1,182 matches
-
științele pozitive, în metafizică și în religiile revelate, dar plin de încredere în finalitatea individualistă a existenței". Explicabil, Valéry îi provoacă lui Șerban Cioculescu o integrală satisfacție: "în ordinea poetică și filosofică, acest aparent sceptic e unul din cei mai ireductibili campioni ai intelectului (...) care se apropie mai curînd de spiritul voltairian decît de cel pascalian, pentru care (...) profesează o repulsie francă". "Erou al rigorii", autorul Tinerei Parce i se înfățișează "ca un adorator al clarității, dar claritatea pe care o
Tradiția criticii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9377_a_10702]
-
acest dramaturg de frapantă originalitate și-a ales subiectele pieselor din Biblie și din istoria Portugaliei - altă erezie scump plătită. în fine, ca unul dintre marii critici literari ai secolului XX (poate cel mai mare, s-a manifestat drept partizan ireductibil al esteticului și al primatului valorii asupra ideologiei". întrucît "a îndrăznit" să facă toate acestea într-o perioadă în care intelectualitatea portugheză era marcată de stînga politică, Régio a devenit un ostracizat. "N-ar fi exagerat să spunem că însăși
Epistolar portughez (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9423_a_10748]
-
pe foștii parteneri. N-a existat, după ruptura din guvern, zi în care liberalii și pediștii să nu-și aducă acuzații peste care să se mai poată trece vreodată. Ne aflăm în cazul clasic al iubirii contrariate, transformate în ură ireductibilă. Și atunci? Dacă nu mă înșală memoria, imediat după decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a face un nou guvern fără membri ai Partidului Democrat, liderii PD s-au inflamat în asemenea măsură încât doar faptul că, fiind week-end, n-
Politica lui Struțulescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9559_a_10884]
-
și chiar a reda vocalele cuvîntului Montagnes cu verde și negru, spre a reflecta cromatica muntelui. Cea mai semnificativă trăsătură a artistului de tip baroc ar putea fi considerat dualismul său de fond, tensiunea produsă de o serie de antiteze ireductibile precum cele dintre viață și spirit, dintre viu și artificial, dintre ascetism și laicitate, dintre spiritualism și senzualism, dintre intuitiv și conceptual ș.a. Așadar o neîmpăcare perpetuă, o obstaculare a unității care servește incontestabil creația, generînd un joc de ipoteze
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
situațiile celor dinafara literaturii (Gheorghe Ursu etc.). Exercițiul merită făcut, pentru o completare a listei și documentației concrete a fiecărui caz, pentru că el ar arăta convingător amploarea fenomenului de rezistență intelectuală, morală și politică la comunism. Două lumi morale paralele, ireductibile, coexistă: comunismul și rezistența la comunism, cu diferențe de amplitudine, fluctuații de intensitate a vieții intelectuale și investiții afective de semn contrariu. E o dovadă de obtuzitate sau de rea-voință să o vezi numai pe una dintre ele. S-ar
Antologia demnității scriitorului român by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8166_a_9491]
-
din această perspectivă, rămâne o enigmă insondabilă fractura psihologică din mintea unor ziariști și comentatori actuali. Mă șochează, cu alte cuvinte, viteza cu care trec dintr-o tabără în alta și impetuozitatea transformării unui sentiment de amiciție într-o ură ireductibilă. Iată-l, de pildă, pe Sorin Roșca-Stănescu. Din susținător fervent al lui Traian Băsescu, s-a metamorfozat, cât ai zice pește, în dușman de moarte. Urmărindu-l la televizor, rămâi uimit de insistența cu care urmărește fiecare gest și silabă
O schizofrenie, două schizofrenii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9698_a_11023]
-
realitatea este, dimpotrivă, un produs sau o reprezentare a acestui Eu, iar că legile realității nu sunt decât niște legi ale spiritului. Tocmai acest lucru l-am putea numi „orientarea subiectivă” a conștiinței. Dualismul acesta constituie o lege imanentă și ireductibilă a ființei noastre care poate Într-un mod arbitrar, În virtutea structurii sale originare, să se orienteze Înspre una sau cealaltă dintre cele două direcții. Aceste două principii antitetice fundamentale sunt valabile și legitime, atât unul cât și celălalt, pentru că fiecare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
principiu al naturii, fapta trebuie să ni se Înfățișeze ca fiind condiționată de către acest principiu. Tocmai aci rezidă antinomia, sau o refracție a ființei, În faptul că Încercăm și nu reușim să o eliminăm, În timp ce ea conține drama eternă și ireductibilă a existenței noastre. Găsim astfel subiectul plasat În fața problemei practice sau etice (quid agendum), problemă care, raportată la obiect, ar putea părea În mod evident dezgolită de semnificație, În orice moment subiectul trebuie să acționeze, adică să se comporte Într-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
precisă, În timpul și În spațiul fizic și cea a unei activități pur interioare, obiect al unei simple intuiții imediate, explică toate diferențele care se pot constata Între drept și morală. Orice intuiție interioară conține, de fapt, un aspect original și ireductibil, care o sustrage generalizărilor facile; acestea din urmă nu sunt posibile și precise, respectiv se caracterizează prin responsabilitatea de a oferi dinainte previziuni exacte, numai pentru fenomenele ce au loc În timpul și spațiul fizic. Normele morale general acceptate prezintă astfel
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
previziuni exacte, numai pentru fenomenele ce au loc În timpul și spațiul fizic. Normele morale general acceptate prezintă astfel o imprecizie caracteristică și ele sunt puțin numeroase prin raportarea mereu renăscândă a normelor juridice. Elementul interior are Întotdeauna o valoare interioară ireductibilă care face mereu posibile morale individuale, În permanență demne de a fi respectate. Pe de altă parte, el nu este direct comunicabil, ci apare ca o experiență trăită imediat și categoric personală. Orice cunoștință exterioară, În timpul și spațiul fizic este
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
evoluții sociale de fapt? Spre a Înțelege dreptul nu numai ca o așezare trecătoare a unor forțe sociale oarbe, dar ca un obiect de știință independentă, este necesar a se vedea dacă există o conștiință etică cu valoare obiectivă, conștiință ireductibilă prin natura ei la realitățile psihice și sociale care o exprimă. Este vorba a se ști, dacă mintea noastră poate Într-adevăr concepe adevăruri etice, adică activități „obligatorii” pentru noi, permise sau interzise, sau dacă, atunci când gândim că putem fi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
reia mereu teza unei critici care "crește organic din natura obiectului de studiat". O febrilitate speculativă emană din considerațiile sale privitoare la un comentariu ce se cuvine "a studia opera de artă în intuitivitatea ei, în ceea ce se constată ca ireductibil și nedatorit nici rasei, nici epocii, nici psihologiei individuale și nici vreunui alt factor extrinsec". Unele grupuri verbale pot fi disociate, avînd aspectul unor insigne ale disciplinei devenită oarecum ezoterică: "concretul necategorial al artei, realitatea ei monadică, misterul vibrător". "Domnul
Despre "stilul critic" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9205_a_10530]
-
și nici vreunui alt factor extrinsec". Unele grupuri verbale pot fi disociate, avînd aspectul unor insigne ale disciplinei devenită oarecum ezoterică: "concretul necategorial al artei, realitatea ei monadică, misterul vibrător". "Domnul raționalist", gata a ironiza recunoașterea aproximației lunecoase, a "impreciziei" ireductibile, e respins apoftegmatic: "precis nu știm despre esența artei decît că este ceva imprecis". E citat Edmond Goblot, care în al său Traité de Logique (1925) vorbește despre acele noțiuni numite "les indéfinissables": "A defini totul este cu neputință, căci
Despre "stilul critic" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9205_a_10530]
-
monotonia evidentă a repertoriului vin din aceeași direcție a sculpturii de tabără, din același spațiu al expresiei în care intervenția rapidă asupra materialului, decupajul sumar al ansamblului, în detrimentul detaliului mai mult sau mai puțin ornamental, sînt elemente constitutive și modalități ireductibile de gîndire și de acțiune plastică. Întreaga operă a lui Gheorghe Coman este, în spiritul și în structura sa, aceea a unui sculptor de exterior, a unui administrator de spații mari, a unui artist al formelor grele și, mai ales
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9217_a_10542]
-
moștenire o Academie măcinată de conflicte, în care continuă să se lăfăie tot felul de nulități. Astăzi, în fruntea Institutului "G. Călinescu", perpetuează aceleași metehne. Chiar lucrurile bune pe care le-a făcut s-au înecat în spermanțetul unei aroganțe ireductibile, în mijlocul căreia trona, imperturbabil, una și aceeași figură eternamente senin-încrâncenată: Eugen Simion însuși. Mai nou, dl Eugen Simion are o rubrică în ziarul "Ziua". Pentru cei care au memorie, această foaie condusă de doi foști turnători și care beneficiază de
Abuzul ca bumerang by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9223_a_10548]
-
abrupte și sălbatice ale orașului Quito, avea să dispară definitiv, Înghițită de nisipul de pe fundul celui mai mare și mai adînc dintre oceane. Sau poate totuși ar pluti? Da, poate că, umflîndu-se, ar fi plutit, iar nepăsătorul curent, acea forță ireductibilă, Împotriva căreia erau deja douăsprezece zile de cînd luptau zadarnic, avea să-i tîrască trupul pînă pe plajele acelor insule exotice despre care citise că se aflau la celălalt capăt al lumii. Era plăcut, aproape senzual, să se lase sedusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
își află expresia cea mai complexă în cea de-a doua mare ideologie care domină secolul XX, freudismul. Ceea ce îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara unei exteriorități oarecare. Este, pe de altă parte, menținerea presupoziției
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
psihic, legătura lui a cu b este imposibilă din principiu, b neputând niciodată decât să fie constatat, și aceasta pe planul care este al său, în el însuși și de către el însuși, ca ceea ce, în raport cu biologicul, este un nou absolut, ireductibil la el sau, cum ar spune Descartes, o idee înnăscută. Astfel, nu putem niciodată, pornind de la cunoașterea unui proces biologic, chiar chimic, să deducem cunoașterea psihismului (a culorii roșii, a durerii etc.), ci doar, pornind, dimpotrivă, de la acesta din urmă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Marian Victor Buciu In discuția despre canon din Simptomele actualității literare (Biblioteca revistei "Familia", Oradea, 2007), Ion Simuț nu urmează conceptul H. Bloom. Nu despre canon, dar despre canoane este vorba aici. Canonul lui Bloom era estetic și istoric, ireductibil la epocile sau curentele însumate. I. Simuț recunoaște un canon-curent neomodernist și altul postmodernist. Știe că în ultimul caz termenul canon ajunge impropriu, dar bătălia canonică la noi a fost acerbă mai ales dinspre frontul doar presupus anticanonic. El constată
Canonul estetic: listă, curent, generație?... by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7882_a_9207]
-
condițiile schimbărilor petrecute în literatura acelor ani. Prin judecățile sale, Sebastian a refuzat scientismul suficient, simplitatea formulelor, dar a depășit și estetismul, literatura fiind pentru el o expresie a umanului, gândirea și ființa reprezentând o unitate și nu o dualitate ireductibilă, iar scrisul fiind un act de prezență și de participare, nu unul de inteligență discursivă. Pentru Mihail Sebastian critica este "un act de înțelegere și definire", echivalent cu "așezarea omului în lumea ce-l înconjoară". Dar Sebastian știe și ce
Un impresionist lucid by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7883_a_9208]
-
aristocratic, Al. Paleologu n-ar fi fost în stare a se transpune în pielea unui erou caragialesc, neputînd fi decît un spectator al pieselor lui Nenea Iancu. Gata a aplauda din sală, a se entuziasma, dar la o igienică distanță ireductibilă. Admirator înmănușat al lui Caragiale, pretinsul său emul e incapabil de cinism, nu numai prin ținuta scriiturii, ci și printr-un vector de "naivitate", de candoare ce-i nutrește pînă și cele mai ample gesturi polemice. Balcanismul pe care-l
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]
-
ceilalți ne poate estompa pentru o vreme izolarea înnăscută, ne poate da iluzia că, timp de ore, zile sau luni nu suntem singuri, pentru ca în final, la capătul unei decepții sau în urma unei nenorociri să realizăm că ține de natura ireductibilă a intimității noastre să fim singuri cu noi înșine pînă la sfîrșit. În fața acestei revelații, singura armă este să-ți cultivi aptitudinile intelectuale. Intelectul e acea facultate care nu are nevoie pentru a se dezvolta decît de singurătate. Spre desoebire
Leacuri împotriva urîtului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7034_a_8359]
-
prin excelență o tehnică a adăugării și legată profund de preocuparea pentru figurativ, este folosit cu totul sporadic și niciodată pentru a obține forme consacrate și efecte previzibile. Alături de piatră și de lemn, un alt material imemorial, împreună cu tehnica lui ireductibilă, se regăsește semnificativ în sculptura lui Maxim Dumitraș, anume împletitura din nuiele, uneori nudă, alteori lipită cu pămînt. Toate aceste materiale, împreună cu tehnicile specifice, atît prin statutul lor obiectiv, prin natura lor elementară, cît și prin funcția lor practică, sînt
Sculptura, de la materie la sens (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7921_a_9246]
-
modestiei: "Mai există însă, în însuși excesul angajamentului meu, un fel de voință aproape sacrificială de a repudia mărețiile înșelătoare ale filozofiei." (p. 69) Și iată cum Bourdieu cade în greșeala pe care le-o reproșa adepților autobiografiei: vanitatea, uriașa, ireductibila și incomensurabila vanitate a intelectualilor umaniști. "Traiectoria socială și școlară care mă condusese către sociologie mă singulariza extrem de puternic." (p. 65) În fața unor asemenea mătănii narcistice, nu poți să nu zîmbești. În fine, dacă nu ar fi ultimul capitol, un
O efigie impersonală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7422_a_8747]
-
pildă atunci cînd îi atribuie lui Eugen Simion "respectul părerii contrare"... Faptul că Iulian Boldea e capabil a-și asuma materia asupra căreia se aplică printr-o reacție ce-o problematizează rezultă bunăoară din cîteva pasaje în care prezintă statutul ireductibil al operei. Un statut "incert, oarecum himeric". Întrucît actul critic, "apropiindu-se asimptotic de structurile și sensurile operei, nu are șansa de a-i revela acesteia bogăția de semnificații, nu îi poate demonta mecanismele subtile spre a o explicita în
O voce imperturbabilă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6823_a_8148]