205 matches
-
România literară, nr. 12/2007. Zamfir, Mihai, "Generație și degenerare", în România literară, nr. 41/2006. Wynands, Sandra, Zurich Dada and Mysticism, Literature & Theology, vol. 13, nr. 1, Oxford University Press, march 2001, pp. 70-84. Surse online Cristea-Enache, Daniel - Sentimentalul ironist în Ramuri, nr. 9/septembrie 2005, ediție online, http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=8903 (data consultării: 19 noiembrie 2014) Coșa, Bogdan - Cazul 2000 sau ultima generație de creație în literature română în Observator cultural nr. 571/aprilie 2011
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu motor, ceea ce ne arată să sunt oameni bogați... Socialism... cluburi... pace... liniște...”10) Pentru a nu ne deruta, aceste rînduri din „Dintr-un text comun” trebuie citite împreună cu poemul „De iarnă” (în ecouri bocitoare) sau cu „Și ninge”. Un ironist tutelat de un sentimental, autorul Scînteilor galbene și-a exprimat nu o dată inaderența la timpul său. Ce altceva decît ironii la adresa demagogiei de atunci (similară cu cea de azi) sînt aceste versuri: „Vor fi acum de toate cum este orișicînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
foarte complexă. Un exemplu elocvent pentru studiul imaginarului lingvistic în cadrul discursului public îl constituie marele Arghezi care a încălcat toate tabu-urile lingvistice ale limbii române, ca pamfletar insolent, dar foarte pictural. Arghezi este, probabil, cel mai incendiar și inventiv ironist român, cu neînchipuite nuanțe de limbă, îmbogățită cu fantezie grotescă și sporită cu absurd. Imaginarul lingvistic arghezian este de multe ori extrem de violent, mai ales în publicistica sa. Pamfletele lui sunt considerate cele mai feroce din literatura noastră. La el
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
mentalitate în fața vieții, o stare totală la care își aduc contribuția toate trăirile și străduințele. Micul humor poate fi folosit ca o formă simplă de batjocură și de indignare; seriozitatea ce se ascunde atunci în glumă este o prefăcătorie. Și ironistul poate folosi micul humor, după cum se va vedea mai tîrziu. Adeseori, în spatele său se poate afla o poftă de joacă și de eliberare, prin joc, de ceea ce ne stă pe suflet. Poate fi greu, într-un anumit caz, să decidem
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
uzuală și în gîndirea elină, noțiunea a suferit schimbări remarcabile, arătate într-un mod interesant de Ribbeck (Uber den Begriff des εζρων, "Rheinisches Museum", serie nouă, XXXI, p. 386). Cuvîntul apare prima oară, în Norii lui Aristofan, ca o insultă ironistul fiind pus pe aceeași treaptă cu mincinosul și lăudărosul.Pentru greci, care presupuneau tot pe cît și pretindeau ca interiorul să-și afle expresia în exterior, ironia la care interiorul se află în contrast cu exteriorul, întocmai ca gluma cu seriozitatea trebuie
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Pentru greci, care presupuneau tot pe cît și pretindeau ca interiorul să-și afle expresia în exterior, ironia la care interiorul se află în contrast cu exteriorul, întocmai ca gluma cu seriozitatea trebuie să fie o inepție. Cînd Socrate a fost declarat ironist, gestul acesta a însemnat o expresie a nemulțumirii și a îndîrjirii poporului în legătură cu modul în care el îi atrăgea, prin ironie, pe cei cu care vorbea, pe un teren alunecos, prefăcîndu-se că-i aprecia și că era de acord cu
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cel mai mare iubitor de adevăr, dintre toți atenienii era pus pe aceeași treaptă cu mincinoșii și fanfaronii. Dar tocmai personalitatea lui Socrate, așa cum ne-a descris-o Platon, a provocat și o modificare a conceptului de ironie. La Aristotel, ironistul este contrapus lăudărosului, deși desemnează ca și acesta un defect, în contrast cu iubitorul de adevăr (Eth. Nic.,IV, 13). Apariția ironistului este explicată prin aversiunea acestuia pentru folosirea expresiilor tari. Totuși nu se evidențiază încă aici că marea deosebire între ironist
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
personalitatea lui Socrate, așa cum ne-a descris-o Platon, a provocat și o modificare a conceptului de ironie. La Aristotel, ironistul este contrapus lăudărosului, deși desemnează ca și acesta un defect, în contrast cu iubitorul de adevăr (Eth. Nic.,IV, 13). Apariția ironistului este explicată prin aversiunea acestuia pentru folosirea expresiilor tari. Totuși nu se evidențiază încă aici că marea deosebire între ironist, pe de o parte, fățarnic și lăudăros, pe de alta, constă în aceea că lăudărosul își face un scop din
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ironistul este contrapus lăudărosului, deși desemnează ca și acesta un defect, în contrast cu iubitorul de adevăr (Eth. Nic.,IV, 13). Apariția ironistului este explicată prin aversiunea acestuia pentru folosirea expresiilor tari. Totuși nu se evidențiază încă aici că marea deosebire între ironist, pe de o parte, fățarnic și lăudăros, pe de alta, constă în aceea că lăudărosul își face un scop din aparența exterioară tocmai pentru că vrea să se dea mai mare decît este, iar fățarnicul o folosește ca pe un mijloc
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
aceea că lăudărosul își face un scop din aparența exterioară tocmai pentru că vrea să se dea mai mare decît este, iar fățarnicul o folosește ca pe un mijloc de a realiza niște scopuri egoiste și faptul că, din contra, pentru ironist aparența este doar un mijloc de a-și păstra netulburată viața interioară sau pentru ca, prin acceptarea presupunerilor altora, să le procure eventual acestora o mai mare claritate. În felul acesta înțelegem astăzi ironia lui Socrate, îndrumați de indicația pe care
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se poate întemeia o comuniune cu el. Chiar și în cazul în care ironia servește autoafirmării, ea nu constituie o respingere, ci o sustragere, o cale de a feri sanctuarul sufletului de pătrunderea cu forța a celor din jur. Cînd ironistul provoacă mînie prin comportarea sa, aceasta poate fi urmarea împrejurării că oamenilor nu le place cînd cineva vrea să-i educe, să-i scoată din tihna în care ei se simțeau în siguranță. Mîndria lor este rănită deîndată ce descoperă
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
de orice conținut pozitiv. Îi refuză atît bogăția interioară cît și elementul de simpatie. Gluma ascunsă în seriozitatea ironică trebuie să fie îndreptată împotriva a tot ce se află între cer și pămînt. Totul este dizolvat în nimic cu excepția egoismului. Ironistul privește totul ca deșertăciune, în afară de el însuși (Skrifter,XIII, p. 332). Socrate dezagregă viața spirituală grecească (ibidem, p. 338), fără să pună ceva în loc. Dar este de părere Kierkegaard Socrate era îndreptățit s-o facă, pentru că, în esență, vremea culturii
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
fost reprezentată la noi de Heiberg și Martensen, la care trimite și el. S-a lăsat ademenit astfel, în acest stadiu al evoluției sale, să nesocotească caracterul pozitiv al ironiei socratice. Chiar și mai tîrziu, (1846), el îl declară pe ironist un om glumeț (Papirer, VII, 1, p. 27). Asta ne amintește de acel scurra Atticus al epicureicilor. Dealtminteri, el și-a ameliorat concepția în scrierile de mai tîrziu, cum vom arăta ulterior. Kierkegaard l-a nedreptățit, în opera sa de
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
privesc de pe acum spre Orient" (III, 1). Ceea ce căuta la început era "Orientul etern": pe urmă însă, a crezut că-l găsește în puternica cristalizare a vechii biserici. 17. Ironia artistică Au vrut unii să facă și din Shakespeare un ironist. A. W. Schlegel (fratele lui Fr. Schlegel) a construit o ironie skakespeariană ce trebuia să se manifeste, parțial, în caracterizarea diferitelor personaje din dramele respective (prin modul în care se confruntă între ele motive mari și mici), parțial, în acțiunea
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în humor, seriozitatea se ascunde în spatele glumei. Seriozitatea este condiționată pretutindeni de raportarea la o valoare: seriozitatea fixează un scop și pune în mișcare voința în direcția acestuia. În ironie, consimțim aparent la niște valori și la niște strădanii, dar ironistul face acest gest numai ca să-și păstreze liber teritoriul său în cazul ironiei pedagogice ca să dezlanțuie energia psihică la acei care se declară în favoarea acestor valori și scopuri. Faptul că în spatele seriozității se ascunde o glumă vrea să însemne doar
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
gest numai ca să-și păstreze liber teritoriul său în cazul ironiei pedagogice ca să dezlanțuie energia psihică la acei care se declară în favoarea acestor valori și scopuri. Faptul că în spatele seriozității se ascunde o glumă vrea să însemne doar că seriozitatea ironistului se îndreaptă în altă direcție decît aceea a celor din jurul său. Ca atare, ironia poate fi o formă exterioară a humorului așa încît obținem următoarea schemă (în care semnul < înseamnă "mijoc" sau "expresie pentru"): (Seriozitatea < Glumă) = Ironia < Humor = (Glumă < Seriozitate
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
personalități sau ca grijă educativă se preface în humor. Ne-am putea întreba de ce seriozitatea trebuie să-și afle, în general, expresia în glumă. Fr. Schlegel (despre care Novalis spune, pe bună dreptate, că de fapt e humorist și nu ironist) a dat deja un răspuns. Acesta e orientat în sensul că poate să existe un conținut de viață atît de intim și de cuprinzător încît orice formă pozitivă să rămînă nesatisfăcătoare, incomensurabilă. Aceasta va fi mai ales situația acolo unde
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
real. El luptă pentru un drept formal; un atare drept caracterizează tocmai principiul personalității (cf. § 16); dar lipsește deocamdată un conținut real. Deseori gluma se va iți într-un chip amuzant în spatele seriozității. Cînd îl caracterizăm pe Socrate doar ca ironist, neglijăm faptul că gluma aflată îndărătul seriozității aparente poate fi ea însăși, la rîndul său, expresia unei seriozități mai profunde (cf. § 18). Noile idei și rînduieli care înlocuiesc cultura dată se pot exprima deocamdată numai într-un mod subiectiv, prin
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și rînduieli care înlocuiesc cultura dată se pot exprima deocamdată numai într-un mod subiectiv, prin întoarcerea personalitățiila ea însăși și eliberarea sa de formele de pînă atunci. Ca urmare, un om ca Socrate nu este numai cel mai mare ironist, ci (fără s-o știe) și cel mai mare predicator. Gluma aflată în spatele seriozității îndreptate spre exterior nu este, în această privință, doar gluma eliberării (* 13), ci e pusă în slujba unei seriozități ce nu poate căpăta formă încă într-
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
este util să întîrziem asupra ei, pentru lămurirea obiectului nostru. 44. Socrate ca humorist În primul an de studenție, am asistat la susținerea unui doctorat, la care Sibbern a declarat, cu toată tăria, că viziunea lui Kierkegaard despre Socrate ca ironist este nejustă. În contrast cu aceasta, el a statornicit că Socrate este humorist; după Sibbern, o situație o excludea pe cealaltă. Și față de Kierkegaard Sibbern avea neîndoielnic dreptate, în această chestiune. Dealtminteri, Kierkegaard și-a îmbunătățit singur în special în Uvidenskabelig Efterskrift
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
reînvia, în romanul Desperado, ne nemuțumește. Dacă-l luăm pe Joyce și repunem ordine în confuzia plănuită a vârtejului de incidente (nu există narațiune fără ca ceva să se întâmple, fără incident), ne trezim în lumea captivantă a geniului etimologic, a ironistului, a literatului prin excelență. Autorul Desperado e primul care decide, Sunt altfel decât tot ce fost, sunt liber de literatură. Ce face un Desperado? Ironia e cheia succesului în scrierea unei cărți Desperado. Joyce, Woolf și T.S. Eliot au ajuns
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
născocește acest dialog complicat al lui Eu cu El: tehnica romanescă e inepuizabilă, iar tehnica inventivă/stilul narării este omul. Martin Amis, Time's Arrow, Penguin Books, 1992 2.5. Malcolm Bradbury: Distopia criticului Malcolm Bradbury își începe cariera ca ironist, ca autor de proză persiflantă, mai puțin atras de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating People Is Wrong (1959) și Stepping Westward (1965), persiflează viața universitară și eventualii scriitori invitați de universități, ale căror gafe sunt savuroase. Literatura
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
E cea mai izbutită formă deschisă, personală, inteligentă și plină de curiozitate. Îl prețuiesc pentru scepticismul, ironia lui și ideea de joc. Toate romanele mele sunt explorări ale comediei de toate felurile... Romanul care îi conferă lui Bradbury statutul de ironist al intelectului este My Strange Quest for Mensonge, Structuralism's Hidden Hero (1987). Este o carte încântătoare pentru cei ce au lăsat în urmă structuralismul și deconstructivismul. Umorul este subtil și servește cauza clarității textului critic. Primul lucru pe care
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
stihuitori. Anton Pann este cel care practică critica erosului, adică, subliniază Eugen Simion, morala erosului - pe această linie se înscrie între întemeietori. Cel care a scris Povestea vorbei este un iscusit mînuitor al ironiei, un poet, cum spune eseistul, integral ironist, primul la noi de asemenea proporție. Pentru Pann poezia erotică poate fi stricăcioasă în cazul femeilor mai impresionabile; pune în discuție temeliile morale ale literaturii erotice. O temă nouă se deschide, astfel, în versurile lui: tema poeziei care smintește femeia
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
societăți care vrea să evite cu orice preț constrângerea adusă de un fundament ultim nu se poate întemeia pe nici un principiu și pe nici o argumentare. Un astfel de model propune Richard Rorty, o societate ai cărei cetățeni ideali sunt numiți ironiști liberali și sunt definiți astfel: "liberalii sunt oameni care consideră cruzimea ca fiind cel mai rău dintre lucrurile pe care putem să le facem. Folosesc cuvântul "ironist" pentru a numi acea persoană care recunoaște contingența principalelor sale opinii și dorințe
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]