251 matches
-
întrupare). De aci rezultă că El nu este o creatură, asemenea celor făcute prin El, ci substanța (ființa Sa) este mai presus decât toată făptura. Cuvintele dumnezeiești ne învață că această ființă S-a născut din Tatăl, felul nașterii fiind inexprimabil și neînțeles (nepătruns) de toată firea cea născută. Tot așa și în ce privește expresia că Fiul este deoființă cu Tatăl, rațiunea care cercetează înțelege că nu e o deoființă după felul trupurilor și nici prin asemănare cu viețuitoarele muritoare, nici prin
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
dispariția acestei probleme. (Nu este, oare, acesta motivul pentru care oamenii cărora TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 169 sensul vieții le-a devenit clar după îndelungi îndoieli nu pot spune în ce constă acest sens?) (6.521) Misticul, ceea ce este inexprimabil, se arată prin viața unor oameni excepționali, a acelora care trăiesc dincolo de frică și speranță.69 Tot așa, misticul se arată în marea artă. Paul Engelmann, persoana căreia Wittgenstein i-a vorbit cel mai mult despre acea lume a gândurilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Russell afirmația că despre etică și valori „nu se poate spune nimic“. Observația lui a fost că, în această privință, autorul Tractatus-ului s-ar contrazice. „Întregul subiect al eticii, de exemplu, este plasat de domnul Wittgenstein în regiunea misticului, a inexprimabilului. Cu toate acestea, el este capabil să și comunice opiniile etice. Apărarea lui va fi că ceea ce numește misticul poate fi arătat, chiar dacă nu poate fi spus. S-ar putea ca această apărare să fie adecvată, dar în ceea ce mă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Mulți dintre modernii de ieri sau de astăzi invocă în consens tragedia limbajului, nonconsonanța dintre semn și semnificație, incongruența dintre cuvânt și idee, acestea motive de mortificări și incompletitudini. Sublimul, tragicul, anxietățile nu pot fi puse în portativ verbal; indicibile, inexprimabile, inefabile acestea, la rândul lor, configurează mizeria poetului. Apropierea desăvârșită de cuvântul năzuit și regăsirea cuvântului pierdut solicită, în fapt, inventarea unui "limbaj în limbaj" (dezideratul lui Paul Valéry și al lui Michel Foucault), prag semantic spre iluminări și fulguranțe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poetul avea în vedere mai vechile iluminări rimbaldiene, mai sigur încă îl găsim în atelierul lui Mallarmé, cel care, în căutarea absolutului, a ideii ultime hegeliene, râvnea la un cuvânt total, inexistent în dicționare, unicul în măsură să ducă spre inexprimabil. Nici o diferență între mallarméanul mot total (Divagation première) și stănescianul cuvânt-monadă unificând subiectiv, într-un legato irepetabil, elemente combinatorii profund deosebite față de punctul de plecare. "Să cauți un cuvânt ce nu există / și să asculți cum timpul devine dens. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poetului e un teatru de dezbateri febrile, teritoriu greu de controlat; desfăcutul, dez-acordatul, nelămuritul promovează textul, acesta găsindu-și suportul în chiar ilogismul și noninteligibilul existențial curent: duhul "căii ferate duce la nebunie..." Poezia aproximează răspunsuri acolo unde metafizica tace. "INEXPRIMABILUL: îl / lipim la loc, unu / doi, trei, și / ... o voce din public: să îl trimitem să cumpere chibrituri... (fluierături din strada / principală, în spatele / himerei / lui roșii". Viziuni multiobiectuale, nu ușor de urmărit, erotisme abătute din drum, trimiteri de gen labirintic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
soarele-n nouri" (Dialectica străzilor). Se înțelege, această Doamnă, o privitoare ascultând fără să întrerupă, e o abstracțiune, o "Persona" cum se numea în retorica tradițională un astfel de receptor convențional. Din nou, monologul despre alchimia cuvintelor vizează inexprimatul și inexprimabilul; "cuvinte dezlănțuite se sparg în țăndări"; "țipătul vorbelor" și "cenușa cuvintelor" marchează stări-limită; a recurge la cuvinte fără nerv e ca și cum te-ai lăsa pe "un pat de spital". Asemenea altora, ardentul George Vulturescu așteaptă încordat cuvinte neîncepute, cuvinte-miracol: Când
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
revenim la trăire, la fluiditatea experienței interioare, la astfel de forme de cunoaștere directă și de contact integral cu realitatea. Trebuie să investim în ceea ce este continuu și peren în noi. Și adevărul evoluează, pentru că el creează și în calitate de creație ; inexprimabilul se exprimă în timp. Pentru mine, adevărul se ivește din nimic, în moduri dintre cele mai surprinzătoare ; sau poate sunt circumstanțe în care eu pur și simplu văd cum este generat fără încetare ceva, într-o curgere perpetuă și o
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
îndreaptă toată recunoștința mea. Paris, decembrie 2006 CUVÂNT ÎNAINTE Suferința nu este "tendință". Și totuși... În confortabilele noastre societăți occidentale, suntem, ca să spun așa, somați să alergăm după succes, fericire, rețete de sănătate, tinerețe veșnică, totul pe fondul aspirației încă inexprimabile spre nemurire. Credința noastră într-un marș neoprit al progresului ne face să întrevedem un viitor fără suferință. Or, până într-un trecut recent, homo religiosus monoteist suferea pentru Dumnezeu și prin Dumnezeu. El credea în funcția răscumpărătoare a suferinței
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și pentru cea a lui Gorgo. În universul reprezentărilor religioase, continuă autoarea, masca lui Dionysos corespunde „unuia dintre polii extremei alterități, acela al contemplării chipului zeilor, la celălalt pol aflându-se figura monstruoasă a Gorgonei, simbol al supremei interdicții, al inexprimabilului și al neputinței de a contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să primească o expresie conceptuală"242 (vezi și IV, 5). Moritz Schlick sintetiza în felul următor ceea ce noi am numit dualismul funciar al metafizicii: "Toți metafizicienii au încercat să ne spună care este conținutul lumii; ei au încercat să exprime inexprimabilul"243 (vezi de asemenea II, nota 211). Desigur, reacția antimetafizică a unui neopozitivist precum Schlick care elimină trăirea și intuiția dintre modalitățile cunoașterii obiective e departe de viziunea lui Dilthey; dar el s-ar fi declarat fără îndoială de acord
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
H. Vandenberghe, op. cit., pp. 15, 63. footnote>. Toate aceste discursuri sunt scrise într un limbaj dulce și armonios, abundând de metafore, uneori cam lungi, cu multe divagații, dar întotdeauna fiind adaptat auditorilor și nevoilor lor prezente, și având un șarm inexprimabil<footnote G. Bardy, op. cit., p. 113. footnote>. Chiar dacă nu ne propunem să studiem elementele elocvenței sale, totuși nu este cu neputință să nu evidențiem măcar claritatea clasică a limbii și a stilului, care mai poate fi regăsită la Demostene, copia
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
H. Vandenberghe, op. cit., pp. 15, 63. footnote>. Toate aceste discursuri sunt scrise într un limbaj dulce și armonios, abundând de metafore, uneori cam lungi, cu multe divagații, dar întotdeauna fiind adaptat auditorilor și nevoilor lor prezente, și având un șarm inexprimabil<footnote G. Bardy, op. cit., p. 113. footnote>. Chiar dacă nu ne propunem să studiem elementele elocvenței sale, totuși nu este cu neputință să nu evidențiem măcar claritatea clasică a limbii și a stilului, care mai poate fi regăsită la Demostene, copia
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
și adâncime, deopotrivă intelectuale și sentimentale: "Orice <<pătrundere>> în Celălalt, prin persuasiune sau amenințare (...) se învecinează cu eroticul și îl declanșează. Încrederea, oferta și acceptarea au rădăcini sexuale. Predarea și învățarea sunt modelate de o sexualitate a sufletului omenesc altminteri inexprimabilă. Această sexualitate erotizează înțelegerea și imitatio. Adăugați la acestea detaliul esențial că în arte și în umanioare, în general, materia de predat, analizat și exersat sunt ele însele încărcate de emoție. Emoția aceasta va avea în mare măsură afinități, imediate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Dezlegarea problemei vieții se vede în dispariția acestei probleme. (Nu este, oare, acesta motivul pentru care oamenii cărora sensul vieții le-a devenit clar după îndelungi îndoieli nu pot spune în ce constă acest sens?) (6.521) Misticul, ceea ce este inexprimabil, se arată prin viața unor oameni excepționali, a acelora care trăiesc dincolo de frică și speranță.69 Tot așa, misticul se arată în marea artă. Paul Engelmann, persoana căreia Wittgenstein i-a vorbit cel mai mult despre acea lume a gândurilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Russell afirmația că despre etică și valori „nu se poate spune nimic“. Observația lui a fost că, în această privință, autorul Tractatus-ului s-ar contrazice. „Întregul subiect al eticii, de exemplu, este plasat de domnul Wittgenstein în regiunea misticului, a inexprimabilului. Cu toate acestea, el este capabil să și comunice opiniile etice. Apărarea lui va fi că ceea ce numește misticul poate fi arătat, chiar dacă nu poate fi spus. S-ar putea ca această apărare să fie adecvată, dar în ceea ce mă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
român forme diferite. Cuvintele sale sunt adevărate și false în același timp, exprimând sentimente, motive și explicații contradictorii. Dacă da este cuvântul care, de regulă, exprimă femininul, atunci nu este cel care în egală măsură exprimă Pariziana. Jucându-se cu inexprimabilul și interzisul, discursul ei elaborat poate mască obscenul: "Puis elle rougit davantage encore, en murmurant: "Îl ne faut jamais couper son blé en herbe." Îl ricanait, excité par leș sous-entendus" [Maupassant, Bel-Ami, p.172]. Spre deosebire de discursul masculin, care operează cu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
73. 175 Pietro Bigongiari, "Leopardi e l'ermetismo", Leopardi e îl Novecento, cît., pp. 149-167, extras p. 4. 176 Pietro Bigongiari afirmă în "Leopardi e l'ermetismo", cît. că poezia recentă a descoperit faptul că reacția negativă a omului în fața inexprimabilului ține mai curând de natură decât de cultură. Natură este cea care îi dezvăluie acestuia propria condiție, ce trebuie înfrânta cu fiecare cuvânt. Această descoperire a fost făcută observând modul în care propriul timp interior se fragmentează în diferite etape
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
funcționale. Satira e atît de îngroșată, caricatura atît de evidentă, încît niciun cititor avizat nu poate fi dus în eroare ; amărăciunea se ițește pe după grotescul adoptat de acest romancier, care ajunge să creeze dubluri ale sale, pentru a exprima lucruri inexprimabile altfel, din cauza cenzurii discrete, dar prezente și subtil perverse a cotidianului nostru. De la eroul de roman la entorsele aduse pactului autobio grafic al lui Cioran care nu scrie pentru a se confesa, ci pentru a nu-și lua viața și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să reacționeze coerent, eul cioranian este scindat, el însuși locatar precar al unei contradicții cu sine : 17 ianuarie 1958 Acum cîteva zile... Mă pregăteam să ies cînd m-am privit în oglindă ca să-mi aranjez fularul. Și deodată, o spaimă inexprimabilă : cine este bărbatul ăsta ? Imposibil să mă recunosc. Degeaba îmi identi ficam pardesiul, fularul, pălăria, nu știam cine eram; căci nu eram eu. Și ceva mai departe, pe 24 februarie 1960, Astăzi, în timp ce-mi scriam numele pe un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
stabilim cu spaima, ea se dovedește a fi întotdeauna mai puternică decât noi, mai imprevizibilă și mai copleșitoare. Există, altfel spus, o măreție metafizică a spaimei și a fricii, tot așa cum simpla lor intuiție sau decantare existențială ne duce în preajma inexprimabilului, a incomensurabilului și a celui care nu poate fi înțeles. Spaima este Das ganz Andere, cum ar spune Rudolf Otto definind această antropologie a supraumanului incomprehensibil, a ceva ce nu ființează decât dincolo de om, deasupra omului, pregătit să-l distrugă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
umanității în ceea ce ele au emoționant, caracteristic, vital" fără să țină cont de o serie de elemente care configurează noua estetică, pe care Bachelin nu o numește, dar care se suprapune peste tematica literaturii simboliste și anume: "mister", "dincolo", "infinit", "inexprimabil". Comparația cu un realism elementar, relevabil prin tipologiile clasice, precum cea a avarului, subliniază distanța pe care o ia noua estetică, ce evidențiază "o altă domnie decât aceea a realităților care trec, domnia ideilor eterne, degajate de orice senzualitate, acest
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
imagine pe negativ, problema îndepărtării sale de o artă naturală de a trăi. Prin intermediul "înțeleptului mandarin" mitico-real, ea și-a pus problema unei înțelepciuni care devenise impracticabilă într-o istorie care devenise clocotitoare. Apoi romantismul a exprimat nevoile difuze, imense, inexprimabile ale sufletului în interiorul unei civilizații sortite preciziei tehnice și calculului. Astăzi, artele de a trăi originale, izvorîte din culturile europene, și mai cu seamă mediteraneene, tind să se degradeze în contextul consumului și să se dezintegreze în contextul grabei, al
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
sau cel puțin tinde să o modifice fundamental pentru că, fiind cel mai aproape de nucleul oricărei culturi, care este lirismul, poezia este și cea mai 75 rezistentă la tehnologizare. Paradoxul poeziei este de mult știut: ea tinde să exprime afectele, adică inexprimabilul (suferința, arată Wittgenstein, este incomunicabilă prin limbaj). O poezie ar trebui, de fapt, să fie ori un strigăt gutural de bucurie, ură, durere, ori o pagină albă, o tăcere plină de sens - aproape fiecare poet aparținând școlii moderniste spune asta
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a crea un om. Comedia se sparge însă și piere în aceeași disperare isteroidă, aceeași tensiune spre uman și aceeași neputință de a fi uman, caracteristice poeziei lui Iaru. "Aventura începe" este poemul în care Florin Iaru încearcă să noteze inexprimabilul. Se expune aici o istorie, parcă animată cinematografic, a unui obiect cvasiuman, un Odradek de origine necunoscută. Ce se petrece cu el pare dincolo 137 de înțelegere, în increat, în golul arhipopulat de dinaintea oricărei nașteri terifiante: Ceea ce s-ar fi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]