208 matches
-
ca „aparat înregistrator” (al „funcționării reale a gândirii”) se va putea face fără mari dificultăți, deși cu oarecari contradicții. Fondul „romantic” al sensibilității lui Voronca, ce subminează proiectul acelei „ordini sinteză obiectivă, clasică, integrală”, pregătește o atare tranziție. În plin „integralism”, el reabilitează conceptul de inspirație, scriind, de exemplu, în Note despre poem și antologie, că: „Poetul comunică cu Dumnezeu; glasul lui are răsfrângeri de dincolo” și că: „Asemeni Ioanei d’Arc, poetul aude voci”. Cu cât înaintează în timp, această
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
e un indiciu însemnat, ca și numeroasele apeluri, în definiția imaginii, la „hazard”, „neprevăzut”, „aventură totală”, „nedefinit”, „miracol”, „impalpabil”, „magie” etc. „Desenul naiv, dezorganizat, suprarealist, nu putea lupta cu desenul construit masiv și viril, constructivist” - scria autorul eseului Suprarealism și integralism, optând pentru „ordinea abstractă, cu armonie de legi și linii echilibrate” a celui din urmă (pe care o va dori transmisă și creației sale poetice din anii Integralului). Tot el introducea însă în „ordinea” și „echilibrul” constructiviste, în același moment
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pentru ca înseși „fundamentele constructiviste” ale sintezei operate să fie pe nesimțite deviate spre un avangardism oarecum mai atenuat, dacă nu în spiritul său programatic afișat, cel puțin în litera... poemului. Am avut ocazia, de altfel, să semnalăm că, în plin „integralism”, Voronca nu renunță la ipostaza romantică a „inspiratului” („Poetul comunică cu Dumnezeu; glasul lui are răsfrângeri de dincolo”, „Asemeni Ioanei d’Arc, poetul aude voci”) și declară că “între a trăi aventura și a o scrie prefer(ă) ipostaza din
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
v. Punct, 1924, nr. 6-7. . Gramatică, ibidem. Pe marginea unui festin, în Integral, 1927, nr. 10. . Între mine și mine, în unu, 1929, nr. 19. . Gramatică, loc. cit. . 1924, în 75 H.P. . Arhitectura, în Punct, 1925, nr. 9. . Suprarealism și integralism, în Integral, 1925, nr. 1. . v. unu, 1929, nr. 19. . Tudor Arghezi - fierar al cuvîntului, în Integral, 1925, nr. 3. . Gramatică, loc. cit. . Ibidem. . Gramatică, loc. cit. . Cicatrizări (Poezia nouă), în Integral, 1925, nr. 1. . Marin Mincu notează: „Numai procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
contemporane, II, București, Ed. Meridiane, 1971, p. 102. . G.C. Argan, Walter Gropius și Bauhaus-ul, București, Ed. Meridiane, 1976, pp. 62-63. . Cicatrizări..., loc. cit. . St. Bann, Op. cit., p. 1011. . v. articole ca Glasuri (în Punct, 1925, nr. 8) sau Suprarealism și integralism (în Integral, 1925, nr. 1). . Ora 10 dimineața, în unu, 1928, nr. 6. . Cicatrizări (Poezia nouă), în Integral, 1925, nr. 1. . v. Integral, 1927, nr. 13-14. . v. unu, 1930, nr. 25. . „Poeme în aer liber” de Stephan Roll, în unu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
fenomen artistic novator, chiar și în manifestările lui extreme de ostentație polemică și rebeliune paroxistică. Ramură insurgent-radicală a modernității și anticipatoare a postmodernismului, avangarda, devenită deja istorie literară, s-a perpetuat până în zilele noastre nu prin dadaism, futurism, constructivism sau integralism, ci prin curentul suprarealist; "legiferat" în 1924 de André Breton și trăit până la cel din urmă vers de Gherasim Luca sau Gellu Naum. Redescoperit și ilustrat în anii '60 de neoavangarda onirică (D. Țepeneag, Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Virgil Mazilescu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a văzut o capodoperă a genului, ca și de Istoria literaturii române de la origini până în prezent, apreciind talentul portretistic al autorului, spiritul sclipitor, ironic, bogăția informației și a punctelor de vedere originale. Nu e de acord însă cu eclectismul sau integralismul metodologic. Nu putea accepta supremația și funcția integratoare a esteticului, care își subsuma toate celelalte metode: sociologică, psihologică, inclusiv ideea de specific național. Un studiu memorabil consacră unei probleme fundamentale a literaturii române: De ce nu avem roman? (1927). Deși genul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
organe ale mișcării moderniste": revistele 75 H.P. (cu Voronca la cîrmă) și Punct. Aici și acum se fac resimțite pe deplin accentele dadaiste, se pun bazele pictopoeziei "inventate de Victor Brauner & Ilarie Voronca", se vorbește despre "secolul-sinteză", despre simultaneitate și integralism. Dar, în timp, are loc o inevitabilă perimare a idolilor și în 1930 noii insurgenți exclusiviști și elitiști de la unu semnalează eșuarea Contimporanului în "parada" unor atitudini de artă. Sub semnătura lui Sașa Pană apare pamfletul Coliva lui moș Vinea
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12680_a_14005]
-
cuvântului, în nr. 3 din mai 1925 al “Integral”-ului). Pe atunci, respingea categoric “dezagaregarea bolnavă, romantică, suprarealistă” abia anunțată pe scena modernității poetice, mizând totul pe “ordinea esență constructivă, clasică, integrală” - cum o făcea în articolul De la suprarealism la integralism (în nr. 1 al revistei) și proclama drept ultim strigăt al ceasului actual formula “sintetismului”. Doar peste trei ani, adică în primăvara lui 1928, când ieșea de sub tipar revista “unu” a lui Sașa Pană, autorul unor proze poetice sub ale
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
a fi priviți și luați în seamă de ea, ca parteneri egali. Or, întreaga mișcare de avangardă e mobilizată de aceste solicitări, obligată la recuperări rapide și la realizarea - în absența unei evoluții “organice” - a unei “sinteze moderne”, a unui “integralism” care să aducă la zi, în fațetele ei multiple și cu accentele de diferențiere necesare, sensibilitatea poetică națională, înscrisă într-o “foaie de parcurs”, cum am zice astăzi, plină de rubrici ale urgențelor și cu un fel de auto- “monitorizare
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
primul capitol al cărții, de ce M. Dragomirescu nu se poate debarasa de un concept psihologic al creativității, persistând în acest tip de viziune de la tinerețea din Critica știențifică și Eminescu (1894) până la ultima fază a maturității, care încoronează sistemul în Integralismul (1929): "Mihail Dragomirescu - notează exegetul său de astăzi - nu a fost niciodată în stare să-și depășească eroarea. Chiar dacă, în timp, categoriile psihologiei au fost denunțate și substituite de conceptele psihanalizei, fenomenologiei sau lingvisticii, proiectul criticului nu a evoluat spre
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
noi mișcări ce-și va semna actul de naștere abia în 1924: Suprarealismul. Numai că avangardismul românesc, chiar în ipostaza lui suprarealistă, este "protocronic" celui european, prin scrierile lui Urmuz, care datează de prin 1908-1909, ca să nu mai vorbim de integralism, constructivism, cubism etc. O asemenea reformă radicală asupra limbajului, fu înfăptuită de Urmuz în premieră mondială și, apoi, de pre-avangardiști ca Tristan Tzara, Ion Vinea, Adrian Maniu. În spațiul literaturii române de avangardă, cel care a scris "paginile bizare" avea
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
fenomen artistic novator, chiar și în manifestările lui extreme de ostentație polemică și rebeliune paroxistică. Ramură insurgent-radicală a modernității și anticipatoare a postmodernismului, avangarda, devenită deja istorie literară, s-a perpetuat până în zilele noastre nu prin dadaism, futurism, constructivism sau integralism, ci prin curentul suprarealist; "legiferat" în 1924 de Breton și trăit până la cel din urmă vers de Gherasim Luca sau Gellu Naum. Redescoperit și ilustrat în anii '60 de neoavangarda onirică (D. }epeneag, Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Virgil Mazilescu, Daniel
O nouă antologie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11809_a_13134]
-
sa cu caracter eseistic. De pildă, observă că "reflexiile lui Sebastian cu privire la modernismul românesc sunt așezate sub emblema disocierei între experiență și temperament. Prin modernism, el numește, de fapt, Ťdecadența modernistăť, avangardismul, suprarealismul de mai mare extensie, cât și cubismul, integralismul, Ťpictopoeziať. I se adeverește, fără putință de tăgadă, Ťfalimentul lamentabilť al acestei mișcări odată cu lichidarea primului teatru românesc de avangardă. Inițial, ar fi fost numai explozia de entuziasm, de tinerețe și de scandal, epuizată în polemici fraticide și pe urmă
O viziune nouă by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7413_a_8738]
-
estetică”? Capitolul IX. Periferii avangardiste. Mișcări artistice novatoare din țări central și est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice Capitolul XIII. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de exaltare a igienii au fost ratificate de spiritul critic al clasicismului permanent”. Un clasicism văzut nu ca un stil, ci „ca o stare de spirit care se regăsește în orice epocă” (în manifestul lui Mihail Cosma, „De la Futurism la integralism“, publicat în nr. 6-7 al revistei Integral, era exprimat un crez asemănător: „cu pași giganți și siguri ne îndreptăm către o incandescentă epocă de clasicism”, iar în primul număr al aceleiași publicații, Ilarie Voronca pleda pentru „ordinea sintetică, clasică, integrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după 1930 la Paris și fondator al grupului/revistei Discontinuité alături de Arthur Adamov, erijat deocamdată în promotor al noului curent „integralist” - îi indică dramaturgului italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel sintetic opțiunea programatică: „INTEGRALISMUL. Considerîndu-l ca o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțărilor estetice pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului, de inteligența rece a inginerului și de triumful sănătos al sportsman-ului, - integralismul vă oferă garanțiile artei viitorului?”. Iată, pe scurt, și răspunsul diplomatic al dramaturgului italian: „M’am declarat, dela început, împotriva oricărei regule. Arta nu poate fi constrînsă în forme. E liberă, anarhică, dinamită. (...) Individualitate absolută (nu cooperație). Voința și programatismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la cristalizare toate preocupările separate, filtru pentru prepararea unei ideologii de bază, a unei atmosfere și unui stil al epocei, și apoi precipitînd artistul - cow-boy pe un cal sălbatic într-o cîmpie fără orizonturi - nu pot decît striga EVVIVA INTEGRAL!”. „Integralismul” revistei și-l revendică - prin M.H. Maxy - pe pictorul Arthur Segal, stabilit în Elveția, despre care discipolul său afirma într-un articol că „Țara care l’a svîrlit spre tărîmuri concave îi păstrează încă pînze din influența gingașului Grigorescu. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnat de Geo Bogza, Gherasim Luca, Paul Păun și S. Perahim, extravaganța ludică se retrage în favoarea unei seriozități agresive: implicarea în social ia locul histrionismului cabotin și „iresponsabil”. „Petrecerea” estetică a anilor nebunatici se încheiase. Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Prezente regulat în paginile primelor opt numere al Integralului (după care dispar aproape cu desăvîrșire), articolele despre cinematograf nu sînt niște simple „cronici”: ele ilustrează, prin ricoșeu, însăși poetica integralistă. Rolul imaginii pure, dinamismul, fuziunea dintre magie și tehnologie, fotogenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care a inclus în vremea ei „un curios element de modernism: ritmul”): „În plină evoluție mașinistă s-a născut o nouă formă de reprezentare: Cinematograf sau fotogenie. Este arta care potențează valorile. Este tocmai contrariul teatrului”. Deși exprimate confuz, principiile „integralismului” sînt vizibile și în acest articol: „Mai potrivită și mai ospitalieră unui text nou decît teatrul, arta mută va însemna reintegrare în reprezentare atunci cînd plastica integralistă, arhitectura (integralistă prin însuși scopul ei), muzica, va culmina într’un text în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rime și ritm sînt imagini de sine stătătoare prin frumusețea lor”, cu trimitere directă la „tradiția” poeziei „noi”: „Sînt realizările visate de toți ce au pregătit drumul practicabil al artei noi, de la Mallarmé la André Breton”. Eroii cinematografici principali ai integralismului sînt, așadar, Chaplin, Fairbanks și Malec: „trei clowni de cinema: Charlie Chaplin, Buster Keaton-Malec și Harrold Lloyd - Ei - au creiat măști permanente pentru epoca de acum. Aceiaș mască pentru indivizi diferiți. Ei reprezintă caracterul acrobatic al epocei. În clownada lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lor „revoluționară” dinspre futurism către suprarealism, pe fondul ascensiunii fascismului european, cu toate avatarurile sale. Sinteză particulară de constructivism și futurism, considerat de unii exegeți postbelici ai fenomenului drept singura contribuție originală, pe teren românesc, la „ism”-ele avangardei europene, „integralismul” nu e, de fapt, decît o radicalizare - în direcția unei coerențe programatice mai accentuate - a eclectismului de la Contimporanul, epurat de scoriile „modernist-moderate” și de incidențele nonavangardiste. Putem vedea în el un „al doilea val” al avangardei autohtone, cu o identitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-o cucerească treptat. Minoritatea conservatoare nu putea fi dată decât de monarhiști. Dar monarhismul din 1918 nu mai semăna cu vechile partide de guvernământ din vremea lui Don Carlos. Două noi mișcări politice și spirituale luaseră ființă între timp: integralismul lusitan și Centrul Catolic. Mișcări de o considerabilă importanță, nu numai pentru înțelegerea momentului istoric al lui Sidonio Paes, dar chiar pentru identificarea fenomenului salazarian. Integralismul lusitan e opera unui grup de tineri cărturari în fruntea cărora strălucește Antonio Sardinha
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
vremea lui Don Carlos. Două noi mișcări politice și spirituale luaseră ființă între timp: integralismul lusitan și Centrul Catolic. Mișcări de o considerabilă importanță, nu numai pentru înțelegerea momentului istoric al lui Sidonio Paes, dar chiar pentru identificarea fenomenului salazarian. Integralismul lusitan e opera unui grup de tineri cărturari în fruntea cărora strălucește Antonio Sardinha. Strălucește e un fel de a vorbi. Pentru că Antonio Sardinha (n. 1888) este în același timp creatorul, doctrinarul și cel mai însuflețit apostol al noii mișcări
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]