205 matches
-
se naște din mișcarea prezentului, obiectul său e în fond prezentul, descris în "momente" numai aparent întâmplătoare, în esență venind unele spre celelalte, sub semnul unei viziuni coerente." Pentru autor, Caragiale rămâne un clasic în adevăratul sens al cuvântului, un ironist necruțător al "exagerațiunilor", a tot ce este "prea-prea" sau "foarte-foarte", a tot ce escaladează "stilul potrivit". Vasile Fanache, Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, 316 pag.
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
sceptic și nu era cu nimeni. Dacă ar fi fost atunci un partid nou în Roman, un partid revoluționar, poate ar fi fost cu dânsul, dacă nu i s-ar fi părut utopic, căci el era mai mult critic și ironist, - și foarte puțin entuziast și capabil să se iluzioneze. Pe de altă parte, era ateu. Nu avea prieteni, ci numai cunoștințe de cafenea - la care nu se ducea acasă și care nu veneau la el. Cu acea parte din familie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
autoînstrăinare" îl determină, poate, și pe Hamlet să își teoretizeze propria melancolie, să-și convertească sentimentele în trăire estetică. Putem oare conchide ca Hamlet este un cabotin? Poate că da. Kierkegaard ne asigură că melancolia este unitatea ironiei și a ironistului care, fiind pe rând poet, retor, vagabond sau rege, este totul pentru că nu este nimic. În mod evident, teoretizarea emoțiilor duce la aprofundarea lor: cu cât cunoașterea este mai exactă, cu atât trăirea e mai adâncă. Sentimentele devin mască abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
idei prin care (își) explică lumea. Wikipedia este produsul unor dezbateri continue, în care centrală nu este atingerea Adevărului, ci a unei obiectivizări pragmatice a cunoștințelor pe care le avem. Cele mai reușite articole apar atunci când indivizii încep să fie „ironiști liberali“ (adică să se îndoiască de propria arhivă activă de concepte și să descopere limita propriilor argumente, adică contingența lor), să accepte că, precum observa Rorty, cel mai bun critic al unei persoane e o altă persoană, și al unei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
foarte complexă. Un exemplu elocvent pentru studiul imaginarului lingvistic în cadrul discursului public îl constituie marele Arghezi care a încălcat toate tabu-urile lingvistice ale limbii române, ca pamfletar insolent, dar foarte pictural. Arghezi este, probabil, cel mai incendiar și inventiv ironist român, cu neînchipuite nuanțe de limbă, îmbogățită cu fantezie grotescă și sporită cu absurd. Imaginarul lingvistic arghezian este de multe ori extrem de violent, mai ales în publicistica sa. Pamfletele lui sunt considerate cele mai feroce din literatura noastră. La el
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
cu Toulouse, distanțele ne- fiind mai mari de două sute treizeci de kilometri între ele. Numele străzii este dat de numele celebrului scriitor francez Alfred de Musset (1810-1857), caracterizat de specialiștii întru ale literaturii ca un romantic, dar și ca un ironist plin de umor, autor de poeme, de proză și de teatru. Între altele, a publicat volumele „Nopțile” (versuri de dragoste), „O seară pierdută” (poeme în care persiflează mediocritatea burgheziei), „Lorenzaccio” (piesă scrisă în manieră shakespeareană), „Să nu spui vorbă mare
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
afară, după care, cu intervenții și mai de sus, am reușit să ajung iarăși student. - Ce trebuia să facă un student ca să intre În conflict cu rectorul, pe vremea aceea? - Numai faptul că era ironic, ajungea. Ori eu sunt un ironist, cum bine știi... - Și Socrate a sfârșit-o prost, deci aveți grijă! - Nu mi l-am luat ca model niciodată, Însă, se pare, Îi calc pe urme. Pe de altă parte, Într-o perioadă În care eu eram discipolul lui
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
în structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător” al operei, nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși altminteri Urmuz rămîne un „cerebral”, un ironist lucid care știe să „solemnizeze bufonul”. În schimb, atributele ținînd de sfera ironicului se estompează mult prin traducere. Prin urmare, caracterizarea lui Urmuz ca „precursor al suprarealismului” e valabilă mai ales în engleză... Monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (1970
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cuvintele de pe buze înapoi, e o sforțare penibilă.” “Trecutul cel mai trist găsește încă, în prezentul cel mai înfloritor, o milă indulgentă.” “Lumea e o odaie mare - oameni buni și răi stau la un loc... Viața e cel mai mare ironist.” Manuela trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a scriitoarei, care prin variațiuni pe aceeasi temă, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea la care le condamnă pe anumite femei propriile calități
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
fără însușiri, este Ulrich al lui Robert Musil: personaj „existențialist prin excelență”, el reprezintă creația unui romancier ce se distanțează de obiectul narației, ca și de sine însuși, prin stilul de o „ironie diamantină” al unui „pasionat glacial”, al unui „ironist tragic”. Eseista consideră că viziunile lui Musil anticipează fenomene psihice care își vor găsi expresia romanescă în scrieri precum Greața lui Sartre și Străinul lui Camus. Protagonistul romanului ce l-a impus pe Musil în literatura universală e un „om
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
cu motor, ceea ce ne arată să sunt oameni bogați... Socialism... cluburi... pace... liniște...”10) Pentru a nu ne deruta, aceste rînduri din „Dintr-un text comun” trebuie citite împreună cu poemul „De iarnă” (în ecouri bocitoare) sau cu „Și ninge”. Un ironist tutelat de un sentimental, autorul Scînteilor galbene și-a exprimat nu o dată inaderența la timpul său. Ce altceva decît ironii la adresa demagogiei de atunci (similară cu cea de azi) sînt aceste versuri: „Vor fi acum de toate cum este orișicînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
prin grijă lui Heliade opera lui, cu totul restrânsă, a putut fi salvată de uitare, fiind adunată într-un volum postum (1860). Fire delicată, ar putea să pară ciudată preferință lui F. pentru satiră. El este în stihurile lui un ironist nepătimaș și elegant care, șfichiuind subțire, are aerul că se amuză. Dar sunt și clipe când nu-și poate reprimă amărăciunea și nici dezgustul. Scrisă sub impulsul ideilor propagate în Societatea Filarmonica, piesa Comodia vremei (interpretată în 1835 de elevii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286928_a_288257]
-
Mark Twain. Caută motive în vechii povestitori, în Machiavelli și La Fontaine. Caragiale este fără îndoială un om de cultură. 1.2. O viziune generică asupra operei caragialiene Primele proze ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea. Cu o intuiție precisă a lucrurilor, știe de pe acum să schițeze aspectele urbanisticii
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
în Machiavelli și La Fontaine. Caragiale este fără îndoială un om de cultură. 1.2. O viziune generică asupra operei caragialiene Primele proze ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea. Cu o intuiție precisă a lucrurilor, știe de pe acum să schițeze aspectele urbanisticii gloduroase a periferiilor bucureștene, înainte de a trece
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
stihuitori. Anton Pann este cel care practică critica erosului, adică, subliniază Eugen Simion, morala erosului - pe această linie se înscrie între întemeietori. Cel care a scris Povestea vorbei este un iscusit mînuitor al ironiei, un poet, cum spune eseistul, integral ironist, primul la noi de asemenea proporție. Pentru Pann poezia erotică poate fi stricăcioasă în cazul femeilor mai impresionabile; pune în discuție temeliile morale ale literaturii erotice. O temă nouă se deschide, astfel, în versurile lui: tema poeziei care smintește femeia
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
îl enumeră fie printre suprarealiștii de categorie inferioară, fie printre autohtoniștii condamnabili pentru că „ajung la o comuniune stranie interioară cu întreg cosmosul, cu duhul pământului sau cu spiritele strămoșilor” (Ov. S. Crohmălniceanu). În volumul Zumbe, al unui poet din familia ironiștilor protestatari și nonconformiști de după 1940 (Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu), numai titlul rămâne ludic-provocator. C. este un bun versificator de teme și atitudini-ecou din Lucian Blaga, din Emil Botta, din Radu Stanca. Se exaltă vegetalul în germinare, contopirea cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
utilizată: textele vizate (în sens larg - texte propriu- zise, acțiuni, persoane, zvonuri, segmente mediatice etc.) nu sunt niciodată atacate frontal, ci deconstruite dinspre o margine selectată mai mult sau mai puțin subiectiv. În măsura în care P. poate fi aproximat ca un critic ironist, figura criticii lui este metonimia: odată ce un fragment de text este destrămat, se subînțelege efectul mai larg al destrămării întregului text. Deși, pe fond, metoda rămâne neschimbată, ea suportă în timp modulări și variații ținând de retorica aplicată. În Tentațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
cerchiști precum I. Negoițescu sau Ștefan Aug. Doinaș, baladistul. Asemănările nu pot fi împinse prea departe: U. nu are manierismul de tip pastișă, lipsit de ironie, al primului, nici vocația epico-didactică a celui de-al doilea. El e un neoexpresionist ironist, al cărui imaginar, cu planul de referință în goticul romantismului german sau de aiurea (poemul Doar dinții speculează o temă a lui Edgar Allan Poe), se pune în scenă, cu redundanțe, controlul histrionic al actului fiind activ și vizibil în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
naturale în discursul filosofic, și chiar al limbii naturale ca limbă filosofică"310 (s. a.). La rândul său, Rorty afirmă posibilitatea unei culturi postmetafizice care nu s-ar mai construi pe teorie, ci mai ales pe genurile literare, dintre care filosoful ironist privilegiază romanul. Deși susține că în sensul de metodă de interpretare a textelor deconstrucția necesită o distincție clară între filosofie și literatură, Rorty afirmă că "eu cred că noi toți derideeni și pragmatiști deopotrivă ar trebui să încercăm să ieșim
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de vedere este inclus în genul literar). În această situație, importanța criticii literare (care are aceeași "demnitate" ca și textul literar criticat) este în continuă creștere din moment ce furnizează o revizuire a vocabularelor finale care ne-ar constitui. Mai mult, pentru ironist, critica literară este "disciplina intelectuală conducătoare", iar criticii sunt adevărații "sfetnici morali". Habermas atenționează asupra pericolului intruziunii criticii literare în activitatea criticii metafizicii, situație ce ar periclita statutul și substanța proprii fiecăreia dintre ele. Pentru filosoful german, limba nu are
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un demers care poate fi "util" doar în valențele sale private. Rorty sugerează astfel că Habermas universalizează dorința sa ca orice discurs sau teorie să contribuie în mod direct la dezvoltarea socială. Rorty îl interpretează pe Derrida ca pe un ironist, iar pe "admiratorii" săi (Culler, de Man) drept teoreticieni care au generalizat întreprinderea derridariană într-o teorie generală, cu valoare explicativă, asupra limbajului, la care se raportează Habermas atunci când îi neagă posibilitatea de a utiliza un asemenea tip de limbaj
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scrie o gramatică, o retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann, versificator iscusit, vrea să dea un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cîrti. Autorul Povestei vorbei este, În fond, un ironist, un poet integral ironist, primul la noi de asemenea proporții. Sfaturile lui au, uneori, un haz extraordinar. În conversație, avertizează el, te păzește „să-ți fie mîinile-ajunse/spre părțile cele ascunse / Au să te scarpini cu ele / Spre locurile acele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann, versificator iscusit, vrea să dea un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cîrti. Autorul Povestei vorbei este, În fond, un ironist, un poet integral ironist, primul la noi de asemenea proporții. Sfaturile lui au, uneori, un haz extraordinar. În conversație, avertizează el, te păzește „să-ți fie mîinile-ajunse/spre părțile cele ascunse / Au să te scarpini cu ele / Spre locurile acele/că e lucru de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
murim Și ne pierdem din viață, Ca musca ne amăgim Și ne-necăm În dulceață”... Meditație, evident, banală. Un clement atît de derizoriu ca musca, introdus Într-un poem care vorbește despre destinul pieritor al omului trădează, indiscutabil, imaginația unui ironist. Viclenia lui este să spună că nu știe nimic, nu pricepe ce se Întîmplă. Pann (sau cel ce scrie În stil văcărescian poemul Grele chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și descurajare. Cu puțin înaintea obștescului său sfîrșit, întrebat de reporter cum se simte spiritual, Șerban Cioculescu a răspuns că, spiritual, se simte excelent, atîta doar că-l dor tălpile. S-ar putea ca răspunsul să nu fi fost al ironistului din reputatul critic, ci doar al bietului om pe care, probabil, chiar îl dureau tălpile. 5 mai L-am zărit de Înviere, la "40 de Sfinți", în mulțimea care blocase strada. Fusese, o viață, salariat al județenei de partid. Ostaș
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]