334 matches
-
dat fiind că miza o reprezentau cele mai importante interese naționale, procesul unificării a fost ancorat într-o rețea uimitoare de consultări și ajustări reciproce" (Muller, 1993, p. 129). Strategiile Germaniei după unificare pot fi interpretate și în lumina teoriei instituționaliste. În anii 1990, Germania a continuat să manifeste un sprijin foarte puternic și constant pentru NATO (Otte, 2000, p. 157). Hyde-Price afirmă că Alianța îndeplinește funcții importante pentru Germania. NATO îi oferă o garanție fermă de securitate, o demonstrație vizibilă
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Germania a sprijinit și procesul CSCE/OSCE în perioada post-Război Rece. Deși Germania nu consideră nici CCNA/PpP, și nici CSCE/OSCE drept un înlocuitor pentru NATO, acestea îl completează sub diverse aspecte (Hyde-Price, 1996, pp. 187-188). Dintr-o perspectivă instituționalistă, angajamentul Germaniei față de instituțiile de securitate europene reflectă beneficiile funcționale ale acestora. Evoluția atitudinilor Germaniei față de recursul la forță în afara zonei NATO poate fi interpretată și ca o reflectare a predicțiilor instituționaliste. Maull afirmă că Germania unificată va rămâne o
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
aspecte (Hyde-Price, 1996, pp. 187-188). Dintr-o perspectivă instituționalistă, angajamentul Germaniei față de instituțiile de securitate europene reflectă beneficiile funcționale ale acestora. Evoluția atitudinilor Germaniei față de recursul la forță în afara zonei NATO poate fi interpretată și ca o reflectare a predicțiilor instituționaliste. Maull afirmă că Germania unificată va rămâne o "putere civilă", manifestând un angajament puternic față de multilateralism și "concentrarea de mijloace non-militare, în primul rând economice, pentru asigurarea obiectivelor naționale" (Maull, 1991, p. 92). Analiza lui Maull este compatibilă cu predicția
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a continua să se folosească din plin de instituțiile multilaterale stabilite în domeniul recursului la forță în afara granițelor. Strategiile Germaniei față de regimurile economice la nivel global și regional pot fi privite, de asemenea, ca o dovadă de sprijin pentru enunțurile instituționaliste. De la unificare, guvernul german manifestă devotament față de GATT/OMC, FMI și Banca Mondială, precum și G7/8. În ciuda tensiunilor dintre interesele franceze și cele americane în privința liberalizării comerțului agricol și audio-vizual, Germania a reușit să negocieze un acord de compromis (Wood
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
asemenea, Germania a continuat să ofere sprijin politic și economic pentru Rusia în perioada ulterioară unificării germane, atât prin forumuri multilaterale cum ar fi G7, UE și GATT, cât și pe o bază bilaterală (Zhurkin, 1996, pp. 212-216). Din nou, instituționaliștii pot să interpreteze acest fapt ca reflectând o logică funcțională. Astfel, aspecte importante ale strategiilor economice germane la nivel global pot fi compatibile cu predicția instituționalismului potrivit căreia Germania, ca stat cu stimulente puternice pentru a se folosi de instituțiile
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
cu predicția instituționalismului potrivit căreia Germania, ca stat cu stimulente puternice pentru a se folosi de instituțiile economice internaționale, va tinde să depindă foarte mult de ele. Unele aspecte ale sprijinului Germaniei pentru integrarea europeană pot favoriza și o interpretare instituționalistă a strategiilor ei. După sfârșitul Războiului Rece, Germania a încurajat adâncirea integrării europene. Alături de Franța și Comisia Europeană, a sprijinit desfășurarea a două conferințe interguvernamentale privind uniunea economică, monetară și politică (Le Gloannec, 1993, p. 260). Acestea au început în
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
descurajat Germania de la a urmări adâncirea integrării politice, cu scopul de a-și menține autonomia suverană. Cu toate acestea, negocierea de către Franța a unificării și UME poate fi privită ca un exemplu al cooperării pentru câștiguri reciproce, concepută de teoria instituționalistă. La Conferința Interguvernamentală de la Amsterdam din 1997, Germania a propus slăbirea puterilor Comisiei în ceea ce privește inițiativa legislativă, favorizând consolidarea unui rol interguvernamental al Consiliului European (Frenkler, 2001, p. 41). Totuși, Germania și-a păstrat angajamentul față de consolidarea VMC în toate domeniile
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Consiliului European (Frenkler, 2001, p. 41). Totuși, Germania și-a păstrat angajamentul față de consolidarea VMC în toate domeniile, cu excepția acordării de azil politic și imigrației. De asemenea, a sprijinit consolidarea rolului Parlamentului European în procesul legislativ (Rittberger, 2001, pp. 198-202). Instituționaliștii ar putea privi combinația dintre înăsprirea graduală a poziției diplomatice germane și persistența unei atitudini în general favorabile față de adâncirea cooperării europene într-o serie amplă de chestiuni drept o reflectare a faptului că acordă o importanță fundamentală instituțiilor europene
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
1999, p. 53). Lărgirea Uniunii Europene contribuie la procesul de stabilizare a Europei Centrale și de Est și oferă Germaniei câștiguri mari de pe urma avantajului său comparativ în comerțul cu această regiune (Otte, 2000, pp. 141-145). Astfel, în concordanță cu predicțiile instituționaliste, există beneficii concrete pentru Germania în urmărirea acestei politici. De asemenea în concordanță cu teoria instituționalistă, politicile comerciale și de asistență ale Germaniei în regiunea europeană centrală și de est au un caracter puternic multilateral pentru că ele se derulează în cadrul
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Est și oferă Germaniei câștiguri mari de pe urma avantajului său comparativ în comerțul cu această regiune (Otte, 2000, pp. 141-145). Astfel, în concordanță cu predicțiile instituționaliste, există beneficii concrete pentru Germania în urmărirea acestei politici. De asemenea în concordanță cu teoria instituționalistă, politicile comerciale și de asistență ale Germaniei în regiunea europeană centrală și de est au un caracter puternic multilateral pentru că ele se derulează în cadrul UE (Katzenstein, 1997, p. 22). Totuși, rămân anumite aspecte ale strategiilor germane care sunt dificil de
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la un grup de state vest-europene care susțin progresul către uniunea monetară și politică, așa cum se prevede prin Tratatul de la Maastricht. "Europa mai vastă" presupune extinderea UE către est ca zonă de liber schimb. Prin urmare, logica fundamentală a analizei instituționaliste presupune că Germania ar trebui să facă alegeri mai clare între lărgirea UE și adâncirea UE. În general, modelul instituționalist oferă explicații plauzibile pentru multe aspecte ale strategiilor germane după 1989. Printre acestea se numără aspecte ale procesului de unificare
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Maastricht. "Europa mai vastă" presupune extinderea UE către est ca zonă de liber schimb. Prin urmare, logica fundamentală a analizei instituționaliste presupune că Germania ar trebui să facă alegeri mai clare între lărgirea UE și adâncirea UE. În general, modelul instituționalist oferă explicații plauzibile pentru multe aspecte ale strategiilor germane după 1989. Printre acestea se numără aspecte ale procesului de unificare, angajamentul Germaniei față de instituțiile de securitate atlantice, aparentul refuz de a-și lua angajamente militare în afara granițelor, participarea în sistemul
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
pentru instituții ... a jucat un rol important în modelarea intereselor germane după unificare. (Anderson și Goodman, 1993, p. 24) Pornind de la analiza lui Anderson și Goodman, Keohane ș.a. caracterizează preferințele în politica externă germană dintre 1989 și 1991 ca fiind "instituționaliste în mod reflexiv: legăturile sale instituționale erau considerate intrinseci în percepția despre sine a germanilor" (Keohane ș.a., 1993, p. 10; subliniere adăugată; vezi și Katzenstein, 1993, p. 75). Politica externă a Germaniei după 1991 manifestă un tipar de dezvoltare despre
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
care susțin dezvoltarea unei identități de apărare europene, și, de asemenea, joacă un rol central în dezvoltarea CCNA/PpP și CSCE/OSCE. Așa cum identifică Duffield, această abordare "generalizantă" față de dezvoltarea instituțiilor de securitate internaționale reprezintă o anomalie semnificativă pentru teoria instituționalistă. Germania încearcă să dezvolte simultan o serie de forumuri instituționale diferite, în ciuda faptului că ele pot avea o valoare de utilitate limitată (precum în cazul PpP/OSCE), sau pot fi chiar disfuncționale (ca atunci când partenerii Germaniei au criticat această abordare
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
obține cel mai mult, Germania plătește cel mai mult și, în final, Germania câștigă. (Markovitz și Reich, 1997, pp. 180-181) Alți autori evidențiază trăsături în aceeași măsură distinctive ale preferințelor Germaniei față de integrarea europeană în perioada post-Război Rece. Contrar predicțiilor instituționaliste, acești analiști nu văd neapărat o contradicție între angajamentul Germaniei de a lărgi și a adânci, simultan, UE. Din nou, se folosește ideea de putere constitutivă pentru explicații în acest sens. Din această perspectivă, corespondența apropiată dintre instituțiile politice europene
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
secțiunea de final a acestui capitol vom aborda opțiunile strategice ale Germaniei la încheierea primului deceniu al perioadei post-Război Rece. Liberalism 2: opțiunile Germaniei În termenii evaluării durabilității politicii externe a Germaniei, există limitări importante ale pozițiilor adoptate de analiștii instituționaliști și de cei care explică strategiile germane post-unificare prin referire la "puterea constitutivă". Atât neorealiștii, cât și istoricii subliniază argumente convingătoare potrivit cărora în anii 1990 au avut loc schimbări la nivelul orientării strategice a Germaniei. Cei care adoptă argumentele
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
participare la NATO și s-a expus la costuri financiare și riscuri umane crescute. Totuși, aducându-și la zi angajamentele instituționale, Germania a urmărit să susțină și să lărgească Alianța Atlantică. Astfel, interpretarea acestor evoluții în termenii utilitariști sugerați de analiza instituționalistă simplifică prea mult situația. Numai o concentrare asupra valorii intrinseci a NATO surprinde caracterul guvernat de norme al evoluției atitudinilor Germaniei față de recursul la forța militară. Baumann și Hellmann au rafinat această analiză în lumina tendințelor dezvăluite în timpul crizei din
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
prin alianța cu SUA a intrat în discuție în termeni inexistenți anterior. Acest fapt crește posibilitatea ca Doctrina Yoshida să devină anacronică, ca fundament al politicii externe japoneze. În capitolul de față aplicăm cele trei modele ale relațiilor internaționale neorealist, instituționalist și liberal în cazul analizei strategiilor adoptate de Japonia în perioada 1989-1999. Pe baza acestei discuții vom concluziona cu privire la tipul reacției Japoniei față de sfârșitul Războiului Rece, precum și la opțiunile strategice care i se prezintă în sistemul internațional emergent. Neorealismul Unii
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
mercantilism. Așadar, aspecte importante ale comportamentului Japoniei din această perioadă au dezvăluit tensiuni în relația cu alte puteri majore, și arată că țara a început să ia în considerare urmărirea unui rol mai asertiv în afacerile internaționale. Instituționalismul Potrivit teoriei instituționaliste, instituțiile internaționale pot dobândi o valoare de utilitate pentru state. Statele vor folosi instituțiile când acestea sunt utile în urmărirea intereselor naționale. Totuși, când instituționalizarea impune costuri nete statelor, cerându-le o acomodare și ajustare considerabilă, statele vor respinge opțiunile
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
regional (Grieco, 1999, p. 326; vezi și Gangopadhyay, 1998, p. 14). Mai mult, spre deosebire de Europa, Asia de Est nu a moștenit din perioada Războiului Rece un grup bine dezvoltat de instituții internaționale (Buzan și Segal, 1994, pp. 15-17). Într-adevăr, instituționaliștii înșiși au recunoscut că în contextul asiatic nu există condițiile care să le susțină predicțiile. Joseph Nye, în calitate de Asistent al Secretarului Apărării în 1995, a recomandat ca SUA să mențină o prezență militară defensivă puternică în Asia de Est, ca
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
al relațiilor interdependente în Asia, însă Nye afirmă că ea poate oferi anumite condiții necesare ca instituțiile internaționale să dobândească importanță pentru state cheie, mai ales Japonia. Unele aspecte ale strategiilor Japoniei dintre 1989 și 1999 pot fi supuse interpretării instituționaliste. MST a dat semne că rezistă în perioada post-Război Rece. Angajamentul SUA față de Japonia s-a concretizat în raportul din 1995 al Departamentului Apărării. Mai mult, Garrett și Glaser observă că, în ciuda neliniștilor cauzate de Declarația Comună din 1996 asupra
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
că, în ciuda neliniștilor cauzate de Declarația Comună din 1996 asupra cadrului de securitate SUA-Japonia, "Beijing încă nu a ajuns la concluzia că alianța ... reprezintă o amenințare la adresa Chinei" (Garrett și Glaser, 1997, p. 392; vezi și Christensen, 2001; Christensen, 2003). Instituționaliștii leagă în mod explicit continuarea cadrului MST de dezbaterile privind statutul Japoniei ca "putere civilă" în sistemul internațional după Războiul Rece (Maull, 1991; vezi și Funabashi, 1991, 1992 și 1995; Nye, 1992). Schița Programului de Apărare Națională (NDPO) din 1995
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
1994, p. 17). În ciuda predicțiilor neorealiste, Japonia a luat în considerare cu precauție chestiunea statutului de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU în perioada post-Război Rece, și evită îndepărtarea de politicile existente de multă vreme (Drifte, 2000). Astfel, instituționaliștii pot identifica dovezi semnificative potrivit cărora, în ciuda unor tensiuni "tranzitorii" în relația SUA- Japonia după 1989, ea rămâne foarte importantă pentru ambele state. Acest lucru ar sprijini afirmația lui Nye potrivit căreia, prin continuarea garanției de securitate din partea SUA și
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sprijini afirmația lui Nye potrivit căreia, prin continuarea garanției de securitate din partea SUA și menținerea orientării de putere civilă a Japoniei, ar putea exista o relație puternică SUA-Japonia, chiar și în lipsa unei amenințări sovietice (Nye, 1992, pp. 113-115). De asemenea, instituționaliștii pot face referire la implicarea Japoniei în instituțiile pentru securitate regională din Asia de Est, mai ales Forumul Regional al ASEAN (ARF). ARF a fost fondat în 1994, pentru discutarea chestiunilor de securitate relevante pentru regiunea Asia de Est (Mak
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
UE și SUA, Japonia și China. Japonia a avut un rol important în stabilirea ARF. Obiectivele "diplomației preventive" ale instituției sunt modeste, și ARF este criticat pentru că este vulnerabil, mai ales față de China (Segal, 1998, p. 325). Cu toate acestea, instituționaliștii au putut afirma că sprijinul Japoniei față de ARF arată că angajamentele ei generale îi temperează reacția față de tensiunile emergente din Asia de Est. Astfel de afirmații sunt sprijinite de implicarea Japoniei în instituțiile europene pentru securitate regională, prin dobândirea statutului
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]