688 matches
-
2003: 32; 2004: 128), și noua abordare, pe care dorește să o impună, bazată pe obiective (pe care o considerăm curriculară - 2003: 33; 2004:129), induce prin exemplele oferite confuzii și denotă încă insuficienta maturizare științifică a disciplinei DLLR și inadecvarea dezvoltării sale în raport cu noile teoriile educaționale promovate. Revoluția din 1989 a întârziat cu aproximativ un deceniu această dezvoltare care near fi sincronizat cu dezvoltările internaționale, și deși a fost direcție extrem de bine surprinsă și teoretizată în lucrarea coord. de C.
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
necondiționată ca atitudine manifestată de educatori sau de adulți, în general. Pentru preșcolari, sursa cea mai importantă pentru formarea stimei de sine o constituie evaluările părinților; mesajele transmise de aceștia sunt interiorizate de către copil, conducând la sentimentul de adecvare sau inadecvare ca persoană. La copiii școlari, sursa de formare a stimei de sine se extinde la grupul de prieteni, colegii de școală sau alte persoane din viața lor. Elevii cu stimă de sine pozitivă își asumă responsabilități, se comportă independent, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
o considerabilă atracție pentru politicieni. Au un impact mai puternic asupra minții, atrag cu mai mare forță atenția publicului decât o lungă listă de indicatori, combinați cu o discuție calitativă. Dar cel mai solid argument în favoarea lor este că arată inadecvarea altor indecși, precum PIB” ADDIN EN.CITE <EndNote><Cite><Author>Streeten</Author><Year>1995</Year><RecNum>42</RecNum><Suffix>, p. 28</Suffix><record><rec-number>42</rec-number><foreign-keys><key app="EN" db-id="efxwr2vxxfpseuear9bv2armwff9tsw2rxzw">42</key></foreign-keys><ref-type name="Journal Article">17
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
funcționarii publici etc. Acest model poate fi util pentru a critica instituțiile sociale, atrăgând atenția asupra decalajelor dintre motivațiile reale pe care instituțiile le induc cetățenilor și acțiunile care sunt așteptate din partea acestora, legal și moral (Rees, apud Munro, 1999). Inadecvarea stimulilor motivaționali este invocată adesea pentru a explica inadecvarea rezultatelor. De exemplu, L. Munro argumentează în favoarea utilizării modelului inițiator‑agent în relațiile de familie. În societatea contemporană, părinții sunt în postura de agenți față de copiii lor (care, în acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
a critica instituțiile sociale, atrăgând atenția asupra decalajelor dintre motivațiile reale pe care instituțiile le induc cetățenilor și acțiunile care sunt așteptate din partea acestora, legal și moral (Rees, apud Munro, 1999). Inadecvarea stimulilor motivaționali este invocată adesea pentru a explica inadecvarea rezultatelor. De exemplu, L. Munro argumentează în favoarea utilizării modelului inițiator‑agent în relațiile de familie. În societatea contemporană, părinții sunt în postura de agenți față de copiii lor (care, în acest sens, sunt „inițiatori”), deoarece părinții își asumă urmărirea intereselor copilului
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
ultimul moment pe dictatorul stalinist, pe de altă parte. Trebuie să facem diferența Între starea de spirit incendiară care a pregătit tranziția și cea care ține incontestabil de utopia culturală care s-a dezvoltat În perioada comunismului stalinist. Nu această inadecvare Între un anume tip de discurs politic postcomunist și realitate este scopul acestor rânduri, ci Întrebarea dacă individul, adică „românul”, s-a schimbat, a suferit percepția respectivei tranziții, În afară de „zgomotul și furia” ei. Cu alte cuvinte, mă Întreb dacă tranziția
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
acomodare și invenție locală. Apariția interesului pentru definirea românului generic, implicit a statutului său „transcendent”, coincide cu activitatea grupului cultural și politic al „Junimii”, care face În general prima critică ideologică coerentă a modernității și modernizării românești. Critica maioresciană a inadecvării modernității românești reia teza hegeliană a corespondenței organice Între un „fond” și o „formă”, În care statalitatea ca și construct nu poate aparține decât unei dezvoltări „interioare” a națiunii. Merită observat că paradigma criticii maioresciene s-a păstrat aproape În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
statalitatea ca și construct nu poate aparține decât unei dezvoltări „interioare” a națiunii. Merită observat că paradigma criticii maioresciene s-a păstrat aproape În Întregime Între cele două războaie mondiale, când diferiți ideologi și teoreticieni culturali au repus În drepturi inadecvarea modelului cultural românesc sub diferite forme. Teoria imitației, dezvoltată de Eugen Lovinescu, recunoștea implicit nevoia unei „coordonări” instituționale și aducea, după cum se știe, exemplele Rusiei și Japoniei, țări care deveniseră moderne prin „imitație”. Pragmatismul imitației lovinesciene nu eluda Însă punctul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sovietizării, În cazul coagulării unei culturi care să nu fie „organică” cu statalitatea, cum demonstra după al doilea război mondial Adorno, reliefând gradul de neinstrumentalitate al culturii moderniste, rezistența ei Împotriva societății capitaliste consumeriste. De asemenea, trebuie observat că raportarea inadecvării de care scriam mai sus se face azi, din același unghi maiorescian Încă nedepășit al unei „rămâneri În urmă”. Chestiunea „rămânerii În urmă” nu este o suferință doar a modelului cultural românesc. Nu știm dacă este una impusă ori resimțită
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cel mai puternic fiind vizibilă în modul în care aceasta a perceput statul. Integrarea europeană se lovește de un obstacol: "statul 'trebuie' să renunțe, măcar formal, pur legislativ, la o parte din prerogativele și suveranitatea sa" (Marino 1995, 17-18). O inadecvare a ideii autohtone de stat cu modelul european a identificat și Vasile Pușcaș (2008, 169) care menționează că "statul era perceput, de mentalitatea comună a celor care au trăit în secolul al 20-lea, ca un instrument în mâna celor
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
vorba de oameni, și comprehensiv, când e vorba de latura necuvântătoare a naturii. Un parcurs existențial care, fără îndoială, a amprentat definitiv sensibilitatea lirică argheziană și i-a pus în lumină particularitățile: propensiunea spre negație, defularea agresivității în actul artistic, inadecvarea la "curent", obsesia rescrierii sub presiunea Logos-ului omnipotent, travaliul chinuitor. Evident, experiențele sociale ulterioare (aparent independente de vocația sa poetică), cum ar fi cea de laborant sau cea monahală, au scos la iveală un personaj incomod, imprevizibil, oripilat de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ci premisele ei, precum și veridicitatea trăirii poetice. În ceea ce ne privește, distingem negația polemică din proza publicistică, semnificând critica instituției și a alcătuirii sale umane un iconoclasm al exteriorității de negația lirică, rezultat al trăirilor profunde, al tensiunilor interioare, al inadecvării ființei poetice la ordinea convențională. Interferența celor două planuri, al eului interiorizat și fecund cu cel al eului social, prins în tiparele comunitare, generează, conform legii ambivalenței, echilibru existențial. Ele alcătuiesc, printr-o fericită coincidentia opossitorum, un melanj viață creație
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
România după 1990, A. examinează decalajul perpetuu - reiterat în forme variabile în spațiul românesc - între limbaj și realitate, între evenimentul istoric și narațiunea istorică. Obiect constant de interes al cărții sale, acest clivaj ar putea să fie denumit generic paradoxul inadecvării. Autorul insistă asupra rupturii existente în spațiul cultural românesc între modernism(e) și modernitate. Pulverizat într-o galaxie de variante adeseori beligerante, modernismul a fost ofensiv, dinamic, reconfortant. Avangarda românească s-a aflat la un moment dat în avangarda modernismului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285241_a_286570]
-
îmbină cu tendința de a se încălca granița realului - și Refugiații (2002). În fine, teatrul înseamnă pentru T. o artă „a simbolurilor, a sublimării faptelor observate, a atitudinilor în fața vieții” (Valeriu Râpeanu), dramaturgul încercând „o investigație a unor cazuri de inadecvare comportamental-psihologică în medii pentru care farsa și cinismul sunt importante mijloace de supraviețuire” (Aurel Sasu). SCRIERI: Versuri, vol. I-II, New York-Madrid, 1973-1988, vol. III: La lumină, New York-București, 1993, vol. IV: Odiseea unui cuget, New York, 1993; Fata fără glas
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290164_a_291493]
-
din cauza fricii de a nu se face de râs ori de a nu fi ridiculizat; 4. este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situații sociale; 5. este inhibat în situații interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare; 6. se vede pe sine ca inapt social, neatractiv personal ori inferior altora; refuză să-și asume riscuri personale sau să se angajeze în orice activități noi, din cauza faptului că acestea l-ar putea pune în dificultate. Este caracterizată de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
arate că politicile luau în seamă particularitățile, respectau diferențele, că trăim laolaltă, cu toate diferențele dintre noi). Inserția a devenit leitmotivul politicilor urbane atunci când munca era marele integrator social ce permitea regăsirea demnității, a sentimentului de apartenență la societate 275. Inadecvarea politicilor de inserție la realitățile din teren a dus treptat la o nouă viziune, a integrării prin care se suscita participarea activă a persoanelor. Politica de integrare pune accent pe egalitatea drepturilor și responsabilităților, pe exigența de a da fiecăruia
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
se arate că politicile luau în seamă particularitățile, respectau diferențele ("Să trăim împreună cu toate diferențele dintre noi"). Inserția a devenit și leitmotivul politicilor sociale atunci când munca era "marele integrator social" ce permitea regăsirea demnității, a sentimentului de apartenență la societate. Inadecvarea politicilor de inserție cu realitățile din teren a dus treptat la o nouă viziune: integrarea (Legea descentralizării din 1982 din Franța permitea colectivităților locale o mai mare putere de decizie; Înaltul Consiliu al Integrării considera integrarea nu ca pe o
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
și să-și mențină față de ceilalți o atitudine sociabilă, care se dovedește a fi oricând pașnică și în concordanță cu natura și menirea speciei umane"95. Pentru Pufendorf "legea naturală fundamentală vine, ca și la Grotius, ca o contrapondere la inadecvarea noastră naturală, la existența socială de care avem nevoie în mod natural. (...) Descoperirea lucrurilor determinante pentru atitudinea sociabilă presupune o investigație empirică. Deprinderea de a ne abține de a-i răni pe ceilalți este în mod evident o condiție necesară
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
că principiile metafizice ale științei naturii, formulate de Kant, nu constituie un cadru adecvat pentru teorii fizice ca relativitatea sau teoria cuantică. El susține, totodată că, dacă aceste principii nu sunt într-o relație deductivă cu principiile filosofiei transcendentale, evidențierea inadecvării lor, drept condiții de posibilitate ale științei exacte a naturii în genere, nu s-ar resfrânge în nici un fel asupra celor din urmă34. Contribuții importante la cercetarea filosofiei științei a lui Kant, în relație cu știința vremii sale, au adus
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Dar, încă din anii '80, a început să fie folosit, cu totul sporadic, un alt termen transmodernismul. La vremea aceea, a existat tentația să fie utilizat exact cu sensul postmodernismului, cum i s-a întâmplat lui Cristian Livescu, în 1985226. Inadecvarea substituirii postmodernismului cu transmodernismul a sesizat-o foarte bine Ion Bogdan Lefter, care găsea cu totul nefericită sintagma "trans-modernism textualist". Peste trei ani, o asemenea greșeală conceptuală nu va mai comite Radu Enescu, cel care va intui mai bine virtualitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este calea transmodernistă în cultură și în critica literară, în particular. Constat că și Ion Popescu-Brădiceni postulează necesitatea unei asemenea hermeneutici. Dar ea nu garantează prin sine luminarea, căci intervin puterile Spiritului (Duhului) fiecăruia dintre noi. 7. Un caz de inadecvare terminologică: postmodernismul premodern. Descopăr cu vădită uimire un remarcabil precursor al transmodernismului, care, însă, crede că poate reforma postmodernismul încărcând termenul cu semnificații pe care nu le are și care aparțin, inevitabil, noii paradigme transmoderne. Este vorba de Constantin Virgil
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ce enunță un secret adevărat este de a poseda un secret vid." (8/1, p. 104-l05) Un text este un univers deschis, unde interpretul poate descoperi infinite conexiuni. Limbajul nu servește la sesizarea unui sens unic și preexistent; el reflectă inadecvarea gândirii, și a fi în lume înseamnă a-ți da seama că e imposibil să identifici un sens transcendental. Interpretul hermetic încetează să presupună că propria intenție de lectură se suprapune peste cea a autorului, care e inaccesibilă și pierdută
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
eforturile sale. Există la mulți bolnavi din această categorie riscul camuflării unei anxietăți adesea preexistente și accentuată de către boala. Medicul trebuie să le ceară acestor bolnavi cât mai multe informații despre boală spre a le favoriza descărcarea anxietății (Wise). b) Inadecvare prin exces de acuze (mai ales subiective). Se încadrează în această categorie mai multe grupe: - „Văicăreții condescendenți” - dependenți - Imploră, sufocă medicul cu nenumăratele lor acuze somatice polimorfe, fiind extrem de dependenți de vorbele și gesturile medicului. Se liniștesc, pe moment, ca
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
terapeutică - peste capul „celorlalți” bolnavi - orgoliul lor este satisfăcut și pot vira, în cazul autorității sporite a medicului, în categoria precedentă, manifestând dependență față de medic. Se încadrează în aceasta categorie unele tipuri paranoide, impulsivii și mai ales psihopatii cverulenți. c) Inadecvare printr-o falsă negare a suferinței - la unii isterici care îmbracă o “mină de martiri care suferă în tăcere” dar suficient de “transparenți” în fața colegilor de salon, “nu vor să-l plictisească pe medic cu problemele lor” - cit. Wise, astfel
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
paradoxal, în această dificultate de realizare a ceremoniei, a ritualului, pe care au acuzat-o unii comentatori, își află originalitatea poezia lui A., care reușește altceva decât mesianismul politic al lui Goga ori căinarea pesimistă a lui Arghezi ori chiar inadecvarea sistematică a lui Blaga. Nutrit cu expresia unor experiențe-limită, de la Pindar, Roman Melodul, San Juan de la Cruz, la Hölderlin, Rilke, Eminescu, folclor ritualic și texte ezoterice, poetul român năzuiește cu obstinație spre țelul său: „Nu se poate ca omul, spune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]