1,253 matches
-
sale părintești din satul natal. Deseori, în "Amintiri" întâlnim imaginea casei sale, care deși departe în timp și spațiu de autor, a rămas ca o imagine veșnică în sufletul său. În muzică, amintirea casei este evocată printr-o melodie cu intonații de cântec vechi, atribuită viorilor, flautului și oboiului, într-o manieră liniștită și domoală. Prima măsură a melodiei este deosebit de asemănătoare cu motivul folosit în cel de-al doilea tablou, jocurile copilăriei, ceea ce subliniază legătura între amintirea casei vechi și
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
de expresie și factură ale unui scherzo. În voiciunea mișcării alternează două secțiuni cu profiluri disctincte. Se remarcă imaginea veseliei jocurilor de tot felul, la evocarea căreia contribuie esențial orchestrația, cu variate combinări de timbruri, percuția diversificată și corespondențele între intonație, ritm și timbru. Enescu a fost deosebit de preocupat în creația sa pentru coloritul instrumental. Astfel, timbrul instrumentelor a fost folosit de multe ori pentru pentru realizarea efectelor programatice. Noel Malcom spune referitor la această parte a Suitei că ea „este
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
prin dramatizări, cântece, jocuri. Ulterior au fost dezvoltate patru faze: introducerea, sesiunea concert, elaborarea, producerea. Introducerea: Profesorul predă materia în “joacă” in loc să analizeze lexicul și gramatica textului în mod clasic. Sesiunea concert (activă și pasivă): Profesorul citește cu intonație, în timp ce în fundal se aude muzica. În unele momente, studenții citesc textul împreună cu profesorul ("sesiunea activă") iar în alte momente se face pauză și e ascultată doar muzica ("sesiunea pasivă"). Elaborarea: Studenții cântă cântece sau joacă jocuri in timp ce
Sugestopedie () [Corola-website/Science/311770_a_313099]
-
comunicare. Se identifică practic prin prezența unui singur predicat. Acesta este exprimat de obicei printr-un verb la un mod personal, dar în mod excepțional, printr-un verb la un mod nepersonal, un nume predicativ, o interjecție predicativă sau o intonație predicativă (într-o propoziție nominală redusă la subiect). Propoziția poate fi constituită din două sau mai multe cuvinte, dar și dintr-un singur cuvânt. Exemple: "El locuiește în București", "A se scutura înainte de întrebuințare", "Vorba lungă sărăcia omului", "Adevărat", "Da
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
exprimă. Astfel, propoziția poate fi neafectivă sau neexclamativă (care nu lasă să se vadă starea de spirit a vorbitorului), ori afectivă sau exclamativă. Acest tip de propoziție poate exprima admirație, plăcere, surprindere, indignare, regret etc., distingându-se în vorbire prin intonație specifică, iar în scris prin punctuație (semnul exclamării). A se compara: Propoziția exclamativă poate fi marcată și prin cuvinte specifice: "ce" interogativ cu valoare adjectivală sau adverbială, adverbul "mai" (Ce am mai râs!"). În unele gramatici, astfel de cuvinte sunt
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
vrei - norocul m-a adus aici", "Ți-am adus ziarul, zise el, ca să citești și tu", "E bolnav de două zile (cel puțin așa declară familia) și nu poate veni". Propozițiile incidente sunt marcate în vorbire prin pauze și schimbarea intonației, iar în scris prin linii de pauză, virgule sau paranteze. Două propoziții coordonate au același statut una față de cealaltă, adică amândouă sunt sau principale sau subordonate față de altă propoziție sau alte propoziții. Coordonarea se exprimă prin joncțiune cu ajutorul unui cuvânt
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
unui cuvânt sau al unei locuțiuni, care este cel mai frecvent o conjuncție, respectiv o locuțiune conjuncțională, ori prin juxtapunere, adică nemijlocit, fără un asemenea cuvânt sau locuțiune. În scris, aceasta este marcată prin virgulă. În ambele cazuri intervine și intonația. De obicei propozițiile coordonate între ele fac parte din aceeași frază, dar coordonarea poate fi și contextuală: "De la terminarea școlii au trecut mulți ani [...] ocaziile de întâlnire au fost rare și niciodată n-au fost prezenți toți colegii. Dar distanța
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
și exemple contrare: "betâr om nu pote" sau "omu betâr nu pote" „omul bătrân nu poate”. Dacă substantivul este determinat de mai multe cuvinte, toate acestea pot fi antepuse, de exemplu în propoziția Propoziția interogativă se distinge în general prin intonație, dar există și particule specifice care o marchează, "če" în graiurile din sud și "â" în Žei̯ân: "Če tu ganești vlåșki?" „Vorbești vlăhește?”, "Â tu cuvinți žei̭ånski?" „Vorbești jeiănește?”. Pentru negație se folosesc două cuvinte. "Nu
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
nume de animate ambele la același număr, acuzativul nefiind marcat și C.D. nefiind anticipat sau reluat de pronumele personal corespunzător, sensul unei asemenea propoziții depinde de scoaterea în evidență a uneia sau alteia din părțile de propoziție prin accentuare și intonație. La citire, următoarele propoziții pot însemna: Exemplu de propoziție mai complexă: "De cârbur lemnu i̭e bur sakile" „Pentru cărbuni e bun orice lemn”. Sub influența limbii croate, instroromâna preferă construcția cu complement exprimat prin verb la infinitiv față de
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
the Igbo before the 16th century, but died ouț after it became popular among secret societies, who made Nsibidi a secret form of communication. Limba Igbo este dificilă din cauza numărului mare de dialecte, bogăția să în prefixe și sufixe și intonația sale grele. Igbo este o limbă tonala și există sute de dialecte diferite Igbo și limbi igboid, cum ar fi limbile Ikwerre și Ekpeye. În 1939, Dr. Ida C. Ward a condus o expediție de cercetare pe dialecte Igbo, care
Igbo (popor) () [Corola-website/Science/336414_a_337743]
-
ființă supranaturală malefică (sau demon). Descrieri ale posesiunilor demonice includ adesea amintiri șterse sau personalități, convulsii, „crize” și leșin ca și cum persoana ar fi pe moarte. Alte descrieri includ accesul la cunoștințe ascunse (gnoza) și limbi străine (xenoglosia), schimbări drastice în intonația vocală și a structurii faciale, apariția bruscă de leziuni (zgârieturi, urme de mușcături etc.), și putere supraomenească. Spre deosebire de mediumi, subiectul nu are nici un control asupra entității care îl posedă și astfel va persista până când va fi forțat să părăsească victima
Posesie demonică () [Corola-website/Science/331138_a_332467]
-
formează cuvinte și expresii prin alăturarea de morfeme) și se distinge printr-un sistem complex de forme de exprimare onorifică, reflectînd structura ierarhică, „verticală”, a societății japoneze. Sunetele din limba japoneză sînt relativ puține la număr. Accentul se manifesta prin intonație (înălțimea sunetului), care poate servi uneori la diferențierea unor cuvinte altfel identice. Deși nu este deloc înrudită cu limba chineză, japoneza a împrumutat masiv din aceasta pe parcursul a mai mult de 1500 de ani de legături culturale. În scrierea japoneză
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
limba engleză și chineză au de depus un efort relativ mare în această direcție.) Trebuie acordată atenție vocalei u și semivocalei w, consoanelor diferite de cele românești, alungirii vocalice, stopului consonantic, accentului muzical al cuvintelor și nu în ultimul rînd intonației frazelor. Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive și adjective, conjugarea relativ simplă a verbelor, fac ca efortul de memorizare
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
krio!" „Nimeni nu ascundea nimic!”, "I nigdje nema nikoga!" „Și nu e nimeni nicăieri!”. Prepozițiile despart particula "ni" de pronume/adverb: Ne možeš me zamijeniti ni sa čim" „Nu mă poți înlocui cu nimic”. Interogația totală se poate exprima prin intonație interogativă fără alt mijloc, dar și cu particule interogative. Exemple: În astfel de propoziții se pot folosi unele pronume nehotărâte formate cu "i-". Acesta implică sensul „măcar, cel puțin”: "Je li išta pojeo?, echivalent cu "Je li makar nešto pojeo
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
Interogația parțială se exprimă cu pronume și adverbe interogative corespunzătoare părților de propoziție la care se referă (vezi mai sus Pronume și adjective pronominale interogativ-relative și Adverbe interogative). Acest fel de propoziție se poate de asemenea exprima nu numai prin intonație, ci și cu ajutorul particulei "li" folosită în principal pentru interogație ("Lijepa li si!" „Ce frumoasă ești!”) și cu o particulă specifică, "ta": "Ta nismo više djeca!" „Doar nu mai suntem copii!” În general, aceast tip de propoziție exprimă ordinul sau
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
Urgență Floreasca, București, unde se constatase un diagnostic diferit față de cel pus la Bacău. Cezar Ivănescu a deschis, atât cât a putut, ușile către toți cei ce arătau talent, dedicație și pasiune, indiferent de stil, voce lirică și timbru de intonație estetică. Prin „Numele Poetului” care a făcut să existe sute și poate mii de scriitori, mai importanți ori mai mărunți de pe la noi, opera lui de mentor și de îndrumător și-a găsit expresia cea mai potrivită. Era, de fapt, expresia
Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_223]
-
într-un cântec de dragoste ca pe Vlașca, preluat aproape aidoma dintr-o culegere din Clejani, Giurgiu a etnomuzicologului Gh. Ciobanu care-i fusese coleg la Conservatorul bucureștean, Dan Moisescu abandonează tehnicile vocale lăutărești în favoarea unui patos mai romantic, cu intonație caldă cu vibrato cult, menite să scoată în evidență mai mult frumusețea cu totul deosebită a creației muzicale și poetice, decât particularitățile stilului de cântec lăutăresc. În anul 1968 este distins cu medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a
Dan Moisescu () [Corola-website/Science/323812_a_325141]
-
cu declinări, acest apelativ primește marca vocativului. Pot avea cazul vocativ în special substantivele nume de persoană. în cazuri rare și doar dacă sunt personificate, se pot folosi la cazul vocativ și substantivele ce definesc obiecte neînsuflețite. Este caracterizat prin intonație suplimentară, topică mobilă și virgulă sau semnul exclamării. În limba română, la singular, cazul vocativ poate fi: În limba română, la plural, în plus față de singular, cazul vocativ poate fi: Gheorghe Constantinescu-Dobridor, "Mic dicționar de terminologie lingvistică", Ed. Albatros, București
Cazul vocativ () [Corola-website/Science/296748_a_298077]
-
trebuie conectate prin disonanțe. Disonanța are o importanță crucială în acest sistem deoarece, în general, reprezentarea unei sonorități printr-un acord depinde de notele "alăturate". Basul fundamental este înțeles cel mai simplu cu ajutorul unei triade majore. În scara sonoră a intonației naturale o terță mare și mică reprezintă o creștere a frecvenței cu 5/4 și respectiv 6/5. Astfel, într-o triadă majoră (de exemplu, Do-Mi-Sol) nota Mi are o frecvență cu 5/4 peste nota Do, iar nota Sol
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
fi Kyle Gann, au studiat și au încercat să popularizeze muzică microtonală și utilizarea gamelor muzicale alternative. De asemenea, multi compozitori moderni, cum ar fi Lamonte Young, Chatham Rhys și Glenn Brânca au acordat o atenție mai mare gamei numită intonație naturală. Se considera adesea că muzica are capacitatea de a influența emoțiile noastre, intelectul și psihologia, ea poate alină singurătatea noastră sau ne poate incită pasiunile. Filozoful Platon sugerează, în Republică că muzica are un efect direct asupra sufletului. Prin
Estetica muzicală () [Corola-website/Science/325994_a_327323]
-
Acest articol tratează sistemul fonemic al limbii maghiare standard, corespondența dintre scriere și pronunțare, schimbările fonetice redate în scris și cele neredate în scris care au loc la contactul dintre două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară. Limba maghiară standard se caracterizează prin șapte perechi de foneme vocalice: - , - , - , - , - , - și - . Punctele lor de articulare sunt cele reprezentate mai jos: </div> Membrele fiecărei perechi se diferențiază prin cantitatea vocalică, iar cele ale perechilor - și - diferă și
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
chiar dacă fac parte din cuvinte compuse fără să fie primul membru -, care poartă un accent de aceeași intesitate și mai puternic decât celelalte din propoziție: "Nem száznyolc, hanem százhét éves a nagymamám" „Bunica mea nu are 108 ani, ci 107”. Intonația descendentă caracterizează propozițiile afirmative și imperative, ca și pe cele interogative parțiale (cu cuvânt interogativ referitor la o anumită parte de propoziție): "Esik az ↘ eső" „Plouă”; "Hozza ide a ↘ széket!" „Aduceți scaunul!”; „De unde știi?” Propozițiile interogative totale (la care se
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
cu cuvânt interogativ referitor la o anumită parte de propoziție): "Esik az ↘ eső" „Plouă”; "Hozza ide a ↘ széket!" „Aduceți scaunul!”; „De unde știi?” Propozițiile interogative totale (la care se răspunde prin „da” sau „nu”) compuse din cel puțin trei silabe au intonație ascendentă-descendentă: "Pontosan érkezett a vonat?" „Trenul a sosit la timp?” Propozițiile interogative totale mono- sau bisilabice au intonație numai ascendentă: "Jó?" „E bun(ă)?”; "Igen?" ['i↗gɛn] „Da?”
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
Aduceți scaunul!”; „De unde știi?” Propozițiile interogative totale (la care se răspunde prin „da” sau „nu”) compuse din cel puțin trei silabe au intonație ascendentă-descendentă: "Pontosan érkezett a vonat?" „Trenul a sosit la timp?” Propozițiile interogative totale mono- sau bisilabice au intonație numai ascendentă: "Jó?" „E bun(ă)?”; "Igen?" ['i↗gɛn] „Da?”
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
nu îi sunt necunoscute. Relevă o mare afinitate pentru varietatea ritmică și timbrală și, totodată, un apreciabil simț al arhitecturii. Muzica lui - ca și arta-i interpretativă - se înscrie în orbita unui neoromantism cu nostalgii clasice. Nu odată recurge la intonații populare, pe care reușește să le «alchemizeze» și să le integreze expresiv în neliniștitul său discurs sonor."” Ultimul proiect de program al lui Dumitrescu, redactat cu câteva zile înaintea cutremurului, viza un recital pianistic la Ateneul Român, în luna aprilie
Tudor Dumitrescu () [Corola-website/Science/316297_a_317626]