229 matches
-
Între care aleg cele două spirite (Gershevitch, 1964, pp. 12 sqq.; cf. mai jos, subcapitolul 2.6). Căutarea unor origini indo-iraniene pentru Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" al lui Zoroastru - un *Vouruna iranian paralel cu Varuña indian sau un *Asura indo-iranian (P. Thieme și, asupra problemei, Boyce, 1975a, pp. 37 sqq.) - nu trebuie să ignore recunoașterea originalității sale indiscutabile. În orice caz, chiar dacă nu este Împărtășită teoria „Hochgötter”-lor (a se consulta Widengren, 1938), trebuie să se cadă de acord asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cazuri elemente noi și semnificative pentru istoria religiei. Un exemplu ar fi descoperirea făcută de arheologii ruși În oaza de la Merv, din actualul Turkmenistan, a unui complex monumental civil și religios, În care există urme suficient de evidente ale cultului indo-iranian *sauma (cf. mai jos, subcapitolul 1.2). Se poate vorbi, În acest caz, despre un substrat arian: este cert că oaza (vechea Margiana/Merv) se situează În interiorul geografiei istorice a zoroastrismului antic; mult mai puțin certă este Însă importanța acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Gnoli, 1989b). În orice caz, teza prezenței unor populații ariene pe platou și În unele zone mai orientale Încă dintr-o epocă străveche, anterioară primelor mărturii asupra populațiilor propriu-zis iraniene este verosimilă. Populațiilor cu un astfel de substrat arian și indo-iranian li s-a dat denumirea de protoindoarieni (Burrow, 1973). Acestea nu au ajuns probabil doar În India, ci și la vest, după cum o demonstrează urmele lingvistice evidente, foarte relevante și pentru istoria religiei, lăsate În Orientul Apropiat: În texte rituale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epoca lui Zoroastruxe "Zoroastru", aceasta este totuși utilă pentru stimularea pe care a produs-o un aspect al său nu tocmai secundar, dezvoltat În mod deosebit de S. Wikander și de G. Widengren. Este vorba despre teza existenței unor comunități cultuale indo-iraniene organizate ca niște comunități de bărbați, „Männerbünde”, și caracterizate de venerarea, aproape exclusivă, a uneia sau alteia dintre divinități, cu sacrificii și rituri specifice: așadar, un fel de grupuri sociale sau confrerii susținute de etica aristocratico-războinică, tipică pentru pătura socială
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
denumiți În Avesta mairya, „oameni tineri”, și depreciativ „lupi cu două labe” (Yasna, 9, 18 Wid¶wd³d, 5, 35), s-a vorbit mult (Wikander, 1938; Widengren, 1938, pp. 366 sqq. și 1955, pp. 65 sqq. etc.), atât În lumina comparației indo-iraniene (cf. vedicului marya și, probabil, titlului nobiliar maryannu, folosit În regatul Mitannilor: cf. Mayrhofer, 1974, p. 16 și nota 24), cât și Într-un context istorico-religios mai amplu (Eliade, 1959, pp. 181 sqq.); dar dacă elementele care ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Molé, 1956); de fapt, ne aflăm În fața unei etape importante din dezvoltarea istorică a dualismului iranian (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 3.2). 2. Comparația indo-iranianătc "2. Comparația indo‑iraniană" Primul domeniu În care se simte imediat fecunditatea comparației indo-iraniene este, cu siguranță, cel al ritului, cultului și jertfei. Acesta se potrivește bine cu natura eminamente ritualistă a religiei vedice și a lumii religioase În care mesajul lui Zoroastruxe "Zoroastru" s-a afirmat ca o reacție clară Împotriva unei societăți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1925, p. 70), a afirmat, nu fără temei, că mișcarea „săracilor”, pe care el o vede la originea mesajului din G³th³ (cf. mai jos, subcapitolul 2.8), a avut loc cu puțin Înainte de instaurarea monarhiei iraniene ca ordine mondială. Comparația indo-iraniană permite deci reconstruirea unor trăsături esențiale ale lumii religioase iraniene străvechi, care - așa cum s-a spus - privesc riturile, panteonul, mitul și epica, cosmologia, moartea și viața de „dincolo”, inițierea. Cât despre rituri, acestea erau libații (zoathra) În cinstea apei și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
domestice și benefice ajungeau să fie absorbite de entitatea divină. Chiar și plantele aveau un rol important: iranienii numeau baresman un snop de ierburi sau de ramuri pe care preotul le strângea În mâna stângă. Se Întrevede clar aici fondul indo-iranian al ritualului și al simbolisticii focului, principala teofanie a zoroastrismului (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5). Origine a seminței umane și animale, prieten al omului căruia Îi Încălzește locuința, element esențial al jertfei, simbol terestru al soarelui și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divine (ale lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" În zoroastrism, definit „tatăl” lui Âtar), ale trupurilor oamenilor și animalelor, ale plantelor, norilor și pământului. Doctrina celor trei focuri rituale și a celor cinci focuri naturale este, cu siguranță, de origine indo-iraniană (Duchesne-Guillemin, 1961, pp. 36 sq.). Alături de foc, căruia În India i-a fost dedicată recent o importantă monografie (Krick, 1982, În care cf. nota de la p. 581, pentru discuția noastră), cel mai important element al cultului indo-iranian era esența obținută
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
siguranță, de origine indo-iraniană (Duchesne-Guillemin, 1961, pp. 36 sq.). Alături de foc, căruia În India i-a fost dedicată recent o importantă monografie (Krick, 1982, În care cf. nota de la p. 581, pentru discuția noastră), cel mai important element al cultului indo-iranian era esența obținută dintr-o plantă numită haoma În Iran și soma În India (cf. Henry, 1907, pp. 467 sqq.; Duchesne-Guilemin, 1962a, pp. 95 sqq.). Haomaxe "Haoma" iraniană, Încă din antichitatea Îndepărtată, era probabil seva unei plante din specia Ephedra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
consumată de preoții oficianți și de participanții la rit. Pregătirea cuprindea o purificare meticuloasă cu ajutorul apei atât a ingredientelor, cât și a instrumentelor folosite În cadrul ritului. La fel ca În cazul ritualurilor focului, și pentru haoma există numeroase elemente comune indo-iraniene, care merg uneori până În cele mai mici detalii. Aceste elemente sunt semnificative și În ceea ce privește ritualurile de purificare, ce atribuiau proprietăți dezinfectante și purificatoare urinei bovine (În avestică, goama¶za; În pahlavi, g½m¶z), folosită În ritul zoroastrian al „marii purificări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și ritualul legat de moarte, foarte important pentru simbolismul său, datează dintr-o epocă străveche atât În Iranul arhaic, cât și În India vedică: cf. Gonda, 1962, pp. 49 sq.). Cât despre panteon, există multe elemente comune pe care comparația indo-iraniană le pune În lumină, cu toate că și acestea au fost, În multe cazuri, marcate de dezvoltări independente și caracteristice celor două lumi religioase de o parte și de alta Indului. Aceeași diferență care se poate observa și În ceea ce privește conceperea celor două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o Îndepărtată matrice comună: valoarea negativă pe care o au da¶va În G³th³, În Avesta În general și În inscripțiile ahemenide (În persana antică, daiva) este efectul condamnării lansate de Zoroastruxe "Zoroastru" Împotriva divinităților politeismului antic. De altfel, termenul indo-iranian Înseamnă „zeu”, la fel ca deus În latină, și derivă dintr-o rădăcină indo-europeană care are sensul de a „a străluci, a lumina”. Există urme ale acestei semnificații În unele expresii avestice, În formule fixe, cum ar fi „zei și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cf. mai sus, subcapitolul 1.1) unui zeu antic suprem prin excelență, Ahuraxe "Ahura" și unor divinități pe care zoroastrismul a ajuns să le absoarbă În propriul „panteon”, cum ar fi Mithraxe "Mithra" și Apam Nap³t, ambele fiind cu certitudine indo-iraniene (despre ahura și da¶va În general, cf. Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 189 sqq.; Boyce, 1975a, pp. 23 sqq.; Kuiper, 1985). Informația lui Herodot (I, 131) despre divinitățile persane reflectă, desigur, o situație arhaică și deci un panteon care s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
va În general, cf. Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 189 sqq.; Boyce, 1975a, pp. 23 sqq.; Kuiper, 1985). Informația lui Herodot (I, 131) despre divinitățile persane reflectă, desigur, o situație arhaică și deci un panteon care s-ar putea defini ca fiind indo-iranian: soarelui, lunii, pământului, focului, apei, vânturilor, sau chiar Întregii bolți cerești le corespund numeroase zeități atât În India (cf. Gonda, 1962, pp. 65 sqq.), cât și În Iran, unde sunt atestate pe larg În Avesta. Nu doar Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Soarelui (Yașt 6), Lunii (Yașt 7). Alte imnuri avestice de o importanță aparte, care trebuie incluse În așa-zisele „mari Yașt” (cf. mai sus, subcapitolul 1.1), sunt dedicate unor divinități care au, Într-un fel sau altul, o istorie indo-iraniană: Yașt 10, lui Mithraxe "Mithra"; Yașt 14, lui Verethraghnaxe "Verethraghna"; Yașt care cuprinde capitolele 9-10 din Yasna (cf. mai jos), lui Haomaxe "Haoma", În timp ce alte imnuri de o vechime relativă, foarte interesante din diferite motive, sunt dedicate unor entități mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult sau mai puțin divine, dar, În orice caz, demne de cult, cum ar fi Fravașixe "Fravași" (Yașt 13) și Khvarenahxe "Khvarenah" (Yașt 19). Însă nici pentru unele, nici pentru celelalte nu este ușor să se reconstruiască un fond cert indo-iranian. Dintre toate aceste divinități, cele mai importante pentru istoria religiei Iranului antic sunt, pe lângă Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Mithraxe "Mithra" și An³hit³xe "Ana>hita>": acestea sunt prezente În mod semnificativ, alături de zeul suprem În inscripțiile regale ale ahemenizilor. Identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ț, cea puternică, cea imaculată”) este principala divinitate feminină a Iranului antic (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.2), legată În special de ape, dar și de fecunditate și fertilitate. H. Lomel (1954) a recunoscut În ea o zeitate indo-iraniană (În India: Sarasvatșxe "Sarasvatș", „cea care stăpânește apele”), dar ipoteza sa, deși verosimilă În unele aspecte, nu i-a convins pe toți cercetătorii (cf. Schwartz, 1985a, pp. 670 sq.). Bazându-se pe această ipoteză, M. Boyce a propus reconstituirea complexă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stăpânește apele”), dar ipoteza sa, deși verosimilă În unele aspecte, nu i-a convins pe toți cercetătorii (cf. Schwartz, 1985a, pp. 670 sq.). Bazându-se pe această ipoteză, M. Boyce a propus reconstituirea complexă a două figuri divine distincte, una indo-iraniană și una de origine occidentală, Încercând să explice afirmația lui Herodot (I, 131) despre originea mesopotamiano-semitică (asiriană și arabă) a Afroditei Urania, pe care persanii au preluat-o și venerat-o printr-o influență străină (În inscripțiile ahemenide An³hit³xe "Ana
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Bahr³mxe "Bahra>m", cf. mai jos); În India, acesta este un epitet (v•trahan), folosit În special ca atribut al zeului Indraxe "Indra". E. Benveniste și L. Renou (1934) au reușit să reconstruiască o figură destul de convingătoare a unui zeu indo-iranian * V•trahan și a unui erou victorios În lupta Împotriva unui balaur: prima figură ar putea fi propriu-zis iraniană, iar cea de-a doua, indiană. În timp ce Indra a fost demonizat În zoroastrism (cf. mai jos, subcapitolul 2.8), corespondentul său
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
177 sq.). Desigur, nu este lipsit de semnificație faptul că tradiția zoroastriană Îl prezintă pe Indra ca arhidemon prin excelență: aceasta este urmarea condamnării da¶va și a exponentului lor cel mai ilustru. Alături de el, Între divinitățile comune ale panteonului indo-iranian, se află asemenea demonilor da¶va (Gray, 1929, pp. 181 sqq) și alte zeități care, În India, au avut o soartă foarte diferită: Saurvaxe "Saurva" (Œarva) și N³nhaithyaxe "Na>nhaithya" (cei doi N³satyaxe "Na>satya" indieni) (cf. mai sus, subcapitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
subcapitolul 1.1); aceștia, la fel ca Indra, sunt atestați Încă În regatul Mitannilor, În secolul al XIV-lea Î.Hr. În ceea ce privește ritul, cultul și jertfa, s-a vorbit despre haoma iraniană și soma indiană (deci și despre un *sauma indo-iranian inițial). Aceasta Însă, nu este doar seva extrasă dintr-o plantă (denumirea sevei este un substantiv format de la o rădăcină care Înseamnă „a stoarce”) , ci și o divinitate atât În India, cât și În Iran. După cum am văzut, În Avesta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
p. 95). Panxe "Pan"teonului iranian Îi mai aparțin și alte divinități, amestecate printre yazataxe "yazata" zoroastrismului, care nu au paralele clare În panteonul Indiei antice, deși, cel puțin parțial, nu par să se sustragă unei posibile și utile comparații indo-iraniene. Printre acestea trebuie menționate Fravașixe "Fravași" și Khvarenahxe "Khvarenah" cărora li s-au dedicat două dintre cele mai importante yașt din Avesta. Numele purtat de primele, fravași („preferință”), este foarte probabil zoroastrian, conform unei etimologii care leagă cuvântul de rădăcina
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
38 sqq.), cum ar fi tejas, energia luminii și a focului, sau ojas și varcas, corespondente indiene antice ale termenilor aojah și vareèah din Avesta (Gonda, 1952, pp. 57 sqq.; Gnoli, 1962, pp. 95 sq.). Alte domenii În care comparația indo-iraniană poate să dea rezultate importante pentru reconstrucția religiozității iraniene arhaice, anterioare mesajului lui Zoroastruxe "Zoroastru", sunt mitul și epica. Unele teme legate de acestea abia au fost atinse vorbind de Yimaxe "Yima" și Verethraghnaxe "Verethraghna" (chiar cu considerațiile făcute mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Iran și India. Mai ales cazul semnificativ al iranianului Yima, fiul lui Vivanhant, și al indianului Yamaxe "Yama", fiul lui Vivasvantxe "Vivasvant", precum și cel al primului om Gay½-maretanxe "Gayo>-maretan", „Viață muritoare”, pare să fi apărut dintr-o concepție comună indo-iraniană după cum o demonstrează confruntarea cu vedicul M³rt³ñĂa „Sămânță muritoare” (Hoffmann, 1975). Trăsături comune evidente, deși prezente În contexte ce conțin diferențe relevante, Înfățișează mai multe figuri eroice, dintre care, cele mai multe aparțin, În Iran, dinastiei mitice Paradh³taxe "Paradha>ta" „cei creați
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]