535 matches
-
domeniul invizibilului prin excelență, acel spațiu de manifestare al afectivității dincolo de orice reprezentare 1.) În pofida titlului surprinzător și a subtitlului său programatic 2, toate temele majore ale filozofiei henryene sunt prezente în filigranul cărții: structura primordială a fenomenalității, natura limbajului, istoricitatea, constituția corporalității, gramatica afectivității, esența tehnicii și a economiei moderne, statutul subiectivității, dialogul cu invizibilul, inconștientul și pulsiunile elementare etc. Henry ne reamintește că toate noțiunile fundamentale ale metafizicii - adevăr, obiect, conștiință, corporalitate - revin la nevoia explicitării sensului unei apariții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și a trădărilor nu poate juca rolul unei antiteze. Orice factologie este falsificabilă. Singurul lucru care nu poate fi falsificat este sfințenia în care Biserica își desăvârșește catolicitatea. Biserica - ca arhivă mobilă a unui nou testament - n-a ocultat nici istoricitatea, nici paradoxul atâtor relatări privitoare la lucrarea lui Dumnezeu în creație, de la chemarea lui Avraam la Patima și Învierea lui Hristos. Biserica n-a redus, cum ar fi vrut Marcion, realitatea tragică a umanității la un set bine armonizat de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pierdut și că această necropolă meditativă nu este cu adevărat locul artei - că atât de multe bucurii și tristeți, atât de multă furie și muncă nu au fost destinate să reflecte lumina funerară a muzeului... Muzeul ucide vehemența picturii... Este istoricitatea morții.― (Merleau-Ponty 1964: 62) Problema aduce În discuție, În primul rând, relația dintre contemporan/prezent și „omorârea― prin muzeificare și, În al doilea rând, chiar definiția artei contemporane (ce o deosebeste substanțial de cea tradițională și chiar de cea modernă
Polarităţile arhitecturi by Anca Mihaela Cioarec () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92991]
-
și un complex sonor articulat. Noțiunea nu umple întregul înțeles al unui cuvânt, ci ea este numai "sâmburele" înțelesului. În înțelesul cuvântului, „sâmburele noțional" este învelit în "carnea sensului afectiv"27. 23 Idem, op.citata, p.235. 24 Constantin Noica, „Istoricitate și eternitate. Repere pentru o istorie a culturii românești", Editura Capricorn, 1989* p.43. 25 Cf. Ms. 2291, f. 55, apud George Munteanu, "Istoria limbii române. Epoca marilor clasici" Editura Didactică și Pedagogică București, 1980, p.249 26 Of.Ms. 2237
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
Albatros, București, 1934. 10. Ioan, Petru, „Logica și educație”, Editura Junimea, Iași, 1994. 11. Iordan, Iorgu, „Stilistica limbii romane”, București, 1974. 12. Munteanu, George, „Istoria literaturii romane, Epoca marilor clasici”, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1980. 13.Noica, C-tin, „Istoricitate și eternitate. Repere pentru o istorie a culturii romanești”, Editura Capricorn, 1989. 60 14. Roșca, Al. și colectivul, „Psihologie generala”, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1986 20. Stăniloaie, Dumitru, „Iisus Hristos sau restaurarea omului", Editura Omniscop, Craiova, 1993. 22. Wald
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
pentru abordarea obiectului istoric în general, nu doar a operei de artă. Platon și Nietzsche funcționează ca repere în elaborarea acestui scena riu epistemologic, într-o sinteză surprinzătoare. Miza lui Benjamin este, de astă dată, să discute în același timp istoricitatea cu noașterii și a obiectului acesteia. Câteva dintre formu lările de acum ale sale se vor regăsi apoi în dezvoltarea con ceptului de „experiență“, în special în scrierile care au în centrul lor opera lui Baudelaire. Interesant este faptul că
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Benjamin procedează deconstructiv, prin continua recontextualizare a fenomenului și prin exploatarea negativității conceptului. În același timp însă, el conține o miză esențială: aceea a „salvării platoniciene“ (Platonische Rettung) a lucrului în idee. Critica pseudo rigidității lucrului echivalează, așadar, cu salvarea istoricității sale, a originii ca amprentă a vieții sale, a autenticității. Rolul acesta, voi încerca să arăt, va fi regă sit mai târziu în fizionomia orașului pe care o realizează flaneu rul, ca, de altfel, și în lupta pentru memorie a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a determinațiilor opuse, ci ca depășire (Aufhebung) a diferenței, deci ca mișcare a acestora. El este, în mod esențial, viață a spiritului, care ajunge la întâlnire cu sine. Pentru Benjamin, această înțelegere a dialecticii păstrează, într-adevăr, doar apa rența istoricității. Imaginea, iar nu conceptul, este, în Passagen-Werk, locul veritabil al dialecticii, întrucât doar ea dă negativității o expresie ireductibilă: „Was die Bilder von den Wesenheiten der Phänomenologie unterscheidet, das ist ihr historischer Index. [...] Der historische Index der Bilder sagt nämlich
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sau „despre istoria obiectelor“ A doua figură importantă pentru Benjamin deschide o problematică pe care o voi relua mai în amănunt în capitolul al doilea: cea a istoriei. Deocamdată analiza privește modul în care funcția epistemologică a experienței depinde de istoricitatea aces teia din urmă. Textul care intră acum în atenție este Eduard Fuchs, der Sammler und der Historiker (1937). Deja, în această perioadă, scrierile lui Benjamin abordează mai apăsat problema teologico-politică, iar studiul la care mă refer poate fi citit
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
die Erlösung verwiesen wird.“ Indiciul mesianic al trecutului stă, arată Benjamin, în posibilitățile sale neîmplinite, tocmai acelea care se impun ca datorie pre zentului. Is to ricitatea însăși este văzută ca neactualizare a posibilităților obiectelor, ca rest infinit al ființei. Istoricitatea presupune, în această accepțiune, o deplasare de sens în raport cu înțelesul tradițional: nu este vorba atât de caracterul trecător al lucrurilor sau al omului, cât de faptul că acest caracter este „orientat“ spre împli nirea lor ulterioară. Prezentul și trecutul definesc
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
drama barocă, trecând apoi prin teza lui Benjamin despre romantismul german și terminând cu scrierile sale zise „urbane“, aceste gesturi se compun în imaginea unei „asceze“ a subiectului și a structurilor sale constitutive pentru a lăsa locul survenirii obiectului în istoricitatea sa originară. Semnele acestei istoricități, arată Benjamin, se înscriu ca urme pe chipul lumii, transformând-o în alegorie. Imaginea dialectică este, pentru secolul al XIX-lea, ceea ce este alegoria pentru baroc. Descriind metropola ca imagine dialectică, Benjamin face o incursiune
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
teza lui Benjamin despre romantismul german și terminând cu scrierile sale zise „urbane“, aceste gesturi se compun în imaginea unei „asceze“ a subiectului și a structurilor sale constitutive pentru a lăsa locul survenirii obiectului în istoricitatea sa originară. Semnele acestei istoricități, arată Benjamin, se înscriu ca urme pe chipul lumii, transformând-o în alegorie. Imaginea dialectică este, pentru secolul al XIX-lea, ceea ce este alegoria pentru baroc. Descriind metropola ca imagine dialectică, Benjamin face o incursiune în caracterul istoric al lumii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
TR, 1986, 31; Valentin F. Mihăescu, „Stăpânirea de sine”, LCF, 1986, 42; Romul Munteanu, Poezia și proza, FLC, 1986, 52; Liviu Petrescu, Povestea magului, ST, 1987, 8; Marian Papahagi, Întoarcerea zeilor, TR, 1987, 33; Holban, Profiluri, 345-356; Constantin M. Popa, Istoricitate și mitologie, LCF, 1988, 30; Tuchilă, Privirea, 52-66; Valentin F. Mihăescu, Le Modèle et l’image, REVR, 1989, 2; Simion, Scriitori, IV, 414-435; Nicolae Baltă, Mitul actualizat, CC, 1990, 1; Ioan Holban, Emisferele de Magdeburg, CRC, 1990, 15; Ion Buzera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
pragul modernității noastre". Diferența majoră ar consta în faptul că, abia începând cu secolul al XIX-lea, "limbajul ca tablou spontan și grilă inițială a lucrurilor, ca releu indispensabil între reprezentare și ființe, se face, la rândul său, nevăzut; o istoricitate profundă pătrunde inima lucrurilor, le izolează și le definește în coerența lor proprie, le impune forme de ordine care sunt implicate de continuitatea timpului. (...) și, mai ales, limbajul își pierde locul privilegiat și devine la rândul său o figură a
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
pragul modernității noastre". Diferența majoră ar consta în faptul că, abia începând cu secolul al XIX-lea, "limbajul ca tablou spontan și grilă inițială a lucrurilor, ca releu indispensabil între reprezentare și ființe, se face, la rândul său, nevăzut; o istoricitate profundă pătrunde inima lucrurilor, le izolează și le definește în coerența lor proprie, le impune forme de ordine care sunt implicate de continuitatea timpului. (...) și, mai ales, limbajul își pierde locul privilegiat și devine la rândul său o figură a
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
organizate sub forma unei narațiuni, că narativismul acordă o importanță majoră interpretării faptelor istorice, și este un demers constructivist interesat de interpretarea fenomenelor istorice și că propozițiile narative descriu trecutul și specifică modelul de interpretare narativă a trecutului și că istoricitatea depășește orizontul de abordare a istoriografiei moderne sau al filosofiei istoriei. Trecerea de la filosofia analitică strictă a istoriei la narațiunea istorică, oferă posibilitatea filosofilor narativiști să abandoneze categoriile pozitiviste și nuanțează discursul despre categoria temporalității. Narativismul elaborează astfel, prin renunțarea
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
treia și un timp trecut. Winter crede că o cercetare adecvată basoreliefului narativ trebuie să caute măsura în care monumentul se potrivește definiției narațiunii și trebuie să considere condițiile istorice și culturale care l-au generat, pentru a nu favoriza istoricitatea monumentelor, de multe ori instrumentată, în care numai dușmanii sunt înfrânți și mor, și în care numai autohtonii înving și trăiesc. În Narrative , un capitol despre narațiunea vizualității medievale, înțeleasă ca sistem capabil să reflecte umanitatea unui timp istoric în
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
creativitatea reprezintă deopotrivă o universalie a limbajului ca activitate cognitivă umană. Însă ea nu este, fără îndoială, singura. Dimpotrivă, Coșeriu afirmă că, de fapt, există cinci universalii esențiale ale limbajului, dintre care trei (creativitatea, semanticitatea, alteritatea) sunt "primare", iar două (istoricitatea și alteritatea) "secundare". Dintre universaliile "primare", (a) creativitatea, la care ne-am referit mai sus, "caracterizează toate formele culturii", între care limbajul se individualizează, prin (b) semanticitate, drept "activitatea care creează semnificate", care "sunt întotdeauna create pentru altul sau, mai
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
formele culturii", între care limbajul se individualizează, prin (b) semanticitate, drept "activitatea care creează semnificate", care "sunt întotdeauna create pentru altul sau, mai bine zis, ca fiind dinainte și ale altuia" (de unde și (c) alteritatea limbajului). În ceea ce privește universaliile "secundare", (d) istoricitatea (care rezultă din creativitate și alteritate) "înseamnă că tehnica activității lingvistice apare întotdeauna sub forma unor sisteme tradiționale proprii comunităților istorice, sisteme care se numesc limbi", în timp ce (e) materialitatea rezultă din semanticitate și alteritate: "pentru ca ea [semanticitatea] să fie pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fost chiar Eugeniu Coșeriu, care, în studiul său menit să fundamenteze o "lingvistică a vorbirii", scria următoarele rânduri: "o lingvistică a vorbirii se justifică, în primul rând, ca lingvistică teoretică, urmând să considere problemele limbajului din perspectiva activității lingvistice concrete. Istoricitatea vorbirii nu trebuie să ne facă să-i uităm universalitatea. Anume, trebuie să facem mereu distincție între problemele istorice ale limbilor (care pot fi "generale") și problemele universale ale vorbirii. [...] Astfel, funcțiunile lingvistice nu se pot defini prin raportare la
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
o deplină vitalitate. Elementul acesta trecător, fugitiv, cu atât de dese metamorfoze, nu aveți dreptul să-l disprețuiți sau să-l nesocotiți" [1971, p.194]. În Salonul din 1955, noțiunea de modern se referă la viață, care rezumă și concentrează istoricitatea în frumusețe. 104 Gérad Bauer invocă drept trăsături ale Parizienei "délicatesse du corps, délicatesse du sentiment, du procédé" [p.21]. "On a dit en parlant de șa grace qu'elle avait la légèreté de l'hirondelle et la subtilité d
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
literar etalează și supune dezbaterii ipotezele, normele și argumentele utilizate, permițând dialogul, conștient că rețeta sa este una printre mai multe posibile. Dezamorsând tensiunile dintre istorie și critică enunțate la începutul carierei, el optează pentru o critică a ideii de istoricitate și a formelor sale de manifestare în perimetrul literaturii - o expertiză a presiunilor contextuale asupra literaturii - și pentru o testare din mers a propriei metode. În opera admiratorului statornic al lui Titu Maiorescu, activitatea de analist politic a lui M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
mai mult,ideea că literatura este un fenomen determinat și oricând explicabil.Cunoscuta lucrare a d-nei de Stael, “De la literature consideree dans ses raports avec les institutions socialees”, intrată, tot devreme, în lecturile preferate ale intelectualilor noștri, sporește interesul pentru istoricitate, seamănă și mai mult încrederea în posibilitatea de a interpreta și aprecia literatura prin judecăți de valoare, produse ale inteligenței și sensibilității omenești.Preocuparea socială, puternică, rămâne și la noi o constantă, care își pune pecetea asupra tuturor manifestărilor spirituale
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
instanțe separate, oricât de puternice ar fi fiecare dintre acestea, ci din jocul inteligent al interferențelor, continuităților și complementarităților. Tăria, ca și În alte situații, stă În unire. Biserica, școala și comunitatea, În interacțiunea lor, funcționează ca veritabili piloni ai istoricității și devenirii noastre În plan spiritual. * Spațiul spiritualității creștine din Estul Europei oferă o eterogenitate de situații, dinamici și experiențe cu privire la studiul religiei În școli. Nota comună o constituie tranziența, experimentarea, trecerea de la formule empirice, de la Încercări și erori către
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
inițial al condiției umane de care indivizii pot beneficia ca de un dar divin cu un rezultat final care trebuie cucerit și asigurat prin luptele și frământările omului în istorie. Platon intuiește una dintre marile idei călăuzitoare ale lumii moderne: istoricitatea libertății. Există, adică, diferite trepte ale libertății, aranjate într-o succesiune a momentelor istoriei ca efect al progreselor cunoașterii și acțiunii umane. Hegel, în filosofia sa a istoriei, va da acestei idei formularea sa devenită clasică. „Istoria universală este progresul
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]