307 matches
-
au pierdut speranța în iminența celui de-al doilea advent. În 1860 și-au luat numele de Adventiști de Ziua a Șaptea. Care este cea de-a șaptea zi? Este Sabatul sau sâmbăta, a șaptea zi de odihnă în tradiția iudeo-creștină. Există milloane de membri răspândiți în întreaga lume, mulți dintre ei trăind în SUA și având centrul spiritual la Silver Springs. Astăzi, Biserica adventistă de Ziua a Șaptea administrează mii de școli, colegii și universități. caracteristicile principale ale Bisericii adventiste
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
religioase de a mai ține Împreună sub control diferitele dimensiuni ale experienței religioase, individuale și colective”. Lipsa de control și de ofertă spirituală adecvată structurii de așteptare a tinerelor generații au dus, uneori, la apariția noilor mișcări religioase de ispirație iudeo-creștină sau orientală. ideea este surprinsă și de robert Merton. Pentru cunoscutul sociolog, secularizarea presupune înlocuirea unor mecanisme sociale nefuncționale cu altele funcționale. Astfel, „magia sau anumite rituri și credințe religioase sunt funcționale din cauza efectului lor asupra stării de spirit sau
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
conduc la xenofobie și încastrarea într-un ghetou cultural pentru care cosmopolitismul are doar valențe peiorative (miturile zonei, ale popoarelor-națiuni, sunt racordate la cele occidentale ale statelor-națiuni, în primul rând prin căutarea originii antice, în special de factură greco-romană și iudeo-creștină, intrând în concordanță cu valurile Renașterii, ale barocului contrareformist, ale Iluminismului, fără de care nu s-ar fi putut constitui formele republicane și democratice ale societății civile).334 Dar sub acestea (ori deasupra lor, în orice caz concomitent) rezidă similitudinile, observate
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
cea a bisericii, aceasta fiind, în sensul de comunitate religioasă organizată omogen, conform aceluiași autor, "un vehicul care transportă religia în spațiu și mai ales în timp." 46 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, p. 106. Conform lui Eliade, doar istorismul iudeo-creștin (pe care îl blamează fără rezerve datorită abandonării omului în închisoarea temporală a istoriei) cu paroxismul atins în Hegel depășește mitologia, cu toate că ea rezidă și în istorism. 47 Ibidem, pp. 147 ș.urm. Încă o dată trebuie subliniat că nu dispunem
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
a fost astfel alcătuit. Pentru homo religiosus existența reală, autentică, începe în clipa în care primește comunicarea acestei istorii primordiale și își asumă consecințele ei." Ibidem, p. 87. 114 Ibidem, pp. 29-34. 115 Ibid., p. 50. Eliade deplânge efectul viziunii iudeo-creștine asupra existenței, fiindcă impune o liniaritate temporală, înlocuind viziunea ciclică, optimistă. Aceasta a lăsat omul neajutorat în fața efectelor devastatoare ale timpului, unica speranță rămânându-i într-o mântuire care nu îi aparține, care este decisă de o instanță supraumană, transcendentă
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
putea identifica avatarurile problematicii „centrului” în raport cu tipurile de scriitură posibile în reflecția filozofică și teologică 1. Localizarea centruluitc "Localizarea centrului" Centrul este o temă fundamentală a gândirii religioase, specifică tradițiilor celor mai importante. Ca instituție simbolică a culturii greco-romane sau iudeo-creștine, „centrul” a reprezentat o referință metafizică absolută: Binele platonic, Unul plotinian sau Treimea Crezului niceno-constantinopolitan. Această ireductibilitate apofatică a centrului a depreciat, într-o anumită măsură, statutul scriiturii. Presocraticii au enunțat filozofia în stilul laconic al apoftegmelor. Esența vieții contemplative
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recent introduce istoria teologiei creștine. Mai întâi, trecerea din Evul Mediu (sec XIII-XIV) către zorii modernității rămâne neclară 1, deși istoria ideilor disputate în această perioadă ascunde o istorie plină de tâlcuri. Cum s-a produs întâlnirea între tradiția religioasă iudeo-creștină și spiritul culturii grecești în momentul patristic și cel scolastic? Care sunt epistemologiile subiacente care separă Răsăritul grec de Apusul latin? Cum anume apariția filozofilor arabi (Averroes, în primul rând) pe scena filozofiei occidentale modifică raportul între credință și rațiune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un anume fel, justificate, în sensul că fiecare individ cu o contribuție religioasă era o întrupare a realității supreme): astfel, Vedele au fost botezate "Biblia arienilor" [369], alături de Biblia evreilor etc. Se observă aici tendința de a îndepărta din revelația iudeo-creștină caracterul "monopolist": de la juxtapunerea altor revelații alături de cea iudeo-creștină, la devalorizarea celei din urmă ca fiind "falsificare și deformare iudaică" a primei revelații nu este decît un pas [370]. Chiar dacă în creata "religie" a viitorului trebuia inclusă și religia iudeo-creștină
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
cu o contribuție religioasă era o întrupare a realității supreme): astfel, Vedele au fost botezate "Biblia arienilor" [369], alături de Biblia evreilor etc. Se observă aici tendința de a îndepărta din revelația iudeo-creștină caracterul "monopolist": de la juxtapunerea altor revelații alături de cea iudeo-creștină, la devalorizarea celei din urmă ca fiind "falsificare și deformare iudaică" a primei revelații nu este decît un pas [370]. Chiar dacă în creata "religie" a viitorului trebuia inclusă și religia iudeo-creștină, aceasta se făcea mai degrabă din toleranță și condescendență
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
iudeo-creștină caracterul "monopolist": de la juxtapunerea altor revelații alături de cea iudeo-creștină, la devalorizarea celei din urmă ca fiind "falsificare și deformare iudaică" a primei revelații nu este decît un pas [370]. Chiar dacă în creata "religie" a viitorului trebuia inclusă și religia iudeo-creștină, aceasta se făcea mai degrabă din toleranță și condescendență decît pentru valoarea intrinsecă a tradiției religioase iudeo-creștine. Drumul către ateismul cel mai deșănțat era larg deschis sub veșmintele mincinoase ale Religiei cele mai desăvîrșite pe care umanitatea o experimentase vreodată
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
falsificare și deformare iudaică" a primei revelații nu este decît un pas [370]. Chiar dacă în creata "religie" a viitorului trebuia inclusă și religia iudeo-creștină, aceasta se făcea mai degrabă din toleranță și condescendență decît pentru valoarea intrinsecă a tradiției religioase iudeo-creștine. Drumul către ateismul cel mai deșănțat era larg deschis sub veșmintele mincinoase ale Religiei cele mai desăvîrșite pe care umanitatea o experimentase vreodată! Și la crearea acestei Religii li se deschideau brațele tuturor gînditorilor, tuturor oamenilor de știință, tuturor politicienilor
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
resuscitarea figurii energice a "copilului etern" din sinele uman și reîntoarcerea eternă la copilărie (mai evidentă în postmodernitate). Cu această lucrare deschide analiza "binelui", considerat în zodia dominației zeității Rațiune ca principiu de bază și ca justificare ultimă a mesianismului iudeo-creștin și a tuturor teoriilor emancipării și universalismului modernității occidentale; în Ritmul vieții Variații asupra sensibilității postmoderne (2004), regăsim un imn închinat reîntoarcerii fabulosului, a unei finalități fără aplicație practică, a unei erotici calme sau exacerbate ca bază a legăturii sociale
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
așa cum s-a elaborat ea începând cu secolul al XVIII-lea: universală, aplicabilă în tot locul, imperativă, este o "formă" care administrează ceea ce Simmel numește coexistența indivizilor începând cu "acțiunea reciprocă". Dar aceasta a devenit progresiv, sub influența economiei mântuirii iudeo-creștine, pură contabilitate. Astfel, viața va fi complet determinată "să cântărească, să calculeze, să reducă valorile calitative în unele cantitative"7. Această reducție este cea care va veghea la dominația planetară a Banului-Rege, la prevalența productivismului și la dezvoltarea societății de
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
au devenit dogme inchizitoriale. Și este deplasarea moravurilor, a ideilor și a sentimentelor cea care, în sensul obișnuit al termenului, începe să relativizeze ceea ce părea un câștig intangibil al progresului umanității. Din ce în ce mai mult, universalismul modern (am putea spune occidental sau iudeo-creștin) este resimțit ca limitat, univoc. Mai ales prin faptul că nu vede și nu încearcă să valorizeze decât un aspect al ființei-împreună. Așa cum bine a formulat Auguste Comte: reductio ad unum, el a fost eficace prin faptul de a reduce
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
profetismul evreiesc și în escatologia creștină"22. Ea se sprijină pe un adevăr universal, acela în progresul continuu al umanității către un paradis. Fie acesta ceresc sau pământesc, asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Mitul progresului. Paradox al profetismului iudeo-creștin care face din viitor singurul element temporal valabil. G. Steiner vorbește chiar despre "futuritate". Și, într-adevăr, pornind de la această structură temporală precisă se va elabora morala producției: munca în calitate de realizare de sine, morala reproducerii, singura sexualitate legitimă. Pe scurt
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
modern, suspicios față de această excepție culturală proprie Occidentului, convingerea că Istoria are o lege; credința că aceasta are un sens. În deziluzia lui progresivă, lucidă și empirică față de comunism, Arthur Koestler nota că acesta este "continuarea și realizarea marii tradiții iudeo-creștine, o ramură nouă, proaspătă, pe arborele progresului european, trecând prin Revoluția franceză și liberalismul secolului al XIX-lea spre era socialistă"27. Am putea duce mai departe în trecut o astfel de genealogie, monoteismul și Decalogul lui fiind, cu siguranță
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
acolo se află sursa ciudatei vitalități contemporane. Desigur, pe de o parte împotriva doxei gândirii stabilite, acest adânc (fund, fond) care renaște ne învață că "fericirea", această idee nouă după Saint-Just, nu este un ideal esențial. Că mântuirea, de esență iudeo-creștină, este abstractă, că securizarea existenței provine dintr-o orientare mercantilă. Dar, pe de altă parte, se exprimă un fel de jubilare în abandonare. Am atras deja atenția asupra acestui sens al tragicului "incorporat" care știe să se ajusteze la ceea ce
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Și dacă știm să vedem ceea ce este, este simplu apoi să reperăm, în câmpul magnetic al atracțiilor și respingerilor sociale, câteva linii de forță în jurul cărora acestea se articulează. Una dintre aceste "idei-forță", dincolo de separarea de esență teologică proprie tradiției iudeo-creștine, este participarea, aproape în sensul mistic sau magic al termenului, fiecărui lucru sau persoane la un ansamblu care îi dă sens. Perspectivă "holistică", ce consfințește reîntoarcerea forțelor primitive, într-un fel tenebroase. Reîntoarcerea divinităților proprii "Mamei Primordiale". Forțe feminine pe
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
este, de facto, consecința unei aceleiași economii a mântuirii obnubilate de căutarea perfecțiunii, alimentate de un puternic sentiment de culpabilitate și sprijinindu-se pe fantasma unicului: monoteism sau monoideism. Să nu uităm, într-adevăr, care este dualitatea fondatoare a tradiției iudeo-creștine, ceea ce Heidegger numește "cristo-teologism"63. Pe de o parte, este Oecumen: lumea cunoscută și civilizată, dominată de rațiune și orientată spre atingerea unei ținte înde-părtate (Paradis, societate perfectă). Pe de altă parte, Exoter, care este în afara zidurilor acestei civilizații. Lume
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
judecata de valoare. Să ne mulțumim cu constatarea de fapt. Să știm să punem ideile și lucrurile la locul lor. În cazul de față, acest insolent și senin mod de a trăi, zi de zi, politeismul valorilor pe care tradiția iudeo-creștină, modernă, le credea depășite. Poate că aici este, de altfel, principala cheie pentru a înțelege bine postmodernitatea: reafirmarea complexului, heterogenizarea tuturor aspectelor vieții. Pluralizare a persoanei, fragmentare tribală, poli-culturalism galopant, iată tot atâtea caracteristici ale vieții sociale. Dacă luăm acești
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
socială nu se mai structurează plecând de la idolii ideologici, ci mai degrabă de la figurile carnale care sunt, ca tot atâtea reminiscențe platoniciene, expresiile instinctelor sociale. Este ceea ce trebuie luat în serios. Căci, dincolo sau dincoace de naivul pro-gresism modern (occidental, iudeo-creștin), bătrânele fantome continuă să lucreze inconștientul colectiv și își fac, aici și acolo, la bine sau la rău, apariții discrete sau zgomotoase. Așa cum ne spune bătrânul Salustius (De diis et mundo IV), iată eterna reîntoarcere a cuvintelor și a lucrurilor
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
din animalitate spre umanitate, din barbarie spre civilitate. Este emanația legii tatălui și a verticalității ei. Fondată pe ipoteza rațiunii, puterea este pedagogică de la un capăt la altul. De altfel, putem spune că toate instituțiile moderne, și chiar toată sensibilitatea iudeo-creștină sunt de esență pedagogică. Vidul este postulat, trebuie să-l umplem. Păcatul este originar, trebuie ameliorat. Imperfecțiunea este fundamentală, trebuie corectată. Astfel, naturalul, barbarul, copilul, femeia trebuie să fie "pedagogizați" de cei care știu, care stăpânesc rațiunea: bărbatul, adultul, șeful
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
dezvăluire matematică a fost interzisă și, vreme de multe secole, nimeni nu a aflat „taina pitagoreică”. b) Viziunea modernă a lumii. Imaginea antică s-a perpetuat încă 10-12 secole, hrănind întreaga spiritualitate a Evului Mediu. „Lumea perfectă”, creație a divinității iudeo-creștine, nu era decât o variantă a „lumii armonioase” stăpânite de zeii olimpieni platonico-pitagoreici. Începând însă cu Renașterea, viziunea asupra lumii a început să se modifice. „Lumea lui Dumnezeu” a început să devină „Lumea Omului”. Adevărul revelat a început să cedeze
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
practicii sociale în lumea secularizată a societăților postmoderne sunt multe și în aparență extrem de puternice. Gândirii sociale creștine i se impută următoarele trăsături: 1. Gândirea socială creștină e anacronică întrucât e generată într-o societate și într-o cultură (tradiția iudeo-creștină milenară și presupus "arhaică") care nu mai structurează în mod caracteristic societatea prezentă și viitoare. 2. Gândirea socială creștină e anistorică, întrucât se bazează pe premise "metafizice" (nedemonstrabile, fixe și imobile, contrastând cu "faptele" empirice și cu impulsurile de emancipare
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
numeroși cei care gîndim că principiile de la 1789, drepturile omului, adică prioritatea persoanei și a solidarității civice, nu numai că nu sînt uzurpări profanatoare ale dreptului divin, dar nu își capătă întreaga complexitate decît dacă sînt legate de o moștenire iudeo-creștină, singura capabilă să explice ceea ce au ele mai sacru, o asemenea convingere, mult timp îmbrățișată de foarte puțini, n-ar fi putut să se afirme, să se dezvolte, să se aprofundeze, fără un efort de gîndire și de acțiune care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]