545 matches
-
a exegezei. Într-un articol amplu (prin raportare la cele mai multe din gazetăria sa), publicat în 1937 și intitulat, neutru și asugestiv, "Rezultate"313, nu dinamica deplasării intradiscursive atrage atenția, ci tensiunea in crescendo a discursului, care demarează echilibrat, printr-un incipit cu caracter teoretic, generalist și aparent impersonal. Intrarea polemistului în rol se face simțită, în planul de suprafață al enunțului, odată cu introducerea pluralului persoanei întâi, iar în planul profund, odată cu implicarea sa afectivă generatoare de expresivitate: "Toată ziua, de vreo
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asemenea construcție (situată în contiguitatea retorică a discursului publicistic eminescian), însă climaxul are un efect garantat, pentru că punctul culminant atins la final conferă discursului nota de spectacularitate în lipsa cărei ar fi rămas la stadiul lui peroratio: convingător, dar neartistic. Dacă incipitul și cuprinsul articolului sunt marcate de echilibru, iar prezența polemistului se face simțită în limitele cadrului polemic (fără excese), în final, Arghezi nu se dezminte. Tonul incendiar, vehement, acuzator rupe barierele unui virtual acord polemic, plasând discursul în zona autonomă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai este aceeași. A pretinde să izolezi o idee de imagine ar fi tot o idee imaginară. Nu există imago o invariantă sub forfota nesfârșită a vizibilului, căci diversitatea este de esență, iar invarianta speculativă. A spune precum Gombrich, în incipitul la Istoria Artei, că nu există artă, ci numai artiști înseamnă să muți problema: de când există artiști și de ce? "Arta este tot ceea ce oamenii numesc astfel"? Și atunci ce era în lipsa numelui propriu, înainte de trecerea de la dugheană la studiolo și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu te înțeleagă sau care să nu aibă aceleași convingeri ca tine, atunci cu siguranță nu ai făcut cea mai bună alegere. Am putea aminti și de dragostea dintre Maitrey și Allan care a apărut în urma unei frumoase prietenii, chiar incipitul romanului, unde Allan o descrie într-o umbră ușor peiorativă pe aceasta înainte de a o cunoaște mai bine, confirmă acest aspect. Cu siguranță că nu întotdeauna lucrurile de prezintă astfel, căci, uneori, dragostea apare instantaneu, cei doi simțind o oarecare
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
se petrece nu în Suedia, nici în vreunul dintre centrele universitare europene unde se pot stăpâni cu mai multă siguranță instrumentele acestei recuperări, rămâne în continuare - chiar și pentru cea care a scris aceste pagini - o enigmă, emblemă peste un incipit care tentează mai degrabă aritmetica unei coerențe durabile decât forma elaborată a unei excelențe aleatorii. Mihaela Timuș (București, iunie-august 2003) Bibliografie fundamentală (utilizată pentru studiul introductiv și adnotările scrisorilor)tc "Bibliografie fundamentală (utilizată pentru studiul introductiv Și adnotările scrisorilor)" 1
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
sunt permanent zguduite, fiind înlocuite de altele noi, acestea din urmă făcând apologia forțelor obscure ale naturii, inspirației și imaginației. Zeitgeist-ul revoluționar al secolului al XIX-lea subminează și chiar ia în derâdere cuceririle precedentei Epoci a Luminilor, al cărei incipit poate fi detectat în opera unor René Descartes, David Hume sau John Locke 21. Filosofia lui Immanuel Kant modifică radical hartă metafizicii și procesul de revizuire continua cu Johann Gottlieb Fichte, cu Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling și cu Friedrich
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Blake nu distinge între diversele paliere ale facultății intelectuale (1981, p. 247). De altfel, Engell trasează și o paralelă insolita, dar convingătoare între viziunea cvadrupla a lui Blake și dezvoltarea cronologică a gândirii filosofice a lui Schelling, implicând, pe rând, incipit-ul fichtean, Naturphilosophie, Identitätsphilosophie și sinteză mitico-teologică64. După expunerea tuturor acestor definiții ale imaginației și ale principalelor sale funcții, cititorul nu mi-o va lua în nume de rău dacă voi încerca să-i ofer propria interpretare. Astfel, la nivel
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rezervat sferei de interpretare biblică, fie supus unei critici acerbe, dirijate împotriva unei formă mentis iraționale și de aceea greu tolerabile de o societate din ce in ce mai materialista. Aspectul cel mai controversat al stării de inspirație se leagă de momentul ei de incipit. Schleiermacher este primul care observa că expresia poetica, opusă celei retorice, se bazează pe un moment primar, care-i permite eului creator să întrevadă, chiar dacă în contururi încă neclare, forma generală a operei încă necreate. Atât de puternică este aceasta
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
medierea celei triple. Cu alte cuvinte, artistul încearcă să demonstreze, poetic, faptul că exercițiul permanent al văzului privilegiat (prin ochi, mai degrabă decât cu ochiul) poate fi convertit în extaz religios, contemplare divină a unității primordiale, grație elementului estetic. Astfel, incipit-ul scenariului vizionar ne permite să distingem contururile omului elementar, identificabil virtual în toate manifestările ontologice (un exemplu de ceea ce aș numi "panantropism blakean"). Această multiplicare argusiană este, ulterior, unificată într-o unică icoana antropica, ce-i permite eului să
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
care teatralizează mai subtil povestirea, chiar din "interiorul" său, fără medierea unui narator "implicat". Pentru aceasta, prozatorul utilizează referința livrescă și qui-pro-quo-ul, cu intenția de a sugera posibilitatea dramatizării "literare" a unei existențe altminteri banale și lipsite de orice "dramatism". Incipitul nuvelei o introduce în scenă pe Lucia DeLiguori, eroina poveștii de dragoste, prezentată deocamdată într-un cadru static, intim, cu o carte în mână (femeia are, așadar, preocupări intelectuale)138. Lectura nu-i atrage totuși întreaga atenție, și ea caută
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
să întrezărească "eternul feminin" și în frumusețile locului, la fel cum odinioară se închina la "icoana" lui Mab ori la "feea lui Shakespeare", plictisit de ifosele prefăcutei franțuzoaice. 4.2.2. Personajul-discurs. Cristalizarea amoroasă, între spațiul public și spațiul privat Incipitul romanului regizează de fapt, prin discursurile de la cazino, apropierea dintre timidul Andrei și seducătoarea Lulù. Cei doi se trezesc la un moment dat față în față, singuri ("în singurătatea desăvârșită a primilor oameni"), după calculata ieșire din scenă a lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
pe marginea superioară a fiecărei pagini, titlul prescurtat al lucrării sau al capitolului în curs; este titlul comun, care se folosește și astăzi. Ca și manuscrisele, primele texte tipărite nu aveau titlu. Ele erau desemnate prin primele cuvinte ale textului, incipit; această absență a "stării civile" face delicată datarea și localizarea multor incunabule. S-a luat repede obiceiul plasării la sfîrșitul volumului a unei formule care indica în cîteva rînduri autorul și titlul lucrării, locul și data ediției, numele tipografului: este
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
poate?... Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă!101. Acest ultim capitol, care presupune și abolirea lumii aparente, indică sarcina pe care Nietzsche și-o propune în ultima etapă a gândirii sale. Ne aflăm la "incipit Zarathustra", în momentul filozofiei deplinei amiezi, al umbrei celei mai scurte, în care platonism- nihilismul este într-adevăr depășit. Dar pentru ca o asemenea depășire să se realizeze, este necesară și abolirea "lumii aparente". Acest lucru nu înseamnă pur și simplu
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
extrem de monotone. In majoritatea poeziilor există o împletire contrapunctică între modelul metric și realizare, în pentametrul iambic, de pildă, numărul cazurilor în care accentul cade pe prima silabă poate fi destul de mare, costituind un fenomen binecunoscut, desemnat sub numele de "incipit trohaic", sau sub acela de "accent fluctuant", sau de "substituție". Graficul accentelor poate avea o linie considerabil netezită, dar dacă versul e totuși un pentametru, graficul va prezenta o tendință "generală de a atinge puncte culminante cu silabele 2, 4
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
capăt“. La sfîrșitul multor manuscrise găsim lat. explicit, o prescurtare de la explicitus < explicare, „a desfă șura“ (fiind o prescurtare, ar trebui marcată Întotdeauna forma incompletă, deci: explicit.). Apare uneori cu diverse lărgiri, de tipul explicit <.> feliciter. Termenul face pereche cu incipit („Începe“), plasat de obicei la Începutul unui text. Forma de carte apare odată cu utilizarea tot mai largă a pergamentului; cărțile din papirus sînt rare, din pricina friabilității acestui material, care nu rezistă bine la Îndoire. c. Rescrierea: palimpseste Cerneala neagră se
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
erau chiar aici. Bineînțeles, ascunse sub tavă așa dispărea mereu totul, cînd te apucai să cauți ceva.). Și pregătirea narațiunii este importantă în romanul cu narațiune personală. După cum arată Stanzel în Teoria narațiunii de mai tîrziu, remodelată structuralist, astfel de incipituri narative sînt marcate de utilizarea etică (Harweg) a deicticelor și a pronumelor personale: modul reflector, în care un personaj reflector apare în locul naratorului care intermediază, organizează textul narativ în jurul conștiinței sau și mai bine: în jurul centrului deictic al reflectorului. De
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
parodieze filonul de înțelepciune greacă rezultat din dialogurile socratice, iar ca alternativă să "înfățișeze" soarta schimbătoare a eroilor printre care se numără și el însuși. Ceea ce se va și întâmpla, de-a lungul celor două părți distincte care urmează acestui incipit romanesc, rămas astfel după dispariția mai multor calupuri de text. În prima parte a operei, Cena Trimalchionis, Petronius construiește o parodie atât neliterară (a modului de viață socratic, căruia îi opune realitatea contemporană lui Petronius, surprinsă cu prilejul banchetului dat
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
chiar punea în directă legătură "sofisticatele combinații de stiluri din arhitectura postmodernă cu parodierea nostalgică a operelor secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea" pe care o încercase, după spusele sale, în Numele trandafirului. Romanul său are cel puțin trei incipituri, fără a mai vorbi de tehnica povestirii în ramă (din desfășurarea propriu-zisă a evenimentelor), deseori amintită prin aceleași intervenții retorice, deloc de neglijat, ale unui narator omniscient, de tipul "Dar reiați firul, povestire a mea, pentru că acest călugăr în vârstă
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
e, evident, parodică, întrucât realitatea palpabilă a textului nu poate fi confirmată, ci doar trucată. Iar rolul autorului Umberto Eco e și el trucat, tot parodic, unul modest, de simplu scrib care transcrie "din pură plăcere fabulatorie". Parodic este și incipitul propriu-zis al romanului, care face trimiteri intertextuale la Biblie pentru a ne arunca mai apoi în "cea mai neagră" confuzie. După un intertext solemn ("La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu."), se trece, pe
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
intertextualității și finei ironii la adresa hipotextului. Astfel, romanul parodic funcționează de multe ori ca metaroman, conținându-și propria critică. Nu sunt puține cazurile în care romancierii se autopastișează, introducând episoade burlești ale povestirii principale și autoironizându-se (Cervantes, Voltaire, Calvino). Multiplicarea incipiturilor și a finalurilor romanești are și ea, în postmodernism, sarcina de a parodia anumite percepții (clasică, romantică, realistă etc.) asupra narațiunii ca atare și de a transgresa subiectul romanesc, pregătindu-și cititorii pentru nivelurile de profunzime ale operei literare. De
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fair (1985) și Billy Bathgate (1989, tradus și la Editura Univers în 1996). A fost distins cu cele mai prestigioase premii literare americane, printre care Premiul Faulkner al PEN-clubului american, Premiul Național al criticilor și Medalia William Dean Howells. 343 Incipitul însuși este parodic, întrucât protagonistul își începe călătoria de restituire a adevărului, falsificat de statul-mașină de ucis, în ziua de 30 mai, când în cele mai multe state americane se comemorează militarii căzuți în toate războaiele. 344 " Iar un crainic a strigat
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a putea crea o altă lume nouă, cu legile ei, cu întâmplările ei”. “Pripasul imaginar e Prislopul real de langă Năsăud, iar drumul din roman corespunde în mare parte realității”. Nicolae Manolescu a analizat în Arca lui Noe semnificația acestui incipit romanesc, care “sugerează o lipsă de granițe, deși este o graniță, o ramă și un constituent al imaginarului”, acest drum conducândune el însuși în miezul imaginarului. Structura morală complexă a personajului central, neredusă doar la instincte primare, cum s-a
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
discursive spe cifice altor stiluri funcționale și la o mare varietate a registrelor stilistice, în acord cu tipul de text și cu tema acestuia, cu scopurile comunicării și cu intențiile emițătorului; - componenta persuasivă se realizează prin strategii specifice: titluri incitante, incipituri șocante (termen specializat: lead), mijloace extralingvistice sugestive (imagini, caricaturi, scheme etc.); - componenta subiectivă a discursului (opiniile, atitudinea, opțiunile emițătorului) este explicită sau implicită, disimulată sub aparența discursului obiectiv (de exemplu, selecția anumitor informații, modul de prezentare, imaginile ilustrative presupun opțiuni
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
diverse. Sintaxa poetică reliefează cuvintelecheie prin structuri topice neobișnuite în limbajul comun, prin inversiuni, inserții sau dislocări, prin elipse ori „împletiri“ inedite de propoziții. Sintaxa textului narativ își construiește trăsăturile distinctive pe spații mai ample, cea mai mare relevanță avândo incipitul, finalul și secvențele textuale care diferențiază planul sintactic al naratorului de cel al personajelor (construcții sintactice specifice sti lului direct/indirect/indirect liber, de pildă); - nivelul stilistic este cel mai puternic dintre straturile de producere a sensului, fiind caracterizat prin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
este un principiu de organizare ce conferă un sens global textului, este un centru ideatic de control spre care converg mo tivele literare și simbolurile imaginarului artistic. Indici textuali tematici: - termeni cu grad mare de conceptualizare, enunțați în titlu/în incipit (Iubire de L. Blaga; tema timpului în incipitul din Moromeții de M. Preda, de pildă) - câmpuri semantice principale pe care se construiește discursul artistic (cele două câm puri semantice din poezia eminesciană Numai poetul..., de exemplu, conduc spre tema opoziției
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]