413 matches
-
un demers de agregare, dandysmul presupune segregarea. Nu să faci parte dintr-un clan, ci, dimpotrivă, să te desprinzi de el, să contrazici, și nu să fii conformist. Deci nu a reduce umil o distanță, ci a o spori cu insolență.”1 În fapt, dacă snobismul e masochist (snobul vrea să se integreze cu orice preț, să se lase umilit, ca biet imitator), dandysmul e sadic prin forța sa de șoc, prin voluptatea de a violenta și de a produce suferință
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Verlaine, Mallarmé (sfâșiat Între autorul lui Dorian Gray și Whistler). Iar Într-una dintre seri e invitat la cină acasă la Proust, În apartamentul din bulevardul Malesherbes. Robert de Montesquiou povestește că, la vederea salonului, dezinvolt, cu un amestec de insolență și gust rafinat, Oscar Wilde s-ar fi răsucit pe tocuri și le-ar fi aruncat În față celor din familia Proust: „Ce urât e la voi!”. Chiar dacă, după toate aparențele, Marcel nu Îl simpatizează, tragicul destin al lui Wilde
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
trec unul după altul În paginile ei. Simple portrete, nici pe departe la Înălțimea frazelor din Orlando, roman legat subtil de tragismul făpturilor bisexuate. Calitățile care Îl transformă pe Brummell Într-un „simbol al epocii” - „ciudata combinație de spirit, gust, insolență, independență” - par a face parte din Însăși filosofia de viață a Virginiei Woolf. Scriind despre prăbușirea finală a lui Brummell, ea Îl Înțelege mai bine decât toți biografii, pentru că o face din interior, proiectându-se În destinul personajului său. „Frumosul
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
din porțelan albastru. Cu gesturi ample, bizare, cu o mustață impertinentă à la Whistler, cel care Își descrie apariția longilină cu umor („Sunt un iepure cu mantou”) rămâne În amintirea contemporanilor pentru arta conversației ieșită din comun, amestec ciudat de insolență și delicatețe, de efuziune și răceală studiată. Dar și pentru legendara sa locuință sau pentru nu mai puțin renumita grădină. Însuși Gallé, inventatorul stilului liberty, Îi ornează interioarele cu hortensii albastre, floarea preferată a contelui. Un subiect ceva mai delicat
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și snobul vor să fie integrați, acceptați, incluși Într-o anumită societate, abolind distanțe și diferențe, dandy-ul are o cu totul altă dorință: „Problema dandy-ului e de a amplifica peste măsură distanța - prin eleganță În limitele convenite, prin insolență ș...ț, prin singularitate, prin sadism, chiar printr-un fel de nebunie, dar fără a provoca totuși vreodată ruptura”1. Cel care continuă discuția inaugurată de Jean d’Ormesson, o nuanțează și o sporește cu noi sugestii e Emilien Carassus
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
oricărui tip de convenție. Morga aristocratică. Disprețul (nu bădărănesc, ci elegant) pentru tot ce e dincolo de un eu, cum s-a văzut, supradilatat. Forța de șoc (bine calculată Însă) a oricărei apariții. Provocarea (dar rareori scandalul). Subversiunea. Refuzul. Capriciul. Tupeul. Insolența. Impertinența. Cinismul. De la bun Început trebuie spus că dandy-ul practică o contestare subtilă, nu brutală. Are un radicalism oarecum temperat, pentru că o manifestare provocatoare În exces l-ar exclude treptat sau chiar brusc din mijlocul lumii În care vrea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
fără a cădea vreodată Însă În grotesc, fără a fi excesiv În sfidare. Marchizul de Saint-Cricq face, de pildă, o impresie execrabilă când e văzut ținând frâiele calului prin portiera elegantei trăsuri. Gesturile unui dandy autentic trebuie să aibă o insolență rafinată, nu brutală. O altă amprentă a corpului, folosită abil ca instrument de seducție este vocea: reținută, eventual emfatică, fără modulări patetice, fără stridențe, bâlbâieli, ezitări, fără exaltare. Asemenea măștii, și vocea are o opacitate care ațâță din simplul motiv
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
puterea de a fi tu Însuți, care e Însăși persoana, Însăși esența unui popor. Ei bine, forța originalității englezești imprimată vanității umane - vanitate Înfiptă până-n străfundul inimii ultimului ajutor de bucătar, față de care disprețul lui Pascal nu e decât o insolență oarbă - a produs ceea ce se numește dandysm. Nu-i chip să devii părtaș cu Anglia la așa ceva. Dandysmul e profund ca Însuși geniul său. Maimuțăreala nu Înseamnă asemănare. Poți mima o alură sau poți lua o poză, cum ai fura
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
un lanț, iar dacă ești Richelieu - ba chiar Don Juan -, atunci când le sfărâmi, din tot lanțul acestor brațe atât de blânde, nu desfaci niciodată decât un inel. Iată sclavia căreia Brummell i s-a sustras. Victoriile sale au avut Întotdeauna insolența nepăsării. Nu s-a lăsat niciodată cuprins de vârtejul celor pe care Îi tulbura. Într-o țară ca Anglia, unde orgoliul și lașitatea reunite nasc o ipocrizie a pudorii, a fost de-a dreptul ațâțător să vezi un bărbat, și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
care a stârnit pasiunea acestor priviri, a acordat Însă mult mai puțină importanță decât s-a crezut artei toaletei, așa cum o practica marele Chatham 1. Croitorii Davidson și Meyer, pe care mulți au vrut să-i scoată - cu toată prostia insolenței - drept genitori ai gloriei lui Brummell, nu au ocupat câtuși de puțin În viața acestuia locul ce le-a fost atribuit. Să-l ascultăm mai bine pe Lister. El spune același lucru: „Îi displăcea ideea că propriii croitori ar fi
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Hugo, Sand și Pierre Leroux. E un joc de copii pe care adulții Îl privesc cu indulgență; sunt obligații suplimentare pe care Baudelaire și le impune pe lângă cele pe care i le impune Societatea. Vorbește despre ele cu emfază, cu insolență, dar și cu un ușor surâs pe buze. Nu dorește să fie luat cu totul În serios. Dar pe un plan mai profund, aceste reguli stricte și zadarnice reprezintă idealul său de efort și de construcție. Noblețea și grandoarea umană
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Dicț. analitic, I, 199-201; Alex. Ștefănescu, Sub dictatura prostului-gust, RL, 1999, 43; Dicț. esențial, 79-82; Gh. Grigurcu, O struțocămilă ideologică, RL, 2000, 15-18; Manolescu, Lista, I, 15-18; Popa, Ist. lit., I, 613-618, passim, II, passim; Alex. Ștefănescu, Mihai Beniuc sau Insolența plebeiană, CL, 2003, 3. R.S.
BENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
1994, 1; Ștefan Ion Ghilimescu, Dan Silviu Boerescu, LCF, 1994, 20; Rodica Draghincescu, Monogramă literară: Dan Silviu Boerescu, „Zburătorul”, 1996, 1-2-3; Alex. Ștefănescu, O pasiune pentru pisici, RL, 1997, 40; Ioan Lascu, Ficțiunea critică, R, 1998, 1; Evelina Cârlingeanu, Discreta insolență a slăbiciunilor, TMS, 1998, 1; Dan Perșa, „Chef cu femei urâte”, TMS, 1998, 2; Geo Vasile, Desant epic pentru 2000, RL, 2000, 1; Dimisianu, Lumea, 465-468. R.B.D.
BOERESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285780_a_287109]
-
pentru arte a subiectului, așadar cu cât mai puțin face o arte de condițiune necesară a aparițiunei sale stăpânirea materiei printr-o măsură (Maas) oarecare de abilitate cu atât mai mult se grămădesc în domeniul ei (stîngăcia) husilagiul* totală și insolența în esecuțiune. Cine nu cutează d-a ieși în ziua de azi la lumină d. e. cu poezii lirice cari nu-s făcute doară pentru plăcerea sa proprie sau pentru urechea indulgentă a unor amici răbdători, ci se adresă lumei întregi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
da o palmă cuiva nu va să zică a-i aplica o pedeapsă corporală; cu totul alta trebuie să înțelegem sub "pedeapsă corporală " Pălmuirea e o calamitate la care chiar oameni mai puțin nervoși pot fi adeseori ademeniți față c-o absolută insolență sau înrăutățire. Nu sunt aceștia copii binecrescuți și deprinși la buna cuviință, ci în partea lor cea mai mare niște copii stricați, care au mâncat, vorba românului, în viața lor mai multă bătaie decât pîne și sunt așa de mult
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mai coruptibile decât cele actuale. D-sa e acela care are rarul curaj de a zice: "Colegiu corupt, alege - mă pe mine și pe-ai mei, pentru ca noi - rezultați din corupțiunea ta - să te moralizăm desființîndu-te ". Aceasta e o mare insolență spusă oamenilor celor mai neatârnați din țară și celor cari au posibilitatea măcar a unei culturi înalte, dar d. C. A. Rosetti cunoaște regula lui Machiavelli: "Cine vrea să-șale lumea, să n-o ia subțire, ci gros, ca să-i ia
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
XENOPOL 2264 Criticul - [... ] - de la "Pseudo - românul ", d. Nicu Xenopol, scrie un lung articol în "Telegraful - Fundescu" în care se preface a se fi mâhnit pe-o dare de seamă a mea asupra Novelelor lui Slavici în care am relevat și insolențele criticului de la "Romînul". Insolențe, zicem, pentru că nu putem a îngădui ca oameni cari abia și-au șters praful de pe coate de-a doua {EminescuOpXIII 352} zi să 'nceapă cu acea obraznică suficiență caracteristică grecilor și evreilor de-a se pronunța
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Pseudo - românul ", d. Nicu Xenopol, scrie un lung articol în "Telegraful - Fundescu" în care se preface a se fi mâhnit pe-o dare de seamă a mea asupra Novelelor lui Slavici în care am relevat și insolențele criticului de la "Romînul". Insolențe, zicem, pentru că nu putem a îngădui ca oameni cari abia și-au șters praful de pe coate de-a doua {EminescuOpXIII 352} zi să 'nceapă cu acea obraznică suficiență caracteristică grecilor și evreilor de-a se pronunța negativ asupra scrierilor unor
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
viață avute). După R. Mucchielli, disocializarea copilului caracterial se exprimă prin: falsă percepție a celor din jur; absența aprofundării și evaluării corecte a consecințelor actelor comise; respingerea sarcinilor și rolurilor propuse de părinți sau profesori. Astfel de trăsături, care exprimă insolența, voluntarismul afectiv, opoziția față de încercările educative ale adulților se obiectivează, evident, în diferite reacții și acte predelictuale care apoi, prin cronicizare, se structurează în personalitatea tânărului, dând naștere la ceea ce se cheamă un caracter deficitar (imatur sau greșit structurat). B.
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
de la filosofii materialiști antici, Irineu din Lyon îi ocărăște ca fiind indivizi care profesează filosofia lui Epicur și indiferența cinicilor... Atomismul nu li se potrivește defel gnosticilor care cred ca și platonicienii în existența sufletelor imateriale capabile de transmigrație, dar insolența asocială și imorală a discipolilor le-ar veni ca o mănușă! Unii istorici reperează mici comunități gnostice în secolul al VIII-lea în plin Ev Mediu timpuriu, o adevărată șansă, întrucât triumful neîmpărțit cu nimeni al creștinismului face periculoasă practica
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și de autoritate. Trăsătura de caracter întreține, poate, o legătură foarte îndepărtată cu dorința abderitană de a se elibera de temeri și angoase: să presupunem așadar dorința unei terapii materialiste de a crea o suveranitate inoxidabilă, chiar și cu prețul insolenței cinice. Astfel, în prezența lui Nicocreon din Salamina, un tiran din Cipru care amenință să-l pedepesească pentru șotiile sale punând să fie zdrobit într-o piuă, Anaxarh răspunde că satrapul poate să-l condamne la o asemenea pedeapsă, dar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
drept antifasciști, dar au mințit mereu (unii poate în mod inconștient). Nemăsurata lor putere electorală din anii ’50, precum și suținerea Vaticanului le-au permis să continue, sub paravanul unei democrații formale și al unui antifascism verbal, aceeași politică fascistă. Dar insolența, corupția, despotismul lor provincial și semicriminal s-au trezit deodată, în numai câțiva ani, „descoperite”, lipsite de o bază reală. Electoratul lor s-a dizolvat, Vaticanul s-a golit de orice autoritate. Astfel că un partid a cărui putere istorică
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
prudent - o pagină din Justine sau din O sută douăzeci de zile. Să nu se creadă însă că umilința și prudența sa se datorează respectului. Ele se datorează unui dispreț suprem. Sciortino declară că îi place „eufemismul”, dar, evident, din insolență: pentru a caricaturiza acea scriitură oficială și universală pe care el o mimează sadic. În realitate, filosofia sa nu cunoaște limite în a disprețui Statul și instituțiile sale culturale. Într-o limbă cu două tăișuri, de criminal lombrosian - mai mult
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
I se dusese buhul că știe multă carte (era poreclit „micul Kant”). Colegii vorbeau despre dânsul ca despre „un fenomen”, „un al doilea Pico della Mirandola”. Își intimida profesorii (Mihail Dragomirescu fiind „victima” predilectă) sau îi scotea din sărite cu insolențele-i nu lipsite de substanță, emise pe un ton ascuțit, cu inflexiuni ciudate. Părinții lui M. priveau la el ca la un geniu, și cam tot așa aveau să-l socotească Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu, care i-a fost
MATEESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
de abilitatea, neobosit inventivă, cu care reprezentanții domnului știau să dobândească bunăvoința protectorilor turci prin mijloace ca spionajul, mituirea și propaganda. „Toată Poarta s-a pornit pe cerut“, această exclamație este confirmată la fiecare pagină de lista darurilor pretinse cu insolență de dregătorii otomani, mari și mici: blănuri, giuvaeruri, ceasuri și, la un moment dat, chiar „două-trei roabe frumoase“13. Denunțurile și zvonurile se acumulează frenetic, atât cu privire la situația din țară, cât și despre evenimentele, oricât de neînsemnate, din Fanar. În
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]