KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt înregistrate atât ca tranzitive, cât și ca intranzitive (chanter 'a cânta', courir 'a alerga') este o problemă de uz contextual sau are o semnificație mai profundă. Pornind de la această

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt înregistrate atât ca tranzitive, cât și ca intranzitive (chanter 'a cânta', courir 'a alerga') este o problemă de uz contextual sau are o semnificație mai profundă. Pornind de la această situație − tranzitivitatea are un rol diferit în diverse limbi și în privința fiecărei unități verbale în parte − voi prezenta, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative, relația dintre tranzitivitate și alte concepte lingvistice, precum și concepția scalară a tranzitivității (problema va fi reluată, din punctul de vedere al claselor de verbe, în Capitolul 3, 1.): faptul că există anumite construcții aflate la limita dintre tranzitiv și intranzitiv înseamnă că zona de trecere între cele două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unei acțiuni sunt relativ numeroase și sintactic omogene, iar caracteristicile morfosintactice ale celor doi termeni sunt aceleași în multe limbi (însă nu în toate). Creissels (2004b) definește construcția tranzitivă ca fiind cea în care apare cuplul agentiv−pacientiv, iar cea intranzitivă, construcția în care nu apare acest cuplu. Cooreman, Fox și Givón (1984: 3)54 definesc noțiunea de tranzitivitate semantică prototipică în funcție de Agent și Pacient și de relația acestora cu verbul: Agentul = cauză vizibilă, tăcută, intenționată, controlată, Pacientul = rezultat vizibil, tăcut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
286) afirmă că în toate limbile există o legătură între posesie și tranzitivitate și face referire la analiza lui Benveniste, care a analizat perfectul tranzitiv ca fiind o construcție posesivă. Creissels (1995: 248), între mulți alții, subliniază că distincția tranzitiv/intranzitiv este relevantă pentru variația morfologică (diateză)57. Gildea (2003) susține cu date din limbile din Caraibe că există o relație între tranzitivitate și timpul verbal: structurile cu viitor sunt mai tranzitive decât cele conținând un verb la trecut. Pentru problemele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unității frastice, cu observația că nu toate limbile au argumente principale marcate contrastiv. În alinierea acuzativă, P (corespunzător notației O de la Dixon) este unicul rol sintactic principal care are formă distinctă, iar în alinierea ergativă, A are acest statut. Construcțiile intranzitive sunt neomogene. Tipologia alinierii intranzitive examinează posibilele relații între proprietățile termenilor A și P din construcții verbale bivalente și S, singurul argument principal al verbelor monovalente. Variațiile în alinierea intranzitivă sunt de două tipuri (pentru concepția lui Dixon asupra fenomenului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu toate limbile au argumente principale marcate contrastiv. În alinierea acuzativă, P (corespunzător notației O de la Dixon) este unicul rol sintactic principal care are formă distinctă, iar în alinierea ergativă, A are acest statut. Construcțiile intranzitive sunt neomogene. Tipologia alinierii intranzitive examinează posibilele relații între proprietățile termenilor A și P din construcții verbale bivalente și S, singurul argument principal al verbelor monovalente. Variațiile în alinierea intranzitivă sunt de două tipuri (pentru concepția lui Dixon asupra fenomenului, vezi Capitolul 1, 3.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distinctă, iar în alinierea ergativă, A are acest statut. Construcțiile intranzitive sunt neomogene. Tipologia alinierii intranzitive examinează posibilele relații între proprietățile termenilor A și P din construcții verbale bivalente și S, singurul argument principal al verbelor monovalente. Variațiile în alinierea intranzitivă sunt de două tipuri (pentru concepția lui Dixon asupra fenomenului, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)): (a) partiția ergativă (engl. split ergativity): variație de aliniere condiționată de trăsăturile gramaticale ale verbului (timp, aspect, mod) sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2.(b), 3.1.3.(a)): (a) partiția ergativă (engl. split ergativity): variație de aliniere condiționată de trăsăturile gramaticale ale verbului (timp, aspect, mod) sau de principalele argumente (exemplul autorului: limba kurdă) − vezi Capitolul 1, 3.1.3.; (b) partiția intranzitivă (engl. split intransitivity), concept introdus de Van Valin (1990)59: în aceleași condiții gramaticale, verbele care apar în construcții intranzitive se împart în două sau mai multe clase, diferite după proprietățile de aliniere (exemple: rusă, latină). Tipurile (a) și (b

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbului (timp, aspect, mod) sau de principalele argumente (exemplul autorului: limba kurdă) − vezi Capitolul 1, 3.1.3.; (b) partiția intranzitivă (engl. split intransitivity), concept introdus de Van Valin (1990)59: în aceleași condiții gramaticale, verbele care apar în construcții intranzitive se împart în două sau mai multe clase, diferite după proprietățile de aliniere (exemple: rusă, latină). Tipurile (a) și (b) pot coexista în aceeași limbă, de exemplu, în georgiană (Lazard 1995). Creissels (2007) arată că, din punct de vedere semantic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
împart în două sau mai multe clase, diferite după proprietățile de aliniere (exemple: rusă, latină). Tipurile (a) și (b) pot coexista în aceeași limbă, de exemplu, în georgiană (Lazard 1995). Creissels (2007) arată că, din punct de vedere semantic, partiția intranzitivă se corelează cu agentivitatea și cu aspectul verbal lexical, iar, din punct de vedere diacronic, există câteva scenarii posibile: ● în limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
vedere semantic, partiția intranzitivă se corelează cu agentivitatea și cu aspectul verbal lexical, iar, din punct de vedere diacronic, există câteva scenarii posibile: ● în limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității − adoptată în lingvistica românească de Pană Dindelegan (2003a și alte studii) − nu este incompatibilă cu cea tradițională, însă are avantajul de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectului, animarea, agentivitatea și voința subiectului, natura dinamică a verbului, marcarea postpozițională a agentului. Toate aceste trăsături creează o scală de tranzitivitate: (a) verbe tranzitive ('a citi', 'a gândi', 'a crede'), (b) tranzitivitate medie ('a înțelege', 'a uita'), (c) verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
6.1.), cauzativele ergative. Este interesant de observat că autorul consideră verbele de tipul a intra (pe care astăzi le-am considera ergative/inacuzative de schimbare de localizare/mișcare direcționată − vezi Capitolul 3, 3.2.2.3.) ca fiind verbe intranzitive, care sunt mereu la pasiv, și, de aceea, nu pot fi urmate de un obiect direct: Il entre dans la pièce (imperfectiv) Il est entré dans la pièce (perfectiv). O analiză în care ergativul este subordonat pasivului a fost propusă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de tip proces le apropie de limbile ergative (Alexiadou 1999). Paralelismul dintre cele două tipuri de structuri este explicat de Alexiadou (1999). Există două tipuri de v: (a) v tranzitiv/Cauzativ, care se combină numai cu argumente externe; (b) v intranzitiv/Devenire, deficient, care nu se combină cu argumente externe și este inclus în structura inacuzativelor. Limbile ergative au cel de-al doilea tip, v deficient 66. Cazul ergativ nu este structural, ci lexical/prepozițional, asemănător cu grupul prepozițional care introduce

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1. DISTINCȚIA TRANZITIV−INTRANZITIV ȘI IPOTEZA INACUZATIVĂ Așa cum am arătat în Capitolul 2, 5.3., începând din anii '80 ai secolului al XX-lea, majoritatea lingviștilor sunt de acord asupra faptului că tranzitivitatea nu este un concept rigid, ci o noțiune scalară, fapt ce

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
faptului că tranzitivitatea nu este un concept rigid, ci o noțiune scalară, fapt ce reiese din compararea atât a limbilor între ele, cât și a unităților verbale dintr-o limbă dată. Faptul că verbele considerate în mod tradițional ca fiind intranzitive (în special folosindu-se drept criteriu incapacitatea acestora de a avea complemente directe) au comportament eterogen a fost consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de Hall-Partee (1965)4. Perlmutter (1978: 162, apud

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]