258 matches
-
sensul acordat de Paul Ricoeur ființei-afectate-de-trecut, adică de modificare prin îmbogățirea mental-emoțională), ca în Dulce așteptare; prin contopirea cu Principiul (Monada); prin experiența iubirii "sfielnice" (Doarme fecioara); prin absorbirea eului în eternitate (Lava de ghiață); apoi prin contestarea eternității și Increatului, care ar fi decis armonizarea haosului, din Alegerea lemnului și, în fine, prin acceptarea ideii că mai este o cale, "numită din greșeală cea din urmă,/ de fapt cea dintîi"... Al doilea ciclu de lieduri - în ordinea stabilită de către autor
Pascal Bentoiu, căutător al esențelor poetice în lied by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17284_a_18609]
-
verilor de fum" (ibidem). Ascensiunea spre Dumnezeu constituie, evident, bolta unei atari dialectici spirit/materie pe care poezia o punctează obsesiv. E la mijloc dorința descoperirii unui rost ontic, a așezării ființei pe portativul destinului, fapt ce răspunde însă în increat. Palparea divinității cu antenele lăuntrice duce la regretul de-a fi. Neantul, receptacul al virtualităților netraduse în act, izvor al tuturor posibilităților, așa cum apare în poetica mallarmeană, e un soi de mîntuire inversă, retrospectivă: "Arătînd fără rest, / întregind ceea ce suntem
“Memoria inimii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7520_a_8845]
-
doar să scriu pur și simplu), dar mi-am dat seama că nu am condiții: n-aveam lumină, creion, planșetă la-ndemînă, și-n plus mi-ar fi fost și frig doar în pijama". Situația limită a scrisului e nefăcutul, golul increatului în variantă estetică. Adică un neant egal, precum la Mallarmé, cu amețitoarea sumă inepuizabilă a potențialităților: " Niciodată nu vom ști ce-am fi scris atunci cînd nu scriem. E un gol misterios care mă atrage dintotdeauna. Și acum chiar scriind
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
livra cititorului de astăzi. Într-o recenzie din revista basarabeană Semn, nr. 1-2 / 2002, ni se spune că autoarea este "o poetă a purității, a liniștii și a singurătății". Așa o fi, dar à quoi bon? Atâția poeți scriu despre increat, angoasă, stări contradictorii, moarte, purificare, încât unul în plus chiar nu mai înseamnă nimic. Felul în care o face este însă totul. Cum Editura Semne se pare că s-a specializat în publicarea de rebuturi ( probabil pe banii autorilor), să
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
trăită de nefericire. / Gropii comune i-am fost adeseori mire / Și întotdeauna mi-am spus: Am greșit. / Nu trebuia să vin pe lume? / Aici pînă și aerul mă transformă în păcat" (Orice memorie poate să fie eronată...). Idealul e așadar increatul. Însă incapabili a-l mai realiza, ne regăsim în impasibilitate, în absență: "Mă aflu iar pe locul morții mele. / E înflorit, aproape de însinguratul testament / Al ploii peste seninătatea urnelor. / Dar eu lipsesc din toate, / Pînă și vîntul ce m-a
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
cărui subpămînt? / Acesta e poemul și mă doare / Mîna peste el trecută nemișcare" ( Acesta e poemul dar mi-e teamă să-l scriu...). Prin urmare o jertfă cumplită pentru scriitor, mortificarea textului. Dar moartea nu e oare un surogat al increatului?
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
urmele unei idei din Despre poezie, foarte plauzibil. Că lucrul n-a fost spus răspicat până astăzi e uimitor, de vreme ce oricum decriptarea mesajelor cifrate din Joc secund respecta algoritmul brevetat de Genette pentru manieriștii din Pleiada franceză!) Cu dovezi documentare, "increatul" redevine, dintr-o abstracție filozofică, o aservită mască mortuară a lui Zelea Codreanu. Revelația e zguduitoare și explică în bună măsură filonul localist al poeticii barbiene. De dragul adevărului estetic, Manolescu e tranșant în sugestii: Dacă cele două poezii tipărite în
Câteva fire epice (IV) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7423_a_8748]
-
copilărie la fundul căruia doarme și se trezește-n răstimpuri o muzică de jazz o furtună de odinioară ce te furnică pe sub piele cînd nu te gîndești la nimic cîteva muște pe geamul din bucătărie atît de obraznice jucîndu-se cu increatul.
Bilanț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/2601_a_3926]
-
și mai tare taina nopții, / așa îmbogățesc și eu întunecata zare / cu largi fiori de sfînt mister" (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii). Pentru Ion Barbu se poate face un lesne apel la comentariul lui N. Manolescu asupra "increatului" din Oul dogmatic. "E una din puținele încercări, după Eminescu, de a exprima inexistența, locul fără "hotar" unde vremea încearcă în zadar să se nască din nimic". Și încă: "Eminesciană e și tema din Riga Crypto și lapona Enigel, care
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
a probat faptul că în sfera creativă a umanității, singură capodopera tinde spre veșnica prospețime a icoanei. Ceva însă le deosebește semnificația: în vreme ce la facerea icoanei, alături de mâna omului, lucrează efectiv și "mâna" energiilor divine increate, la facerea capodoperei harul increat se mulțumește doar să asiste. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt inspiră capodopera, dar "pune la propriu mâna" în facerea unei icoane. De aceea este o mare eroare să se vorbească despre icoană în termenii capodoperei. În domeniul imaginii, atât de
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
făptură zămislită de Divinitate după chipul și asemănarea acesteia, este de-a crea pentru a umple golul, plecînd de la punctul zero. Paradigma autorului devine chiar "Duhul Domnului plutind peste ape", doldora de virtualități. Traiectul d-sale este, evident, cel de la increat la creatul la care aspiră trudind "toată noaptea-n scriptorium": "Fac lumea de la capăt!/ Fac lumea de la capăt, Doamne,/ așa încît, atunci cînd te trezești dimineața,/ să-ți găsești repede lucrurile unde le-ai lăsat de cu seară/ și nici
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
deajuns îți este acel văd" (Cîntecul acesta). Temperatura este scăzută în sufletul acestui elegiac septentrional: "Fumega iarnă pe spinări de miei" (O vrabie tresare...). Sau:"Iarbă crește că un frig" (Lied). Simțindu-se "osîndit de praf și stele", poetul cîntă increatul, "pădurea ce nu s-a nascut", ori visează o lepădare de teluric, o contopire cu lumina Logosului: " Dar nu-i mai mult decît cuvînt/ Eu simt lumină cum se naște/ Și mă dezbrăca de pămînt" (Cine-a strigat). Neîndoios, fundalul
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
mai fi cu putință decît un viitor luminos și perpetuu,/ căci tot ce e departe luminează". Prăbușindu-se utopia, ar rămîne reperul limbii. Dar și limba nu face decît a rememora trecutul, constituind o organicitate nesigură, o cumpănă șovăielnică între increat și un creat coruptibil. Marele salt ar fi doar în trăirea sacrificială în sine, deverbalizată: "Numai cuvintele noastre ne vor lega de trecut/ ca ombilicul copilului de pîntecele mamei./ Astfel stăm toți înăuntrul limbii materne/ niște copii nenăscuți/ cărora cineva
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
de Al.Ciorănescu într-un articol apărut în 1990 în Synthesis, defuncta azi revistă a Academiei. În profunzimea textului micului roman, lectura antropologică - în linia lui Gilbert Durand - și repetarea paradigmatică a conflictului erotic irezolvabil dintre o pământeană și un increat, un nemuritor deci, duce nu doar la semnalarea câtorva paralele izbitoare, ci chiar la o cheie de interpretare a însuși poemului eminescian. „Împrăștiind aluzii intertextuale la Luceafărul în tot romanul său, Mircea Eliade revelă latura tenebroasă pe care poetul a
Eminescu în lecturi Contemporane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2408_a_3733]
-
tale ce / a simțit autorul când a văzut-o pe fata/ cu ochii de sticlă pisată " (printre școlari). În pofida științei scrisului, secretivitatea există, iar pasiunea trebuie apărată, spre a nu fi ucisă de descriere: "clipă cu clipă/ pentru a recrea increatul,/ silueta nemișcată/ cum ai văzut-o prima oară,/ semi-lumina pe podea// ce ușor te-ai pierde/ în descrierea prozaică a acestei lumini/ pe apă, frază cu frază/ către o definiție a luminii/ preamărite fiindcă e subtilă și obiectivă// sau ai
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
inocența, tandrețea, iubirea nelimitată. Cele mai frumoase și mai coerente poeme ale volumului au drept corolar lumina și misterele ei, mergând până la o soteriologie ad-hoc, vecină poate cu teoria energiilor increate din mistica ortodoxă: "clipă cu clipă/ pentru a recrea increatul" (iar copiii...); "poemul meu preferat a fost scris în 1638/ citește-i literele mici, neclare/ care-mi umplu mintea cu obiecte pierdute/ pline de liniște și lumină, îmi fac somnul ușor" (Vezi cum se leagă...); "trupul înoată în lumină/ lumina
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
drum ce i se deschide în față e drumul Neantului. Îl atrage magnetic și-l îmbrățișează în cele din urmă eposul Absenței, capabil a sparge, doar el, "tiparele suferinței", a îndepărta iluzoriile soluții mîntuitoare ale originarului. Post-creatul este echivalent cu increatul: "Mereu reînsuflețite tiparele suferinței: leagăne, paturi nupțiale. O, de-ar putea aducerea-ți aminte să reînvie chipul în care Firea te-a îmbiat în luminișul strălucirii sale. Icoana constelațiilor apăsa în somn pieptul nou-născutului. Prea grave rosturi iscodea copilul. Fragedă
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
identitatea tare, ce se va impune negreșit oriunde și oricând, începe să lucreze pe chiar acest teren moale al eului nenăscut, neprofilat. Sunt, deja, din burtă, cel mai mare cântăreț al lumii"; "Iubesc, deja, pe toate femeile lumii"... De la Elegiile increatului se va trece, curând, la o naștere neobișnuită, memorabilă, "răpăitoare", "năprasnică". Moliciunea informului, plutirea ființei neînchegate sub "clopotul de apă" al uterului rămân cumva în urmă. Din coaja oului țâșnește un pui care se va înfige, deodată, în lumea toată
Naștere ușoară by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7336_a_8661]
-
Tău crucificat,/ de-aceea laudă-ți aduc eu Ție, în vecii vecilor fii lăudat") și un patetic scepticism ("!la margine de lume unde Tatăl, Părintele din ceriuri ne-a uitat,/ și unde Maica noastră cea Fecioară, cu zîmbet de lumină increat,/ nu îmi mai miruiește trupu-n lacrimi, de două mii de ani crucificat,/ acolo unde nu te-ajută nimeni, acolo toată viața mea am stat"), însă pe un fond de pietate solemnă, ireductibilă, ce ne duce gîndul mai curînd la catolicul Baudelaire
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
care Baudelaire o consideră ca existînd simultan în orice suflet omenesc și pe care o putem găsi, între alții, la Rimbaud și Mallarmé. Conceptele ambivalenței sale sînt ordinea și aorgicul. Dacă ordinea e cea a creației dumnezeiești, aorgicul este lumea increatului, lumea haotică, inumană, ce a precedat ordonarea prin lumina Logosului. Claudel e sedus pînă la un punct de "farmecul monstruos" al dezordinii primordiale: "Orgiasticul în care se complace privirea poetului cuprins de beția divină, e sete după aorgicul nocturn". Însă
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
este lent și i se refuză bucuria așteptării, unicul suspans vine din ordinea în care se narează trecutul. Joyce silea inteligența să se autoanalizeze în clipa prezentă. Leopold Bloom (Ulysses) diseca prezentul gândului în vreme ce acesta trecea de la pre-verbal (starea de increat, într-un fel) la verbalizare. Joyce asistă la nașterea ideii, la întruparea ei din aglomerări de asociații lingvistice, afective - pe scurt, el sapă în mintea creatorului până la rădăcinile freudiene ale creației, și le exprimă prin debusolarea, descompunerea limbajului. El reușește
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
cotidiene, colocvialitatea vorbirii" etc., etc.), ci pentru înzestrarea lor imanentă, pentru harul lor poetic intrinsec. "Ei nu cred în acea simbolistică ieftină mimînd eroismul condiției umane sau tragedia autohtonă a clasei țărănești, nu mai agresează orficul și oracularul, originile și increatul, nu mai idealizează natura, nu mai resping lumea urbană", afirmă, ușurat, Gheorghe Crăciun, ca și cum o anume tematică (sau absența ei), ca și cum un anume limbaj al poeziei (sau ocultarea lui) le-ar fi determinat cota valorică. E drept că "poezia optzecistă
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
predomină (Crochiu). Nemaiferindu-se de gol, poetul își îndreaptă uimirea asupra acestuia, plonjînd în incognoscibil: „Necunoscuți în juru-mi, eu însumi necunoscutul,/ În asfințit îmi caut, scăpat în unde, scutul” (Hălăduiri). Un punct zero al poeziei, echivalînd cu o premisă a increatului.
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
de tragism. Trecutul e în sine o ficțiune tragică. * A gîndi la rigoare precum Celălalt, a simți fatalmente ca tine însuți. * Lirismul: conștiință în stare de ebuliție, degajînd imagini. * Tot ce e delimitat prin organizare (structură) presupune un procustianism. Numai increatul sau haosul beneficiază de o deschidere infinită. * Talentul conține și puterea de-a jertfi o exactitate minoră, de tipul fișei statistice sau al imaginii fotografice. * Omenirea a ajuns a spori alarmant, asemenea unui virus. * Desconsiderarea istoriei este măcar atît: o
Din jurnalul lui Alceste (VI) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16464_a_17789]
-
care, adică, nu trimite la nici o realitate determinată. În miezul acestei caracteristici se află, atât Klee și Schönberg, cât mai ales Barbu, al cărui Ou dogmatic nu este altceva decât o pledoarie înalt poetică în favoarea abolirii realului și a instaurării increatului, vorba lui Rimbaud: Că vinovat e tot făcutul Și sfânt doar nunta, începutul. Sunt destui cei care consideră că gândirea primară și infestată ideologic a cenzorilor comuniști nu putea fi capabilă de sesizarea unor astfel de subtilități. Să nu-i
Oul dogmatic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4158_a_5483]