1,200 matches
-
alta, șirului deschis de Țiganiada și, încheiat, probabil, cu Emil Cioran. Ajunși aici, e momentul să observăm că literatura lui Rebreanu încearcă, nu fără un efort vizibil, să descopere un înlăuntru. E paradoxal cum aceastră literatură, prin definiție obiectivă, caută interioritatea - încearcă să reconstruiască acel înlăuntru abandonat. Investiția de iubire a lui Rebreanu pentru Adam și Eva a apărut unora suspectă: nimic însă mai conform cu pasiunea scriitorului de a descoperi viața interioară - de a sesiza devenirea sinelui. În fond, Ciuleandra și
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
la Caransebeș putem trasa o linie care unește nu doar zone grănicerești, ci și autori încadrabili aceleiași tipologii. Afirmarea liberă a românescului dă individualitate unor opțiuni reale. Voința totalizatoare a lui Rebreanu se naște într-un spațiu în care revelația interiorității, a adîncimii e legată de necesitatea de a-l descoperi pe om ca întreg. Cornel Ungureanu (Din Istoria secretă a literaturii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită)
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
și permanent valabilă, nu un curent literar național și perisabil; 2. se bazează pe materialismul determinist, dialectic și științific, pe învățătura marxist-leninistă, nu pe idealism, spiritualism, metafizică sau misticism, detestate; 3. exprimă ideologic o clasă socială, un popor, nu o interioritate izolată sau o intimitate; răspunde unei comenzi sociale, colective, și nu unei necesități individuale, egoiste, a scriitorului; 4. manifestă explicit spiritul de partid comunist, nu independența unui punct de vedere; este necesarmente politic, nu apolitic, evazionist; 5. tematizează optimist construcția
Proletcultism sau realism socialist? (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8185_a_9510]
-
negru al lui Victor Eftimiu), ștrandurilor și sejururilor pe litoralul Mării Negre (la Balcic, la Techirghiol-Movilă ori la Farul Tuzla). Rareori acești tineri citesc (romanul lui Proust sau Les Faux monnayeurs al lui André Gide) și numai în cazul Vaniei Sokanian interioritatea este dezvăluită și prin reproducerea "impresiilor" ei notate la Balcic (împrumutate, precum s-a văzut, din articolul Balcicul pictural). Complexitatea, despre care se afirma în prefață că definește romanul adevărat, nu e în nici un chip atributul tinerilor din preajma Vaniei Sokanian
Un roman necunoscut al lui Petru Comarnescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9649_a_10974]
-
aparține așa cum i-ar aparține orice alt obiect. Pentru că un Fulgerică mizează exclusiv pe exterioritate. Asta deplânge pompierul, că oamenii din ziua de azi înseamnă în mare parte doar exterioritate, ocupare de spațiu. Și nu au pic de, ați ghicit, interioritate. Ocupare de spațiu prin obiecte care să-i reprezinte: mașini, căsoaie, ghiuluri și-alte drăcii. Așa participă ei la lumea asta, prin obiecte, nu prin ființa lor zărâncită. Sigur, pompierul e victima mitului Vârstei de aur care zice că lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
ființă metafizică, atunci potențele sale se actualizează În dovezile de decizie și acțiune conforme unei legislații universale. Conceptul de datorie este transpus În acțiunea practică În urma conștientizării ideii de datorie; respectul față de legea morală trebuie mai Întâi să treacă prin interioritatea umană. Chiar dacă dreptul pare a nu putea fi dedus a priori, el fiind dependent de experiență, de modelele concrete de drept cu care se lucrează În practica juridică curentă, astfel Încât, experiența pare a l fundamenta, Immanuel Kant Își centrează eforturile
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
celorlalți nu poate să nu fie și principiul maximei proprii a unei persoane. În acest moment se impune distincția subtilă Între drept și moralitate. Dreptul vizează doar exterioritatea relației dintre două acțiuni ale unor persoane, În timp ce moralitatea are În vedere interioritatea subiectivă care se reflectă În acțiune. Cu alte cuvinte, dreptul se conduce după principiul de a nu aduce daune celuilalt prin propria acțiune exterioară, nu și după acela de a nu gândi dauna celuilalt În interioritatea sufletului; el implică doar
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
moralitatea are În vedere interioritatea subiectivă care se reflectă În acțiune. Cu alte cuvinte, dreptul se conduce după principiul de a nu aduce daune celuilalt prin propria acțiune exterioară, nu și după acela de a nu gândi dauna celuilalt În interioritatea sufletului; el implică doar acțiunea efectivă, nu și oglindirea ei subiectivă. Principiul universal al dreptului stipulează obligativitatea supunerii față de libertatea tuturor, În acțiunile exterioare, Însă nu pretinde limitarea propriei libertăți a persoanei la cerințele obligativității. Legea juridică susține doar limitarea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dreptul se distinge de morală, prin faptul că el impune conformarea exterioară cu legea, apărând ca un obstacol față de libertatea interioară cerută de legi universale. Constrân gerea care Împuternicește dreptul este diferită de constrângerea interioară la care Își supune omul interioritatea ființei sale, pentru a se acorda cu legea morală. Putem concluziona că dreptul pur este, În mod necesar, eliberat de orice element etic. Două sunt cazurile În care tribunalul nu se poate pronunța, și anume dreptul de legitimă apărare - care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
modernității, în condițiile în care cultura de masă facilitează expresia exterioară a emoțiilor și blocajul reflecției interioare: "Aproape oricine poate să verifice că, după ce a privit ore în șir televiziunea, pofta de-a reflecta la sine, de-a acorda atenție interiorității, devine minimă. Insul e redus la starea de atom social, interiorul lui supus unui soi particular de golire. Ipoteza este că, în aceste condiții, din ce în ce mai mult, tipul introvertit va fi împărtășit de o "elită" patologică, a unei anumite categorii de
Literatură și psihanaliză by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9214_a_10539]
-
proiectează, care i se potrivește, care apare ca viață dar care nu este niciodată, în această apariție sub care ni se oferă și în conținutul manifest al acestei apariții, apariția proprie a vieții înseși, adică autorevelarea sa în sfera de interioritate radicală a subiectivității absolute. Irealitatea artei este așadar de principiu, ea este legată de faptul că viața care se afirmă pe sine în mod indefinit, neavând nici o legătură cu lumea, nu poate să o creeze în ea ci doar dincolo de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mondenitatea sa), că nu există nimic altceva decât ființa exterioară, decât adevărul, este această exterioritate ca atare, adică, din perspectiva și în limbajul savantului, "obiectivitatea". Așadar, dacă viața este auto-afectarea originară care ignoră Ek-staza, dacă ea se esențializează ca o interioritate radicală în care, ajungând la toate punctele ființei sale, ea se simte și se încearcă pe sine fără distanță, fără medierea nici unei depărtări, nici unui În față și nici unei lumi, atunci, după spusele științei care nu cunoaște decât obiectivități, această interioritate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
interioritate radicală în care, ajungând la toate punctele ființei sale, ea se simte și se încearcă pe sine fără distanță, fără medierea nici unei depărtări, nici unui În față și nici unei lumi, atunci, după spusele științei care nu cunoaște decât obiectivități, această interioritate absolută, adică viața însăși, nu există. Fără îndoială, știința nu formulează ea însăși această negare explicită a esenței interioare a vieții, și asta deoarece ea nici măcar nu are habar de asta, deoarece acolo unde își îndreaptă ea privirea viața nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Nu este totuși mai puțin adevărat că munca sa cotidiană implică negarea practică a subiectivității, nu doar în deschiderea sa către lume și, astfel, drept condiție transcendentală a științei înseși, ci mai întâi, și în mod mai esențial, drept această interioritate radicală care definește Individul originar care suntem în calitate de Individ viu. Situația științei în cultura modernă, sau, mai bine spus, cultura modernă ea însăși în calitate de cultură științifică, ni se dezvăluie astfel sub înfățișarea unui paradox. Pe de o parte, știința este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
reținerea se poate baza tocmai pe prejudecățile legate de familie în general. Gloria Steinem sugera că mult mai greu sunt de depășit barierele interioare: „...la fel cum păianjenul își țese pânza, lumea exterioară este în mare măsură o creație a interiorității noastre” (2001, p. 15), iar în contextul de față, și a prejudecăților pe care le-am deprins în viața de fiecare zi. Sunt situații când prejudecățile funcționează ca parte a unui cadru simbolic mai larg, ca rezultante ale unor mituri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
simt melodia limbii, fiorul ei, sunt filiștrii suferind de amusie. Întorcîndu-ne la Schopenhauer, amusicul e omul incapabil să se bucure de melodia vieții interioare. Omul care nu știe să cadă pe gînduri, rumegînd amintiri, despicînd înțelesuri și trăind în matca interiorității. "Cauza pentru care capetele cele mărginite sunt așa de expuse urîtului este că intelectul lor nu e nimic alta decît un medium al motivelor de voință. Dacă deocamdată nu sunt motive la mijloc, voința stă nemișcată și intelectul e amorțit
Leacuri împotriva urîtului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7034_a_8359]
-
din utilitarismul mărunt în contemplații calofile și baroce, iar celelalte funcțiuni, enumerate vag, confirmau și ele aceeași nevoie irepresibilă de a se păstra întreg în fața nenumăratelor adversități. Unui context limitativ, dezordonat și ostil, el a încercat să-i contrapună o interioritate generoasă, coerentă și demnă. Din această pricină și-a imaginat o lume solidă, acreditată stilistic de cercetările asupra limbajului, inițiate, cu mai bine de o sută de ani în urmă, de către școala, prietenii și urmașii lui Simon Holossy, în care
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
de organ" mărturisită de eseist față de subcontinentul cu pricina. Întrucît pentru d-sa totul se cuvine organizat, clarificat milimetric, ordonat pînă-n infinitezimale, mentalul d-sale înfățișîndu-se cum filele unui caiet de matematică. Persiflatoarea formalizare devine un mod de domptare a interiorității. Departe de-a fi lăsată să zburde în slobozenie, fantezia e supusă unui sever regim rațional care o acoperă cu o puzderie de semne de-o impecabilă exactitate. Negreșit e aceasta o modalitate de exorcizare a zonelor obscure ale ființei
Regulă și de-reglare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6779_a_8104]
-
sculptură trebuie înțelese și instalațiile lui, performance-urile care implică materialele și formele sculpturii, episoadele de land art etc., oferă toate caracteristicile unui artist Oriental, care refuză anecdota și figurativul pentru a surprinde și comunica energiile subtile ale materiei, forma ca interioritate, ca eveniment spiritual și creația însăși ca formă de cunoaștere și de contopire cu transcendența. Asemenea lui Paciurea și, mai ales, lui Brâncuși, Dumitraș evadează din istoria occidentală a sculpturii, din istoria ei clasico-renascentistă, și fuge în protoistorie, în substrat
Sculptura, de la materie la sens (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7921_a_9246]
-
ontologice, reasamblează fragmente de cosmos, într-un haosmos (sic! - n.n ) anticipator de alte și alte esențe / aparențe ale cunoașerii / interpretării/ valorizării; corpul omenesc creează preajma, ca să se reflecte în ea; își însușește exterioritatea ca să-și habitalizeze și recontextualizeze propria interioritate (spre infinitul / transfinitul ei)." După așa grindină, simți nevoia să te scuturi la propriu, iar gîndul că articolul se întinde pe alte 20 de paragrafe te umple de exasperare. Și în același timp de invidie pentru seninătatea cu care autorul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7444_a_8769]
-
treacă prin concept, trece prin suflet -, atunci potretul lui Gabriel Liiceanu e conturat. Împrejurarea că nu i se iartă că a reînviat un stil de filozofie care părea să se fi stins odată cu perioada interbelică - filozofia lirică, reflexia subiectivă, folosirea interiorității ca punct de plecare în desfășurarea unor meditații personale -, ține de tresăririle unei psihologii colective ale cărei ingrediente formează un pestriț amestec de invidie, ură și admirație. Scrisori către fiul meu e o mostră tipică de filozofie lirică. Înclinația imediată
Vastele încăperi ale inimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7677_a_9002]
-
înseși, așa cum sculptura clasică le-a acreditat în mii de ani, și în afara celor trei dimensiuni cunoscute - înălțimea, lățimea și adîncimea - ea mai experimentează încă una, și anume profunzimea, care nu este o coordonată a spațiului exterior, ci una a interiorității substanței. Artistul își cunoaște perfect materialul, îi știe spiritul și comportamentul, iar accentul pus pe dimensiunea lăuntrică a formelor, pe o anume dimensiune mistică a acestora, nu este o întîmplare sau un simplu citat al naturii substanței, ci o componentă
Patru ipostaze ale artei decorative by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7580_a_8905]
-
în absența vreunei tulburări exterioare, trăind fără "incidente", simt o lipsă absolută: tocmai, nu este vorba de "doliu", ci de tristețea pură - fără substitute, fără simbolizare. 24 iunie 1978 În cazul doliului interiorizat, nu se manifestă niciun semn. Este împlinirea interiorității absolute. Toate societățile înțelepte au prescris și au codificat, totuși, exteriorizarea doliului. Neajunsul societății noastre prin faptul că neagă doliul. Paris, 31 iulie 1978 Locuiesc tristețea mea și lucrul acesta mă face fericit. Tot ce mă împiedică să-mi locuiesc
Roland Barthes - Jurnal de doliu by Em. GALAICU-PĂUN () [Corola-journal/Journalistic/7304_a_8629]
-
de la Valéry este jurnalul spiritual al unui sceptic parțial ratat, care nu ezită să "cârtească" împotriva scepticismului însuși ("...dacă ne-ar fi condus spiritul sceptic și bunul-simț, am fi rămas atârnați de crengi", p. 117) și care își cartografiază senin interioritatea, neîncetând să-și râdă de sine: Iar dacă nu mai tac din gură este, vezi bine, pentru că, în loc să-mi văd de somnul pentru care m-a înzestrat natura, am devenit un insomniac muncit de întrebarea ce să fac și cum
„Gâlceva“ cu Valéry by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/7320_a_8645]
-
în toată grozăvia lor și au puterea de a-l devora pe cel care le posedă. Cei cinci se află prinși într-o capcană mortală, iar regizorul se folosește de orice pretext pentru a lăsa reflecției celor cinci doar propria interioritate chestionată fără milă. Una din cheile filmului se află într-o poveste neterminată pe care o istorisește Semenski. Este vorba despre un arhitect care, în loc de aur, îi propune împăratului care i-a ordonat construcția unui palat un alt material, noroiul
Întâlnirea din mlaștini by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7111_a_8436]