253 matches
-
pe un tânăr care se îndrepta spre ei cu o mapă de acte sub braț: Atena? ă La etajul de jos. Apartamentul 72. ă Aha! S-au mutat, nu-i așa? ă Întotdeauna au fost acolo, strigă tânărul peste umăr, iuțind pasul. ă Tânărul ăsta îngâmfat nu știe ce zice, spuse escorta lui Porfiri. Erau la etajul acesta ultima dată când am mai fost pe aici. S-au întors din drum, iar Porfiri o luă înainte. Ușa de la camera 72 era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
unui cântec liturgic, ridicându-se până la un adagiu final: Nu va spune numănui.' Capitolul șaisprezece Scrisoarea parfumată Tunul Fortăreței Sfinții Petru și Pavel anunță miezul zilei cu o bubuitură fără greș. Ca și cum ar fugi de impactul loviturii distante, Porfiri își iuți pașii în timp ce deschidea ușa clădirii de pe Aleea Stoliarni, tremurând de frig. Departamentul de Poliție al Districtului Haymarket se afla la etajul al patrulea. De pe ușile deschise ale apartamentelor pe lângă care trecea pe scările abrupte venea miros de mâncare. Se opori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
scară (cu treptele nefiresc de ortogonale), figura unui bătrân cu o redingotă tocită și cu cilindru. Îl văzu și Dee: — Caligari! exclamă el. E și el aici, și În casă la Madame Sosostris, The Famous Clairvoyante! Trebuie să ne grăbim. Iuțirăm pasul și ajunserăm la ușa unei maghernițe, Într-o stradelă nesigur luminată, cu ceva sinistru, semitic. Băturăm, iar ușa se deschise ca prin farmec. Intrarăm Într-un salon mare, Împodobit cu candelabre cu șapte brațe, cu tetragrame În relief, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cuvânt și a întors repede capul. Scuipă pe caldarâm și porni mai departe, ascunzându-și fața cu umbrela. Endō-san! Așteaptă-mă! Tuberculosul nu l-a băgat în seamă. Când a auzit pașii lui Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și apoi la stânga. Nu era nici țipenie de om pe această stradă dosnică din Yamagata. Totul era învăluit în pâclă. Deasupra unui zid din piatră, pe jumătate prăbușit, se înălța un camfor uriaș, ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu mai era mult până la malul râului. Cu excepția zilelor ploioase, nu există strop de apă în albia râului de la Umamigasaki, ci doar pietre și bolovani. E un loc ideal pentru îndrăgostiți, seara. Când au ajuns la malul râului, Endō a iuțit pasul ca să-l ajungă din urmă. I-a șoptit numele la ureche. Kobayashi s-a făcut alb ca varul. — Veniți cu mine, în albie? Din fericire pentru Endō, nu se vedea nimeni nici pe drum, nici pe câmp. Singurul semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o piedică. Dacă ar putea, Într-o bună zi ar Începe să-i vâneze, să-i extermine ca pe niște insecte dăunătoare. Se vedea deja clădirea albastră a școlii, În fața căreia se Întindea o curte largă, plină de copaci. Camilla iuți pașii - căci Îi plăcea mult să meargă la școală - și Maja se simți cuprinsă de mândrie, admirând grația fiicei sale - impecabilă În paltonașul de lână azuriu, delicioasă apariție, cu codițe castanii, despărțite printr-o cărare perfectă, ce-i Împărțea căpșorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Mecanismul era pornit. De acum „chestia“ prinsese viață. Și nu mai putea s-o ascundă. Răsplata discreției sale și a acelui cuvânt - soț - care-i ieșise de pe buze atât de spontan Îi permisese să mai trăiască Încă zece minute. Emma iuți pasul pentru a-și prinde colegele din urmă, dar Antonio fu mai iute, ajunse În dreptul ei și o prinse de braț. Fu lovit dintr-o dată de parfumul ei Îmbătător de tămâie și măr. Șampon cu balsam, același de atâția ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Cei patruzeci de ani care trecuseră peste ei Îl modelaseră pe fiecare după chipul și asemănarea celuilalt, precum două pietre șlefuite de mare. Aceeași privire limpede a ochilor adînciți În orbite, același mod de a se mișca, un rîs identic, iuți la mînie amîndoi. Singura deosebire: părul. Blond Închis, părul lui Gildas Îi venea acestuia pînă la umeri. Loïc, care semăna cu mama lor, Încărunțise foarte repede și avea părul tuns scurt. În afară de acest detaliu, erau identici. Un adevărat mimetism. RÎse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ne uităm la două lebede care plutesc regește pe sub podeț. Apoi mă uit la ceas. E deja zece și cinci. Ar cam trebui să mergem, zic tresărind. Ne așteaptă mama ta. — Nu-i nici o grabă, strigă Nathaniel când mă vede iuțind pasul spre capătul podului. Avem toată ziua la dispoziție. Sare de pe pod și mi se alătură. E OK. Poți să mergi mai încet. Pornește pe stradă și eu mă iau după el, încercând să pășesc la fel de relaxată ca el. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Of, ce mai luptă de sânge ai lăsat În urma ta, măi Krog, măi... se căină Logon. Cum era să nu vin după tine? - Dar când au apucat să se petreacă atâtea? Când? - Păi, nu asta zis Tatăl? Că vorbele o să iuțească oamenii ceva de necrezut... Nu așa zis? Tu, frate al lui Moru, nu așa auzit? Nu. Nu auzisem așa ceva de la Moru. Nu fusese niciodată vorba de iuțeală, dar Logon se uita la mine cu ochi rugători, de parcă cineva Îi luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar drumul de diamant ducea către o parte întunecată a pădurii. Aici copacii erau înfricoșători, nu mai zâmbeau binevoitor și scoteau niște sunete înfiorătoare. Acum fata cu ochii verzi și-ar fi dorit să fi mers pe cărarea de bomboane. Iuți pasul și reuși să iasă la lumina zilei. Nu mai merse mult și calea îi fu tăiată de clipocitul unui râu de ciocolată. Dincolo de rău, era un deal pe culmea căruia se zărea o frumoasă casă, acolo locuia regina. Știa
Călătorie în pădurea fermecată. In: ANTOLOGIE:poezie by Oana-Maria Nuţu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_684]
-
tot cerul acoperit de nori, erau sporadici, nori ce aduceau ploaia pe diferite porțiuni. Nu avea umbrela la ea. Începuse să fulgere și să tune. Alergă să ajungă mai repede la magazin înainte de a începe ploaia dar norii fuseseră mai iuți decât ea și începură să verse cu găleata o ploaie torențială, caldă, de vară. Era prin dreptul dispensarului. Intră să se adăpostească sub copertina de la intrarea în dispensar. În incinta dispensarului nu mai era nimeni dar mai veniseră vreo câteva
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
pentru piesele de mecanică fină pe care le confecționase, fusese distins, la un moment dat, cu micuțul steag de fruntaș În Întrecerea socialistă. Numai, că, după marea nenorocire pentru popor, și țară, de după acel istoric decembrie blestemat, hoții, profitorii și iuții de mână s-au ales cu mierea și cu spuma, În vreme, ce, calicii - tot calici au rămas; dați afară, deveniți șomeri, ajunși muritori de foame, umplând paginile jurnalelor lumii! Tot niște niscaiva reclame asemănătoare celor din care am spicuit
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
calități. Simpla prezență a unui bărbat, mai cu seamă tânăr și necăsătorit, o emoționa. - Maman, vine Pascalopol!... Maman, trece Filipescu! A fi acostată de un individ mai bine îmbrăcat pe drum nu i se părea necuviincios. Nu răspundea, firește, dar iuțea pașii, cu o mare surpriză pe față, în așteptarea unei asiduități mai flagrante. Aurica vorbea despre căsătorie cu un interes tehnic, ca și când ar fi fost unicul scop serios în viață. O căsătorie, oricât de banală, i se părea pentru o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de gramofon? Știu eu niște ocazii. Orice putem să vă procurăm. Felix făcu un semn de negație cu capul. Bătrânul, întristat, coborî glasul: - Știu eu ce cauți dumneata! Avem niște domnișoare minunate, niște prințese, le-au murit părinții, săracele. Tânărul iuți pașii. Bătrânul, pierzând orice speranță, îi strigă din mijlocul curții: - Știi câți stăm noi aci? Aici sunt două sute de chiriași, așa să am eu bine, și numai un singur closet. Înfricoșat, Felix se urcă în trăsura care-l aștepta, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
repezitorul. După zece minute de proiecție, lumea iese edificată din sală, iar doamnele, seduse și narcotizate de licărul lumii de celuloid, se reîngrozesc. De ajuns să li se inducă cea mai fugară impresie cum că ar fi urmărite, că și iuțesc pasul, țipă, intră, cu toate sirenele în funcțiune, în cea mai apropiată curte, se pun la adăpost. Un singur bărbat reușește astfel să trimită acasă, într-o singură după-amiază, zeci de femei. În fine, omul mediu cade pradă celor mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care-l arunca la șmecherie. La pălmicică, 123 meșter mare era Naie, iar la. peretas, nu-l întrecea nimeni pe Beghe, unu mai mic, de-i curgea nasul. Se și băteau câteodată. scoteau bricegele, abia-i despărțeau ăi mari. Erau iuți de mână, apucau. Seara plecau spre mahalaua Grantului, la pod, unde țineau unii brutării. Mirosea încă de departe a jimblă caldă, și Ene, priceput cum era, grăbea pașii și se lipea de cîte-o tarabă. Fura două puni negre din ochii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierihonului a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. I ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. El..., rezămîndu-și cotul de spata bancei, își lăsă bărbia pe mână, mișcîndu-și încet degetele și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
n-ar fi schimbat-o cu fericirea cea mai mare. Cezara s-- apropia încet prin aleele pline de mirosul de flori străbătut de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze... Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul... astăzi abia ea cunoscuse natura * copilului ei. El stătu pe loc și se uită lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatece, ca-n somn, apoi șezu pe o bancă, plecă fața pe o mână și se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumusețe nu se trece. Ea s-apropie încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. Î [i] ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. El rezămîndu-și cotul [-se] pe spata bancei, își lăsă bărbia pe mână (, mișcîndu-și încet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și din sfera esteticii urâtului”309, și în ce măsură anticipează gustul mai nou pentru oralitate, nararea nudă, în stil constatativ, de reportaj, a faptelor mărunte, a întâmplărilor triviale sau pitorești. Lectura unui fragment ar putea fi utilă în elucidarea acestor chestiuni: Iuțindu-și caii către sat Un țăran venea întârziat. Vânduse, pesemne, Niște lemne. Tam-nisam, din goană, Se ivi o cucoană. Cucoană cu pălărie, Pe-nnoptate, pe câmpie, Ce putea să fie? Arătare, stafie. Ea șchiopăta, se poticnea stângace, Ca o răgace. Avea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
apoi poemul se Întoarce din nou la tabăra leșească, revine la tabăra română și rămîne aici două cînturi (al V-lea fiind dedicat lui Ștefan și celebrului său discurs), pentru ca În următoarele două (Asaltul și Lupta), cînd ritmul evocării se iuțește, privirea să treacă mai repede de la teză la antiteză și invers, făcînd naveta de la un cîmp la altul. Ultimul cînt (al VIII-lea) elucidează legenda și exprimă fără ocoluri morala poemului printr-un nou discurs (redus, aforistic) al lui Ștefan
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dezvoltă ideea iuprii lumii și, fatal, a sentimentelor: „Pe cînd eram odată Ca dînsa-n lume fată Noi nu știam ce este pustiul de iubit, Dar Îns-acum o fată De tot este schimbată, Iubește cît de mică că lumea s-a iuțit”... Fata tînără pe patul morții este, tot așa, o „floarea matinală”, o „tînără suflare.”, o copiliță, În fine, care-și Încetează cîntecul În dimineața vieții. Se observă chiar un regres al vîrstei erotice, de la Văcărești la Bolintineanu și, În genere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau în slujba episcopului. Pradă tristeții, simțea că se sufocă, drept care se tot perpelea. Ca și cum o groază de păianjeni s-ar fi apucat să țeasă o pânză dar fără să aibă idee de ce va ieși. Se împingeau violent, rodeau, țâșneau iuți pe firele întinse, se rostogoleau amețitor într-o prefăcută încleștare asemenea unui dans. Își duse mâna la stomac, îl ardea. Gata, hotărâse: Giandomenico o să plece, iar el va să rămână să ia în piept opintirile vieții. Așa își repeta în pofida
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dispărea. Dar cei În cauză vor Întoarce vorba, pretinzând că celelalte astre nu vor fi stânjenite În drumul lor. Cu toate acestea, nu vor fi În stare să explice de ce tocmai acest astru șSoareleț, el singur, ar Începe să-și iuțească mersul. O asemenea premisă Înseamnă că o mulțime de alte fenomene vor fi date peste cap, Îndeosebi cele care privesc Luna; prin urmare, nu este nicicum nevoie de măsuri de ulei pentru a da la iveală anomalia. Eclipsele ar fi
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]