519 matches
-
de zi eram atacați și, de fiecare dată, luam atitudine față de provocatori. Este grăitor finalul poeziei Zodie, care semnifică scrisoarea către părinți a unui tânăr elev încarcerat: Și din țâncul vostru firav ca lumina/ N-a mai rămas decât jivina/ Jivina din temnița asta spurcată.../ Jeliți-mă, mamă și tată. După cum spune autorul, Experimentul Târgșor nu este complet fără cunoașterea tuturor patimilor suferite de elevi, în celelalte locuri de detenție, Aiud, Jilava, Pitești, Gherla, Canalul Morții și în Balta Brăilei, unde
Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_408]
-
supt din butii / vin cu sânge de vultur, / să-mi stea fruntea în azur, / vin cu sânge gros de lup, / să-mi sbârlească pânda-n trup. // Frâng, pe după gât, un trunchi, / și-mi dă codrul în genunchi. În frigare coc jivine, / chem răstoacele cu mine. Umbra 'naltă prin sloduni / mi-o ling peșteri și furtuni. / Birui râpele la trântă, / munții mă poftesc la nuntă. Beau din ploscă zarea-ntreagă, / îndes luna în dăsagă. / Cu țurcana, țurcă vie, / Svârlu-n rai la Sân-Ilie
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
rău plătite, ca și ale aceluia, dar nu mai puțin decât erau plătiți alți umanoizi. Și aveam orașul meu, cu frumoasele lui dealuri și amețitoarele păduri... Simțeam, realmente, rătăcind pe potecile lor, o amețeală... mirosurile de rășină, de urme de jivine, susurul pâraielor, tăcerea copacilor, înalta lor semeție, foșnetul pașilor mei călcând peste straturi de frunze și crengi moarte, îmi pricinuiau o intensă beție lucidă. Fiorul era de singurătate absolută, fiindcă nu împrumutam pădurii simboluri și nici nu mă simțeam văzut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în sine.. Cred acum că emoția aceea, amestec de recunoștință și "justificată mândrie patriotică", s-ar traduce prin următorul raționament: dacă ei, Phoenicșii, au scotocit în cultura propriei țări, întâmplător, dar fatal, și a noastră, până au găsit asemenea mirifice jivine și versuri, înseamnă că ei au socotit-o demnă de stimă, și dacă ea e demnă de stimă, mă-nțelegi, nici noi înșine nu suntem așa de jalnici... (Este, bineînțeles, mecanismul psihologic al oricărui patriotism cultural nevrotic compensatoriu, pe care
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
sunt simple convenții, amendate adesea ironic. Călugării întâlniți sunt niște țărani în anteriu, pe care dogma nu-i inhibă aproape deloc, de aceea nici nu se simt stingheriți de canoanele bisericești. Cu „lunecarea-i de șopârlă”, călugărul Ghermănuță pare o „jivină” ageră a pădurii. Grațioasa matroană Floricica (fiică a protopopului N. Conta, care avea proprietăți la Dumbrava Roșie) prezintă profilul unui portret de Domenico Veneziano, idealizarea fiind un mod de a focaliza privirile asupra modelului: „O singură dată în viața mea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
vedeau schelete de fier părăsite, grămezi de moloz, gunoaie aruncate... Am încercat să mă concentrez, să-mi amintesc de splendoarea culorilor răsăritului și imaginea limpede a Libertății luminoase. M-am ferit de proiectilele ce veneau dinspre tufele unde se ascundea jivina necinstită care se furișa paralel cu mine și am îndreptat lanterna spre locul unde se pitise. Am ridicat ramura luminoasă ca o sabie în cealaltă mână, gata de atac. Știu că nu-ți place lumina, așa că, poftim, ia lumină să
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
-i plăcea foarte mult orașul. Nu puteam să pun la îndoială deciziile pe care le lua în ceea ce îl privea pe Caligula - mă dădeam după ea și avea încredere în ce spune, căci dovedise că se pricepe. O astfel de jivină m-ar fi făcut bucățele dacă m-aș fi apucat singur să îl dresez, asta presupunând că aș fi avut curajul să o fac. Nu, în ceea ce îl privea pe vultur, făceam cum îmi spune, și deci o sprijineam. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
praf zorit, și s-a grăbit să își împlânte pintenii în șopârlă. Dar lăsasem ața de la undiță îndeajuns de lungă încât animalul să alerge în jur și acesta și-a deschis gura și a dezvelit un țesut de furie către jivina uriașă care se apropia de el, apoi și-a închis fălcile și a rămas agățat de coapsa păsării, curbat de la forța atacului și mușcăturii sale. Una din acele coapse care îi împrumuta păsării o imagine de călăreț al lui Attila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pleacă spre Canada, sau Brazilia. Ea m-a tras de piepții cămășii și cu mare durere și lacrimi șiroinde a strigat: Ne-am pierdut timpul cu el, Augie. Oh, Augie. Nu e bun de nimic. E un neisprăvit! Poate că jivina aia l-a rănit. Nu, la fel a reacționat și cu aia mai mică. E speriat. Păi, a plecat. A șters-o. Unde? A încercat să se uite, dar cred că nu era în stare să vadă cum trebuie, din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ne-am întors și le-a spus Jacinto ce aveam la noi. Thea, știu că ești grozavă când e vorba să te duci să capturezi vipere. E minunat! Dar de ce nu m-ai așteptat și pe mine? Sunt periculoase, nu, jivinele astea? Nu știam când o să te întorci. A venit un cărbunar și mi-a spus că a văzut niște vipere, așa că am plecat imediat după ele. Le-a pus într-una din cutiile pe care le pregătisem pentru iguane, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nu-mi arăta ea era că ședea și visa cum o să prindă șerpii ăia. Mi-am dat seama că era plictisită și că avea nevoie să activeze. La început s-a dus să vâneze porci mistreți și alte astfel de jivine, ca să îmi facă mie pe plac, dar mai târziu a început să aducă șerpi din munți într-un sac de iută. Pentru că îi făcea bine, n-am făcut mare caz. Îmi dădeam seama că își revine pe măsură ce trece timpul. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o peliculă lăptoasă. Uneori Thea lua forcepsul ca să îi ajute sau îi acoperea cu cârpe umede ca să înmoaie pielea, sau îi ducea pe ăia mai neastâmpărați în apă și în apă era o bucată mare de lemn care plutea astfel încât jivina să-și poată odihni căpșorul când obosea de atâta înotat. Dar apoi venea o zi când ieșeau strălucitori, iar prospețimea podoabelor lor mă încânta până și pe mine, dușmanul lor, și îmi făcea plăcere să mă uit la pielea lepădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu adevărat neașteptate. Ca de pildă atunci când, după ce-l căutasem prin casa într-o zi, l-am găsit șezând pe un scaun la bucătărie, înfășurat în halatul de baie, dând cu otravă de gândaci într-un bufet în timp ce sute de jivine ieșeau de acolo în goană, punându-și practic lăbuțele în cap și căzând de pe pereți. Ce mai moment glorios a fost ăla! A făcut mare balamuc, mânuind cu înverșunare sprayul, plin de pofte sângeroase, respirând cu un șuierat la fel de puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Era din Bavaria. Ei bine, m-a servit acolo și nu a vrut să mă lase nici să îmi ung pâinea cu unt. De parcă aș fi fost prințul elector, m-a tratat regește, iar eu la rândul meu le dădeam jivinelor de serviciu bucățele de șuncă și resturi. S-a simțit obligată totuși să îmi mărturisească totul cu gura ei. Îmi cumpăr un bilet la Loteria Irlandeză în fiecare an, mi-a spus ea. Nu vedeam nimic de obiectat în asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
să se simtă tăiat în două de valul unei răceli cumplite. Și-n aceeași clipă, ca un blestem, în amintire, îi apare holul Universității: de după unul din multele panouri cu lozinci, o făptură de coșmar, cu niște ochi mari, de jivină hăituită, aceiași ochi care au tăiat în două întunericul camerei sale cu sclipirea lor -, îl trage în umbră: Vincențiu, vreau să-ți vorbesc; să m-ajuți..., un sfat... ...Și groaza lui imediat ce și-a eliberat mîneca din strînsoarea degetelor firave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
acum nici nu se mai punea problema, căci Janice avea să-l silească să-i repete fiecare cuvințel, la nici zece secunde după ce plecam. Conștient că-l observam, mă privi și el, cu expresia timidă și rugătoare a unei mici jivine sălbatice care, după ce pune pentru prima dată piciorul afară din vizuină, decide, În urma unei mature chibzuințe, că lumea largă s-ar putea dovedi prea dificil de suportat. Am sperat totuși că avea să arate ceva mai mult curaj În fața avocaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de multe sentimente... Te-ar surprinde să știi cât de mult simt... ce simt acum... Pentru că ești atât de aproape de mine. Vreau să spun că suntem amândoi închiși în cămăruța asta, în care răsuflăm și transpirăm împreună. Eu sunt o jivină mare. Mă socotești puternic și înfricoșător și interesant. Îți repet, e o impresie de moment. — Explozia dumitale atomică. Acum simt că... aproape m-am îndrăgostit de dumneata. — Nu fi prostuță, Hattie. Păstrează-ți rațiunea, mintea. Doar că... n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Coco, ca să o numesc și eu la fel ca voi, a fost rea, îi continuă Arhanghelul, Poetului, șirul reflexiei. Rea, cât cuprinde și puternică. Aidoma ei, mai sunt și alte creaturi, alte făpturi malefice, copii turbați ai Iadului, pasageri clandestini, jivine aciuate și adăpostite sub aparențe și în corpuri muritoare. Păsări stimfalide. Ascultați-mă: Peste oraș și peste restul lumii va veni, vertiginos, Năpasta, Hecatomba, pe drept și pe de-a-ntregul cuvenită, cu vârf și îndesat, pentru stricăciunea și declinul rasei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
oțel. Inelul era făcător de țanțoșe cucuie, mai ales pe cheliile școlarilor tembeli, imbecili, cretini, tâmpiți sau idioți. Până să se Îmbărbăteze el, ușa se deschise brusc și apăru Jivinoiu (copiii Îi spuneau așa Directorului din pricina prea des pronunțatului cuvânt „jivină” cu care erau chemați la ispășire cei condamnați la vârtejuri pe tărtăcuță cu creta, guma de șters ori, În cazuri mai grave, cu faimosul inel de chei). „Ce oră ai tu, mă?” „Franceza.” „Și ce cauți aici?”„Am venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de prin curte. Se prăsiseră fel de fel de jigănii: șerpi, broaște, șobolani, gâze nemaivăzute, șopârle, salamandre otrăvite, păsări pașnice ori prădătoare de zi și de noapte; unii se juraseră că văzuseră chiar vulpi și mâțe sălbatice. Ciudățenia era că jivinele nu urcau În curțile sătenilor ca să le facă rele. Stăteau cuminți, În legea lor, În Vale. Poate, cine știe cum, rar, oamenii se pomeneau În mijlocul bătăturii cu câte un șarpe amețit, plecat orbește În căutare de căldură. Dacă era prea mic, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poveștile puteau fi adevărate sau că puteau lua chip aievea În Întunecimea Văii. Fără să vrea, grăbiră pașii din ce În ce, până o luară de-a dreptul la goană, fără să le pese că stârneau cu zgomotele lor toate jivinele ce sălășluiau pe acolo. Nu le păsa că se târmoceau În noroiul Împuțit de pe marginea pârâului, că-și bășicau mâinile și obrajii În urzici, că se zgâriau și lăsau ațe și petice de țoale În spini. Răvășită, Valea se burzuluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
decât să acopere și, când dresoarea ieșise prima oară de după cortină cu un șarpe uriaș, lung și gros, cum nu se putea vedea decât În țările calde, atârnat de gât, toți băieții din sală scoseseră murmur de Încântare. Nu fioroasa jivină le tulbura sufletele și le Înfiora carnea, ci femeia dezbrăcată care se mișca În fața lor de parcă altceva nu făcea toată ziua decât să umble despuiată de colo-colo. Le arăta tuturor căpățâna fioroasă a șarpelui care scotea, Încă și mai fioros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
adunate în câteva caiete... Viorel Cristea nu era un „naiv” contrafăcut, cu gesturi căutat inocente; uimirea sa în față feeriei naturii era totala, de nimic condiționată. A pictat cu egală bucurie și om și cer și floare și pasăre, felurite jivine și în toate, dăruirea a fost una, minunile înfățișate făcându-l părtaș la propria lor puritate...”. ( ziarul „Renașterea bănățeană” Timișoara, 27 sept. 1993, articolul Pictorii naivi bănățeni de Andrei Medinski) „Cristea nu a părăsit nici un moment sensul predominat liric al
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
împotrivește cu luciditate: „Sunt un munte fugit în pământ,/m-am întors în fântânile mele de rocă bătrână,/ prea se agățaseră mulți pe umerii mei,/ prea multe tălpi mi-astupaseră stelele cu bătături de țărână.// [...] Până când m-am umplut de jivine,/ de dogme și mâluri. Atunci m-am ascuns în pământ./ Oamenii știu că aici e un munte, îl caută noaptea/ și văd numai apele, îl caută ziua/ și văd numai grâul pe câmpul tăcut/ pe unde trecură odată călcând în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
spre a-i tulbura pe cei care se cred infailibili - bărbații: „Voinico, tu să stai în apărare,/ Căci, ești cât o cămilă de-ncălată/ și nu-l răbda pe soț a te-njurare;/ Tu, pirpirio, nefiind bărbată,/ Cumplită fii ca tigru-ntre jivine/ și turuie ca moara cea stricată.// Nu-l teme, nici nu-i face închinare/ Căci chiar și za de poartă ferecată,/ Săgeata limbii tale-nțepătoare/ și-n piept, și n gură poate să-l străbată./ Fă-l zuliar pe soț
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]