1,213 matches
-
un soi de acuitate eficace.Aș îndrăzni să folosesc și în cazul lui, ca și în acela al lui Marcel Dechamp, o formulă pătrunzătoare, ceea ce s-a numit une strategie du peu. Puținătatea voluntară presupune însă, la el, nucleul unei interiorități spirituale, ca o ascunsă făgăduința de ordin radioactiv. Lambda, inițială declanșând lectură numelui care e Logos, avea în Hellada și un echivalent numeric. Atunci când își află sus accentul, litera răspundea valorii 30; dar coborât, accentul urca valoarea la 30 000
Paul Gherasim () [Corola-website/Science/311937_a_313266]
-
de creație împing, uneori pervers, la un mai mult decît la simpla modelare a unor structuri sau elemente strict formale: din moment ce se știa ori doar se ia act, fie și fără adeziune, de faptul că, totuși, un anume resort al interiorității creatoare nu poate fi anihilat în întregul său, atunci măcar poate fi, într-o oarecare (dar semnificativă!) măsură, deturnat, dirijat, îndreptat către o altă direcție decît cea a liniei firești. Demersul respectiv, vizibil sprijinit de orice regim totalitar ca aducător
Petru Dumitriu,după naufragiu by Mircea Braga () [Corola-journal/Memoirs/9009_a_10334]
-
acum descărcată de teamă, violență și superstiții. Adevărul eliberator nu aparține, arată Vattimo, nici teologiei, nici științelor. El e chemarea la caritate. Ieșirea din metafizică se datorează creștinismului. Învățăturile lui au lucrat în umanitate, obișnuindu-i pe oameni cu principiul interiorității. Cunoașterea e tot timpul interpretare, cum arăta Heidegger, și orice tentativă de surprindere a autenticității interpretării dezvăluie caracterul istoric al acesteia. Chiar gândul lui Nietzsche că nu există fapte, ci doar interpretări, trebuie raportat la un context istoric determinat. Sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
l’italiennetc "3.7 Postmodernism à l’italienne" Un alt scriitor italian preocupat, ca și Roberto Deidier, de metamorfozele obiectului plasat în timp, de transgresarea frontierelor dintre genuri și, mai cu seamă, de raporturile complexe și adeseori contradictorii dintre spațiu, interioritate și temporalitate este Pier Vittorio Tondelli. De la bun început, trebuie precizat că multe dintre textele sale au un caracter hibrid, fie că este vorba de contaminarea dintre povestire, poem și notația diaristică, fie de aceea dintre roman și eseu. Exemplul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Oricum ar fi, esențialul constă în aceea că procedeul inventarierii maniacale a lucrurilor, a măruntelor evenimente sufletești, a gesturilor și tabieturilor singurătății zilnice, ne încurajează să bănuim - în ciuda (sau poate tocmai datorită) simplității sale - un joc complicat de forțe între interioritate și exterior. În acest sens am putea interpreta și enigmatica mărturisire pe care scriitorul o făcea într-un rând: „Poetul se simte întotdeauna la mijloc, implicat între două forțe pe care trebuie să le echilibreze, să le medieze. Poezia: balans
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
282). Această identificare intimă nu se mai produce Într-o stare socială În care domnesc rațiunea și inegalitatea dintre oameni. În starea naturală, mila și compasiunea au meritul remarcabil de a permite o legătură Între aceștia, păstrând În același timp interioritatea sălbaticului. Căci sălbaticul, subliniază Rousseau, „trăiește În el Însuși”, pe când „omul sociabil ștrăieșteț Întotdeauna În afara propriei persoane” (ibidem, p. 329). Acest prim sentiment uman, cel al milei, este un „sentiment care, moderând În interiorul fiecărui individ acțiunea amorului propriu, contribuie la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sale particulare) voința generală (Rousseau, 1963b). Fondul teoriei politice nu mai este În acest caz pluralitatea, ci unanimitatea. Cel care urmează calea propriei inimi va găsi natura, pe Dumnezeu și pe aproapele său ca o reflectare armonioasă a propriei sale interiorități. Ceea ce o face pe Hannah Arendt să spună că mila sau compasiunea lui Rousseau l-au făcut pe acesta mai atent la propriile emoții decât la soarta semenilor. Dacă mila față de semeni este totuna cu conservarea de sine, ne putem
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
viața În sine Însuși este plasată În adâncul inimii. La asta ne invită Rousseau: „Vă conjur să pătrundeți cu toții În adâncul propriei inimi”, iar Întâlnirea cu aproapele, sub forma milei și compasiunii, nu produce decât o reflectare de sine. Atunci când interioritatea compătimitoare se transformă În doctrină politică, ea devine cerc de fier al terorii din care nu se mai poate ieși, căci În acest cerc, sălbaticul, adică omul modern, continuă să trăiască În sine Însuși. Interioritatea inimii este echivalentă cu nelimitarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o reflectare de sine. Atunci când interioritatea compătimitoare se transformă În doctrină politică, ea devine cerc de fier al terorii din care nu se mai poate ieși, căci În acest cerc, sălbaticul, adică omul modern, continuă să trăiască În sine Însuși. Interioritatea inimii este echivalentă cu nelimitarea sa sau cu o logică a ambivalenței. Astfel, compasiunea, care este un sentiment pozitiv, devine cruzime atunci când se dezvăluie În legătură cu nefericiții În general. Deasemenea, atunci când inima, sediul sincerității intențiilor, se manifestă În public, În general
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
legii suspecților”. Căci inima nu se cunoaște decât pe sine, nu și pe ceilalți sau lumea. Sau nu-i cunoaște pe ceilalți decât prin intermediul senzațiilor sale intime. În absența exteriorității, nu există limite, ci doar indiferență. Cum să ieșim din interioritatea inimii, cum să fim În același timp În interior și În exterior, astfel Încât să mai existe și altcineva În afară de noi Înșine și să existe și lumea? Compasiune și justiție: glasul care poruncește Pentru ca să existe o legătură și o separare, este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
drept una dintre sursele principale ale gândirii occidentale, ne propune, sau mai curând ne poruncește, tăierea Împrejur a inimii. Tăiere Împrejur care În ebraică se numește mila, „cuvânt”. Ea se definește ca o separare a pielii de carne. Nici pură interioritate, nici dezvăluire totală, ci deschidere inedită pentru inventarea cuvântului. M.L. C. & ARENDT Hannah (1967), Essai sur la Révolution, trad. fr., Paris, Gallimard (prima ediție americană: 1963). — (1983), Condition de l’homme moderne, trad. fr., Paris, Calmann-Lévy (prima ediție americană: 1958). COHEN
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
împotriva raționării reci. (2, p. 123) Rupându-se de romantism, W. Dilthey a susținut dualitatea dintre natură și trăire în teoria cunoașterii și dualitatea dintre științele naturii și științele spiritului în epistemologie. Prin trăire el apăra domnia eu-lui primordial, a interiorității și a conștientizării de sine, cu care Gadamer nu a fost de acord. Dimpotrivă, Gadamer a vrut să reabiliteze prejudecata, autoritatea, tradiția împotriva subiectivității luată drept criteriu al reflexivității. Inițiind o polemică antireflexivă, Gadamer a ajuns să fie un apărător
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
oraș la sat, se pensionează de timpuriu, își cultivă propria grădină sau gospodărie de subzistență, nu participă la evenimente sociale sau politice, citesc literatură clasică, nu deschid televizorul decât pentru a vedea telenovele sau emisiuni culturale liniștite, își explorează propria interioritate subiectivă fără altă intenție decât pentru a se prospecta, se identifică adesea cu credința religioasă sau cu cercetarea științifică etc. Cultura petrecerii timpului este bazată pe o reverie dilatată și distanțată de orice proiect al vieții alternative. Timpul pentru ei
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Luisa nu apare în luminile strălucitoare ale rampei, iar personajul retractil, cu o finețe schițată în gesturi simple, suplinește laconismul coreografic scenei prin propriul ei joc mizând pe stare și nu pe gimnastică, pe static și nu pe dinamic, pe interioritate și nu pe exteriorizare, un joc pe care-l reia într-o altă scenă nemuzicală, una dintre cele câteva reușite ale filmului când copleșit de remușcări - care nu durează niciodată prea mult -, Guido renunță la o aventură facilă și se
... și jumătate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6503_a_7828]
-
Georgeta Moarcăș Ion Mureșan xplorarea invizibilului și transcrierea viziunilor angoasante nu epuizează totuși posibilitățile poetice ale lui Ion Mureșan. Reluînd tipul de poet posedat, el se livrează cu aceeași disponibilitate și experimentului locuirii de către transcendent. Prezența îngerului în interioritatea poetului ne plasează într-o ambiguitate fundamentală. Este vocea îngerului modificată de corporalitatea coruptă a poetului, aparținînd acestei lumi? Sau îngerul este unul căzut, care alunecă și mai jos pe scara ființei, vorbind cu glas neuman, păsăresc sau reptilian? Mesajul
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
Ce exprimă atunci limbajul, dacă el nu exprimă gînduri? El prezintă sau, mai degrabă, e luarea de poziție a subiectului față de lumea semnificațiilor sale". Iar Ionesco respinge o lume a cuvintelor deturnate prin devitalizare, fără relație cu experiența afectivă, cu interioritatea individului: Cuvintele au ucis imaginile sau le ascund. O civilizație a cuvintelor este o civilizație rătăcită. Cuvintele creează confuzie. Les mots ne sont pas la parole... Realitatea este că cuvintele nu spun nimic, dacă mă pot exprima astfel... Nu există
Dificultățile unei "panorame" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8445_a_9770]
-
cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul că stare a sufletului A.Reprezent?ri terestre ale Paradisului pierdut Moto: „Poezia liric? [...] are drept con?inut subiectivitatea, lumea interioar?, sufletul agitat de sentimente, sufletul care, În loc ?? ac?ioneze, persist? În interioritatea să ?i În consecin??, nu poate avea drept form???i scop decât deșt?inuirea subiectului În tendin?a lui de a se exprima ". (Hegel -Despre art???i poezie) Spa?iul poetic eminescian uime?te prin frumuse? ea lui unic?, fie
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
sociabilitatea lor, jovialitatea, patriarhalitatea (Ralea), complementară însă cu imbecilitatea ireversibilă (E. Ionescu). S-a observat că, spre deosebire de carnavalescul tradițional, în care personajele leapădă măștile și redevin ce-au fost, la Caragiale carnavalul se prelungește în cotidian și devine lege existențială. Interioritatea este cu desăvârșire străină acestor "eroi" și de aceea spațiul închis caragialean este cu totul altceva decât spațiul închis al literaturii absurdului sau cu acela de tip bacovian" (p. 78). Faimosul poem Plumb al lui G. Bacovia este tălmăcit subtil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
negru, "un cuib al uitării" e de pură extracție simbolistă, iar scena unei femei care se confesează autorului e tipică decadentismului de sfârșit de secol: "E târziu, de acum nu voi mai iubi decât rochiile de mătase și poeziile triste". Interioritatea muzicală, peisajele autumnale, parcurile desfrunzite, lumea rafinată sau vulgară, boema artistică, ființele rătăcite, melancolice, "străzi cu grădini plouate" iată teme și motive din panoplia simbolistă, transpuse în dicțiune lirică. În amestecul de umbră și lumină, peisaj vesperal prielnic imaginilor și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
țările uniți-vă". Savantul știa că din intus latinesc nu s-au creat verbe, dar avea în vedere și sensul celălalt al lui inter, pe lângă între, și anume în, înăuntru, și aducea în sprijin cuvântul înțelept care sugerează din plin interioritatea. A separa înțeleptul de intelectual este necesar azi, după atâtea experiențe consumate istoric și, desigur, după ce încercarea generației lui Mircea Eliade de a suprapune termenii până la identitate n-a reușit. Intelectualul trebuie să rămână ce este, un om de legătură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
muzicii, corelativă cu armonia eminesciană. "Simt enorm și văz monstruos" exprimă contiguități spațiale (văzul) și temporale (simțul = auzul), cu "genul orfic muzical": "Eminescu definea fantazia artistică drept punctul de incidență dintre minte și inimă, dintre raționalitatea privirii și adâncimile auzului". Interioritatea, profunzimea, enigma dualității ontologice dau seamă de o dimensiune abisală a caragialismului. despre care au vorbit T. Vianu, Al. Paleologu, George Munteanu, Edgar Papu, N. Steinhardt și, mai încoace, mai pe larg și în oarecare măsura discutabil, Theodor Codreanu. Apropo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ființă metafizică, atunci potențele sale se actualizează În dovezile de decizie și acțiune conforme unei legislații universale. Conceptul de datorie este transpus În acțiunea practică În urma conștientizării ideii de datorie; respectul față de legea morală trebuie mai Întâi să treacă prin interioritatea umană. Chiar dacă dreptul pare a nu putea fi dedus a priori, el fiind dependent de experiență, de modelele concrete de drept cu care se lucrează În practica juridică curentă, astfel Încât, experiența pare a l fundamenta, Immanuel Kant Își centrează eforturile
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
celorlalți nu poate să nu fie și principiul maximei proprii a unei persoane. În acest moment se impune distincția subtilă Între drept și moralitate. Dreptul vizează doar exterioritatea relației dintre două acțiuni ale unor persoane, În timp ce moralitatea are În vedere interioritatea subiectivă care se reflectă În acțiune. Cu alte cuvinte, dreptul se conduce după principiul de a nu aduce daune celuilalt prin propria acțiune exterioară, nu și după acela de a nu gândi dauna celuilalt În interioritatea sufletului; el implică doar
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
moralitatea are În vedere interioritatea subiectivă care se reflectă În acțiune. Cu alte cuvinte, dreptul se conduce după principiul de a nu aduce daune celuilalt prin propria acțiune exterioară, nu și după acela de a nu gândi dauna celuilalt În interioritatea sufletului; el implică doar acțiunea efectivă, nu și oglindirea ei subiectivă. Principiul universal al dreptului stipulează obligativitatea supunerii față de libertatea tuturor, În acțiunile exterioare, Însă nu pretinde limitarea propriei libertăți a persoanei la cerințele obligativității. Legea juridică susține doar limitarea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dreptul se distinge de morală, prin faptul că el impune conformarea exterioară cu legea, apărând ca un obstacol față de libertatea interioară cerută de legi universale. Constrân gerea care Împuternicește dreptul este diferită de constrângerea interioară la care Își supune omul interioritatea ființei sale, pentru a se acorda cu legea morală. Putem concluziona că dreptul pur este, În mod necesar, eliberat de orice element etic. Două sunt cazurile În care tribunalul nu se poate pronunța, și anume dreptul de legitimă apărare - care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]