KorAP: Find »[drukola/base=intertext & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...18 >

428 matches

Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873

mit, avem în vedere Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian. Repetiția produce un declic și întreg mecanismul se pune apoi în mișcare: diferirea implicită, tensiunea care se degajă în urma suprapunerii (niciodată complete), evadarea din timpul profan în cel sacru. 2.1. De la Intertext la Mit Intertextualitatea fost memorabil surprinsă de Julia Kristeva, Roland Barthes sau de Phillippe Sollers. Sunt formulări consacrate, dar nu întotdeauna și cele mai exacte. Versiunile de definiții, dacă le putem numi astfel, se bucură de o redare plastică a

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Mit Intertextualitatea fost memorabil surprinsă de Julia Kristeva, Roland Barthes sau de Phillippe Sollers. Sunt formulări consacrate, dar nu întotdeauna și cele mai exacte. Versiunile de definiții, dacă le putem numi astfel, se bucură de o redare plastică a termenului intertext, însă prezintă neajunsul că nu sunt precise în expresia lor. Sunt atât de puțin denotative, încât un teoretician drastic s-ar putea întreba dacă nu este impropriu spus "definiție". Părerea cvasiunanimă a criticilor pasionați sau doar interesați de zorii intertextului

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
intertext, însă prezintă neajunsul că nu sunt precise în expresia lor. Sunt atât de puțin denotative, încât un teoretician drastic s-ar putea întreba dacă nu este impropriu spus "definiție". Părerea cvasiunanimă a criticilor pasionați sau doar interesați de zorii intertextului teoretic este favorabilă lui Gérard Genette, pentru efortul structurării terminologice. "Și chiar asta e intertextul: imposibilitatea de a trăi în afara textului infinit fie că acest text este Proust, sau ziarul cotidian, sau ecranul televizual: cartea face sensul, sensul face viața

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
denotative, încât un teoretician drastic s-ar putea întreba dacă nu este impropriu spus "definiție". Părerea cvasiunanimă a criticilor pasionați sau doar interesați de zorii intertextului teoretic este favorabilă lui Gérard Genette, pentru efortul structurării terminologice. "Și chiar asta e intertextul: imposibilitatea de a trăi în afara textului infinit fie că acest text este Proust, sau ziarul cotidian, sau ecranul televizual: cartea face sensul, sensul face viața" (Barthes: 2006a, 33). Orice text se vrea original, însă hedonistul plăcerii textului sugerează faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
scris, textul nu ar fi întreg. Încă de la începutul teoretizării lui (Julia Kristeva), termenul intertextualitate a fost integrat unei viziuni "ecumenice": demersul analitic asupra fenomenului nu vizează numai spațiul tipografic sau televizual, ci urmărește economicul, socialul, general-umanul. Pe acest teren, intertextul întâlnește interdiscursul. Care este relevanța intertextului, sub aspect uman? Nu doar opera este deschisă, ci și viața unui om. O epocă, de asemenea, nu își închide niciodată porțile dinspre trecut sau către viitor. Experiențele personale pot întâlni pagini din alte

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Încă de la începutul teoretizării lui (Julia Kristeva), termenul intertextualitate a fost integrat unei viziuni "ecumenice": demersul analitic asupra fenomenului nu vizează numai spațiul tipografic sau televizual, ci urmărește economicul, socialul, general-umanul. Pe acest teren, intertextul întâlnește interdiscursul. Care este relevanța intertextului, sub aspect uman? Nu doar opera este deschisă, ci și viața unui om. O epocă, de asemenea, nu își închide niciodată porțile dinspre trecut sau către viitor. Experiențele personale pot întâlni pagini din alte destine, astfel încât spunem, în termeni sollersieni

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
aspect uman? Nu doar opera este deschisă, ci și viața unui om. O epocă, de asemenea, nu își închide niciodată porțile dinspre trecut sau către viitor. Experiențele personale pot întâlni pagini din alte destine, astfel încât spunem, în termeni sollersieni, că intertextul, traversarea existenței, este viața însăși, în măsura în care ea traversează și este traversată de alte vieți. Pragurile vieții își estompează marginile (dispare conceptul de operă), pretându-se mai curând aprecierii ca existență-fragment, în permanentă confruntare și interacțiune cu viața umanității (marele text

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
din care provin Claude Lévi-Strauss a descifrat nevoia de originar a omului modern și ne ajută să înțelegem resorturile intime ale funcționării lor, luminând rațiunile anumitor moduri de operare ale spiritului uman3. Considerăm că aceeași funcție este îndeplinită și de către intertext: el relevă literatura din care provine, în măsura în care fiecare epocă manifestă preferința pentru anumite hipotexte la care se întoarce. Intertextualitatea favorizează atât lectura tabulară a unei cărți, cât și înțelegerea jurnalului ei de creație. Paginile din primii zece-doispre zece ani ai

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
el relevă literatura din care provine, în măsura în care fiecare epocă manifestă preferința pentru anumite hipotexte la care se întoarce. Intertextualitatea favorizează atât lectura tabulară a unei cărți, cât și înțelegerea jurnalului ei de creație. Paginile din primii zece-doispre zece ani ai intertextului teoretic sunt prea puțin denotative. Explicația trebuie căutată mai ales în natura însăși a conceptului din teoria textului: o prezență pe cât de certă, ca atare, pe atît de dificil de exprimat. Intertextul are ceva din "imposibilul de zis" al mitului

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
dificil de exprimat. Intertextul are ceva din "imposibilul de zis" al mitului: Pentru că mitul nu este niciodată o notație pe care să o traduci sau să o descifrezi, el este prezență semantică, formată din simboluri (ceea ce Cristophe Cusset numește, pentru intertext, locuri și semne), el conține și revelează propriul său sens" (Durand: 1992, 413). Fenomenul intertextual, în special prin componenta sa reiterativă, propune o analiză asupra abolirii timpului (Eliade), aspirație care apropie omul modern de cel arhaic. Scriitorul/lectorul ar trebui

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
semnificație revelează conștientizarea unei situații în Cosmos și că ea implică, în consecință, o poziție metafizică" (Eliade:1999, 11). În registru literar, Cosmosul corespunde Textului Infinit kristevian, de la care orice text se revendică și la care conexiunea se realizează prin intertext. Urmând raționamentul lui Mircea Eliade, vom spune că un text, ca, de altfel, orice acțiune umană, dobândește valoare, se impregnează de sacru, numai în măsura în care participă într-un fel sau altul la o realitate care îl transcende. 2.2. Despre mit

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
târziu, în capitol aplicativ, pentru intratextualitate (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea transprozastică generată prin corespondență). În finalul acestui subcapitol introductiv, menționăm caracteristicile generale pe care Mircea Eliade le atribuie mitului și pe care prezenta cercetare le va urmări pentru intertext : o model exemplar; o repetare; o ruptură a duratei profane; o reintegrare într-un timp primordial. 2.3.1. Model exemplar Operele pe care le apropie reeditarea intertextuală conțin modele exemplare. Elocventă este, în acest sens, abordarea acelor capodopere care

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
natură intertextuală: "referința constantă la marile opere ale trecutului nu doar că asigură continuitatea vechi-nou, este vorba, totodată, de întoarcerea reflexivă asupra ei care dă forță noțiunii de literatură" (Cusset: 1999, 271). Este pusă astfel în lumină dimensiunea transpersonală a intertextului. Sensul și structura operei literare nu pot fi sesizate decât prin raportare la arhetipuri consideră Laurent Jenny (Poétique: 1976, 257) ele însele abstractizate de lungile serii de texte cărora le sunt, într-un fel, invarianți. Aceste arhetipuri disimulează coduri necesare

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
putea orienta către un illud tempus. Cele patru categorii intratextuale vor confirma sau nu, în succesiunea lor, hărțile intratextuale menite să cartografieze spațiul unui illud tempus personal al scriitorului. Necesitatea raportării unui text la altul pentru înțelegerea tuturor semnificațiilor aseamănă intertextul cu mitul. Nu există gest singular, ci act ritualic: proiecția în sacru se realizează prin repetare. De aceeași manieră, nu rămâne izolat un text care dovedește că ascunde în paginile lui urme pretextuale. Literaritatea, dificultatea lecturii non-lineare, este condiționată de

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
anume labirintul. Gândul cititorului, prin mișcarea lui în lectura tabulară, descrie un traseu dedalic. Dificultatea lecturii constituie semnul literarității, iar imaginea reprezentativă este dedalul. Labirintul se prezintă ca marcă a intertextualității și a mitologicului, deopotrivă. 2.3.2. Repetarea Prezența intertextului implică re-Creația. Repetarea este a doua caracteristică majoră a mitului. Prin repetarea Cosmogoniei, are loc generarea lumii și a vieții, chiar a timpului, ceea ce declanșează o anumită tensiune. Eliade o numește combustie. În termenii analizei noastre, o atare tensiune se

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
vs Nou. Repetiție vs variație. Suprapunerea hipotext/hipertext implică ideea de repetare, fără îndoială. Dar, așa cum sublinia Gérard Genette, "este imposibil, pentru că este prea facil și deci insignifiant, să repeți direct un text"6 (1982, pp.91-92). Conceptul însuși de intertext se fundamentează pe repetare; dificultatea se ivește în momentul în care cititorul încearcă să delimiteze hipertextul de context. În cel mai citat articol din revista Poétique, numărul istoric dedicat conceptului aflat acum în atenție, Laurent Jenny semnala faptul că noțiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
să înțelegem că nu putem conserva decât transformând și, în sens invers, că nu putem transforma dacât conservând de o anumită manieră, chiar reanimând un trecut mereu în pericol de a fi uitat" (Butor: 1993, 301). Raportul vechi-nou articulează "politica" intertextului. Un text vechi trebuie integrat noului context și, în același timp, suportă el însuși modificări. Noul nu este integral noutate, iar vechiul se înnoiește puțin. Intertextul "semnalează faptul că reprezentările prezente provin din cele trecute și asupra consecințelor ideologice (estetice

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
am limitat cercetarea la intratextualitate: având în față hipotextul, hipertextul, dar și drumul parcurs între ele, mecanismul intertextual devine mai vizibil, cu toate "rotițele" lui. Un punct de plecare l-ar putea constitui utilizarea lexiei ca unitate de măsură a intertextului. Cristina Hăulică echivalează conceptul barthesian cu secvența, cu atât mai mult cu cât aceasta este convenabilă, ca dimensiune: arbitrară, pliată pe necesitățile analizei. Pentru lexie interpretarea este relativ eseistică: "segment continuu și în general foarte scurt (o frază, o porțiune

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
doar semantică ?) pe care o căutăm are un exponent atât de ridicat, încât repetarea intertextuală este percepută doar ca impresie, effleurement. Apropierea hipotext/hipertext nu este atât de vizibilă, nu mai este suprapunere, ci abia atingere. Suficientă, totuși, pentru ca prezența intertextului să se facă simțită. Pentru (riscantul) demers al cuantificării submultiplilor lexiei, ar folosi, ca ipoteze de lucru, elementele furnizate de cronotehnologie. Și din cauză că intertextualitatea are ceva din inefabilul științific al temporalității. Seria submultiplilor pornește de la deci-/centi-/milisecundă și con

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
atingă nivelul microsecundei. Inconvenientul îl constituie arbitrariul dimensio nal al lexiei, diferență esențială față de secundă. Atenția acordată aceastei ipotetice entități (inter)textuale are legătură cu suprapunerea hipo/hipertext prin care se degajă timp sacru. Repetarea comportă, în mit și în intertext, instaurarea unei consistențe speciale a timpului. Care este, așadar, unitatea de măsură a sacrului din spațiul livresc? Retorica poeziei (Grupul :1997, pp.121-125) operează cu analogia dintre organizarea mitică și organizarea poetică a Timpului și diferențiază proto-ritmul de cvasi-ritm: în

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
sau mai multora stocate în memorie și accesate involuntar datorită similitudinii. Teoria freudiană susține că o persoană care trăiește senzația "déjà-vu" își amintește spontan o fantezie inconștientă explicație acceptabilă și utilă ca ipoteză de lucru, fie că ne aplecăm asupra intertextului sau ne gândim la Mitul Eternei Reîntoarceri. Merită reținut caracterul inconștient, verificat în reiterarea de tip mitic și intertextual deopotrivă. Cât privește componenta voluntară a acestui "déjà-vu", ea angajează, conform psihologiei cognitive, cortexul prefrontal și hipocampusul. Dificultatea în a disocia

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
verificat în reiterarea de tip mitic și intertextual deopotrivă. Cât privește componenta voluntară a acestui "déjà-vu", ea angajează, conform psihologiei cognitive, cortexul prefrontal și hipocampusul. Dificultatea în a disocia conștientul de inconștient derivă din faptul că repetarea și diferența în intertext, ca și în mit nu există în stare pură. Repetarea nu se realizează pe segmente egale de la hipotext la hipertext: diferența este cea care valorizează repetarea. "Paradoxul repetiției nu e oare acela că nu poți vorbi de repetiție decât prin

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
coexistență, un obiect. Timpul nu joacă aici niciun rol sau doar, la limită, durata, paralelă cu a noastră, a tabloului pe care-l parcurgi" (Grupul : 1997, 112). Michael Riffaterre acceptă libertatea de a eluda coordonata temporală în lectură, deși abordarea intertextului riscă să fie puțin unilaterală, părtinitoare pentru lector. Semioticianul care a impus disocierea intertext/intertextualitate admite răsturnarea cronologiei. De vreme ce intertextul este, înainte de toate, un efect de lectură, nimic nu poate împiedica cititorul de azi să interpreteze o figură dintr-un

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
paralelă cu a noastră, a tabloului pe care-l parcurgi" (Grupul : 1997, 112). Michael Riffaterre acceptă libertatea de a eluda coordonata temporală în lectură, deși abordarea intertextului riscă să fie puțin unilaterală, părtinitoare pentru lector. Semioticianul care a impus disocierea intertext/intertextualitate admite răsturnarea cronologiei. De vreme ce intertextul este, înainte de toate, un efect de lectură, nimic nu poate împiedica cititorul de azi să interpreteze o figură dintr-un monolog de Molière plecând de la o figură asemănătoare din teatrul lui Brecht. Continuarea operei

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
pe care-l parcurgi" (Grupul : 1997, 112). Michael Riffaterre acceptă libertatea de a eluda coordonata temporală în lectură, deși abordarea intertextului riscă să fie puțin unilaterală, părtinitoare pentru lector. Semioticianul care a impus disocierea intertext/intertextualitate admite răsturnarea cronologiei. De vreme ce intertextul este, înainte de toate, un efect de lectură, nimic nu poate împiedica cititorul de azi să interpreteze o figură dintr-un monolog de Molière plecând de la o figură asemănătoare din teatrul lui Brecht. Continuarea operei de către cititor reprezintă o dimensiune importantă

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]