765 matches
-
cotidiene ale politicii externe și care nu mai face acest lucru în prezent. Doi factori au cauzat această disoluție: înlocuirea responsabilității aristocratice cu cea democratică în afacerile externe și înlocuirea standardelor de acțiune universale cu cele naționaliste. Etica personală a internaționalei aristocrate În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea și într-o măsură mai mică până la primul război mondial, moralitatea internațională a fost preocuparea unui suveran anume - adică un anumit prinț și succesorii acestuia - și a unui grup relativ
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mondial pentru că a colaborat cu germanii. Legile reformei - Trei proiecte de lege (1832, 1867, 1884) care au reformat sistemul electoral britanic și care au extins drepturile cetățenești. Lenin, V.I. - 1870-1924. Revoluționar și om de stat rus; fondator al bolșevismului, al Internaționalei a III-a și al Uniunii Sovietice. Leopold I - Rege al Belgiei (1831-1865). Leopold al II-lea - Rege al Belgiei (1865-1909). Linia Maginot - Linie de fortificații la granița de est a Franței; numită după André Maginot, ministru de Război francez
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
toate acestea se adaugă legăturile afective sau comunicarea cu mari personalități ale României (academicieni, senatori, profesori, miniștri, deputați, chiar președinți de stat), cu un scop precis afirmarea valorilor locale în context național și nu numai: șef de delegație la Congresul Internaționalei Verzi (2001), discuții cu Joschka Fischer despre Constituția Europei, invitații speciale la B.B.C., în Republica Moldova, Ucraina, Polonia, Turcia (Kombassan), Cipru ș.a. Cum s-a reușit atât de mult ? Muncă, nesomn și sprijinul familiei. a) Despre politică și oameni politici Pe
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
în care patronatul român s-a aliat cu patronatul străin, făcând front comun împotriva coaliției dintre guvern și sindicate. Ar trebui subliniat că această coaliție nu a fost rezultatul vreunor principii social-democrate ale guvernării PSD, chiar dacă PSD este membru al Internaționalei Socialiste și se legitimează ca partid politic social-democrat. Atitudinea guvernului în problema relațiilor de muncă a fost mai degrabă pragmatică. În propunerea pe care sindicatele românești, puternic susținute de sindicatele europene, au făcut-o pentru o nouă reglementare a relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
N. Iorga, H. Barbusse), „Pagini alese”, „Studii și comentarii”, „De la corespondenții noștri”, „Revista revistelor”, „Săptămâna politică”. Semnează articole Eugen Crăciun, C.I. Pancu, R. Patrulius. Se publică apelurile Către studențime, semnat de Anatole France (1919), și Pentru cel dintâi Congres al Internaționalei Intelectuale (după „L’Humanité”, 1920), semnat de Romain Rolland, Henri Barbusse, Georges Duhamel, scriitori din grupul Clarté, și adresat forțelor intelectuale democratice pentru a se uni împotriva războiului. Colaboratori ai revistei sunt și Ștefan Nenițescu, Adrian Maniu, Mihai Ralea, D. I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286955_a_288284]
-
face paradă cu binefacerile comunismului. Aceasta România nu o poate accepta ” 74. De altfel , pregătirea propagandei comuniste în Basarabia era anunțată și de un raport american încă din martie 1924 . Acesta cuprindea informația potrivit căreia : “ I.K.K.I (Comitetul Executiv al Internaționalei Comuniste a primit instrucțiuni de la Biroul Politic să desfășoare o energică propagandă în Basarabia în favoarea despărțirii de 73 A.N.I.C., fond Statele Unite ale Americii , (colecția microfilmeă, rola 538 cadrul 1154 ( Sovieticii au propus părții române în cadrul Conferinței de la Viena, la
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3072]
-
Perrin, 2007]) • China; Conflictul chino-sovietic; Deng Xiaoping; Marele salt înainte; Laogai; Marele marș; Mao Tzedun; Primăvara de la Beijing; Revoluția culturală; Zhu En Lai. ANTONIO ELORZA, profesor de științe politice la Universitatea Complutense din Mandrid, specialist în problemele comunismului spaniol, ale Internaționalei Comuniste și ale ETA. A publicat în Spania numeroase lucrări referitoare la aceste domenii • America Latină; Castro; Dimitrov; Războiul civil din Spania; Internaționala Comunistă; Kominform; Revoluția garoafelor. OLIVIA GOMOLINSKI, istoric și specialist în limbi slavice. A susținut o teză despre liderul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
exemplul regicidului din Franța, Lenin ordonă masacrarea țarului și a familiei sale, în iulie 1918. Ca și în Franța, asasinarea suveranului este un element major al declanșării războiului civil* național. în sfârșit, expansionismul revoluționar hrănește internaționalismul*, crearea în 1919-1920 a Internaționalei comuniste*, care cheamă la război civil internațional, își are originea în faimosul decret votat de Convenție în decembrie 1792: „Națiunea franceză declară că va trata ca dușman al poporului pe oricine care refuzând libertatea și egalitatea, sau renunțând la ele
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
fie îndreptată atât contra popoarelor URSS, cât și contra statelor necomuniste. începând cu anul 1927, propaganda* reia sau dezvoltă o psihoză de război* și de război civil*, exploatând tensiunile cu occidentalii, provocate de activitățile de subversiune și de conspirație* ale Internaționalei comuniste*: Marea Britanie rupe relațiile sale diplomatice cu Moscova, iar Franța cere rechemarea ambasadorului sovietic Rakovski. Deja Stalin dezvoltă teza potrivit căreia „dușmanul de clasă” și-a infiltrat agenții în rândurile partidului. în același timp, el obține capitularea Bisericii ortodoxe, mitropolitul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Acțiunile Armatei Roșii au și ele o legătură cu revoluția mondială.” Pentru Stalin, modalitățile unei noi expansiuni a comunismului vor fi foarte diferite de cele la care a recurs Lenin* după 1917. Nu mai poate fi vorba de încredințarea revoluției Internaționalei Comuniste, dizolvată în mai 1943. Acum, strategia și tactica sunt asigurate direct de PCUS* și de departamentul său internațional. Luarea puterii și expansiunea sistemului comunist impun împletirea fermității în privința obiectivelor propuse a fi atinse cu suplețe în privința mijloacelor de realizare
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
acestor partide - în Uruguay (1921), în Chile (1922); 2) anarhosindicalismul: în Mexic (1919) și în Brazilia (1922). Urmează Cuba* (1925), Peru și Paraguay (1928), Columbia (1930), Venezuela și Costa Rica (1931). în primii ani, orientarea acestor partide este inspirată din hotărârile Internaționalei Comuniste (IC), după modelul a două documente: unul din ianuarie 1921, „Despre revoluția în America, apel adresat clasei muncitoare din cele două Americi” și celălalt, din ianuarie 1923, „Către muncitorii și țăranii din America de Sud”. Aceste texte trasează luptei revoluționare sarcini
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Marx* ea trebuie să treacă în mâinile statului. Proudhon reproșează Ligii Comuniștilor faptul că ea dezvoltă ideea de dictatură a proletariatului, care ar antrena dominația unui grup social asupra celorlalte și că ar fi contrară principiului dreptății. Polemica reizbucnește în cadrul Internaționalei I-a (AIT), între Marx și Mihail Bakunin, adevăratul creator al anarhismului; acesta denunță „pseudostatul popular (care) nu va însemna nimic altceva decât guvernarea despotică a maselor populare de către o nouă și foarte restrânsă aristocrație de adevărați sau de pretinși
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dar și pe Stalin*. Prima reacție vine de la Paris unde, în fața revoltei extremei dreapta, socialiștii comuniști, sindicaliștii și republicanii se mobilizează în februarie 1934. în mai-iunie, Stalin modifică atât politica sa externă* - apropiindu-se de țările democratice -, cât și linia Internaționalei Comuniste* (IC). PCF* este însărcinat să experimenteze o alianță cu socialiștii - tratați până acuma ca „social-fasciști” - care va deveni politica Frontului Popular, lărgit astfel încât să cuprindă și Partidul radical și pe republicani. Pusă în practică în 1934, teoretizată în 1935
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
interesează îndeaproape de „modul de producție asiatic” - al cărui prototip ar fi India - și care, pentru Lenin*, ilustrează exploatarea „sălbatică” a coloniilor de către imperialiști și deci posibilitatea pentru capitalismul din metropole de a-și menaja propriul proletariat. încă de la crearea Internaționalei Comuniste* (IC), Lenin are percepția caracterului exploziv al elementului național în coloniile sau semicoloniile din Asia, și el consideră că forțele comuniste trebuie să se alinieze cu mișcările naționaliste* burghezo-democratice. Totuși, Congresul Popoarelor din Orient, ținut la Baku în septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
disciplinați ai unei conduceri foarte centralizate care preconizează declanșarea unei insurecții pentru a pune mâna pe putere și a instaura o dictatură care să permită construirea socialismului* și apoi a comunismului. Principalul său preopinent, Iuri Martov, ca marxist ortodox al Internaționalei a II-a, considera, dimpotrivă că revoluția în Rusia trebuie să treacă printr-o fază „burgheză” și că partidul trebuie să fie o organizație care să recruteze membri din păturile cele mai largi, să activeze pe cât posibil în legalitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
țară” poate fi asimilată cu o formă a coexistenței pașnice, Stalin preferă să pună accentul pe riscurile unui război cu puterile capitaliste. Referirile la coexistența pașnică nu reapar decât cu începere din 1934, după faza luptei „clasa contra clasă” a Internaționalei Comuniste* și după victoria nazismului în Germania. Ea se traduce atunci prin stabilirea are relații diplomatice cu SUA, prin intrarea URSS în Societatea Națiunilor sau prin tratatul de asistență mutuală franco-sovietic. Răsturnarea alianțelor URSS în 1939 și semnarea pactelor germano-sovietice
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
căror teoreticieni se reclamă de la arta „de comandă socială” și de la „arta industrială”, și neagă formele tradițională de artă în favoarea „artei faptului”. Krucennih, Pasternak, Rodcenko, șclovski fac partea din mișcare, iar Tatlin concepe în 1920 macheta unui monument spre slava Internaționalei comuniste*; alți sunt și ei aproape de acest obiectiv - cineaștii Eisenstein, Vertov, Kuleșov. în paralel, în 1920, iau ființă la Moscova Atelierele Superioare de Artă și Tehnică (VKHOUTEMAS), cuprizând opt facultăți de pictură, arhitectură, design etc, sub direcția lui Rodcenko. Colaborează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
conform procedurilor democratice dar defavorabile bolșevicilor*. El se resemnează tactic cu emergența unei „democrații sovietice” înainte de a deschide larg calea domniei exclusive a Partidului Bolșevic asupra statului și a societății. Profitând de Revoluția din Octombrie* și de stalinizarea ulterioară a Internaționalei comuniste*, se oficializează un prototip de edificare a socialismului care calcă în picioare principiile democratice și care, după cel de-al doilea război mondial, devine etalonul de referință în fața căruia trebuie să plieze ansamblul statelor membre ale sistemului comunist mondial
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
crize în 1953, 1956, 1968 și în anii 1980, democrațiile populare și-au redobândit independența în toamna 1989 și cele mai multe dintre ele sunt în prezent membre ale Uniuni Europene. Elaborat în toamna anului 1936, după Congresul al VII-lea al Internaționalei Comuniste* (IC) și în cadrul războiului din Spania* de către liderii IC - G. Dimitrov* și P. Togliatti -, conceptul de „democrație de tip nou” era destinat să fondeze în teorie o tactică* politică care afirma posibilitatea concilierii democrației parlamentare cu trecerea pe cale pașnică
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
eliberat și, în mai 1919, ia parte activă la transformarea stângii social-democrate în partid comunist, devenind, în 1920, unul din cei 50 de deputați ai acestuia. După întâlnirea cu Lenin, el participă la cel de-al III-lea Congres al Internaționalei Comuniste* (IC) și, în 1922, la cel de-al II-lea Congres al Internaționalei Sindicale Roșii (ISR). Dimitrov își însușește ideea unui front unic muncitoresc-țărănesc contra loviturii de stat militare din iunie 1923, dar PC bulgar răspunde chiar printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comunist, devenind, în 1920, unul din cei 50 de deputați ai acestuia. După întâlnirea cu Lenin, el participă la cel de-al III-lea Congres al Internaționalei Comuniste* (IC) și, în 1922, la cel de-al II-lea Congres al Internaționalei Sindicale Roșii (ISR). Dimitrov își însușește ideea unui front unic muncitoresc-țărănesc contra loviturii de stat militare din iunie 1923, dar PC bulgar răspunde chiar printr-o insurecție, pe 22 septembrie. Eșecul acesteia îl obligă pe Dimitrov să fugă, fiind condamnat
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
-lea Birou al Armatei Roșii*, condus de vechiul bolșevic Ian Berzin și devenit în 1919 GRU. Dar acesta primește în curând sprijinul a două noi structuri: INO - organ de spionaj al poliției politice -, și OMS - organ pentru legături clandestine al Internaționalei Comuniste* (IC). Informațiile căutate sunt clasice: istorice, biografice, politice, militare, economice și tehnologice. Bineînțeles, toate rapoartele urcă înspre Biroul Politic. în anii 1920, aceste servicii recrutează numeroși comuniști străini - în numele apărării URSS și a revoluției mondiale - ceea ce provoacă scandaluri răsunătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
s-a încheiat primul război mondial, și un val revoluționar străbate Europa. Tensiunile generate de război, „marea lumină venită de la Răsărit” (Romain Rolland) și voința lui Lenin de extindere a revoluției bolșevice se află la originea creării, în 1919-1920, a Internaționalei comuniste* (IC) și a diferitelor PC. De altfel, Lenin nu consideră ca durabil succesul revoluției din Rusia fără o basculare revoluționară a Germaniei industrializate, pe care speră s-o provoace trimițând, Armata Roșie*, în vara anului 1920, împotriva Poloniei. Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1941 și 1945, femeile participă activ la efortul pentru război. în spatele frontului, ele ocupă locurile rămase vacante - 57% din mâna de lucru neagricolă în 1943. De asemenea, ele sunt solicitate și cu scopuri propagandistice* în Comitetul Antifascist al Femeilor al Internaționalei Comuniste*, animat îndeosebi de Clara Zetkin -, din care face parte și Ana Pauker, viitor secretar al PC român. Anii de după război sunt plasați sub semnul celebrării familiei, în ciuda unui puternic dezechilibru demografic bărbați femei - în 1959, URSS încă mai avea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
-se de izolarea avangărzii revoluționare, Lenin și apoi Stalin au dezvoltat o strategie de alianță care a luat forma ideologică, politică și organizațională a „fronturilor” - unit, unic, popular, național sau al păcii. Această strategie a fost o constantă a istoriei Internaționalei Comuniste (IC) iar apoi a mișcării comuniste internaționale. „Frontul”, în care comuniștii se străduiesc să-și asigure controlul, punându-l în slujba propriilor lor obiective, este cadrul în care ei încheie alianțe cu forțe mai largi decât cele ale partidelor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]