175 matches
-
serie de relații mai vaste în care se inserează, în diferite moduri, noțiunea de Mithra? Aceasta este calea lui Dumézil - nu știu încă dacă ea va conduce la un nou istoricism, cu siguranță mai nuanțat, dar vom depăși o dată cu el istoricismul pur și simplu? Nu cred că aveți pretenția de a fi rezolvat acest conflict. Dar sunteți capabil să-l formulați într-o manieră nouă - eu nu am această capacitate pe care o invidiez din toată inima la dvs.! În ceea ce privește Le
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
prea obosit, chiar și pentru a citi romanele bune ale altora...). Aveți dreptate în ceea ce privește știința religiilor: eu nu am făcut altceva decât să arăt stadiul actual al lucrurilor, să arăt mai ales impasul în care ne-a condus nu atât istoricismul, cât „filologismul”1. Cred că trebuie să pregătim o nouă generație care va fi poate capabilă să atace ea marile probleme. Misiunea noastră este de a atrage atenția asupra propriilor noastre neatenții și asupra acelora ale predecesorilor noștri. Trăim o
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
o teribilă criză a spiritualității; de-a lungul acestei crize, suntem obligați să arătăm anumite valori pe care doar noi suntem în stare să le vedem în ea și să le înțelegem. În acest sens, rămânem în istorie și facem „istoricism”. Însăși contemporaneitatea noastră ne obligă să căutăm în ea sensul profund al faptului religios. Fericita generație de la 1900 nu avea nevoie de această „pogorâre în profunzimi”. „Istoria” lor șsic!ț le permitea să se dedice exclusiv descifrării inscripțiilor... Astăzi, când
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
et symboles. Dar mi-a trezit atâtea gânduri, încât nu știam de unde să încep. - În primul rând, o observație foarte personală pe care am făcut-o deja citind Le mythe du retour éternel șsic!ț: critica dvs., nu numai a istoricismului, dar chiar și a istoriei, nu se explică ea, în parte, ca rezultat al formației dvs. religioase, greco-ortodoxe? Este dificil să formulez această problemă cum trebuie, întrucât nu cunosc viața religioasă dintr-un mediu greco-ortodox. Cu toate acestea, mi se
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
vom continua data viitoare cu frigiana și armeana. Acest travaliu mi-a confirmat bănuielile că lucrările lui Nilsson, Guthrie, Joseph Wiesner despre religia greacă, mai ales despre cultul lui Dionysos, sunt toate lipsite de valoare, iar autorii lor, prizonierii unui istoricism prea naiv... Dar să ne străduim să fim amabili, se apropie Crăciunul și nu trebuie să ne supărăm. - Elaborez, într-o engleză proastă, articolul promis despre bătălia eshatologică în epopee și îl veți avea la sfârșitul lui ianuarie 2. Înainte de
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
scepticism față de eficiența metodologiilor „originii” sau „filiației”: „...mi se pare nu numai zadarnic, ci în primul rând depășit să credem că fenomenele s-ar putea explica prin «origini» și «filiații» istorice. Acum o vreme, Karl Popper vorbea deja despre «mizeria istoricismului», sărăcie care, însă, caracterizează, în parte, și propria lui epistemologie” - cf. „Dialog între Elémire Zolla și Ioan P. Culianu”, Panorama XXVIII (1989), 2 aprilie, pp. 141-145, reprodus în 22, 30 iulie - 5 august (2002), p. 9. Această cotitură epistemologică s-
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
care a reprezentat „matricea stilistică” generatoare a culturii istorice în anii ’70-’80 este alcătuit din obiectul principal de studiu al istoriei (trecutul omenirii), din concepte și tendințe împrumutate din alte științe socioumane și mult simplificate (așa cum a fost cazul „istoricismului”, fiind în vecinătatea altor termeni înrudiți și ambiguu folosiți ca „istorism” ori „istoricitate”), din diverse teorii și cazuri particulare, din influențe ale ideologiei oficiale, uneori din interpretări excesive bazate pe reflecții lacunare și pe lecturarea izvoarelor având prejudecăți motivate ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dată oarecum recentă, mai precis din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Reflecția sistematică asupra istoriei pentru pătrunderea naturii sale se produce o dată cu imaginarea ei ca disciplină cognitivă academică în acest secol sub amprentele pozitivismului, determinismului economic și istoricismului. Cu mai bine de o jumătate de secol înainte de declanșarea unei adevărate pasiuni în lumea istoricilor și filozofilor de a răspunde la întrebarea privind natura istoriei și încadrarea sa în rândul științelor naturale, Hegel punea istoria universală sub semnul „determinării
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a societății care să culmineze cu o utopie ideală care să nu mai admită vreo corecție economică sau politică: statul să fie dat deoparte, fiecare persoană să contribuie după puterile sale la cooperarea reciprocă și toate nevoile să fie satisfăcute... Istoricismul nu este interesat în dezvoltarea unor aspecte ale vieții sociale, ci a "societății ca întreg", iar ingineria utopică este în mod identic holistă"203. O dată ce se recunoaște caracterul utopic al marxismului și se contestă valoarea lui de adevăr absolut, nu
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
Milovan Djilas, Fall of the New Class: A History of Communism's Self-Destruction, translated by John Loud, Knopf, 1998. 201 Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, București, 1994, pp. 542-3. 202 Vladimir Tismăneanu, op.cit., p. 16. 203 Karl R. Popper, Mizeria istoricismului, traducere Dan Suciu, Adela Zamfir, (The Poverty of Historcism), Editura All, București, 1996, p. 51. 204 Vladimir Tismăneanu, Mizeria Utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa Răsăriteană, traducere Laura Lipovan, Polirom, Iași, 1997, p. 12. (În original: The Crisis of Marxist
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
au construit mai multe clădiri impresionante în stil baroc, atât în Capitală cât și în provincie. Neoclasicismul francez a fost adoptat încet și de arhitecții autohtoni danezi care au participat din ce în ce mai mult la definirea stilului arhitectural. O perioadă productivă de istoricism s-a transformat apoi în stilul național romantic al secolului al XIX-lea. Secolul al XX-lea a adus noi stiluri arhitecturale; inclusiv expresionismul, exemplificat cel mai bine de proiectele arhitectului Peder Vilhelm Jensen-Klint, care se bazau mult pe tradițiile
Danemarca () [Corola-website/Science/297801_a_299130]
-
adoptat o viziune istoricistă, în care apocalipsa prezisă se desfășoară de-a lungul istoriei bisericii. În secolul al XIX-lea, futurismul (credința că predicțiile sale se referă la evenimente care nu s-au întâmplat încă) a înlocuit în mare parte istoricismul la protestanții conservatori. Viziunea futuristă consideră toate sau cea mai mare parte din profeții ca referindu-se la viitor, cu puțin timp înainte de a doua venire, în special atunci când e vorba de interpretarea lui Daniel, , și a altor secțiuni eshatologice
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
va intoarce după („post-”) o mie de ani literală sau la figurat, în care lumea să fi devenit preponderent creștină. Aceasta era viziunea lui Jonathan Edwards. Istoriciștii susțin că evenimentele prezise de Biblie au avut loc de-a lungul istoriei. Istoricismul a căpătat popularitate odată cu Reforma Protestantă. În secolul al XIX-lea, odată cu apariția dispensaționalismului, protestanții conservatori au abandonat în mare parte istoricismul în favoarea futurismului. Adventiștii afirmă o interpretare istoricistă a predicțiilor Bibliei din Cartea Apocalipsei. Rastafarienii interpretează istoricist Cartea Apocalipsei
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
viziunea lui Jonathan Edwards. Istoriciștii susțin că evenimentele prezise de Biblie au avut loc de-a lungul istoriei. Istoricismul a căpătat popularitate odată cu Reforma Protestantă. În secolul al XIX-lea, odată cu apariția dispensaționalismului, protestanții conservatori au abandonat în mare parte istoricismul în favoarea futurismului. Adventiștii afirmă o interpretare istoricistă a predicțiilor Bibliei din Cartea Apocalipsei. Rastafarienii interpretează istoricist Cartea Apocalipsei, legând-o atât de evenimente din secolul XX cum ar fi încoronarea Împăratului etiopian Haile Selassie și Al Doilea Război Italo-Etiopian, cât
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
Herseni să identifice „ prin logica problemelor și a problematicii sociologiei” o serie de paradigme în istoria sociologiei. Integrarea demersului său în istoria sociologiei, a însemnat lămurirea limitelor și a cadrului de manifestare al următoarelor paradigme: mecanicism, contractualism, psihologism, relaționism, naturalism, istoricism, sociologism, universalism, noologism, fenomenologism. El nu a identificat aceste paradigme pentru a le accepta, ci pentru a avea față de ele o poziție critică, dezvăluind astfel originalitatea gândirii sale. Astfel, pentru Herseni, mecanicismul este „poziția cea mai puțin întemeiată”. Contractualismul, în raport cu
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
relații, ci „ea ne apare ca o realitate dincolo de ele”, iar relaționismul nu lămurește ce este societatea. În ce privește naturalismul, Traian Herseni are convingerea că „analogiile de suprafață cu natura organică nu contribuie la clarificarea realității sociale și a specificului ei”. Istoricismul reprezintă un plus pentru viața științifică a societății. Indubitabil, „societatea este și un proces istoric”, dar sociologia trece dincolo de istorie, adoptând și un punct de vedere static. Sociologismul devine cel dintâi curent științific care „dovedește existența sui generis a societății
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
pe calea investigării adevărului posibilitatea comunicării prin limbaj, un patrimoniu care precede orice discuție speculativă. Jürgen Habermas reproșează raționalismului critic faptul de a nu fi suficient de autoreflexiv, ceea ce îl apropie de pozițiile pozitiviste. Joachim Hoffmann apără metodologia inducției și istoricismul și respinge teza unei societăți deschise durabile.
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
nu admit nicio contradicție, respingând probele evidente constatate empiric, sunt pseudoștiințifice și capătă astfel - datorită unor interese de grup, fanatismului sau nepăsării - un caracter ideologic. Sunt denunțate astfel autosigilarea sistemelor neștiințifice care caută să fie neinfirmabile experimental: psihanaliza lui Freud, istoricismul lui Marx, psihologia individuală a lui Adler și astrologia. Criteriul de demarcație dintre știință și pseudoștiință este cel al falsificabilității. Popper introduce pentru aceasta conceptele de "conținut empiric" (clasa falsificatorilor potențiali) și "conținut logic" (mulțimea de consecințe). Gradul de informație
Karl Popper () [Corola-website/Science/298227_a_299556]
-
de acele societăți în care sunt garantate libertatea gândirii și libera confruntare a ideilor. Acestea sunt societățile deschise, în contrast cu cele închise, în care domnește autoritarismul politic pe baze ideologice contrare raționalismului critic. Pe această linie, Popper critică ceea ce el numește ""Istoricism"" (""The Poverty of Historicism"", "Mizeria Istoricismului", 1957), concepție, după care evoluția istorică a umanității ar fi predeterminată pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoaște aici doctrina lui Marx asupra socialismului științific, care părăsește terenul unei analize formulate de el însuși
Karl Popper () [Corola-website/Science/298227_a_299556]
-
garantate libertatea gândirii și libera confruntare a ideilor. Acestea sunt societățile deschise, în contrast cu cele închise, în care domnește autoritarismul politic pe baze ideologice contrare raționalismului critic. Pe această linie, Popper critică ceea ce el numește ""Istoricism"" (""The Poverty of Historicism"", "Mizeria Istoricismului", 1957), concepție, după care evoluția istorică a umanității ar fi predeterminată pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoaște aici doctrina lui Marx asupra socialismului științific, care părăsește terenul unei analize formulate de el însuși, pentru a se face profetul unei
Karl Popper () [Corola-website/Science/298227_a_299556]
-
ieftină a materialelor, nemaifiind necesară forța de muncă scumpă a meșteșugarilor. Fabricile, centralele hidroelectrice și termice au adus prosperitate, oferind multiple posibilități de dezvoltare. Francezii preferau stilul neobaroc, englezii se orientau spre neogotic, iar germanii valorificau stilurile neo-bizantin și neo-romanic. Istoricismul era o altă metodă de abordare a arhitecturii, pentru care trecutul constituia o sursă de inspirație și un izvor de stiluri ce puteau fi reproduse fidel sau cu modificări. Neogoticul apărut în Anglia, a alimentat interesul față de ideile romanice din
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
feminină (écriture féminine) și limbaj al femeilor a fost esențialismul noțiunii de diferență a femeilor, care polarizează excesiv cele două genuri, feminin și masculin. De asemenea, li s-a reproșat promotoareleor acestor concepte, mai ales din partea lingviștilor, utopismul și a-istoricismul lor: deși se pot schimba unele convenții ale uzului lingvistic (și feministele au reușit chiar să schimbe unele dintre ele - vezi limabjul non-sexist) nu se poate reinventa total limba, după cum propun unele feministe (Mary Daly: 1987). Limba depinde de facultățile
Critica feministă a limbajului () [Corola-website/Science/325264_a_326593]
-
ample lucrări de renovare în anii 1994-1997. Casa Municipală a fost construită în anii 1905-1912, în urma unui concurs de proiecte, după planurile arhitecților Antonín Balšánek și Osvald Polívka. Clădirea a fost construită într-un stil arhitectonic ce face trecerea de la istoricism la Art Nouveau, iar exteriorul este decorat cu artă alegorică și stuc. Cele două aripi ale clădirii sunt unite într-un unghi ascuțit. Fațada aflată la intersecția celor două corpuri conține portalul de intrare și deasupra sa un balcon, înfrumusețat
Casa Municipală din Praga () [Corola-website/Science/336069_a_337398]
-
la articole casnice. În 1906 Hoffmann a construit prima sa mare clădire la marginea orașului Viena, Sanatoriul Purkersdorf. Prin comparație cu Casa Moser, cu acoperișul său rusticizat, clădirea sanatoriului a fost un pas mare spre abstractizare și o îndepărtare de istoricism și de tradiționalismul mișcării Arts and Crafts. Acest proiect a servit ca un important precedent și o sursă de inspirație pentru arhitectura modernă, care s-a dezvoltat în prima jumătate a secolului al XX-lea, spre exemplu pentru activitatea de
Josef Hoffmann () [Corola-website/Science/336247_a_337576]
-
în drumul lor către alte închisori germane și lagăre de concentrare naziste. În perioada 1939-1941, Armata Germană și Gestapo-ul au organizat o amplă reconstrucție a cetății Špilberk, în scopul de a o transforma într-o cazarmă model în spiritul istoricismului romantic atât de iubit de ideologii celui de-al Treilea Reich. Armata Cehoslovacă a părăsit castelul Špilberk în 1959, punându-se astfel capăt unei perioade îndelungate de folosire a fortificației în scop militar. În anul următor, Špilberk a devenit sediul
Castelul Špilberk () [Corola-website/Science/335963_a_337292]