177 matches
-
măști ale unei - după expresia fericită a lui Șerban Cioculescu - „tristeți organice”. Nu numai „cerebralitatea”, „intelectualitatea” decupajului, știința construcției imagistice și a ritmului in blue caracterizează aceste poeme, ci și replierea interioară într-o singurătate angoasată. Nu prea departe de lamento-urile lui Vinea sînt poemele proaspăt „înstrăinatului” B. Fondane, unele urmînd a fi incluse în volumul Priveliști (1930). Un Exercice de français (La Bébé Vinea, s’il veut accepter cette dedicace) pune în scenă tristeți crepusculare pe fundalul industrial cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avuție culturală care a prefăcut sufletele, în parte, și a pregătit un caracter unanim ce determină tendințele, fără să le limiteze”. Antitradiționalist, angajamentul lui Vinea în promovarea modernității radicale are drept țintă construirea unei tradiții refuzate de o istorie discontinuă. Lamento-ul din „Blestemul locului“ cedează în favoarea optimismului vizionar, întîlnind - peste timp - reprezentările geo-politice ale neoconservatorilor americani din anii 2000 despre „vechea” și „noua” Europă: „Sîntem asemenea americanilor și civilizația noastră are înfățișarea unei emigrații pe pămînturile, totuși, strămoșești. Munca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ai cărei colaboratori sînt L. Kassák, Dery Tibor, Nadas J., Reiter R., Tamás Aladár și Moholy-Naghy, a devenit printre celelalte cea mai curată și mai consequentă din Europa”. Poemul „de exil” al lui Kassák este de fapt un prozopoem, un lamento organizat în versete. În pagina de „note” a aceluiași număr este consemnată „a doua antologie Ma”, Boldog hiradás, a lui Tamás Aladár (ed. Ma, Viena) — „una dintre culegerile cele mai reprezentative ale nouii poezii maghiare. Poezie de idei susținute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de avangardă, numeroasele traduceri postcomuniste ș.cl. Pe alte coordonate, același complex al nerecunoașterii în afară a „prezidat”, în primele decenii ale secolului al XX-lea, începuturile avangardei noastre; nevoia de „evadare” a lui Tzara din cercul strîmt al „provinciei” autohtone, lamentourile lui Ion Vinea privind „blestemul locului”, considerațiile lui Fundoianu din prefața la Imagini și cărți din Franța privind „coitul prea excesiv” al culturii franceze asupra culturii române și statutul de colonie franceză al celei din urmă, complexele similare ale tînărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ei, nu mai sunt eu ultima venită. (Nu-mi doresc ca alte mame cu serviciu să sufere pe nedrept. Sincer nu-mi doresc. Am doar nevoie să știu că toate o dăm În bară În aceeași măsură.) Pe scenă, un lamento tremurat de bandă Înregistrată anunță ultima colindă. Îngerașul meu e al treilea de la stânga de pe ultimul rând. La ocazii importante cum e aceasta, Emily are aceeași privire Întunecată și concentrată, aceeași căutătură Încruntată și Întrebătoare pe care a avut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
târziu, aveam să realizez că Jojo mi-a fost primul maestru în universul armoniilor. Când am învățat primele note muzicale, prima melodie pe care am compus-o n-a fost una originală: pur și simplu am transcris, ca pe un lamento, tânguirile lui Jojo. Am dat operei și un nume: Simfonia canină mofturoasă. Eram tare mândru de această creație, deși, mai târziu, atunci când am priceput ce înseamnă dreptul de autor, jaful (mă rog, plagiatul), aveam momente de mare stinghereală când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ce Înseamnă cuvîntul toleranță. Mă aflam În cimitirul românesc și m-am emoționat și mi-a venit să plîng. E moină afara. O vreme de mort. Și eu nu știu cum să fac să mă conectez la o sursă de veselie. Un lamento prelungit e ca o călătorie În deșert. Dacă În această confesiune incontinentă nu apare din cînd În cînd bufonul să-și facă tumbele, cititorul Își va lua fulgarinul și umbrela și va da o raită prin piață. Nimic mai stenic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în / Șuierul planetei Pământ. Sincopele speranțelor - sau ale viețuirii depline, în general, - sunt înregistrate tot molcom: Prin sufletul nostru nu se mai vede / Ca printr-o fereastră prea veche... Nici timpul, în curgerea lui continuă nu-i provoacă eului liric lamento-uri, deși înregistrează cu neplăcere că prezentul trăirii e prea puțin și nu poți face din noapte zi / Decât turnând catran / La rădăcina Timpului. În concluzie, volumul-antologie al lui Ion Lazu, oferă cititorului imagini ale unei lumi blânde sau edulcorate
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
spirit rezultând din trăiri aparent aleatorii, induse de aspecte mărunte, banale ale realității. Ceea ce se remarcă pe parcursul întregului volum, susținând consecvența amintită la început, este absența oricărei urme de spectaculos. Aproape totul se desfășoară și se arată asemenea unui lung lamento (este și titlul unui poem din volumul Clipa zboară c-un zâmbet ironic, din 1999), sugerând o adâncă resemnare în ciuda deplinei conștiințe a răsturnării ierarhiei existențiale imaginate și, firește, dorite și a faptului că posedă munții de gândire. De aceea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
costiniană va fi fost pentru Catherine Durandin, la început de carieră istoriografică, o cheie de lectură a unui trecut și poate o provocare. Căci în sinteza lui Xenopol ea regăsea, deși estompate de un remarcabil simț al măsurii, temele unui lamento îndelung și confuz, care meritau să fie lămurite. Enigma continuității, vicisitudinile unei istorii înfiripate la răspîntie de imperii și civilizații, miracolul regenerării în epoca modernă, pînă la marea împlinire din 1918, totul se putea găsi în opera lui Xenopol, pe
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
ucide gheața" ( Cred). Suferința uriașă de sine își caută frecvent un aliat în natura devastată de cataclisme ori însemnată, identic, cu instinctul distrugerii. Contrar așteptărilor, ea reușește, proiectându-se pe acest fundal, să nu își dilueze, ci să își amplifice lamento-ul: "Mări, lovituri deschise orizontului,/ mă leagă la catargul de sub pasăre/ dar mai funebru, mai faustic,/ mă suge destinul/ în pojghița mizeră de sub cârtiță/ Prea repede circulă molozul/ de cranii și pământ!" Singură, poezia văzută ca realitate organică "dârz ținând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o cunoscută definiție a lui Sartre: "există de asemenea vidul, acea distanță universală de la tot la tot..."). Urletul actorului de primă mărime se sparge, invariabil, de pereții indestructibili ai unui spațiu scenic impermeabil. Neputința lui de a-și face auzit lamento-ul, conștiința frigului pătrunzător ce se insinuează, cu o lentoare otrăvită, în ființa zăbrelită îi determină, la fel, invariabil, cititorului un frison simpatetic. În special pentru că poetul exploatează în primul rând acele trăiri ce tatonează, invariabil, experiența limitei ca ruptură
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Uniunii Scriitorilor din România. Premiul special "Mihai Ursachi" pentru poezie, acordat de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor Români (2010). Carmelia Leonte este cu siguranță una dintre cele mai valoroase voci prin care se exprimă Iașul poetic actual. Vibrația profundă a lamento-ului liric declanșat, de regulă, de obsesia thanatică trăită spectacular; expresivitatea rară a spiralelor unei interiorități camuflate, abil, într-o serie de alteri de proveniență mitologică; modalitatea de a corporaliza într-o dicțiune deja recognoscibilă, dar niciodată manieristă inefabilul trăirii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
volume de Tudor Vianu, Petre Ispirescu, Alexandru Macedonski, I. L. Caragiale. Fiord imaginar lansa, cu o emisie impetuoasă și sufocată, austeră și barochizantă, modulată ceremonios în versete opulente, de o „calmă disperare”, tema care generează întreaga poezie scrisă de V.: un lamento pentru candoarea agonizantă („cum să scap de inorogul sfios ce-mi paște părul cărunt?”), cu o rețea largă de metafore izotope. Suveran e un imagism originar al naufragiului („izbânda apelor materne ce-și trag trufașe victima-n adânc”) și senzoriumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
modern. Ei țineau de "altă Europă", una care se revendica de la ideologia libertară și democratică a Occidentului, în timp ce rușii, cu potențialul lor enorm, își impuneau deschis alteritatea, manifestând din capul locului o independență de spirit care îi plasează dincolo de eternul lamento polonez și de tânguioasa melopee românească. Unii abordează revoluția à la française, ceilalți într-un fel propriu, întemeiat pe solidarități ce nu implică atârnare. Rușii, în această viziune, înfruntă lumea apuseană și resping modelul francez (Herzen, Bakunin etc.), în timp ce reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
meu e scut” (Cântec de pace). Cel dintâi volum personal, Vârsta cunoașterii (1962), perpetuează aceeași imagine a poetului angajat, supus comandamentelor momentului, care concepe creația lirică fie ca pe un reportaj în versuri despre realitatea imediată, fie ca pe un lamento al unei generații cu o copilărie marcată de coșmarul războiului. Odată cu Chipul cioplit și mai ales prin Fața a doua (ambele apărute în 1967), expresia se decantează, glasul de trâmbiță al poetului coborând spre șoaptă. Chiar dacă obsesia ororilor războiului nu a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
aspirația înălțării la „lumea ideală” (Destinul, O, noi, stăpâni vremelnici). Tumultul căutării dumnezeirii și iubirea domină „nemilostivul amar” al existenței (Învingătoare), iar înfiorarea, smerenia sunt mereu concurate de un conceptualism locvace. Iubirea de țară e un motiv omniprezent, pasajelor în lamento, ce-l amintesc pe O. Goga, alăturându-li-se, în Lacrimi și clocot, chemarea vibrantă la luptă, în tonul eroic care îi este propriu (Durerea ne cheamă, Ni-e cupa plină de amar, Va bate ceasul răzbunării). Intenționând să cuprindă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
tot urc să m-oglindesc în tine?” Încordarea, tensiunea între stări de spirit care în mod obișnuit s-ar exclude reciproc, dublate de conștiința fragilității clipei creează o atmosferă în același timp halucinantă și violentă. Între semeție și disperare, între lamento și provocare, poezia își află un izvor spiritual în cărțile Vechiului Testament, dar și printre poeții transilvăneni revoltați și mesianici, de la Octavian Goga la Aron Cotruș și, îndeosebi, la Mihai Beniuc - a cărui replică israeliană pare a fi C. Direcțiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286111_a_287440]
-
se sinucide produce și un document al auto-extincției. Un document doar În aparență moral și doar În al doilea rând preocupat să motiveze o atitudine. Fie că e vorba de solilocviile (nu lipsite de perversitate) ale lui Pavese, de Îndureratele lamentouri purtate Într-un peisaj dezolant, amintind de lumina palid-cadaverică a tablourilor lui de Chirico, fie de fantasmele maladive, Înecate În lichiditatea putredă a unui Albion Înfricoșător, ale Virginiei Woolf sau de cavalerismul tragic, de hotărârea irevocabilă, În numele unui Înalt (și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nivelul intelectului, Într-un paralelism strict teoretic: nu corpul uman e devastat de acțiunea necruțătoare a timpului, ci imaginația scriitorului, epuizată În jocul macabru de-a sinuciderea, resuscită un alt loc comun al filozofiei medievale: contemptus mundi, adagiu desprins din lamentourile biblice ale Eclesiastului. Famous Last Words De regulă, scriitorul sinucigaș invocă forțele morții În care el recunoaște, literar vorbind, un model ilustru. Dacă ar putea imagina un rol anume pentru om În general și unul pentru sine În special, sinuciderea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
profesie - se pretează (cuvântul Îi aparține) la astfel de triste profeții. Pentru că, nu-i așa, trăim Într-o lume În care „evenimentul depinde de profet”... Anul 1942, an al tuturor deziluziilor, al disperării și al spaimei, se Încheie cu un lamento În care e Închisă Întreaga tragedie a unui scriitor care n-a putut să fie Nietzsche. Drieu la Rochelle nu are nici dimensiunea intelectuală și nici norocul de a trăi, ca ilustrul său antemergător german, Într-o lume Încă tolerantă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
momentul de tensiune În care conștientizarea unei absențe se transformă În sursă potențială a prezenței. O câștigare a pariului cantitativ, dar Însoțită de o dramă. O dramă vizibilă mai ales la scriitorul-intelectual: de la Virginia Woolf la Radu Petrescu, jurnalele consemnează lamentourile celui care se descoperă nepregătit să Înfrunte greutățile luptei cu bibliografia. E vorba, În fond, de un complex Villon: „Hei, Doamne! Dac-aș fi-nvățat/ În tinerețele-mi nebune,/ Și bine de m-aș fi purtat/ Aveam culcuș și mese
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o exersează cu ușurință de la colind până la bocet și blestem sau la rezonanțe baladești pe motivul Iancului. Un ciclu de elegii, închinate satului patriarhal ce se stinge mocnit într-o vatră ancestrală neîntreținută azi cu credință, este Satul care moare. Lamentoul atinge coardele grave ale resemnării, când însuși sensul dumnezeiesc dătător de viață pare să fi dispărut. Un sentiment al zădărniciei învăluie suflul existențial al ființării. Aceleași mâhniri ale unei însingurări voite se degajă și din ciclul de catrene Efulgurații, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
care sunt nuanțate orchestral. Asemenea nuanțări pot fi asociate unui erou mitic sau vicisitudinilor pe care le traversează eroul sau pot fi asociate unor aspecte procesuale ca începutul, mijlocul sau încheierea narațiunii melodice. În poemul Tasso,care are patru teme Lamento, Strepitoso, Tasso, PastoraleTarasti crede că relațiile tonale între diferitele ocurențe ale aceleiași teme muzicale au funcții narative ilustrate prin tranziția de la începutul în C minor la F diez major și revenirea în final la același C minor. Tarasti consideră, de
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
atelierului: s-au ciocnit două Mercedesuri. Cei doi coboară, calmi, se privesc în ochi, după care își dau mîna, se urcă la volan și pleacă. Lume bună! 22 februarie Lumea bună a literelor românești a picat într-un soi de lamento din care se înțelege că schimbîndu-se, după '89, vremurile, încercata noastră literatură cunoaște, iarăși, un pasaj încețoșat, din care nimeni nu vede ieșirea. Toate tînguielile duc spre același motiv, spre vremea dictaturii, cînd, deși cruntă și insuportabilă, era în stare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]