189 matches
-
apropriere (discursivă) a evenimentului de către o persoană sau alta, în baza propriei "istorii personale"140, expun, cu siguranță, după Black, tipurile de răspunsuri de a căror ocurență Jay Chapman trebuie să fi fost perfect conștient. Mai mult, apreciază criticul, "putem infera că Chapman califică prima și ultima (reacție adăugirea mea) drept greșite, în timp ce a doua și a treia necesită rectificare"141. În acest moment, profesorul Black face un pas important înainte, în ce privește "lovitura de teatru" pe care ne-a pregătit-o
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
la care Chapman face, desigur, ex cathedra, apel. Ne dorim, în urma celor lecturate, să facem parte, mai degrabă decât să eșuăm în acest sens, din publicul căruia Chapman a intenționat să se adreseze, din publicul a cărui "imagine" o putem infera, împreună cu Black, din litera discursului său, a publicului pe care, deci, discursul îl construiește, îl "fabrică", printr-un efort susținut. Întorcându-ne la text, să urmărim cum apreciază Edwin Black acest efort. În primul rând, reiterează Black, discursul (încă) trăiește
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de pretutindeni decât înseși numele criticilor retorici care le-au introdus pe scena cercetării. Efect care, cu siguranță, le face cinste fiecăruia dintre cei doi. Să încercăm, în cele ce urmează, o schiță a conceptului "second persona", așa cum o putem infera din textul articolului lui Edwin Black. Intenția teoretică a profesorului Black, în această piesă, intenție care îi facilitează acestuia posibilitatea înnoirii teoretico-metodologice (și, bineînțeles, terminologice) a criticismului retoric, este aceea de a lărgi cadrul contextual al evaluării morale de așa
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
ale caracterului uman pe care litera unui discurs (sau piesă de teatru) le relevă îndeobște. Astfel, ne amintim, îndemnați de Edwin Black, că, într-adevăr, Retorica lui Aristotel discută chestiunea provocatoare a dimensiunii morale a caracterului uman ce poate fi inferată cu ajutorul "funcției simptomatice" a discursului. Este vorba, nu-i așa, de ethos-ul aristotelian. Însă, de la Aristotel încoace, adaugă criticul, "suntem mai sceptici în ce privește veracitatea reprezentării"187, cu alte cuvinte am învățat să întrevedem posibilitatea, chiar probabilitatea "ca autorul implicat
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
teoretică, metodologică și terminologică a criticismului retoric, la care ne-am referit la începutul acestui subcapitol. El propune termenul de "second persona", pentru a echilibra relația triunghiulară presupusă de actul discursiv: dacă "first persona" ("persoana întâi") a discursului poate fi inferată din discurs ca "portret" (real sau artificial) al autorului discursului, atunci "second persona" ("persoana a doua") poate descrie, în aceeași măsură revelatoare, "publicul implicat de un discurs"191. Această inovație în zona criticismului merită, după Black, mai multă atenție, din
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
persona"), precizând doar că, în funcție de tipul discursului (judiciar sau forensic, epidictic și deliberativ), se presupune despre public că stă să judece chestiuni legate de trecut, prezent sau viitor. În cel mai bun caz, teoriile clasice ale retoricii ne permit să inferăm, în baza literei unui discurs, faptul că acesta este destinat unui public tânăr sau mai în vârstă, sau că publicul poate avea o opinie favorabilă sau nefavorabilă despre cele auzite; dar toate acestea înseamnă prea puțin, după Black, pentru criticul
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
să modereze relația trecut-prezent-viitor în cercetarea critico-retorică, astfel încât nici un tip de orientare, inclusiv, sau mai ales, neo-aristotelianismul, să nu fie lăsate pe dinafară, amuțite sau excluse, îi face, cu siguranță, cinste. Revenind la categoriile de public pe care le putem infera, în baza discursului, ca fiind cele cărora Nixon (nu) se adresează, iată-l pe Hill identificând ca grup al celor pe care președintele alege să îi "izoleze și stigmatizeze"220 pe cei care, dintr-un motiv sau altul, opuneau rezistență
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
baza, chiar în absența vreunui demers discursiv care să îi persuadeze. În cazul lor, persuasiunea nu are sens. Mai există un factor esențial în alegerea, de către Nixon, a publicului său "țintă": faptul că, iarăși în baza discursului, atestă Hill, putem infera faptul că președintele era "conștient că Vietcong-ul și alți factori de decizie de factură comunistă ascultau"222 adresa sa, în aceeași măsură ca cei vizați, în primul rând, de discurs. În fața lor, precizează Hill, Nixon se portretizează ca "deschis, chiar
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
același timp, pe aceștia, de faptul că "escaladarea" războiului va avea, cu siguranță, drept consecință, înfrângerea comuniștilor de către forțele americane. Prin urmare, deduce Hill, în baza acestui portret pe care Nixon însuși și-l construiește, prin mijloace pur discursive, putem infera că președintele nu exclude această categorie din rândul publicului său: cu alte cuvinte, comuniștii fac parte din publicul lui Nixon. Însă ei nu constituie publicul căruia președintele se adresează în primul rând. Richard Nixon, declară Hill, se adresează, cu preponderență
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
președintelui american, așa cum îl exprimă discursul său, Forbes Hill consideră că acesta este strâns legat de alegerile lui Nixon în ce privește structura de valori de la care se revendică, împreună cu publicul căruia președintele se adresează. Astfel, portretul lui Nixon, așa cum poate fi inferat pornind de la discursul său, revelează o persoană onestă (care va spune adevărul), înfrânat în ce privește critica administrațiilor anterioare mandatului său și interesat, mai degrabă, în viitorul Americii, decât în orice "câștig politic"267 personal. Avem în față, oglindit în discurs, un
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de evaluare cu ajutorul cărora își propune să își ducă planul la bun sfârșit. Cum ne reamintim, Campbell și-a propus să identifice aceste criterii în chiar adresa președintelui Nixon; ele constituie tot atâtea "intenții" ale președintelui american ce pot fi inferate strict în baza textului discursului său. Astfel, notează Campbell, "cele trei criterii pe care președintele le sugerează explicit (în discursul său adăugirea mea) sunt adevărul, credibilitatea și unitatea, iar ultimul implică un al patrulea criteriu, care se bazează pe responsabilitate
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
însuși sugerează, în adresa sa, un al patrulea criteriu de evaluare din perspectivă etică, pe care, ca în cazurile precedente, criticul face totul pentru a îl "întoarce" împotriva discursului care, doar aparent, după autoare, îl susține. Acest criteriu poate fi inferat, zice Campbell, din textul adresei, în baza numeroaselor apeluri ale președintelui la "responsabilitatea" cetățenilor americani. Însă, constată criticul, Nixon nu pare să "solicite americanilor să își asume vreo responsabilitate"305. Iată ce dovezi aduce Campbell în acest sens. În primul
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
întrebarea " Cum înțelegem glumele ?" și să oferim repere pentru un model de receptare a glumei ca actualizare a principiului interpréter c'est dériver (C. Kerbrat-Orrechioni, 1982); aceste repere vor fi de natură sociolingvistică și praxiologică, pentru că abilitatea noastră de a infera intențiile locutorului (din forma în care se spune: intonație și mimică specifică în cazul glumei orale și mai ales din ceea ce se găsește dincolo de ceea ce se spune) nu este o capacitate strict lingvistică, ci este mai degrabă o aplicare a
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
intențiilor acționale. Asta nu înseamnă că Economia nu este interesată de adevăr, în sensul coincidenței dintre idee și fapte, dar este conștientă (chiar în sensul real) că are acces la forme intermediare, vagi sau aproximative de conceptualizare a adevărului. Economia inferează după normele logicii situaționale, cum sugerează Popper, pe filiera inaugurată de Kant. „Adevărurile” Economiei au valoarea pe care le-o conferă situația concretă, contextul problematic, iar contextul este și nu este recursiv dintr-un motiv special: nu conține doar fapte
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
normele și legile sunt urmate de pedepse ce produc durere mai mare decât plăcerea obținută prin încălcarea normelor. Aceste explicații pot fi privite cu scepticism datorită gradului scăzut de obiectivitate. În ultimii ani de studiu în domeniu s-au putut infera diferite opinii în funcție de latura bio-psihologică a individului, aspectele statistico-normative și socio-economice ale individului, ca apoi să se accepte o alianță între cele două perspective, ceea ce a determinat elaborarea teoriei cauzalității multiple. Acest lucru poate fi demonstrat prin analiza efectuată în
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
impune și în literatura noastră de specialitate. În nucleul ei, o paradigmă este un model fundamental care organizează viziunea noastră asupra aspectelor aflate în legătură cu analiza sociologică a problemelor sociale. *) Retrodict, (etimologic: retro + predict) a utiliza informații sau idei prezente ca să infereze sau să explice (evenimente sau cazuri trecute). Strategia retroductivă este logica investigației asociată cu abordarea filozofică a realismului științific, care consideră că structurile și mecanismele sunt esențele reale ale lucrurilor existente în natură, esențe care au puterea și tendința să
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
Ei fac referire la expresiile deictice sau indexicale care, pentru a avea semnificație, trebuie ancorate Într-un anumit context spațio-temporal; acestea sunt numite expresii contextuale. Contextualitatea include expresiile deictice, implicatura (prin care se obține un adaos de informație care este inferată pe baza unor presupoziții de fundal, neexprimate) și anafora (referirea la informațiile exprimate anterior În discurs). Prin stilul de comunicare formală, se evită ambiguitatea, incluzându-se În enunț informațiile despre context, adică exprimând explicit referenții, presupozițiile și cunoștințele de fundal
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
indici, verbali, paraverbali și non verbali prin procesarea cărora interpretul să poată recupera, mai mult sau mai puțin fidel, intenția sa. Interpretarea enunțului devine astfel un proces creativ, de construcție, prin care interpretul, pe baza indicilor furnizați de emițător, deduce/inferează ceea ce acesta a vrut să spună (speaker’s meaning / vouloir dire). Acest proces rațional de inferență are un caracter non demonstrativ; concluzia rezultată nu se impune cu necesitate (nu este unică), ca În cazul operațiunilor logice, ci pare a fi
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
din memorie, sau prin inferență). Așadar, despre acest context care condiționează reușita unui act de comunicare nu se mai poate spune că este alcătuit din ipoteze identice, comune celor doi actanți, ci din ipoteze ce pot fi percepute, accesate sau inferate În egală măsură de către aceștia. Contextele a doi indivizi nu pot fi identice, chiar dacă aceștia trăiesc În același mediu fizic, deoarece capacitățile lor cognitive (perceptive, de memorare, inferențiale) nu sunt identice. Prin urmare, afirmația că locutorul controlează contextul interlocutorului nu
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de actori concreți, acțiunea fiecăruia fiind orientată În funcție de acțiunea celorlalți; relațiile sociale presupun existența unei probabilități subiective de manifestare a unei anumite semnificații din partea celorlalți actori implicați În raport. Relația socială este o interacțiune bazată pe expectații comune ale actorilor inferate din istoria interacțiunilor precedente. Trebuie să menționăm că ne referim la relații stabilite Între actori concreți, dintr-o propensiune naturală a acestora către socializare și sociabilitate, și nu la relațiile (de natură instituțională) ce decurg din integrarea funcțională a anumitor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
instituțiile intervin În structurarea acțiunii atât În interiorul unei coaliții (organizații) cât și Între membrii unor organizații diferite, menținând ordinea socială a spațiilor sociale organizate (Bourdieu, 1977). Instituțiile iau forma concepțiilor dominante (miturilor raționale), În timp ce relațiile se conturează ca așteptări subiective inferate din istoria interacțiunilor precedente, ambele concurând la stabilitatea câmpurilor, reducerea incertitudinii și a volatilității. Premisa metodologică este de natură individualistă pentru că explicația vizează comportamentul actorilor individuali, deținători de resurse (materiale sau simbolice): manageri, antreprenorii - deținătorii de capital, angajați, reprezentanții statului
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
unei probabilități subiective de manifestare a unei anumite semnificații din partea celorlalți actori implicați În relație, iar această semnificație este construită În cadrul relației, și nu impusă de un cadru normativ. Relația socială este o interacțiune bazată pe expectații comune ale actorilor inferate din istoria interacțiunilor precedente. În abordarea rețelelor se disting două curente: unul asumă eficiența rețelelor care produc relații sociale bazate pe Încredere și susțin dezvoltarea (Granovetter, 1985; Larson, 1992; Uzzi, 1996, 1997; Sandu, 1999 - sociabilitatea productivă) și altul consideră și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
să acționeze exclusiv utilitarist, pe cheltuiala celuilalt partener: ei realizează că beneficiile cooperării nu sunt de sumă nulă, ci sunt mutuale și acționează interpretând motivele și acțiunile celuilalt. Ei folosesc o metodă de luare a deciziei „euristică”, În sensul că inferează asupra intereselor celuilalt și se comportă În sensul satisfacerii deopotrivă a acestora; actorii țin cont de consecințele propriului comportament asupra utilității partenerului. În luarea deciziei, actorii au așteptări În privința acțiunii celuilalt și decizia este astfel simplificată - procesul de decizie economisește
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
tipic din rutine de negociere și ajustare mutuală care rezolvă problemele În mod flexibil. Ele sunt diferite de cele oferite de piață, cum ar fi „abandonul” (Hirschman, 1970, 1999), deoarece Învățarea privind propriile greșeli (semnalizarea) este explicită, mai degrabă decât inferată din acțiunile altei firme. Negocierea și ajustarea sunt sinonime mecanismului politic al „contestării” (voice), În sensul constructiv folosit de Hirschman, respectiv ajutor pentru adaptare. Problemele nu se rezolvă doar prin „abandonarea” relației În favoarea concurenței; acesta din urmă este un mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
2:121-142 [109, 125]. Roberts, Thomas John 1972. When is something fiction? Carbondale, Ill.: Southern Illinois University Press [270, 284, 285, 294]. Rotenberg, Ken J., Simourd, Linda, și Moore, Deborah 1989. Children's use of a verbal-nonverbal consistency principle to infer truth and lying. Child development 60:309-322 [277]. Rousseau, Jean-Jacques 1946. Les rêveries du promeneur solitaire. Paris: Association pour la diffusion de la pensée française [123]. 1953. The confession of Jean-Jacques Rousseau. Harmondsworth: Penguin [228]. 1973. The social contract and discourses
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]