KorAP: Find »[drukola/base=instituționalist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...14 >

334 matches

Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567

generativă, iar modelul socializării statului este ambiguu. Totuși, neorealismul poate fi interpretat în sensul că se bazează pe o logică reflexivă pentru că oferă o teorie incipientă a construirii identității statului în cadrul sistemului internațional. Modelul instituționalist Variabila cheie identificată de modelul instituționalist este distribuția informației și instituțiilor în sistemul internațional. Concentrându-se asupra impactului sistemic al informației și instituțiilor, instituționaliștii urmăresc să demonstreze că este posibilă cooperarea internațională, plecând de la aceleași asumpții privind sistemul internațional precum neorealismul. Esența argumentului instituționalist este că

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
o logică reflexivă pentru că oferă o teorie incipientă a construirii identității statului în cadrul sistemului internațional. Modelul instituționalist Variabila cheie identificată de modelul instituționalist este distribuția informației și instituțiilor în sistemul internațional. Concentrându-se asupra impactului sistemic al informației și instituțiilor, instituționaliștii urmăresc să demonstreze că este posibilă cooperarea internațională, plecând de la aceleași asumpții privind sistemul internațional precum neorealismul. Esența argumentului instituționalist este că în cazul neorealismului, concluziile nu decurg din premisele sale. Trebuie să facem două precizări cu privire la versiunea de instituționalism

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
de modelul instituționalist este distribuția informației și instituțiilor în sistemul internațional. Concentrându-se asupra impactului sistemic al informației și instituțiilor, instituționaliștii urmăresc să demonstreze că este posibilă cooperarea internațională, plecând de la aceleași asumpții privind sistemul internațional precum neorealismul. Esența argumentului instituționalist este că în cazul neorealismului, concluziile nu decurg din premisele sale. Trebuie să facem două precizări cu privire la versiunea de instituționalism ce urmează a fi prezentată. Mai întâi, descrierea pleacă în principal de la formularea teoriei instituționaliste potrivit lui Keohane (vezi mai ales

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
internațional precum neorealismul. Esența argumentului instituționalist este că în cazul neorealismului, concluziile nu decurg din premisele sale. Trebuie să facem două precizări cu privire la versiunea de instituționalism ce urmează a fi prezentată. Mai întâi, descrierea pleacă în principal de la formularea teoriei instituționaliste potrivit lui Keohane (vezi mai ales Keohane, 1984). Lucrarea lui Keohane a generat deja multe lucrări pe teme adiacente. Cu toate acestea, ea rămâne formula cea mai cuprinzătoare a teoriei din care decurg toate aceste volume. Această perspectivă este deseori numită

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
pentru că astfel se face distincția între instituționalism și modelul liberal. A doua precizare este că descrierea de mai jos a instituționalismului are un fundament metodologic restrâns presupus pe baza analizei alegerii raționale. Există și direcții sociologice și istorice ale teoriei instituționaliste, ca teorii de anvergură medie în cadrul științei politice (Hall și Taylor, 1996). Totuși, ele nu au fost incluse într-o teorie generală a sistemului internațional, așa cum s-a întâmplat cu instituționalismul alegerii raționale al lui Keohane. În mod similar, instituționalismul

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
alternativă paradigmatică la neorealism. Aceste precizări ne ajută să evităm problemele ce ar putea fi asociate cu compararea inadecvată a marilor teorii sistemice cu teorii de anvergură medie, atunci când vom analiza relația dintre neorealism, instituționalism și liberalism, în secțiunea finală. Instituționaliștii pretind că acceptă enunțurile neorealiste referitoare la impactul anarhiei asupra comportamentului statului. Totuși, ei presupun și existența unor tipare complexe ale interdependenței, care creează interese comune extinse între statele industrializate. Prin urmare, instituționaliștii sugerează că problema cooperării între aceste state

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
neorealism, instituționalism și liberalism, în secțiunea finală. Instituționaliștii pretind că acceptă enunțurile neorealiste referitoare la impactul anarhiei asupra comportamentului statului. Totuși, ei presupun și existența unor tipare complexe ale interdependenței, care creează interese comune extinse între statele industrializate. Prin urmare, instituționaliștii sugerează că problema cooperării între aceste state poate fi deseori prezentată sub forma unei Dileme a Prizonierului. Într-un astfel de joc, doi participanți ar putea să beneficieze de pe urma cooperării, dar acest lucru nu se întâmplă din cauza stimulentelor generate de

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
încercările de endogenizare a formării preferințelor într-un cadru raționalist lasă suficient loc unei descrieri mai dezvoltate a dinamicii socializării, în care selecția culturală și schimbarea culturală joacă un rol mai important. Pe scurt, am evidențiat două aspecte ale modelului instituționalist. Mai întâi, asemenea neorealismului, instituționalismul adoptă o perspectivă în esență cu caracter reproductiv, și nu transformativ, asupra logicii anarhiei. În al doilea rând, spre deosebire de neorealism, instituționalismul rămâne clar devotat asumpției că statele se comportă ca actori raționali. Acest cadru este

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
statelor liberale de a fi de încredere creează o umbră pe termen lung asupra viitorului, care le socializează în mod neintenționat în pacea democratică (Huntley, 1996, pp. 57-58). Această umbră trebuie să fie clar distinsă de cea despre care discută instituționaliștii, întrucât ea apare ca urmare a identității colective adoptate de statele liberale, și nu a interacțiunii dintre egoiști raționali. În terminologia lui Wendt, ea reflectă efectele constitutive, și nu comportamentale, ale interdependenței (Wendt, 1999, pp. 344-349). Totuși, elementul distinctiv al

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
acestei sinteze. La rândul său, acest fapt are implicații importante pentru conținutul programelor de cercetare din cadrul disciplinei după Războiul Rece. Keohane a caracterizat instituționalismul ca un punct de mijloc între două extreme, reprezentate de neorealism și liberalism. Autorul afirmă că "instituționaliștii acceptă o versiune a principiilor liberale care evită determinismul și pune accent pe semnificația pătrunzătoare a instituțiilor internaționale, fără a denigra rolul puterii statului" (Keohane, 1989a, p. 11). Înțeles în acești termeni, instituționalismul are o poziție unică, de pe care subsumează

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
pare puțin probabil întrucât afirmația lui Keohane citată mai sus specifică în mod clar că instituționalismul încorporează cele mai convingătoare elemente ale perspectivei neorealiste și ale celei liberale. Modelând cooperarea pe baza premiselor raționaliste, Keohane caută o cale de mijloc instituționalistă. O astfel de analiză presupune o conceptualizare "liniară" a relației dintre neorealism, instituționalism și liberalism. Se consideră că instituționalismul reprezintă punctul de sinteză pe o axă între neorealism și liberalism, așa cum apare în Figura 2.1. NR I L Raționalism

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
și chiar la război. Probabil că state de rangul doi importante, precum Germania unificată, Japonia și China vor urmări să recreeze echilibrul balanței de putere prin instituirea unui control asupra puterii SUA (Mearsheimer, 1990; Layne, 1993; Waltz, 1993; Mearsheimer, 2001). Instituționaliștii afirmă, ca reacție, că prezența unor tipare bine dezvoltate ale interdependenței economice și instituționale între state într-un context vest-european înseamnă că neorealismul și instituționalismul dezvoltă ipoteze divergente privind schimbarea internațională (Keohane, 1993, pp. 272-273). Astfel, Europa Occidentală prezintă cel

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
context pentru testarea teoriilor raționaliste concurente. Prin contrast, în Asia de Est există candidați la un statut de poli, în timp ce tiparele interdependenței economice și instituționale moștenite din era Războiului Rece sunt mai puțin dezvoltate. În acest context regional, logica argumentelor instituționaliste indică faptul că această teorie este mai puțin capabilă să conteste pesimismul neorealismului în ceea ce privește viitorul (Buzan și Segal, 1994; Friedberg, 1994; Friedberg, 2000; Mearsheimer, 2001). Totuși, putem pune la îndoială interpretarea neorealismului în versiunea lui Keohane. Neorealismul poate fi înțeles

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
apropiat de liberalism decât de cadrul alegerii raționale avansat de instituționalism. În loc să ne imaginăm relația dintre neorealism, instituționalism și liberalism în termenii unei axe liniare, putem conceptualiza relația printr-un triunghi. Într-o astfel de conceptualizare, dezbaterile dintre neorealiști și instituționaliști alcătuiesc partea raționalistă a triunghiului pentru că devotamentul neorealismului față de un model pozițional al structurii faforizează o interpretare raționalistă. Prin contrast, dezbaterile dintre neorealiști și liberali, referitoare la consecințele generative ale anarhiei și la traiectoria generală a construirii identității și socializării

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
interpretare raționalistă. Prin contrast, dezbaterile dintre neorealiști și liberali, referitoare la consecințele generative ale anarhiei și la traiectoria generală a construirii identității și socializării în sistemul internațional alcătuiesc partea reflectivistă a triunghiului. Modelul triunghiular al relației dintre teoria neorealistă, teoria instituționalistă și cea liberală este ilustrat în Figura 2.2. O asemenea conceptualizare pune sub semnul întrebării validitatea enunțului lui Keohane, potrivit căruia instituționalismul reprezintă baza cea mai puternică pentru subsumarea programelor de cercetare ale abordărilor concurente. Ea sugerează că, probabil

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
cercetare ale abordărilor concurente. Ea sugerează că, probabil, axarea liberalismului asupra consecințelor generative ale anarhiei și asupra traiectoriei generale a socializării în sistemul internațional va duce la mai multe rezultate, în căutarea unei sinteze generale între teoriile concurente, decât încercările instituționaliștilor de a rafina modelele raționaliste. În acest sens, cea mai importantă caracteristică a liberalismului este capacitatea de a explica modalitatea prin care tiparele socializării în sistemul internațional pot varia sub aspect istoric. Explicarea variației socializării oferită de liberalism ar putea

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
începe să funcționeze, iar densitatea instituțională va crește mai rapid. Tendința generală produce un tipar "în spirală" al dezvoltării, în care rata schimbării culturale din sistem este accelerată foarte mult dincolo de o anumită etapă a maturității. Încorporarea succesivă a intuițiilor instituționaliste în descrierea dezvoltării istorice a sistemului internațional scoate în evidență latura triunghiului care conectează instituționalismul și liberalismul. Așa cum observă Sterling- Folker, separarea explicațiilor funcționale de cele culturale, pe motiv că primele sunt raționaliste, iar celelalte reflectiviste, generează între ele o

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
dacă se recunoaște că circumstanțele ce țin de mediu se află într-un proces de evoluție. În timp, logica funcțională poate genera efecte de selective, în care formele organizaționale ce supraviețuiesc sunt produsul unei istorii eficiente. În mod similar, argumentele instituționaliste prevăd un rol pentru transformarea identității pentru că opțiunea oricărui actor ce-și urmărește propriul interes este întotdeauna întipărită într-un set mai vast de practici și identități sociale. Actele succesive de cooperare pot, prin retroacțiune, să creeze efecte care ar

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
multe feluri, către schimbare în structura culturală a sistemului internațional. Considerarea colapsului Uniunii Sovietice ca fiind simptomatic pentru modificarea structurii culturale a sistemului internațional generează un program de cercetare mult mai amplu decât cel propus prin dezbaterea dintre neorealiști și instituționaliști. Huntley se inspiră din intuițiile liberale și emite ipoteza potrivit căreia în era post-Război Rece există forțe sistemice puternice, care vor încuraja răspândirea unei structuri pașnice a relațiilor dintre marile puteri în politica mondială. El afirmă că liberalismul anticipează că

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
de predicții privind tendințele comportamentale din sistemul internațional, set distinct în raport cu modelul liberal. În general, liberalismul oferă o agendă de cercetare mai extinsă geografic și care pătrunde mai adânc în interacțiunile intern-internațional decât cea rezultată în urma dezbaterilor dintre neorealiști și instituționaliști. Această agendă poate separa predicțiile teoriei liberale de perspectivele teoretice concurente, și indică un set posibil de criterii comportamentale prin care aceste predicții pot fi măsurate. Privit astfel, sfârșitul Războiului Rece a deschis un context istoric unic pentru evaluarea comparativă

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
criterii comportamentale prin care aceste predicții pot fi măsurate. Privit astfel, sfârșitul Războiului Rece a deschis un context istoric unic pentru evaluarea comparativă a predicțiilor diferitelor modele teoretice ale politicii internaționale (Huntley, 1996, p. 72). Pe scurt, se poate ca instituționaliști proeminenți să fi conceput greșit natura relației dintre neorealism, instituționalism și liberalism, iar astfel să fi subestimat posibilitățile de realizare a unei sinteze generale între intuițiile lor. Keohane a propus o conceptualizare liniară a relației dintre cele trei școli. Înțelese

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
ar putea susține că neorealismul a adoptat logica reflexivă ce se concentrează asupra selecției și socializării ce decurg din consecințele generative ale anarhiei. Aceasta implică o conceptualizare triunghiulară a relației dintre cele trei teorii, în care dezbaterile dintre neorealiști și instituționaliști reprezintă partea raționalistă, iar dezbaterile dintre neorealiști și liberali partea reflectivistă. Înțeleasă în acești termeni, probabil că focalizarea liberalismului asupra consecințelor generative ale anarhiei și dinamicii socializării de lungă durată din sistemul internațional va fi mai productivă din perspectiva căutării

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
Înțeleasă în acești termeni, probabil că focalizarea liberalismului asupra consecințelor generative ale anarhiei și dinamicii socializării de lungă durată din sistemul internațional va fi mai productivă din perspectiva căutării unei sinteze generale între teoriile concurente ale relațiilor internaționale  decât încercările instituționaliștilor de a rafina modelele raționaliste. Acest lucru se datorează capacității liberalismului de a oferi un model pe deplin generativ al sistemului internațional, care să explice cum dinamica socializării din interiorul său poate să varieze din punct de vedere istoric. Aceste

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
deplin generativ al sistemului internațional, care să explice cum dinamica socializării din interiorul său poate să varieze din punct de vedere istoric. Aceste concluzii arată că prăbușirea Uniunii Sovietice ar putea avea implicații mai profunde pentru sistemul internațional decât anticipează instituționaliștii. În concluziile lucrării lui recente, Wendt sugerează că întrebarea centrală cu care se confruntă domeniul în prezent este "poate sistemul de state să atingă reflexivitatea ... și care sunt implicațiile acestui fapt, dacă are loc?" (Wendt, 1999, p. 375). Liberalismul emite

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
încercarea de a dezvolta teoria sistemică. Teoria sistemică oferă explicații generale, parcimonioase ale tiparelor de comportament din politica internațională și promite disciplinei rigoarea logică și intuiția explicativă cerute de statutul ei de știință socială modernă. Totuși, dezbaterile dintre neorealiști și instituționaliști devin tot mai neproductive, atât teoretic, cât și empiric. Chiar și participanți importanți la dezbatere recunosc de mult timp că aceasta "tinde să tulbure, și nu să clarifice lucrurile" (Powell, 1994, pp. 313 și 344). Dar motivul acestui eșec nu

by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]