355 matches
-
ceea ce spune, Amos Oz repre-zintă, individualizat, ceea ce marele psiholog danez Höffding numea "humorul ca sentiment vital". Cu certe premise intelectu-ale, "marele humor" înseamnă energie psihică, dar și seriozitate instinctual-practică, în acest caz de conținut antidogmatic." Sună ca un program personal, introspectiv, ca de altfel și opțiunea autoarei pentru Dezordinea preventivă a lui Matei Vișniec, roman al unei episteme deconstructiviste, cu totul atipice: "Fiind o literatură de idei despre viitorul sumbru al omului "destructurat", lectura nu e prea atractivă, dar trebuie continuată
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de artă prin judecățile de valoare exprimate de criticii profesioniști. Cât privește implicarea criticului, dacă istoricul de artă privește operele retrospectiv descriptiv și narativ -, iar teoreticianul le privește prospectiv (investigând condițiile de manifestare ale unui fenomen artistic), acesta acționează formativ introspectiv și constructiv (propunându-și să faciliteze perceperea, înțelegerea și valorificarea unei opere de artă), comportându-se uneori chiar prescriptiv (oferind tactici și strategii de interpretare, decodificare și utilizare a mesajului artistic). În general, critica de artă se divide simplificativ în
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
narativă solidă, este urmărit destinul unor oameni transferați, într-o etapă istorică următoare, din lumea satului în mediul bucureștean, precum protagonistul, devenit muncitor calificat într-o mare întreprindere. Aparținând unor medii sociale diferite, personajele se înrudesc prin permanenta lor dispoziție introspectivă. Ajunși într-o situație râvnită, dar și în momente de criză, oamenii își cercetează propriile acte și sentimente, încercând să afle dacă și unde au greșit. Întâlnirea Cristinei Predeleanu, aflată la apogeul carierei jurnalistice, cu fiica unei foste colege de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289525_a_290854]
-
cotidian, din banalitatea sa esențială. Întrebările cu privire la cine suntem, noi și semenii noștri, ce anume ne conferă individualitatea noastră inconfundabilă, cum ne-am format și de ce suntem așa, și nu altfel, reprezintă punctul de plecare al celei mai elementare meditații introspective. Din acest motiv, problema identității, care face obiectul expunerii de față, nu constituie, În primul rând, o temă de istorie, ci mai curând una psihologică, filosofică și morală. Am considerat Însă că și studiul istoriei poate avea ca finalitate formularea
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
farmecul unui Alain- Fournier autohton. Proză tipică a tinereții explozive, Serenadă... captează trăirile juvenile din Șcheii Brașovului, cu iubiri adolescentine în descendența „Heidelbergului de altădată”, cu tristeți ploioase și o sportivitate incandescentă, amestec de senzualism amețitor, lirism nobil, de freamăt introspectiv și frondă înduioșătoare. Cum s-a remarcat, autoarea nu are suflu epic, talentul ei se desfășoară pe spații reduse, cu o spontaneitate și o „grație lirică” specială, care definește o generație de tineri scriitori de la mijlocul anilor ’60. Romanul se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288892_a_290221]
-
1984, Refugii este primul roman din ciclul Zidul morții, urmat în 1988 de Drumul cenușii. Romanul reface prin flashback istoria unor eșecuri amoroase a căror protagonistă este Ioana Olaru și se construiește înlănțuind scenele pe care memoria acesteia le aduce introspectiv în prim-plan. Absolventă de engleză, Ioana Olaru, personajul feminin central al cărții, rămâne traducătoare la uzinele Solidaritatea, în timp ce soțui ei, Iustin, este repartizat profesor de engleză în satul Măgura. Mariajul devine un eșec din cauza distanței fizice. În timpul unei vizite
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
câteva reproduceri de artă. Inserțiile ekphrastice se regăsesc în secvențele care prezintă dialogul dintre Ioana Olaru și doctorul Vlad Cosma. Compozițional, acest dialog se constituie într-o ramă a narațiunii ce reconstituie istoria Ioanei, replicile dintre cei doi declanșând flashbackurile introspective ale personajului feminin. Referința ekphrastică Referința ekphrastică, primul tip de inserție ekphrastică, evocă desenele lui Munch, Goya, Géricault și Daumier. Aflată în cabinetul doctorului, Ioana Olaru nu se simte atrasă atât de titlurile și autorii cărților din bibliotecă, cât de
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
teoria lecturii), fiind frapați, mai ales, de măiestria tipului de cultură schweitzer (p. 94), posibil, făcând referire la ascuțișul spiritului de observație și diversitatea tehnicilor artistice ale pictorului Rudolf Schweitzer. șiavem convingerea că maestrul e neîntrecut în explorarea și focalizarea introspectivă și exhaustivă a preceptelor la care face referire. în concluzie, dorind să depășim acele efuziune ale melancolicului, „semn de grație intelectuală” (cum bine spune Eric G. tilson) care înmiresmează volumul, să conchidem într-o tonalitate degajată (după afirmația lui Noica
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
fi interpretată în multe feluri. Multe aspecte ale programului de „predare de reabilitare” (de exemplu, numărul redus al elevilor dintr-o clasă, relațiile intensive profesor-elev, îndepărtarea de mediul familiar) au favorizat probabil apariția dilemelor identitare printre elevi, ei devenind mai introspectivi și mai reflexivi. Mai mult decât atât, dacă elevii simțeau sau dacă li se spunea că făceau parte dintr-un „proiect experimental” (categoria 7 pentru ambele grupe de absolvenți din programul de reabilitare) și că erau concentrați într-o sală
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
criticii chiar de la prima carte. Proza din Așteptând în liniște e „comprimată, învăluitoare și febrilă, realistă fără adjective, dramatică fără scrâșnete inutile, subtilă pentru că e simbolică dincolo de aparența aridă a cotidianului” (Dan Culcer). Povestirile impun prin seriozitatea scriiturii și înverșunarea introspectivă, mai puțin prin anvergură și efecte spectaculoase. În notă cehoviană, naratorul etalează existențe abulice, oameni oscilând într-o ceață existențială și cu răbufniri aparent absurde (ca Traian Trifu din Răbdare), psihologii sucite, aproape „contorsioniste” (Tiberiu Ilovan din Păsări stinghere), la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
întregime un proiect unic al operei, irepetabil, așa cum e un embrion, care conține în întregime proiectul viitoarei ființe. Procesul complex prin care se trece de la percepție la operă are ca agent cristalizator afectul („conștiința afectivă, sentimentul, emoția, pasiunea ne apar introspectiv ca adevăratele făuritoare și călăuzitoare atât ale inspirației, cât și ale înfăptuirilor artistice”), adică lirismul, înțeles ca trăire puternică, singura aptă să nască opera. Analogia dintre aceasta și organismul viu merge mai departe: „operele de artă își au existența ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
T. Todorov). Un alt reper temporal: în 1976, revista Poétique consacră un număr special (27) Inter textualitatés semn al depășirii etapei de "pribegie noțională" la care o condamnase nerecunoașterea academică inițială. Dacă structuralismul izolase puțin textul de context, încurajând demersul introspectiv care să scoată la lumină modele ascunse în structura de adâncime, semioticieni precum Roland Barthes au cultivat deschiderea textului către "lumea" livrescă, într-o socializare reciproc constructivă. Textul este privit ca un aparat translingvistic, ce redistribuie limba și prin aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1964-1965), iar din 1965 redactor la revista „Ateneu” din Bacău, unde, începând cu 1990, este redactor-șef. Debutează în revista „Flacăra Iașului”, cu poezie, în 1954. Prezență discretă în lumea literară, definitiv legat de revista băcăuană „Ateneu”, A. este un introspectiv, urmăritor de aventuri regresive, elegiac în cadrele „vitaliste” ale poeziei și atent la meandrele psihologice chiar în plin dinamism epic. A debutat (sub un moto din Mateiu I. Caragiale) cu volumul Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]
-
teologică, Th. d'Aquino a considerat gândirea aristotelică un preambul al concepției sale despre Dumnezeu. Era o teorie încremenită în canoanele de neclintit ale ideologiei societății medievale. Întreaga concepție aristotelică despre viața psihică, amendată cu unele completări despre determinismul lăuntric introspectiv al trăirilor interne, s-a transformat într-o teorie a ordinii de stat feudale. 4. Ideologia scolasticii Societatea feudală s-a clădit pe ruinele vechii societăți antice, în completarea acesteia, în fața căreia s-a impus ca un nou mod de
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
eliberată de metafizica "experienței interne" propusă anterior în teologia lui Plotin și în cea a Sf. Augustin. În acord cu concepția lui Plotin și a Sf. Augustin, omul își putea îndrepta privirea sau observația spre "interiorul" vieții sale sufletești deci introspectiv. O putea face, însă, doar prin intrarea în legătură cu esența supremă, cu divinitatea, ea fiind singura realitate internă și totodată cerească adevărată. În filosofia lui Descartes, obiectul introspecției devine atât de comuna gândire personală. În consecință, pentru că ceea ce el observa era
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
da formă cunoașterii, pentru a o face credibilă. Desigur, o asemenea credință supremă putea fi conferită doar unui om, ca parte a societății, care recunoaște această valoare individuală a sa măreață, divină. Totuși, prin esențializarea conștiinței, Descartes a deschis calea introspectivă de studiere obiectivă a fenomenelor psihice. 7. Cunoașterea psihicului în raport cu corpul Învățăturii lui Descartes i se datorează posibilitatea metodologică de a considera funcționarea vieții psihice după principiul unor mecanisme similare celor care răspund de funcționarea corpului. Această contribuție s-a
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
în locul voinței spontane scolastice, rezultate din conștiința experienței interne, este așezată dorința, care nu-i altceva decât esența omului. Iar dorința este ceva raportabil la corp, un fenomen psihofiziologic. Astfel, ceea ce-i gândit conștient adică ceea ce-i este dat subiectului introspectiv nu poate fi decât esență și punct de plecare pentru forțele acțiunilor umane. Prioritate o au cele independente de conștiință cu obiectivitate psiho-corporală dorința. Considerarea obiectivă a acțiunilor umane din această perspectivă face posibilă studierea senzațiilor cu precizia cu care
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
gând. Monada este "Eu"-ul însuși, cu poziție centrală și manifestată prin cele mai diverse stări subiective, cu identitate individuală. În monadă, reflecția își dovedește suficiența, ca substanță spirituală de ființare prin care noi înșine suntem și existăm. Un "Eu" introspectiv al conștiinței asigură unitatea funcțională a monadelor, controlul și autocontrolul exercitat de aceasta se dobândește progresiv, fiind atins pe treptele superioare ale dezvoltării sociale. Monadele se clădesc după chipul sau pe modelul reflectării sufletești. Pentru a explica acest lucru, Leibniz
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
să-și definească obiectul principal de cunoaștere, care, în accepțiunea lui Wundt, a fost reprezentat de experiență. Experiența era acel ceva care se prezenta sub forma "simțămintelor interne" ce se cereau diferențiate de cele externe, care pot fi studiate pe cale introspectivă. Mai mult, ca obiect de cunoaștere psihologică mai este postulată și "experiența nemijlocită" care, la rându-i, poate fi investigată din mai multe perspective. Prin această soluție Wundt se delimitează de perspectiva de abordare teologică, care slăvea eternitatea și indivizibilitatea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
elementelor de componente. În accepțiunea lui Wundt, pe lângă experiență, materia și substanța acesteia, un al doilea obiectiv de cunoaștere îl reprezintă conștiința. De altfel, toate investigațiile sale n-au pierdut nici un moment din vedere problemele de conștiință, abordarea lor pe cale introspectivă, descoperirea pe această cale a determinismului reflectării conștiente. Evocarea, din această perspectivă a diferitelor stări putea să ducă la explicarea modului în care se realizează depozitarea "substanței experienței". Dar, pentru că această substanță la el era ceva de natură fictivă, rezultatele
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
deciziei. Prin urmare, conținutul și determinarea gândirii sunt decise de cu totul altceva decât de acele elemente senzorio-motorii. Lucru descoperit de Școala de la Würzburg, dar independent de ei și de alți cercetători ca Binet, Woodorth ș.a. Fidel liniei de abordare introspective a proceselor psihice, N. Ach (1871-1946) a deschis frontul studierii procesului voinței alături de cel al gândirii. A folosit în acest sens cronoscopul. În cercetările sale a plecat de la premisa că ambele procese au o construcție asemănătoare, că indiferent dacă subiectul
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
apercepția, percepția, asociația, de unde ele se conștientizează. Or, despre însemnătatea și desfășurarea proceselor psihice în această reflectare cercetătorul poate lua cunoștință doar prin metoda introspecției. Stabilirea oricărei relații posibile dintre stimuli și reacții cere cu necesitate considerarea rezultatelor aplicării metodelor introspective. În plus, situația mai era agravată de pretenția considerării intervenției a doi factori perturbatori: pe de o parte (concepția wundtiană aici nu a fost confirmată niciodată), întregul traseu procesual de la sesizarea excitantului și până la mișcarea musculară rezultată s-ar compune
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
reacțiilor motorii de bază. Aceste studii au scos în evidență necesitatea unei noi metodologii de lucru, capabilă să extragă sau să detașeze din ele însemnătatea reflectantă a cuvintelor. Noua metodologie și-a propus să pună subiecții în fața unor sarcini noi, introspectiv "mai curate". Această linie a fost imaginată și aplicată de Hermann Ebbinghaus (1850-1909), cel mai distinct reprezentant al începuturilor psihologiei experimentale, care prin lucrarea sa Despre Amintiri, publicată în anul 1885, a deschis era modernă a acestei ramuri a psihologiei
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
psihologia este acea știință care studiază experiența conștientă din perspectiva experimentatorului. Numai că stabilirea cu precizie, doar prin observație, a ce anume aparține sau nu experienței conștiente este un lucru foarte dificil. Aceasta presupune antrenament și, în plus, o experiență introspectivă îndelungată. Această experiență nu este de confundat cu experiența observativă curentă, obișnuită. Titchener urmărește, de fapt, detașarea prin introspecție a unor fapte pure de conștiință. Doar astfel conștiința se poate centra pe semnificația lucrurilor și se poate detașa de simpla
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
organizare; părțile respective au doar o autonomie relativă în raport cu întregul. Odată cu formularea acestor postulate s-a putut da o nouă explicație nomenelor de conștiință, suportului lor structural; s-a putut da o replică zguduitoare explicației fenomenelor de conștiință din perspectivă introspectivă. Trebuie subliniat totodată faptul că în interrelația dintre întreg și părți se află cheia explicației gestaltiste, iar soluțiile avansate sunt mai complete și diferite de ceea ce au propus la vremea lor Wundt și Titchener, care s-au rezumat la descompunerea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]