179 matches
-
alta, izbucnește focul, aprins din Întîmplare. Cum nu mai contează nici dacă un miracol se răscumpără sau nu prin suferință și moarte pe lîngă care miracolul În cauză poate părea derizoriu , ori dacă o minune se rușinează de propria-i insignifianță și se pierde singură printr-un accident. În final, mai importantă chiar decît religia pare Încrederea (pe care Elmer o insuflă celor din jur cu toată puterea necredinței), credința În oameni, În viață, miza. Și uite că se poate face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
retoricii sau a procesului decizional"311. De altfel, observă Campbell, trăgând, iarăși, cu ochiul în afara textului discursului, este notorie "incisivitatea (lui Nixon adăugirea mea) vizavi de criticism"312 în general. Pe de altă parte, argumentează Campbell, faptul că Nixon declară insignifianța criticismului, în cazul reușitei planului său, nu înseamnă, zice autoarea, că demersul critic, ca atare, ar fi lipsit de importanță, chiar dacă "faptele" i s-ar opune: "Poate fi futil să previi în privința oratorului care denaturează, este auto-contradictoriu, care dezbină, în timp ce
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
acum Îți accept teoria În totalitate. Dar ce părere ai despre critica În afara creației? Am prostul obicei de a citi periodice și mi se pare că mare parte a criticii moderne este lipsită de valoare.” Apărând criticii de acuzația de insignifianță, Gilbert afirmă că ei sunt mult mai cultivați decât autorii despre care scriu, și că actul critic pretinde infinit mai multă cultură decât actul artistic. Tocmai În acest cadru al apărării criticii sub statutul ei de artă intervine prima apologie
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
aici „obiectele naturale”, profunde, revin, dar pentru a alcătui un decor rece, esențial, minimal, schițat din tușe rapide. În fond, dacă ceea ce face tezaurul literaturii Noului roman și, mai departe, a școlii de la Minuit, sînt obiectele radiografiate În paradoxala lor insignifianță a căror sumă naște un sens minimal, dar suficient, la Marie Redonnet obiectele aproape nu există, tocmai pentru a Înlătura orice efect de perspectivă, orice anamorfoză, orice sugestie a manifestării unei voințe de putere a literaturii. Psihologia, blamată acolo, revine
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pildă, Mobie-Diq și Whoroscope-ul irlandezului), la marea Sise, la fortul Rore, la City Sise: utopiile redonnetiene Își găsesc cu greu un nume, iar acesta are o existență atît de fragilă Încît, departe de a identifica o referință, o aruncă În insignifianță. Deși În ultimele cărți exigența anomiei este slăbită, cu greu acestea pot fi considerate reflexe de realitate istorică, cu greu porțiuni din textele lor acceptă iradierea istoriei, astfel că povestea, deși programatic minimalizată prin viteza derulării, capătă o individualitate remarcabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu duioșii retezate spartan, doldora de cultură generală de concursuri televizate, născut la Buenos Aires: “subiect Încercat. SÎnge rece, rigoare, pregătire superioară, incapabil de cea mai mică emoție”. El nu numai că nu sucombă În fața realității, dar ea, realitatea, În exercițiul insignifianței ei, reprodus abuziv, Își Întărește combatantul și-l protejează. Ciprian Mihali a scris o teză de doctorat despre cotidian pe care ar trebui s-o citească toți cei interesați de literatura aceasta, uneori minimalistă (În scriitură, În subiect, etc.), a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
introducem contradicția, o contradicție ireductibilă, în structura, funcțiile și operațiile înseși ale logicii?". Această frază condensează și astăzi confuzia majoră privitoare la opera lupasciană: logica lui Lupasco ar viola principiul non-contradicției. Filosofia lui Lupasco ar fi deci marcată de pecetea insignifianței și clasată, ca o curiozitate barocă, în muzeul bizareriilor intelectuale. După cum vom vedea ulterior, Lupasco nu respinge principiul contradicției: îi pune doar la îndoială caracterul de "absolut". Dar să ne continuăm călătoria în interiorul cărții pe care o consider ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
antroponimelor asupra regnului animal devastează semnificația acestora din care nu rămîne decît ridicolul: Zambilica e o cățelușă foarte frumușică, Bismarck dulăul ofițerului care șade cu chirie la Papadopolina, Bubico este copilul lui Garson și al Gigichii, soră cu Zambilica... Dacă insignifianța purtătorului se răsfrînge asupra numelui producînd, prin desemantizare, confuzii care anulează intenția de diferențiere și, practic, anonimizează personalitatea numită Costică sau Mitică, aceeași confuzie poate avea loc și pe terenul toponimiei producînd o adevărată odisee a căutării panicate între strada
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
estetică 63, ea însăși îndatorata autorului Principiului poetic, Ion Barbu o prețuia, în cel mai înalt grad: Artistul trăiește în intimitatea arbitrariului și în anticiparea lui. Îl caută în orice moment; îl găsește în circumstanțele cele mai neprevăzute, cele mai insignifianțe și nu există nicio proporție, nicio relație uniformă între grandoarea efectului și importanța cauzei. El așteaptă un răspuns absolut precis (pentru că acesta trebuie să genereze un act de construcție) la o întrebare esențialmente incompletă: își dorește efectul care să producă
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
prozatorului, natura raporturilor sale cu experiența nemijlocită a existenței și cu literatura, cultura universală, în fine, configurarea conștiinței de scriitor sunt investigate în tușe rapide, aerate, fără detalieri fastidioase, dar cu observații revelatoare și convingătoare. Interesante sunt glosările despre „complexul insignifianței”, esențial pentru o întreagă familie de personaje ale lui Preda, dar, în general, subestimat ori ignorat de comentatori. Un întreg capitol detaliază chestiunea feminității și a relațiilor erotice în opera scriitorului, un altul (intitulat În numele Tatălui) dezbate relația naratorului/personajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
vorbirii se află într-o corelație directă cu trăsăturile de temperament ale individului și, prin urmare, un sangvinic va avea un ritm vioi în expunere mult mai frecvent decât un melancolic. În concluzie, ritmul vorbirii profesorului participă la măreția sau insignifianța secvențelor discursive, iar ruperile de ritm oferă posibilitatea captării atenției elevilor cu condiția să se realizeze treptat pentru a nu deranja, dar nici foarte lent, pentru a putea fi percepute. Acesta trebuie adecvat nu numai contextului, ci și naturii conținutului
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
fad și plicticos. 48 Les Carter (2007) consideră că mânia este legată de "dorința disperată de dragoste, recunoaștere și importanță. Stârnită de lipsa de apreciere, mânia poate fi înțeleasă ca un strigăt de eliberare de durerea asociată cu sentimentul de insignifianță" (p. 120). Oamenii constant furioși, nervoși sunt oameni nesiguri; ei "sunt atât de obsedați de a-i face pe ceilalți să-i respecte, încât scrie psihoterapeutul american nu au învățat să meargă cu încredere pe propria lor cale bine aleasă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
identitate, o tensiune de pe urma căreia profită orice discurs biografic. Sumă nu numai a unor situări În real, În social, ci și În timp, jurnalul intim conține, În filigran, Întreaga istorie a inițierii În moarte a scriitorului. Însă așa cum există o insignifianță a jurnalului intim, există și o lipsă de importanță, o imponderabilitate ontologică a morții: pe cât de importantă, capitală chiar, ca act biologico-fiziologic, pe atât de ambiguă ca subiect al meditației. Ceea ce filozofii numesc moarte este, de fapt, aproximarea ieșirii din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
viza, desigur, pactul secretului care, mai ales În secolul al XIX-lea, intra În regula jocului. Chiar În cazul jurnalelor intime necunoscute, păstrate de către autorii lor Într-o taină nesfârșită, ele participă la un enigmatic inventar al morții. Pomenind de insignifianță ca factor comun al jurnalului intim și al morții, aveam În vedere o anumită disperare, comună amândurora. Când, În 1905, Gide scrie: „Je m’impose d’y écrire n’importe quoi, mais régulièrement chaque jour”, el dezvăluie nu un secret
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cu o capacitate deloc comună de a medita asupra propriei vieți, are darul de a ști dinainte tot ce i se Întâmplă. Simțul relativului, al precarității spirituale au marcat-o profund. Verigă neînsemnată Într-un lanț fără sfârșit, ea percepe insignifianța propriului prezent cu o Îndurerată uimire. Exaltată, ușor romanțioasă, ea comunică multă vreme În clișeele imaturității pe care știe să o mimeze cu un farmec provenit dintr-un Îndelung exercițiu al autoanalizei. În tonuri Întunecate, cu un atent cultivat aer
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ea Însăși, cu bună știință. E vorba aici și de un hiatus retoric, de o falsificare (firească) a unei intenționalități secrete. Dar care, spre deosebire de cazurile unor André Gide ori Stendhal, la Virginia Woolf provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un plan În altul. O strategie inconștientă, de cele mai multe ori, Însă nu lipsită de expresivitate și semnificație. Fărâmițări și fragmentări Că subzistă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Încercare de a neutraliza monstruozitatea autobiografiei”20. Firește, ca model teoretic, metafora poate fi extinsă la foarte mulți autori de jurnale intime. Ea se aplică perfect lui André Gide (de la migrene, insomnii, vid al intenționalității, bătrânețe, până la sexualitate, decrepitudine și insignifianță se Întinde un Întreg imperiu al mostruosului, perceput cu o acuitate excepțională), dar aproape deloc lui Samuel Pepys. E greu să vorbim de o condiționare istorică a jurnalului - pentru că Îndrăzneala lui Sade, scriitor din secolul al XVIII-lea, o depășește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru oricine, reflex al dorinței de a-l cunoaște, de a-l cultiva, de a-l consemna pe foaia de hârtie, literaritatea sa (neimportantă pentru mulți dintre cei care l-au studiat: Genette vede În el o simplă „proteză”, Blanchot „insignifianța”, pentru Barthes e doar un „album”...) survine mult mai târziu: când punerea de acord a persoanei cu timpul nu mai e decât un pretext. În acest interval, tehnica jurnalului intim pătrunsese, pe scară largă, În literatura propriu-zisă: În roman, În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ritualizate, ele sunt grele, dar într-un sens pe care nu-l putem descifra. Pentru America, lucrurile stau exact invers. Totul este ușor, transparent, flotant, nu există sens și nici nu e nevoie să cauți vreunul. Într-un anume fel, insignifianța radicală se alătură semnificanței radicale pentru a crea universuri cu totul ciudate pentru noi" (Jean Baudrillard, Marc Guillaume, Figuri ale alterității, trad. de Ciprian Mihali, Editura Paralela 45, București, 2002, p. 75). 493 Baudrillard notează că deși e evident faptul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cuvintelor, unde te uiți uimit, șocat, revoltat, amuzat etc. la "ceea ce se spune", fiind convins că acele spuse comportă o distanță față de evidența reală. Totuși o Românie curioasă; o Românie care se amuză; o Românie canonizată și stupefiată de propria insignifianță în raport cu politicianismul! Eristica este o pierdere de timp, pentru că, oricât te-ai strădui să demontezi afirmațiile impertinente, calomnioase, rău intenționate ale atacatorului, acesta va continua cu alte acuzații, alte calomnii și afirmații nefondate ca într-o cascadă de invective și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à nos habitudes d'esprit". Caragiale a creat "individul" dominat de un "pustiu tragic lăuntric", "amicul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
satirei literare. Un ciclu de poezii, amintind de imaginarul urmuzian, este intitulat chiar Elegii grotești și, în ciuda desconsiderării pornite de la Eugen Ionescu însuși, prefigurează câteva dintre marotele concretizate în teme majore ale universului ionescian: omul-marionetă, reificarea, disperarea în fața inexorabilului morții, insignifianța condiției umane. Marioneta-păpușă simbolizează deja, în elegiile din această perioadă, grotescul și derizoriul ființei umane: S-a sfărâmat Păpușa era o papusa caraghioasă, Când trăgeai sfoara stângă, Și piciorul stâng, Când trăgeai sfoara dreaptă. Acum nu mai mișcă nimic. Și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dă o importanță exagerată, reluarea și repetarea lui la modul aberant, pentru ca în final să se constate că nu se știe nimic despre acel fapt. Finalul proiectează banalul în absurd, comicul acestuia fiind revelat odată cu perceperea unui strident contrast între insignifianța evenimentului și zgomotul pe care îl face. Ilustrative sunt bucățile Grav eveniment literar și Cazul domnului Pawlowsky, scurtul monolog al cărui comic irezistibil rezultă în primul rând din repetarea exasperantă a numelui propriu și din absurditatea raționamentului: [...] Să procedăm metodic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de conștiință"1 a complexității funcționării democratice a societății. Spre deosebire de Paul Yonnet, nu percepem în societatea de consum [...] o aprofundare, o extindere a procesului de democratizare"2. Asimilarea dezvoltării democratice cu democratizarea moravurilor duce, cu siguranță, la o "creștere a insignifianței"3 acesteia, la triumful conformismului generalizat asupra "întoarcerii subiectului". Sigur, democratizarea moravurilor reprezintă o etapă necesară pentru democrația politică, dar ea nu poate constitui un scop în sine: se cere o dezvoltare a politicii pe măsura sa, adică o politică
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
așa cum populariza în epocă Edgar Morin, omul nu era alienat numai în munca sa ci, în aceeași măsură, în postura de consumator, în activitățile de recreere și în falsa cultură, oamenii însărcinați cu realizarea Planului și-au dirijat lupta împotriva insignifianței care amenința dezvoltarea economică și socială a societății. Construirea în masă a unor echipamente colective care autorizau progresul economic și promovarea unei armături noi a vieții sociale trebuiau să furnizeze o alternativă vieții colective care începuse să se dizolve în
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]