286 matches
-
Principatul Vladimir-Suzdal/ Marele Ducat Vladimir-Suzdal/ (în limba rusă Влади́миро-Су́здальское кня́жество), sau Rusia Vladimir-Suzdal (Влади́мирско-Су́здальская Русь) a fost unul dintre cele mai importante cnezate care au apărut după destrămarea Rusiei Kievene, în secolul al XII-lea fiind cel mai puternic stat al slavilor răsăriteni până în secolul al XIV-lea, când a dispărut, devenind parte a Cnezatului Moscovei. Cnezatul Vladimir-Suzda este considerat ca fiind leagănul limbii Rusiei Mari și a naționalității ruse
Cnezatul Vladimir-Suzdal () [Corola-website/Science/302209_a_303538]
-
răsăriteni până în secolul al XIV-lea, când a dispărut, devenind parte a Cnezatului Moscovei. Cnezatul Vladimir-Suzda este considerat ca fiind leagănul limbii Rusiei Mari și a naționalității ruse. Principatul a ocupat un teritoriu întins în partea de nord-est a Rusiei Kievene, având ca granițe (aproximative) râurile Volga, Oka și Dvina de Nord. În secolul al XI-lea, principatul își avea capitala la Rostov Veliki, printre orașele importante numărându-se Suzdal, Iaroslavl și Belozersk. Vladimir Monomahul, după ce și-a câștigat dreptul la
Cnezatul Vladimir-Suzdal () [Corola-website/Science/302209_a_303538]
-
fost cel care a dus Vladimirul pe culmile puterii politice. Andrei cel Pios a tratat vechile centre de putere (printre ele aflându-se și Kievul) cu dispreț. După ce a atacat și incendiat Kievul în 1169, a refuzat să accepte tronul kievean, în schimb l-a numit la conducerea cnezatului rival pe fratele său mai mic. El s-a arătat mai preocupat de capitala Vladimir, pe care a împodobit-o cu minunate catedrale și mânăstiri din piatră albă. În 1117 a fost
Cnezatul Vladimir-Suzdal () [Corola-website/Science/302209_a_303538]
-
-lea, de aici probabil și numele de "Orașul nou" al restului localității. La mijlocul secolului al X-lea, Novgorodul devenise un oraș medieval complet dezvoltat. În 882, succesorul lui Rurik, Oleg al Novgorodului, a cucerit Kievul și a pus bazele Rusiei Kievene. În acest stat, Novgorodul era al doilea oraș ca importanță. Tradiția vremii cerea ca cel mai în vârstă fiu și moștenitor al cneazului din Kiev să fie trimis la Novgorod încă de foarte tânăr, pentru a se deprinde cu tainele
Veliki Novgorod () [Corola-website/Science/302815_a_304144]
-
dintre belaruși consideră o asemenea abordare drept ofensatoare. i consideră că rădăcinile lor etnice sunt în rândurile poporului rusin și nu în cel al rușilor, (care își revendică aceleași rădăcini etnice). Poporul belarus își consideră cultura urmașă a culturii Rusiei Kievene, a Cnezatului Polațk și a Marelui Ducat Lituanian. Majoritatea belarușilor sunt urmașii triburilor slavilor răsăriteni a krivicilor, dregovicilor și radimicilor. Slavii estici timpurii sau amestecat de asemenea și cu balții, în special în vestul și norvestul Belarusului de azi. În
Belaruși () [Corola-website/Science/302833_a_304162]
-
lungul timpului. La început a fost folosit pentru a desemna funcția șefului de trib. Mai târziu, odată cu dezvoltarea statelor feudale, a ajuns să desemneze pe domnitorul în statele slavilor răsăriteni. Aceste state erau княжество - "cniajestvo - cnezatele", așa cum au fost Rusia Kieveană sau Cnezatul Moscovei. Odată cu creșterea gradului de centralizare, a întinderii și forței economice și militare a statului feudal, titlul s-a schimbat în "Velikii " - Mare Cneaz, el domnind peste un "Velikoe Cniajestvo" - Mare Cnezat, în vreme ce vasalii săi erau "udelni cniaz
Cneaz () [Corola-website/Science/302883_a_304212]
-
a schimbat în "Velikii " - Mare Cneaz, el domnind peste un "Velikoe Cniajestvo" - Mare Cnezat, în vreme ce vasalii săi erau "udelni cniaz", sau mai simplu "cneaz", iar statele conduse de aceștia din urmă fiind numite "udel", "udelnoe cneajestvo" ori "volost". Când Rusia Kieveană a fost fragmentată în secolul al XIII-lea, titlul de "cneaz" a continuat să fie folosit în statele rutene, inclusiv în Novgorod, Vladimir-Suzdal, Cnezatul Moscovei, Tver, Halici-Volinia și în Marele Ducat al Lituaniei. Cum Marele cnezat al Moscovei își răspândea
Cneaz () [Corola-website/Science/302883_a_304212]
-
cneaz" a continuat să fie folosit în statele rutene, inclusiv în Novgorod, Vladimir-Suzdal, Cnezatul Moscovei, Tver, Halici-Volinia și în Marele Ducat al Lituaniei. Cum Marele cnezat al Moscovei își răspândea tot mai mult controlul său asupra federațiilor succesoare ale Rusiei Kievene, marele cneaz Ivan al IV-lea a fost încoronat în 1547 ca Țar. Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, titlul (demnitatea) de "mare cneaz" a început să fie folosită pentru fii și nepoții pe linie masculină a împăraților Imperiului
Cneaz () [Corola-website/Science/302883_a_304212]
-
În 1316, Gediminas, cu sprijinul coloniștilor germani și al fratelui său, Vytenis, începe să-și consolideze puterea în teritoriu și apoi să extindă Lituania în pofida amenințărilor mongole. Menținând politica de alianțe și cuceriri, lituanienii preiau tot mai mult din Rusia Kieveană și astfel vor deține un teritoriu care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră. După asasinarea sa, Gediminas este succedat de fiul său, Algirdas, care duce o politică de oprimare a ordinelor călugărești, dar succesorul său, Jogaila, intră în relații cu
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
acest lucru ca pe o revoltă. Sub conducerea lui Ögedei Khan (d.1229 -1241), atât dinastia Jin cât și dinastia Xia de Vest au fost cucerite de către forțele mongole. Mongolii au invadat și Coreea, Califatul Abbasid din Orientul Mijlociu, și Rusia Kieveană. Mongolii au fost la un moment dat aliați cu Song, dar această alianță a fost ruptă atunci când Songul a recucerit fostele capitale imperiale: Kaifeng, Luoyang și Chang'an, la prăbușirea dinastiei Jin. Liderul mongol Möngke Khan a condus o campanie
Dinastia Song () [Corola-website/Science/303944_a_305273]
-
pe rusește "variaghi", în greacă "varangoi", "variagoi" (din termenul scandinav medieval "væringjar", o derivare a cuvântului cu sensul “a depune jurământ”) și "ruși" - au fost întemeietorii primelor formațiuni statale rusești și ucrainene, dintre care cel mai însemnat a fost "statul kievean rus". Acesta a fost întemeiat de liderul vareg al Novgorodului, Rurik (Hrörekr), totodată fondatorul dinastiei omonime (în jurul anului 860). Împărați bizantini au recrutat războinici varegi pentru garda imperială („garda varegă”; spre exemplu Vasile al II-lea, căruia marele prinț al
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
Alexandru Boldur, români alungați din Transilvania (probabil de triburile venite ale ungurilor) și-au îndreptat exodul lor silit probabil în direcția nord-est deoarece curând după aceea apar știri despre țările românești ale bolohovenilor și brodnicilor. Începând cu 882, aparține Rusiei Kievene, și mai apoi din 1113 unuia dintre statele sale succesoare, Halici-Volînia. Între 1205 - 1241, Pocuția a aparținut Ungariei, iar după 1241, Poloniei, pentru o scurtă perioadă. În istoriografie e cunoscut cazul lui Otto al III-lea al Bavariei care la
Pocuția () [Corola-website/Science/303914_a_305243]
-
din regiunea Niprului s-au unit în jurul tribului ros sau rus, despre a cărui etimologie specialiștii au emis mai multe ipoteze. Unii au susținut denumirea de la hidronimicul Rosi, un afluent al marelui fluviu Nipru, alții considerau că Rurik, întemeietorul Statului Kievean, provenea din tribul rușilor, denumire ce s-a extins asupra teritoriului cucerit sau chiar din vechiul cuvânt slavon, ruso, ce semnifică „râu”, de unde au derivat altele noi, ruslo adică „matcă”, „albie de râu”, rusalka „duh al apelor” și prenumele masculin
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
-lea. În 862, cneazul din Ladoga, Rurik, împreună cu frații săi, Sineus și Truvor, au ocupat cnezatul Novgorod zdruncinat de lupte interne. Urmașul său Oleg a organizat o expediție victorioasă asupra Kievului pe care l-a cucerit punând bazele statului Rusia Kieveană (879). Cronica rusă Povestea vremurilor de demult menționează supunerea și altor triburi slave (severeni, rodinici, teverți) cât și de luptele cu Imperiul Bizantin (907-911). Marele Cneaz Vladimir se creștinează în rit ortodox (988) luând în căsătorie pe Ana, sora războinicului
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
o nouă cetate pe râul Moscova (1147) și în scurt timp a ocupat Kievul (1155), devenind mare cneaz. Atacurile repetate ale poloveților hanului Konceak, înfrângerea unor armate rusești (1185, Igor Sviatoslavici), luptele interne pentru putere, au dus la slăbirea Rusiei Kievene, care se va dezmembra în mai multe stătulețe (Kiev, Halâci-Volânia, Novgorod, Vladimir-Susdal), înlesnind cucerirea lor de mongolii lui Batu-Han (1237-1240). Înființarea Hanatului Hoarda de Aur, în regiunea Crimeii, va constitui un factor de amenințare atât pentru ruși, cât și pentru
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
he], cu două tăieturi orizontale semnificând stabilitate: Situații similare le întâlnim la simbolurile (¥) yen și (€) euro. În limba ucraineană, grivna se abreviază „грн.” (hrn.) Simbolul pentru grivnă a fost introdus în Unicode în 2004, cu codul U+20B4. În Rusia Kieveană, "grivna" / "hryvnia" era o monedă de cupru de "2,5 kopiyki" (copeici), iar "hryvenyk" era o monedă de argint de "10 kopiyki", în secolul al XI-lea. La Novgorod cuvântul desemna o bară de argint de circa 200 de grame
Grivnă () [Corola-website/Science/298007_a_299336]
-
Rivne, Volân și părți din Tarnopol, Jitomir) și Polonia. În regiune au existat numeroase așezări evreiești precum Trohimbrid. Vechiul oraș Halici este atestat documentar pentru prima oară în 981, când a ajuns sub stăpânirea lui Vladimir cel Mare, conducătorul statului kievean rus. Istoria timpurie a Volâniei este parte integrantă a istoriei cnezatelor Halici (Galiția) și Volodimir-Volânski. Aceste două state succesoare ale Rusiei kievene au format cnezatul Halici-Volînia în secolele al XII-lea și al XIV-lea. După dezintegrarea marelui cnezat Halici-Volânia
Volânia () [Corola-website/Science/312203_a_313532]
-
atestat documentar pentru prima oară în 981, când a ajuns sub stăpânirea lui Vladimir cel Mare, conducătorul statului kievean rus. Istoria timpurie a Volâniei este parte integrantă a istoriei cnezatelor Halici (Galiția) și Volodimir-Volânski. Aceste două state succesoare ale Rusiei kievene au format cnezatul Halici-Volînia în secolele al XII-lea și al XIV-lea. După dezintegrarea marelui cnezat Halici-Volânia, în jurul anului 1340, regatul Polonia și Marele Ducat al Lituaniei au împărțit regiunea între ele, polonezii luând vestul, iar lituanienii estul Volâniei
Volânia () [Corola-website/Science/312203_a_313532]
-
sau bătrâni deseori ies pe țărm, de aceea cadavrele vidrelor de mare sunt cel mai des găsite pe uscat. Cu hoiturile lor se hrănesc vulpile polare și urșii. Imperiul Rus participa activ la comerțul cu blănuri. Încă de pe timpul Rusiei Kievene, pe teritoriul viitorului Mare Cnezat al Moscovei locuiau slavii de răsărit, specializați în vânătoare, particularitate legată de proprietățile naturii locale. Începând cu secolul XVI, odată cu începutul comerțului cu Europa, principalul venit al vistieriei ruse îl constituie blănurile. De aceea, puterea
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
Manuel, cu scrisoarea patriarhală de recunoaștere a Mitropolitului Moldovei, Iosif, rudă de a lui Alexandru cel Bun. Erau vremuri grele pentru ortodoxie: căzuse statul bulgar sub turci, în anul 1400 fusese asediat Constantinopolul, iar Lituania catolică avea pretenție asupra Rusiei Kievene. După încheierea misiunii, Manuel se întoarce la Constantinopol, iar Grigore Tamblac rămâne în Moldova până în anul 1414, când va urmă unchiului sau, la scaunul mitropolitan al Kievului. În Moldova primește titlul de presviter al Marii Biserici Moldovlahe, este monah predicator
Grigore Țamblac () [Corola-website/Science/312397_a_313726]
-
fier; îl mânuia cu atâta putere, încât zdrobea cu o singură lovitură și coiful dușmanului. Și pentru că lupta a fost, după cum am mai spus, deosebit de crâncenă, unor astfel fapte de vitejie rușii le vor da un răspuns pe măsură. Oastea kieveană își pregăti armele (...) și ieși în câmpie, încercând din toate puterile să incendieze mașinile de război ale romanilor; pentru că nu puteau suferi proiectilele izbite cu zgomot și foarte mulți sciți fuseseră uciși zilnic de către pietrele aruncate de aceste mașini. Ioan
Ioan I Tzimiskes () [Corola-website/Science/309633_a_310962]
-
un vărf de lance și-l fixară de-asupra turnurilor (e vorba de turnurile cetății Durostor-n.n), bătându-și joc de romani, zicând că le-au măcelărit împăratul ca pe o vită de sacrificiu. Acest succes a ridicat moralul trupelor kievene lovite de atacurile bizantinilor. De această dată îndemnați de izbândă, rușii ieșiră a doua zi din cetate și se rânduiră de luptă. Romanii își așezară oastea în rânduri adânci și pășiră să-i înfrunte. Era unul "Icmor", care conducea armata
Ioan I Tzimiskes () [Corola-website/Science/309633_a_310962]
-
de caracul" sau "calpacelor negre" (pe turcește "karakalpak"). i erau seminomazi și au fost consemnați ca îndeplinind diferite roluri militare, cum a fost acela de "gărzi de frontieră" în solda prinților Rus' sau protoucraineni. Berindeii sunt menționați în cronicile statului Kievean Rus ("Kyivan Rus") în secolele al XI-lea și al XII-lea drept "Cernîie Klobuki" și, alături de pecenegi și alți turcici ("Torkii") , s-au sedentarizat de-a lungul frontierelor stepelor Rusiei Kievene. Unele triburi rebele ale berindeilor s-au refugiat
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
sau protoucraineni. Berindeii sunt menționați în cronicile statului Kievean Rus ("Kyivan Rus") în secolele al XI-lea și al XII-lea drept "Cernîie Klobuki" și, alături de pecenegi și alți turcici ("Torkii") , s-au sedentarizat de-a lungul frontierelor stepelor Rusiei Kievene. Unele triburi rebele ale berindeilor s-au refugiat în regatul Ungaria, care la vremea respectivă cuprindea teritorii care astăzi sunt parte a României. Cei mai mulți dintre berindei au rămas însă pe teritoriul principalităților kievean și Pereiaslavl, unde au funcționat ca trupe
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
și Pereiaslavl, unde au funcționat ca trupe de cavalerie în regiunea cursului inferior al fluviului Nipru. În decursul secolului al XII-lea berindeii au fost asimilați, păstrându-și însă aristocrația militară proprie. Nobilii berindeilor au fost acceptați de elita statului Kievean Rus, și orașe întemeiate de ei au început să înflorească. Cavaleria berindeilor a continuat să rămână activă împotriva raidurilor întreprinse de cumani. În 1177, o oaste cumană aliată cu cea a Riazanului a distrus șase cetăți aparținând berindeilor și torkililor
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]