279 matches
-
pomană, și pe stâlpii funerari din Transilvania sau în Moldova. Păsările mitice, specifice diferitelor popoare Phoenix, Garuda, Kokh, Măiastră, Jar-Ptica sunt întruchipări ale principiului solar și simbolizează veșnica regenerare a vieții. Ca simboluri ale spiritului și ale cunoașterii, păsările sunt ipostaziate ca divinități care dețin secretele celor trei lumi. Știința cunoașterii "limbii păsărilor" este dobândită în urma inițierilor în tainele vieții și morții. Pasărea poate prevesti destinul implacabil și moartea, valențele oraculare fac posibilă descifrarea viitorului, după strigătele și zborul păsărilor, artă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
între cer și pământ, balaurul simbolizează dualismul existențial yin yang care ordonează manifestarea cerească, pluvială, terestră, acvatică și subterană.360 În mitologia românească, balaurul își are obârșia în comuniunea gnoseologică dintre elementele primordiale care devin active printr-un ritual solar, ipostaziat de cercul sacru al șerpilor întemeietori de viață nouă: "Balaurii se fac așa: sub grămezi mari de găteje, sau în ziduri sparte și părăsite, ori prin locuri umede cu multă frunză și iarbă pe deasupra, se strâng la un loc o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reprezintă pentru Alexa Visarion, autorul filmului, o eliberare și o izbândă. Nu cunosc printre regizorii noștri un altul care să fi trăit aproape o viață sub obsesia unuia dintre miturile fundamentale ale omenirii așa cum a făcut-o Alexa. "Mitul creației", ipostaziat în Meșterul Manole, i s-a părut definitoriu în împlinirea unei vieți. Primul pas pe calea inițierii l-a făcut în 1972, când a montat piesa lui Blaga pe scena Teatrului Național din Cluj. În 1978, scrie Ziditorul, prima versiune
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
fel de romane, de fi fost inițiatorul unei formule noi, fapt ce ar fi făcut, de pildă, ca G. Ibrăileanu să nu publice / să nu se hotărască a publica Adela decît după ce Camil Petrescu a avut succesul știut!). Modelul este ipostaziat mai ales în lumea scenei, pe care Camil Petrescu o invocă frecvent, și care-i oferă suportul celor mai multe comparații. Emilia imită, fără succes, o comediană care, la rîndul ei, imită pe Elvira Popescu (nu pe scenă, ci în culise, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
locului său de recluziune sau de reculegere refugiul pentru meditație, pentru introspecție. Jurnalul lui are un destinatar, un cititor ce s-ar chema "intim"(7), de n-ar fi unul cît se poate de oficial: explicit, țarul Alexei Mihailovici. Scrierea ipostaziază un spirit viu, atent la organizarea lumii pe care o cucerște, doar cu pasul și cu gîndul. Aceasta fiind, în fond, misiunea diplomatului, a scrie despre tărîmul excentric și exotic echivalează cu o imersiune în istoria și substanța Chinei imperiale
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
agelastului, cel care nu știe să rîdă, necum să rîdă împreună cu ceilalți, sau să se amuze sincer de sine. O măsură relativizantă a lucrurilor, care imprimă acțiunii critice o dimensiune derealizantă, în afara judecății estetice. Spiritul ironic guvernează traseul istoricului literaturii, ipostaziind un demon al persecuției ludice, sau, în varianta ei evaluatoare, al dezavuării zgomotoase. Pentru G. Călinescu, literatura este, ca și lumea, tot o scenă, în care actorii pot apărea la rampă împinși de un regizor atotputernic, sarcastic în mărinimie și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
platoniene, uneori, abordate cu ușoară ironie: antagonismele timp-veșnicie, minte-corp, spirit-materie, ființa umană-existența, fără a se ști dacă fac parte din codul sau estetic sau doar ca o terapie morală. Spune Ionel Necula în Cioran, Scepticul nemântuit: "De departe, Cioran se ipostaziază că un Zarathustra contaminat de existențialism. De departe, pentru că râma nu-l cuprinde decât aproximativ, ea trebuind mișcata, lărgita sau, după caz, îngustata pentru a-l încadra cât de cât"52. Principalul lor punct comun este critică moralei creștine. Nici unul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
locul comun al tuturor acestor nostalgii răspândite în lume, cari adunate la un loc formează însăși esența ei"251. Admirația față de unul dintre prietenii din copilărie Paul va fi dirijată, de asemenea, de aceeași obsesie a imitației existenței a naratorului-personaj, ipostaziată de data aceasta în imaginea varieteului din oraș: îl mai iubeam pe Paul pentru viața secretă pe care o ducea dicolo de ocupațiile zilnice și din care nu-mi parveneau decât ecourile șopite cu stupefacție de persoanele mari din jurul meu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Krokowski îi va spune ironic să se odihnească: ,,cu deplina conștiință a sănătății dumneavoastre perfecte". Castorp, spre desosebire de Emanuel, va include posibilitatea morții sale pornind de la ,,moartea celuilalt". Plecând de la aceste considerente, niciunul din cele două personaje nu se ipostaziază în spectatori detașati ai spectacolului pe care-l oferă sanatoriul, ci dimpotrivă, percep realitatea cu un anumit scop. Fără îndoială, percepția realității este foarte importantă în înțelegerea modului în care personajele își construiesc traseul existențial. Distincția pe care Heidegger o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
centru, personajele ar trebui să experimenteze depășirea samsarei și "ieșirea din Timp". Simbolul prin excelență al transcendenței îl constituie actul final al ascensiunii Kundalini-ei, unirea ei cu Siva în creștetul cutiei craniene, în sahasrara. Cei care practică acest ritual se ipostaziază în perspectiva regelui și a reginei din ritualul alchimic, care coboară în baia mercurială, se unesc și mor. Semnificația acestei morți inițiatice are valoarea unei părăsiri temporale a trupului de către suflet, pregătind în același timp reîntoarcerea sufletului în ființa androgină
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
psihic "prin remușcare sau prin tortura culpabilității refulate, care nu este altceva decît vanitate".20 Nu întîmplător la vechii greci, șarpele îmblînzit și chiar mort simboliza înfrîngerea vanității. Oprindu-se apoi în exclusivitate la creștinism, Paul Diel interpretează mitul șarpelui ipostaziat în figura lui Satan. Acesta ar traduce pe plan pur psihic "forța subconștient motivantă care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pă-mîntești (reprezentate de măr, simbol al pămîntului)"21. Faptul cred că este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lui vanități vinovate: vanitatea spiritului uman (demonul ispitei) care a vrut și continuă să vrea să elimine principiul suprem al vieții, spaima sacră față de mister. Conform mitului Genezei, forța motivantă a vanității este cauza esențială a tuturor eșecurilor: spiritul decăzut. Ipostaziat în idol (vrînd să se substituie forței motivante asupra conștiinței), Satan este izgonit din sfera sublimă. El devine seducătorul omului, forța subconștient motivantă care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pămîntești (reprezentate de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sentimente de aprobare și dezaprobare, care ar supraveghea activitatea umană, împărțind recompense și pedepse. Sau, din contra, este tentat să creadă altă superstiție în absența oricărui sens legal al vieții și deci a oricărei responsabilități. În cazul din urmă, individul ipostaziază conștient și banal și nu tot inconștient și magic, cum făcea omul primitiv propriile lui intenții dezorientate, propriile lui capricii. Din cauză că omul primitiv nu este niciodată absolut sigur pe sine și se teme mai mult sau mai puțin constant ca
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
intențiilor rele secrete, care duc la preferarea plăcerilor vieții trupești supraviețuirii "sufletului nemuritor". Legenda relatează faptele fabulos idealizate ale strămoșilor. Fiii trebuie să se supună din generație în gene-Itție actelor de voință ale strămoșilor, povestite și, în cele din urmă, ipostaziate de legende, pentru a intra la rîndul lor după moarte în legenda nemuririi. Cultul animist al strămoșilor divinizați constituie baza religiozității. Strămoșul-tată divinizat de animism va deveni în epoca mitică Tatăl-Spirit, Dumnezeu-Tatăl, toate ființele omenești fiind fiii Lui, demni sau
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
naivă a unui dumnezeu întrupat. Trupul există în apariție și poate constitui un element de comparație. Nimeni nu ar crede într-un trup absolut. Un spirit absolut nu este nici de conceput, nici imaginabil. El nu este decît un idol, ipostaziat cu scopul de a-l face să fie sugestiv. Nu mai este decît un pretext de îndoială intelectuală, o atitudine față de credință, o teoremă care duce la discuții sterile, un născut mort al speculației, o abstracție lipsită de obiectul pentru
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
voinței și a libertății, eroarea asupra funcționării care deliberează și motivează viața psihică credința în liberul arbitru provin aici, ca de obicei, din tendința cea mai primitivă a spiritului uman de a face dogme din superstițiile lui, de a-și ipostazia ficțiunile imaginative. Liberul arbitru este o imaginație ridicată la rangul de dogmă pentru a stabili răspunderea omului față de Judecătorul ceresc. Adevărul este că procesul deliberant este o procedură impusă omului de propria sa natură, un "proces" în care omul este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
prin simbolul "Prințului Lumii" reprezentat de Satan, simbolul intențiilor subconștiente: cînd al celor prea bune, cînd al celor prea rele. Intențiile prea rele ale banaității constituie principiul răului pentru că ele sînt mai mult decît moralismul cel puțin în epocile decadente ipostaziate în ideal și aceasta pînă în punctul în care plîngerile împotriva nedreptății vieții sînt subconștient motivate de regretul de a nu putea participa la triumful blazaților. Înțelepciunea mitică stigmatizează moralismul inhibitiv prin simbolul "posedat de diavol", care exprimă faptul că
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
scriitori, fie ei autohtoni sau europeni. Originile numinosului se găsesc tot în categoria Sinelui. Lucru explicabil, de altfel, fiindcă am văzut mai demult că fiind o noțiune eminamente empirică, Sinele semnifică totalitatea trăsăturilor psihice umane. Acesta, susține Jung, nu se ipostaziază, în schimb simbolurile sale dețin o numinozitate evidentă, echivalentă cu o valoare afectivă apriorică. Un exemplu, la îndemâna celor inițiați în antropologie îl constituie mandalele. Reconsiderat dintr-o asemenea perspectivă, "...Sinele se dovedește a fi o reprezentare arhetipală care diferă de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
propoziției“ își vor pierde orice putere de atracție. Pe măsură ce se desprinde de supozițiile și ideile călăuzitoare ale Tractatus-ului, Wittgenstein înclină să considere viziunea „logicianului“ asupra limbajului, acea viziune pe care o acceptase în mod neproblematic, drept o perspectivă idealizantă, care ipostaziază anumite trăsături și face abstracție de altele, cele care nu pot fi integrate în scheme simple. În Tractatus este acceptată în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
hipertext, intertextualistul (scriitor sau lector) este asemenea bricolerului. Gândirea mitică operează combinarea elementelor în construirea unui sens, asemeni bricolerului care utilizează diverse materiale pentru a le conferi o altă semnificație decât cea care ține de prima lor întrebuințare. Scriitorul intertextualist ipostaziază și el bricolerul lui Lévi-Strauss și, de o manieră pe care urmează să o ilustrăm, gândirea sălbatică. Munca la un edificiu literar cu exploatarea "pretextelor" nu numai că nu amenință valoarea noului text, ci, mai mult, fortifică literatura însăși. Practica
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
statutului, revenirea la viață) din finalul nuvelei. Efortul inițiatic și întreaga călătorie sfârșesc într-un registru prozaic deoarece inițiatul a greșit, la un moment dat. Intratextualitatea prozastică: "Sărmanul Dionis" Intertextualitatea ilustrează în registrul livresc relativitatea timpului, problematizarea succesiunii trecut-prezent-viitor. Intratextualitatea ipostaziază și confirmă admisibilitatea blocului temporal. Nuvela Sărmanul Dionis își susține desfășurarea heterodiegetică, biplană (cu al doilea plan bi-plan, la rândul lui), pe același adevăr consacrat ca einsteinian. Relativitatea spațiului, deși la început este postulată de narator în mod nediscriminatoriu față de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
-i servește lui Dionis de cămin. Numai că, în acest punct al succesiunii hipertextelor, impresia cromatică se asociază ideii de vechime prin doi termeni diferiți (întunecos și painjinit), spre deosebire de hipotextul inițial, care descria cafeneaua, în care culoarea și vechimea erau ipostaziate paradigmatic de una și aceeași sintagmă (muri afumați) : (S1c)/(S2a)/(S3a) Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit (s.n.) din arhiva unei cancelarii, ..."13 (Eminescu: 2011, II, 35). Seria secvențelor intratextuale (1) care descriu ziduri acum aproape negre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
timbrului de pe o carte poștală] realitatea nemijlocită. Și noi nu mai ieșim din "Biblioteca lui Babel" (Compagnon: 1998, 112). Semnul devine suveran, indiferent de sistemul semiotic abordat, fie că suntem între hipotext și hipertext literar sau în afara spațiului livresc. Intertextul ipostaziază de o manieră aparte succesiunea semnificărilor pe care ne-a deslușit-o fondatorul semioticii (Pierce), pentru care legătura originară dintre semn și obiectul său este destrămată (în timp) sau (dramatic) ruptă, cert rămâne faptul că seria interpretanților merge din semn
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la posibilitatea existenței unui canon alternativ sau a unor canoane care funcționează în paralel (canonul estetic, canonul literar, canonul critic etc.), Luigi Bambulea, intervievatul profesorului Mircea A. Diaconu, subliniază, de fapt, prezența reală a "unui singur Canon, care doar se ipostaziază, într-adevăr, diferit, de la o cultură la alta, de la o tradiție la alta, de la un model cultural la altul. Este, însă, firesc să se discute despre un canon alternativ, doar fiindcă a devenit neobișnuită, de mulți chiar necunoscută, adevărata accepțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mesajul transmis de personalitatea totalitară și exprimă cel mai bine caracteristicile semnificative ce diferențiază stilurile fundamentale de discurs politic: ambiguitatea intenționată, caracterul disimulat al adevăratului mesaj, caracterul imperativ și caracterul polemic. Este discursul mesianic - apocaliptic - prin care actorul politic se ipostaziază ca singurul În măsură să asigure depășirea Peripatethice unei situații de criză pe care - chiar dacă nu există - o va evidenția sau va face tot posibilul pentru a o declanșa. Exprimă, În plan discursiv, ipostaza salvatorului. Mitul, minciuna „rezonabilă” - ca parte
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]