-la-C cu forme finite apare mult mai frecvent, și nu doar la imperativ și la imprecațiile condiționale și subjonctivale, fiind în mod liber disponibilă și la indicativ(iarla subjonctiv și la condițional în contexteîn care trăsătura [+directiv] nu cauzează deplasarea V-la-C).Prin aplicarea testelor sintactice discutate în analiza altor limbi romanice vechi, vom conchide că structurile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
invocate pentru a susține ipoteza că deplasarea verbului în româna veche funcționează în același mod ca în româna modernă (i.e. prin VP-movement); diferențele diacronice vor deriva, astfel, din nivelul deplasării verbului: V-la-I generalizat în româna modernă, cu excepția imperativului pozitiv, a imprecațiilor și a gerunziului vs o gramatică mai liberă în româna veche, în care V-la-I este opțiunea dominantă, însă V-la-C este totuși bine reprezentată și la formele finite nonimperative (v. §3.2.2.4 infra). Cu alte cuvinte, nu modalitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3.2.2.2.2 supra), am eliminat din cercetarea cantitativă a distribuției globale a gramaticii V-la-I vs gramatica V-la-C formele de condițional, întrucât constrângerile fonologice joacă un rol foarte important în inversiunea condiționalului. Dată fiind păstrarea condiționalului inversat în imprecații, unde verifică trăsătura [+directiv] proiectată în planul irrealis (v. §III.3.5) - context înregistrat și pentru româna veche -, luarea în considerație a condiționalului ar fi creat ambiguitate în discuția privitoare la gramatica V2 a limbii vechi.După cum am subliniat în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
limbilor romanice vechi. Trebuie menționat că ne-am concentrat asupra formelor de inversiune care au fost eliminate în trecerea de la româna veche la româna modernă; inversiunile în care deplasarea verbului la C este determinată de verificarea trăsăturii [+directiv] - imperativul și imprecațiile - au fost păstrate, reprezentând chiar norma în româna modernă (v. §III.3.5). Structurile cu inversiune din româna veche prezintă toate trăsăturile discutate pentru diagnosticarea gramaticii V2 în alte faze vechi din limbile romanice (§3.1 supra): deplasare a verbului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
româna veche, deplasarea verbului în domeniul C, manifestată prin encliza auxiliarelor și a pronumelor clitice, este mult mai frecventă decât în româna contemporană și apare atât în contextele familiare din româna contemporană (pentru verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ și cu imprecațiile condiționale și subjonctivale), cât și într-o serie de alte contexte, unde factorii injonctivi nu sunt implicați. Pentru acest al doilea tip de deplasare la C, care a fost eliminat diacronic în trecerea la româna modernă, am propus o analiză
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în domeniul complementizatorului (V-la-C), diagnosticată prin encliza pronumelor clitice și/sau a auxiliarelor, este de asemenea prezentă în gramatica românei moderne; locusul deplasării la C este FINP - trăsătura [+directiv] este responsabilă de deplasarea la C pentru imperativul pozitiv și în imprecațiile condiționale și subjonctivale - gerunziul se deplasează la FINP în vederea verificării morfologiei nonfinite strategia generală de deplasare a verbului este deplasarea grupului verbal (phrasal VP-movement) - efectele de adiacență a elementelor din nucleul verbal rezultă din blocarea specificatorilor proiecțiilor verbale (ocupați de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
din secolele 12-14; în analiza portughezei vechi, Ribeiro (1995) are în vedere texte din secolul al 14-lea. 1 Opțiunea V-la-C este încă prezentă în româna modernă (ca opțiune generală, la imperativul afirmativ și la gerunziu; ca opțiune reziduală, la imprecațiile condiționale și subjonctivale și în unele contexte puternic marcate stilistic; v. §3.5 infra) și era mai frecventă în limba veche, caracterizată de o gramatică V2 reziduală (v. §IV.3.2.2.4). 2 Pe scurt, operațiunea de deplasare lungă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și de viziune, rod al unei mari acuități perceptive și al unei remarcabile inventivități, atât în ordinea temelor, cât și în aceea a expresiei. Registrul dicțiunii, al atitudinilor și al stărilor poetice include ipostaze diverse, deseori contrastante, de la cântec la imprecație, de la reverie și rememorare nostalgică la proiecția caricaturală sau la celebrarea solemnă. Căci, în accepția autorului, „poemul e o cutie cu nebănuite corzi/ pe care o nevăzută mână - mai acut, mai grav - / le ciupește din când în când”. Cartea de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288769_a_290098]
-
periodice, aproape obsesive ale eseistului asupra "realităților" spirituale de acasă, dar și pe aceea a meditației sale asupra destinului istoric românesc, fie prin agitarea unui fond memorialistic extrem de prezent și mereu actual în conștiința sa, fie prin relevarea de noi imprecații sau elogii amestecate de cele mai multe ori într-o sinteză de-a dreptul dramatică, ce-i reflectă firea ciudată și sensul acut și particular al unei "înstrăinări", resimțită prin toate fibrele existenței"161. Numeroșii scriitori de succes scriu în altă limbă
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
ai negativității, asumîndu-și o izolare orgolioasă și afișînd un elitism pe care-l critica și Hannah Arendt, autorii Școlii de la Frankfurt tematizează ideea de critică și de rezistență într-o "știință tristă", replică a celei "vesele" a lui Nietzsche, alternînd imprecația cu resemnarea, într-o retorică violentă pînă la cinism. Iată un exemplu din Theodor Adorno: Ceea ce credeau cîndva filosofii că merita să se numească viață s-a transformat acum în afacere privată și, în consecință, în teritoriu genuin al consumului
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
schimbare de tonalitate, de la optimismul radios al comuniunii cu natura, la disperarea și plângerea prin vers a pierderii ținutului natal, cartea include, în descendența lui O. Goga sau a lui Aron Cotruș, fie poeme în care cuvântul se metamorfozează în imprecații și lacrimi amare ( „O vale de lacrămi și doruri mi-e țara” - Septembrie; „Seminția lui Horia se stinge;/ Vai, vai, și Iancu rătăcește prin pădure/ Și armele nu are cin’ le-ncinge” - La capătul vremii; „Lacul e mâhnit, iar codrii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
după bălmăjeala asta intelectuală.“ (p. 81) În al treilea rînd, singurii care îl mai aplaudă pe autorul Genei egoiste sînt tocmai adversarii, care intuiesc că lipsa-i de măsură dă naștere unor reacții care le sînt prielnice. Mai precis, toate imprecațiile adresate lui Dumnezeu au efectul unei apologii indirecte. De pildă, încîntat de consecințele răbufnirilor arțăgoase pe care Dawkins le-a îndreptat împotriva capetelor pătrate care se încăpățînează să creadă în himera divină, William Dembski, unul din promotorii ideii că universul
Cruciatul veninos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5615_a_6940]
-
Tudor a plecat/ la duș cu Adriana când a ieșit m-a întrebat: «Ce ochi/ avea tată/ verzi roșii albaștri? Avea ochii negri?»// Ce ochi avea?” (pp. 31 - 32). Convenția („cumplită” așa cum e) și clișeul („ordinar”, desigur): în jurul acestor două imprecații de metodă gravitează, după mine, cheia poemului. Îndrăznesc să cred că nici una din ele nu are în vedere de fapt Moartea căprioarei (ar fi mult prea simplu un asemenea remake). Cu atât mai mult cu cât Bodiu nu se sfiește
Automobilul și căprioara by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2450_a_3775]
-
Ușor artificială, mai degrabă o prezență exotică legată nu foarte convingător de restul acțiunii, Oana Pellea, în rolul țigăncii Marica, aduce o notă amuzantă, cu atît mai mult cu cît vorbește limba barbarilor de dincolo de gard, adică româna, plină de imprecații bolborosite. Cu atît mai "amuzant", cu cît românii au jucat rolul de sperietoare pentru englezi, care, scrupuloși, au așteptat îngrijorați năvălirile barbare aducătoare de molime (SIDA, TBC etc.) chiar din prima zi a integrării României în Uniunea Europeană. Deslușesc aici un
Copiii omului și sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9823_a_11148]
-
reveni la autonomia criteriului estetic atunci cînd judecă secvențe din opera unor antecesori ca cei din gruparea „Iconar“. Acesta e cazul lui Mircea A. Diaconu din Studii bucovinene, intenția criticului sucevean mergînd spre o analiză a operei „iconarilor“ din care imprecațiile ideologice să lipsească. Și cum opera nu apare din neant, ci din spiritul unei epoci, Mircea A. Diaconu așază biografia „iconarilor“ în context, descriindu-le optica, idealurile și scăderile. Prima ciudățenie e că gruparea își trage numele de la o revistă
Curiații din Cernăuți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4304_a_5629]
-
fel este o distanță enormă, batjocura și cinismul basculând sentimentalismul și tinzând să modifice, nu numai prin consumul de droguri, registrul emoțiilor firești. Începutul e pe măsura întregului: firul ,roșu și scămoșat" al povestirii se desfășoară simultan cu cel al imprecațiilor la adresa cititorilor, într-o captatio pe invers, scontând pe iritarea noastră. Dar ,palmele" primite mai degrabă amuză decât enervează. Lipsit de un demonism substanțial, personajul lui Alain Gavriluțiu vehiculează unul de operetă, mitraliind sensibilitățile cu gloanțe de cauciuc și exultând
Bestia de la Ploiești by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10984_a_12309]
-
în urechi sunetele de coarde ale eșecului marxist. Oricîte dezmințiri și mărturisiri ar face, la oricîte conferințe ar participa pentru a le deschide ochii occidentalilor asupra tragediei comuniste, în locul sunetului de flaut al înțelegerii conaționalilor, urechile politologului vor auzi mereu imprecațiile acute ivite din zgomotul de fond al tinereții sale neo-marxiste. Și, la fel ca în incinta peșterii din Frigia, unde repertoriul melodiilor nu poate fi ales, nici Tismăneanu nu are o marjă de mișcare prea mare. Este atacat din toate
Un Marsyas contemporan by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8326_a_9651]
-
dialectale). A analizat (prin cîteva studii remarcabile) raportul dintre termenii de înrudire și termenii de adresare, cîteva cîmpuri onomasiologice (animale domestice, pieptănat), evoluții semantice (venind de pildă în sprijinul etimologiei cuvîntului mire din lat. miles "soldat"), verbe delocutive derivate din imprecații: a drăcui, a răuli (a da răului), a firui (fir-ar...) etc. Alte contribuții privesc morfologia (o formă regională de prezumtiv: viitorul popular o să fie), domeniul stilistic și pragmatic (dialogul reprodus în narațiunea orală, formulările stereotipe - de tipul c-o
Dialectal, popular, vorbit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11976_a_13301]
-
îl ofensase în fața colegilor. Mai mult, cum spiritul de grup se întărește prin conștiința că alții te privesc cu ostilitate, Junimea nu poate fi imaginată fără adversarii ei: farsele lui Hasdeu, aprinderile lui Simion Bărnuțiu, polemicile cu școala etimologică transilvană, imprecațiile lui Maiorescu la adresa lui Pantazi Ghica, vrăjmășia față de „Contimporanul“ bucureștean - toate sunt ingrediente ce dau identitate Junimii. Prin urmare, afirmația lui Panu că „improvizul și spontaneul caracterizau discuțiile de la Junimea“ (p. 500) este fără temei, la fel ca verdictul că „la
Protocolul junimist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2748_a_4073]
-
pe brînci. La sfîrșit obții fix 18 cubulețe, dar e puțin probabil că-ți mai arde să le mănînci. Dacă ar fi să mă refer la limbajul și stilul revistelor pentru doamne ar trebui să izbucnesc într-un torent de imprecații. Dar n-o fac pentru că vina nu aparține exclusiv redacției. Cititoarele contribuie și ele cu ticăloșiile unor locuri comune și stîngăcii jenante. Povestea siropoasă a prieteniei dintre cățelul Blacky și motanul Sică te face să te rușinezi că aparții rasei
Femei, femei... e lumea plină de reviste by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11336_a_12661]
-
în când s-o dea pe românește? El, care, exclamă în text românește "la naiba, la dracu cu toți și cu toate"? Sau care, amintindu-și de un amor de-al lui din Iași, suspină "of, Marioaro!"?... Mai sunt apoi imprecațiile corespondentului de război văzând ororile, înjurând ca noi. Scrisul, stufos, febril, încărcat de atâtea referiri la cultura, la arta, literatura europeană, are în el o scumpă urzeală aristocratică. Discuțiile scriitorului cu nobilimea italiană, germană, franceză, poloneză, cosmopolitismul textului, un adevărat
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]