719 matches
-
formal și lingvistic, înainte de a-i descifra simbolistica. Barthes și Genette n-au avut antene pentru poezie, care i-a interesat prea puțin și pe structuraliștii noștri, Mihai Zamfir (care, când a scris despre poezie, a fost mai aproape de tradiția impresionistă decât de structuralism, cu excepția, poate, a micului studiu despre Macedonski) sau Al. Călinescu. E cât se poate de semnificativ faptul că Mallarmé n-a profitat deloc de pe urma criticii structurale, nici chiar el, deși era o pâine de mâncat cu autorul
Filologicale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4944_a_6269]
-
concepea, pe atunci, poezia. (Nu știu dacă între timp și-a schimbat imperativele, articolul din Observator cultural despre Nimicul lui Mircea Cărtărescu nu m-a lămurit deloc.) Moartea parafină pare să fie răspunsul lui Robert {erban la asemenea pretenții revolut impresioniste. Oare doar Patriarhul ar trebui să se simtă vizat de țepii unui asemenea poem scurt? „lui daniel/ nu-i plac poeziile/ cu Dumnezeu/ spune asta de câteva ori/ la răstimpuri/ și pe voci diferite// de la masa vecină/ o fată îl
Polemici cordiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5968_a_7293]
-
sintaxa intenționat neobișnuită (în locul propoziției clasice domină elipsa și grupurile nominale), apar puse în slujba unui ideal plastic. El însuși desenator și acuarelist de talent, Delavrancea „pictează prin cuvinte" în această primă proză notabilă, un fel de tablou în tonuri impresioniste: casele, pădurile, obiectele și cerul compun o armonie strict picturală. Palatul de cleștar arată în ce măsură pretextul basmului cult servea la Delavrancea pentru fantezie epică și metaforism dezlănțuit. Deoarece atenția se fixează și aici asupra cuvintelor, asupra sintagmelor neobișnuite, istoria relatată
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
fi chemînd-o?... se uită la mine... ce urît trebuie să fiu)... Linico tată, zi Ancuții de salep (Linica o cheamă... se învîrtește repede... rochița i s-a umflat)»" (De azi și de demult). După ce, în Sultănica, Delavrancea schițase un tablou impresionist, în Hagi Tudose, mica sa capodoperă, prozatorul-estet urmărește instinctiv evoluția din acei ani ai picturii europene: culorile fluide sunt înlocuite de un desen colțuros, în tonalități brutale și decise; caricatura se impune pînă la hidos, iar expresionismul își face apariția
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
cuvenit, socotim, ca Adrian Marino să admită complementaritatea domeniilor, în locul unei excomunicări de principiu. Neacceptînd o conviețuire mai mult decît firească, proclama voința sa de a se despărți „definitiv, de o tradiție critică perimată, de întreg beletrismul și impresionismul criticii impresioniste; de pretinsa (sic!) «critică de întîmpinare» și de a combate toate metodele, moravurile, combinațiile, sistemele sale de reciprocități și de publicitate și multe, multe altele. Și nu în ultimul rînd egoismul literar și limbajul său personalist-agresiv, devenit tot mai străin
Drama identității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6150_a_7475]
-
cumpănește fin cu cel ancestral, folclorizant. Un melos specific înfioară o sală de bal, stil mitteleuropean (Vechile dansuri). Această simțire fantomatică de orășean totuși recent n-are oare un iz bovaric? Deși invocat deseori, satul constituie îndeobște obiectul unor execuții impresioniste, aidoma pînzei unui pictor care se deplasează pentru a lucra în aer liber (Peste rîu se apleacă salcia). Chiar atunci cînd intervin factorii de lexic local sau e adoptat un ritm alert, poporan, ochiul citadinului speculează subtilitatea pe care o
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
inimă, fac reviste învălmășite, după conceptul „revistă-varză”. - E bun impresionismul în critică? Dar talentul, intuiția, gustul? Între acestea, ce anume nu trebuie să lipsească unui critic literar? - Nu prea văd cum s-ar lipsi critica de primă instanță de metoda „impresionistă”. Celelalte critici mai pot face abstracție (deși nu-i recomandabil, căci sentimentul de valoare nu poate veni decît pe această cale), dar pentru ea ar fi fatal să se angajeze direct în metoda semiotică, structuralistă sau chiar tematistă (ca să nu
Al. CISTELECAN: „Criticul nu-i doar o mașină de citit, ci și un stil, o fascinație, un seducător” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5098_a_6423]
-
structuralistă sau chiar tematistă (ca să nu mai pomenesc de altele și mai caraghioase în recenzie). Impresionismul e chiar partea vie a criticii, partea ei de dialog imediat cu opera și de verdict prompt. Restul aparaturii poate veni după, dar operația „impresionistă” (estetică) e prima. E singura critică obligatorie; celelalte sînt facultative. Critica poate fi imaginată fără ele, dar nu fără ea. Cît despre ce ți-ar trebui și ce ți-ar putea lipsi, e bine - rezon! - să-ți lipsească, dacă se
Al. CISTELECAN: „Criticul nu-i doar o mașină de citit, ci și un stil, o fascinație, un seducător” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5098_a_6423]
-
buni, dă-ne nota ta,/ Nota ta maximă, astăzi și mâine,/ Profesór, profesór, dă-ne nota ta." (pag. 19) Poemul acesta spune cam totul despre carte. Ca și ea, el e imposibil de prizat direct, dintr-o suflare, în manieră impresionistă. (Impresia e unitară. Textul în schimb e frânt.) Locul în care l-am secționat e punctul de colaps al aparentei continuități: până în preajma lui, avem ritualul terestru al scrisului; dincolo de el, ceremonia militară a imaginației. Între cel dintâi și cea
Poezia se predă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6665_a_7990]
-
Orsay, respectă, în principiu, același șablon. Organizatorii au pus un accent mai mare pe anii formativi, încercând să explice explozia de creativitate din anii 1880. Ensor a început prin a fi ancorat în naturalism, răspunzând, treptat, schimbărilor aduse de paleta impresionistă. Unul dintre importantele tablouri de tinerețe - "Femeie mâncând stridii" (1882) - este foarte aproape de Manet. "Acoperișuri în Ostende" (1884) îți aduce aminte de Pissarro. Scăldat în nuanțe de galben, "Copii îmbrăcându-se" (1886), ar fi putut fi pictat de Bonnard. Trăind
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
criticat cu asprime pentru lipsa de "modernitate" a lucrărilor sale, pentru distanțarea de preceptele impresionismului. Ultragiat, simțindu-se un martir într-o lume care nu-l înțelege, artistul se identifică cu imaginea lui Cristos. Continuând să se detașeze de obiectivitatea impresionistă, concepe compoziții de mari dimensiuni - "Cristos arătat poporului", "Intrarea lui Cristos în Ierusalim" - în care, sub influența lui Turner și al gravurilor lui Rembrandt, caractere iau naștere și dispar într-un vârtej de lumină. În 1887, uriașul desen "Intrarea lui
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
Cumințenia burgheză este sfidată de figuri mascate. O procesiune religioasă este invadată de reclame și sloganuri politice. În locul unui spațiu clar, jalonat de personaje bine definite, pictura lui Ensor propune un amestec de caractere schițate sumar. Jucăușele combinații de nuanțe impresioniste, justificate de observații "științifice", sunt înlocuite cu alăturări țipătoare de culori alese pe criterii pur subiective. În 1887, Ensor era probabil cel mai îndrăzneț pictor în viață" scria Alfred Barr, primul director al Muzeului de Artă Modernă, referindu-se la
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
Este un univers care reflectă capriciile, obsesiile răzbunătoare, gândurile fără șir, viziunile religioase ale unui suflet zbuciumat. Este un univers de care publicul se apropie cu greu căci este departe de a aduce liniștea pe care o dobândești privind peisaje impresioniste cu căpițe de fân sau șiruri de plopi pictate "după natură" în diferite momente ale zilei.
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
viață moarte viață moarte/ pentru că ne-am despărțit până acum de o mie de ori/ (....) noi nu ne mai putem despărți niciodată niciodată/oh salvie levănțică iasomie trandafir". De la enumerarea speciilor, splendorilor florale, la Baconsky răsfăț nominalist, rafinament de pictor impresionist, ajungem la enumerarea aproape autobiografică, jumătate ingrediente utile, jumătate aspirație spre misterul simbolului florilor la Mazilescu. Prozaicul și poeticul întrețin un dialog la ultimul, un dialog consolator, obosit, o atmosferă de tihnă domestică regăsită, se poate bănui, "noi nu ne
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
prelucrare, așadar, care are meritul de a întreține iluzia (da, iluzia) permanentei apropieri de text. De fapt, Negrici se ține prea arareori de scripte și prea des de propriile viziuni. Deși citează masiv, exploatează minimal citatul, de obicei în grilă impresionistă. Unul din cele mai frumoase capitole ale cărții, dedicat codului rânduielilor protocolare sfârșește absolut remarcabil, într-o coadă de pește perfect călinesciană: Departe de uscăciunea de nomenclator a operelor de acest fel, prin sugestiile vizuale de care e capabilă, Condica
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
pe care l-am lăsat deschis pe o măsuță. După ce a ieșit din baie, l-a văzut și l-a răsfoit și el. „Ce ciudat - a spus -în pictura renascentistă culorile de bază erau albastrul și roșul, pe când în cea impresionistă, verdele și movul. Ce diferență între lumile reprezentate! Roșul simboliza pasiune și vitalitate, iar albastrul înțelepciunea fără limite. Însă uite aici, de exemplu - zise, arătându-mi o pictură de Renoir - aici verdele este impersonal, reflectă viața pasională neîmplinită, crudă, necoaptă
Böszörményi Zoltán - Trupul molatic al nopții by Ildikó Gábos-Foarță () [Corola-journal/Journalistic/6101_a_7426]
-
întîmplare centrală devine pretext de exploatare a stărilor de spirit fugare, a bucuriei devenită melancolie, a nefericirii estompate prin iubire (precum Vara, Furtuna, Artiști), nu mai amintesc prin nimic de Coșbuc: tabloul e concentrat, schițat din cîteva linii, o guașă impresionistă. Melodia discretă topește contururile, întîmplarea ajunge la noi sub forma unor vagi impresii: „Abia o creangă s-a mișcat, Și-n freamăt lung, neașteptat,/ Lumina-n zări se stinge.../ Un roi de frunze joacă-n drum -/ Tot codru e-un
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
două ori (nici vorbă de exces de zel, are doar șaizeci de pagini, care, colac peste pupăză, se mai și citesc cu plăcere), mi-am dat seama că am, în genul acesta de poezie, un aliat solid. În fața ei, abordarea impresionistă, soporifică, n-are nici măcar șanse statistice de reușită. Temerarii care nu realizează asta (căci există, spre surprinderea mea, și destui din aceștia) se expun fără ocolișuri ridicolului. În consecință, dosarul receptării se îngroașă, dar se îngroașă cu pagini, intelectual vorbind
Ceva despre speranță by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4780_a_6105]
-
departe de reprezentările idealizate ale clasicismului academic, dar asta nu înseamnă că sunt un rezultat al unor observații directe. Aceste imagini, pline de grotesc și ironie, datorând mult filiației Goya - Daumier, sunt evident plăsmuite. Participant, începând cu 1874, la expozițiile impresioniste, decis ca și colegii săi să abordeze teme din viața de zi cu zi, Degas nu se poate împăca cu ideea reproducerii fidele, „științifice” a unor segmente ale realității înconjurătoare. În nuduri ca și în scene de balet, el se
Edgar Degas și iluzia mișcării by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4635_a_5960]
-
în toate reușitele, minore sau majore, ale genului. Și totuși, non idem est si duo dicunt idem. În Cuvântul înainte al cărții, Mihai Zamfir sesizează pericolul confuziei de perspective și separă, admirabil, apele: „lărgind importanța indicibilului, deschidem discret ușa lecturii impresioniste a poeziei, adică a acelui mod de analiză care a dominat cercetarea literară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până astăzi, nenorocind-o complet. Demersul teoretic al exegetului care îl «revizitează» acum pe Bolintineanu rămâne unul
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
putea face pe elevi interesați de corupția actuală. Curată tendință fără artă! Și cum lucrurile se leagă uneori peste capul nostru, Paul Cernat își încheie pledoaria pentru noua critică de direcție a Critic/Atac cu un atac frontal la critica „impresionistă, retoricostilistică, lingvistico-structurală, tematistă sau simbolică”, în fond estetică. (Pe care o practică el însuși în cronicele lui literare.) Lipsa implicațiilor social-ideologice (de felul celor din articolul televizat despre Gorila, bănuiesc) ar transforma critica, estetică, desigur, „într-un moft”, este de
Tot despre „noua“ critică de direcție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3287_a_4612]
-
ar transforma critica, estetică, desigur, „într-un moft”, este de părere Paul Cernat. Dar oare există un singur critic serios care să nu facă loc în comentariile sale contextului socialistoric și ideologic? Sau o singură istorie literară, fie ea estetico- impresionistă, ca acelea ale lui Thibaudet, Lovinescu sau Călinescu, din care literatura să răsară nudă din spuma artei pure? Obiecții vechi cât lumea literară! Scrie, în cele din urmă, Paul Cernat: ”...Cei de la Critic/ Atac, și alții încă, propun alte decupaje
Tot despre „noua“ critică de direcție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3287_a_4612]
-
motive obscure, pe care nu le voi discuta aici, la noi cronica are, încă, o autoritate nejustificată față de restul speciilor publicistice sau critice. Pe de altă parte, opțiunea lui Ion Bogdan Lefter pentru un tip de comentariu imun la moda impresionistă (ba chiar hotărât antiimpresionist) trebuie să-i fi deranjat pe „matamorii” călinescieni ai profesiei. Fără a fi rigid academic, Lefter a practicat dintotdeauna o critică analitică (de o minuție greu de egalat), cumva pregătitoare pentru un tip aparte de sinteză
Dicțiune și afecțiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3528_a_4853]
-
de subtilă pedagogie morală pe care nu îl pot saluta îndeajuns. Cele două cărți cuprinse între copertele primului volum al ediției de autor Virgil Nemoianu au, dincolo de deosebirile inerente, câteva puncte comune: 1) se nutresc dintr- o nemulțumire față de critica impresionistă, ce revenea cu putere în literatura română , în anii ’60, 2) reprezintă gesturi curajoase de gândire critică originală, la numai câțiva ani de la „amorțirea” realismului socialist, și 3) pornesc de la o înțelegere mai amplă, culturală și chiar identitară, a actului
Un eveniment: ediția de autor Virgil Nemoianu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3533_a_4858]
-
cu timpul care s-a scurs și cu canonul critic cu care operăm, în care generația ’60 înseamnă mai ales Nicolae Manolescu și Eugen Simion, Lucian Raicu și Gabriel Dimisianu, Valeriu Cristea și Mircea Iorgulescu. Adică o preeminență a criticii impresioniste și a cronicii de întâmpinare. Volumul din 1972 al lui Virgil Nemoianu ne demonstrează, atât prin articolele dedicate unor scriitori români și anglo-saxoni clasici și contemporani (ca Ion Pillat, Ion Negoițescu, Ștefan Augustin Doinaș, dar și Shakespeare, Swift, Evelyn Waugh
Un eveniment: ediția de autor Virgil Nemoianu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3533_a_4858]