177 matches
-
engleză sau franceză); tradiția ar fi trebuit inventată! În principiu, românește se scrie „cum se aude“, ceea ce nu a scutit Însă fiecare generație de români de cel puțin o reformă ortografică. Instabilitatea scrisului a Însoțit instabilitatea generală a societății românești. Latinismul pur a pierdut partida (nu Însă Înainte de a fi marcat puternic limba română). Dicționarul lui Laurian a fost repede contestat și chiar ridiculizat. Unele cuvinte slave sau orientale au ieșit din uz, Însă majoritatea celor esențiale s-au menținut. Se
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Închei această lungă paranteză cu două observații. În primul rând, știm că intelectualii ardeleni din secolele XVIII-XIX, atunci când Îi identificau pe români cu un popor „Învingător”, o făceau referindu-se la strămoșii acestora, romanii Împăratului Traian (vezi cunoscutele excese de „latinism” istoric și lingvistic practicate de reprezentanții Școlii Ardelene). Interesant este faptul că, tot În căutare de modele prestigioase, atunci când aceiași cărturari Îi percepeau pe români ca pe un popor „Învins”, Îi identificau pe aceștia nu cu dacii, ci cu evreii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
clătire, nălucire, prăpastie, beznă, iad). Cu puținele ungurisme apar notele unui grup imigrat făcând caz de neamul și gingășia lui, ale căruia toate sunt uriașe, uluitoare. Turcii aduc pezevenglâcurile, caraghioslâcurile și pehlivăniile. Grecii, sofistica și sensibilitatea excesivă, apelpisirea. Din gravele latinisme, din groteștile gângăveli slave, din suduirile maghiare, din grecismele peltice a ieșit o limbă de o bogăție sonică extraordinară, care explică treapta nebănuită la care s-a ridicat poezia română, vrednică de orice mare literatură. Dialectul toscanic al limbii române
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tradiție la baza oricărui real progres. Întreruperea între generații i se arăta totală mai ales în limbă, și sub raportul acesta pedantismul latiniștilor îl făcea să rîdă: "Mai cu cale și mai logic ar fi dar, în dragostea noastră de latinism, să lepădăm limba română și să luăm limba latină, și prin urmare să schimbăm pantalonul și surtucul pe togă, să ne chiemăm Cincinatus și Brutus în loc de Costachi și Dimitrachi, și să cerem înapoi stăpânirea lumii de odinioară." Capitolul V ANTIBONJURIȘTII
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Muntenia, unde urmele lui și azi1 încă n-au murit cu totul, dovadă persistența ortografiei "academice" la oamenii culți din Muntenia, dovadă frazeologia naționalistă mai în floare în Muntenia. Și nu e mult de tot de când Bucureștiul ținea sus steagul latinismului (Revista contemporană) împotriva spiritului critic moldovenesc. Că acest curent a fost mai tare în Muntenia, o mărturisesc și contemporanii. Așa, M. Kogălniceanu, în al său Cuvânt introductiv la cursul de istorie națională, 1843, zice: " În mine veți găsi un român
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Alecsandri, Kogălniceanu și C. Negruzzi. Era natural ca acest curent să se nască în Moldova. Acea tradiție culturală, de care am vorbit, se opune curentului falsificator latinist. E vorba atunci de apărat caracterul vechi tradițional al limbii și literaturii, împotriva latinismului și a franțuzismului. Atunci tradiția literară moldovenească își va găsi un aliat în literatura și limba populară. Alexandru Russo spune: " Cercetez literatura și dau de o amestecătură indigestă de limbi neolatine, de o sumă de idei luate fără nici un sistem
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
curentele lingvistice ca și Asachi. în unul din 1842, 16), el recomandă, pe lângă alte izvoare de formare a cuvintelor necesare limbii, și compunerea de cuvinte noi din rădăcini românești, pe baza principiului analogiei, ridicîndu-se, ca și Pumnul mai târziu, împotriva "latinismului, italienismului, galicismului"... Și dacă aici se ridică împotriva latinismului, cum se ridică aiurea în Albina 1 și colaboratorul său D. Gusti, apoi în alt număr (61) al Albinei din același an, e lăudat Eliade pentru că, în Curentul românesc, curăță limba
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
16), el recomandă, pe lângă alte izvoare de formare a cuvintelor necesare limbii, și compunerea de cuvinte noi din rădăcini românești, pe baza principiului analogiei, ridicîndu-se, ca și Pumnul mai târziu, împotriva "latinismului, italienismului, galicismului"... Și dacă aici se ridică împotriva latinismului, cum se ridică aiurea în Albina 1 și colaboratorul său D. Gusti, apoi în alt număr (61) al Albinei din același an, e lăudat Eliade pentru că, în Curentul românesc, curăță limba de cuvinte "străine" și pune în loc "romane". Iar aiurea
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
medieval etc. Și cine a citit pe Asachi știe că el are puncte de contact și cu Conachi (influența literaturii clasice a veacului XVIII, sentimentalism fals-exagerat, mitologism, manierism, versificația etc.) sau cu I. Văcărescu (aceleași lucruri, plus un fel de latinism poetic: Traian, Dochia, la Asachi) și, pe de altă parte, cu Alecsandri, Bolintineanu (dezgroparea trecutului național, în nuvele și poezii, patriotismul în literatură, influența lui Hugo și Lamartine: "balade", legende" etc). Numai limba în care scrie e, cum am spus
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
cu învățătură erau toți fii ai poporului și, ceea ce e mai însemnat, dușmani ai claselor de sus, care erau și apăsătoare, și de alt neam, și de altă lege. La aceste motive de democratism, se adăugau și altele, izvorâte din "latinism": poporul român, strănepot al celui roman, a rămas neatins la țară, în țărănime; mai departe: latiniștii visau republica romană și, în capul lor, republica era forțamente democrație. Să ne gândim la doctrina socială a lui Barnuțiu. Să adăugăm la aceasta
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
slăbește un moment. În Scrisorile sale1 nu contenește cu sarcasmele împotriva lor, tratîndu-i aproape ca pe niște dușmani personali. Rar a avut momente de comprehensiune, ca într-o scrisoare din 18722, în care recunoaște că la 1848, și mai înainte, latinismul a avut rost. Dar, ca și dl Maiorescu, de pe la 1880 încetează cu invectivele împotriva latinismului, pentru că de atunci primejdia stricării limbii încetează. În Iorgu de la Sadagura - întîia manifestare critică a lui Alecsandri - el a criticat aproape tot ce avea să
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
pe niște dușmani personali. Rar a avut momente de comprehensiune, ca într-o scrisoare din 18722, în care recunoaște că la 1848, și mai înainte, latinismul a avut rost. Dar, ca și dl Maiorescu, de pe la 1880 încetează cu invectivele împotriva latinismului, pentru că de atunci primejdia stricării limbii încetează. În Iorgu de la Sadagura - întîia manifestare critică a lui Alecsandri - el a criticat aproape tot ce avea să critice în viața sa. A criticat și restul de fanarioți, în Comisul 1 P. 3
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Dacă nu e bună, aceea însă stă, că cronistice e dreaptă și scuzată. După extremul latinității, a etimologismului absolut, inaugurat de bătrânul Petru Maior, care scria construcțiuni latine în românește (extrem, ce pentru deșteptarea noastră din apatia lungă față cu latinismul, era neapărat trebuincios), după ridicarea la potență a aceluiași extrem de către următori, trebuia neapărat să vină contra lui extremul fonetismului absolut, a iubirii nemărginite a limbii numai românești și exclusivitate față cu limba latină și cele surori. Aceste extreme au
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ai de cică? Și... cicăleală? Turcesc, tot turcesc. Colibă e slav. Influențe... Meseriile sunt nemțești, florile franțuzești... dar rastel vine din italiană: rastello. În latină: rastellum. Ca și rău, tot din latină. Reus: acuzat. Și perpetuu, noapte, nocturn, nobil, nod. Latinisme, toate. Și seară, și searbăd, și zi, și ziar, și zână. Dar zid este slav, ca și zâmbet... Dimineața este latin. La fel, diligență, dimensiune, digresiune, dignitate, dialectic, dialog. Dar dijmă este slav. Ca și diac și diacon. Ce-i
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nyelvújítás [Înnoirea limbii române din Ardeal], 1943) și un studiu introductiv la Dictionarium valachico-latinum al lui Samuil Micu (1944). Cărturarul manifestă un viu interes și pentru legăturile româno-maghiare din epoca Luminilor: într-o lucrare amplă tratează relațiile Școlii Ardelene cu „latinismul” maghiar (XVIII. századi humanizmusunk és a románság [Umanismul maghiar din secolul al XVIII-lea și românii], 1940) și consacră mai multe studii interferentelor culturale româno-maghiare din epoca romantismului timpuriu. Atenția lui G. s-a concentrat cu predilecție asupra limbii poetice
GALAXIA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
Blasius". De-a lungul timpului, Blajul a fost menționat în limba latină ca "villa Blasii", iar mai apoi în traducere maghiară ca "Balázsfalva" (satul lui Blasiu), respectiv în germană "Blasendorf", nume care a devenit în dialectul săsesc "Bluesendref". În spiritul latinismului promovat de Școala Ardeleană numele Blajului a fost transcris în limba română ca "Blasiu", respectiv "Blaș". Ca semn al emancipării urbane, în secolul al XIX-lea a fost folosită în corespondență și forma "Blaj-Oraș", simetric cu maghiarul "Balázsfalva" (Blașfalău, aidcă
Blaj () [Corola-website/Science/297009_a_298338]
-
- miscare de emancipare politico-sociala din Transilvania. Reprezentanții Școlii Ardelene au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută și sub numele de latinism. s-a înscris în contextul iluminismului german ("Aufklärung"), susținut în plan politic de iozefinism. Diferența față de iluminismul francez este dată de faptul că Școala Ardeleană nu a constituit un curent anticlerical, mișcarea culturală transilvăneană pornind tocmai din sânul Bisericii Greco-Catolice
Școala Ardeleană () [Corola-website/Science/298832_a_300161]
-
mai probabil însă este Roma. Într-adevăr, numai această localizare oferă posibilitatea de răspunsuri valide la întrebări precum: - de ce tradiția ulterioară a susținut legătura strânsă între Evanghelia după Marcu și predica lui Petru la Roma? - cum altfel pot fi explicate „latinismele” ce se întâlnesc în această Evanghelie? (cf. spre ex. ) - fără această ipoteză cum poate fi explicată răspândirea rapidă a scrierii atât ca text canonic sub autoritatea importantei Biserici romane cât și faptul că a persistat chiar în prezența mai completelor
Evanghelia după Marcu () [Corola-website/Science/302717_a_304046]
-
limbii române și a gramaticii sale, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei și lingvisticii românești. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile istorice ale poporului român și originea sa romană. Influențat de Școala Ardeleană, a fost unul dintre adepții latinismului și ai ortografiei etimologice, fapt pentru care a propus folosirea predilectă a cuvintelor de origine latină și evitarea cuvintelor de origine nelatină. Pe tărâm politic s-a numărat printre militanții pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul dintre cei
Timotei Cipariu () [Corola-website/Science/304342_a_305671]
-
dicționar român-latin-maghiar-german. Academia Română și-a înscris în statut elaborarea unui dicționar al limbii române. Prima încercare în acest sens a fost "Dicționarul limbii române" al lui A.T. Laurian și I.C. Massim (3 vol., 1871-1877), lucrare care se caracterizează prin latinism exagerat. După eșecul acestei încercări, Academia a încredințat sarcina de a elabora dicționarul limbii române lui B.P. Hașdeu. Acesta concepe un dicționar de proporții vaste, cu caracter etimologic, istoric, folcloric, dialectal și onomastic, intitulat "Etymologicum Magnum Romaniae", din care au
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
membru corespondent al Institutului arheologic din Roma, iar în 1874 este numit director al Teatrului Național din București. Tot în 1874, în cadrul Academiei Române, critică "Dicționarul limbii române" al lui August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, considerându-l de „un latinism exagerat”. În același an îi apare eseuul "Pseudo-Kinegeticos", iar în povestirile "Jupân Rănică Vulpoiul" și "Tigrul păcălit". În 1877 apare, sub îngrijirea lui Alexandru Odobescu, volumul "Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul" de Nicolae Bălcescu (fragmente apăruseră, tot sub îngrijirea
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
cu limba română. Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv. Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Școlii Ardelene și latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română. Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind "pizza", "pastă" sau "spaghete". Italiana derivă din latină vulgară, o
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
Roland), "Roman de Renart" (Romanul vulpoiului), romanele cavalerești ale lui Chrétien de Troyes etc. În secolele XIV-XVI (perioada francezei medii), limba evoluează, printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. Limba epocii este bine reprezentată
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
poeziile sale patriotice, el exaltă originea latină a neamului ("Fata de roman"), elogiază unii luptători români din Revoluția de la 1848 ("Lui Iancu") sau își exprimă compasiunea pentru cei loviți de soartă ("Poetul", "Cerșetorul"). Poemele sale suferă din cauza limbii inundate de latinisme și germanisme. Spre deosebire de poeme, amintirile sale folosesc o limbă mai curată pentru a reconstitui diverse perioade ale vieții sale sau pentru a evoca diferite evenimente istorice sau personalități ale epocii. O parte din scrierile lui Iraclie Porumbescu (poezii, proză și
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
Secolul al XIX-lea este unul dintre secolele cele mai productive ale literaturii române atât calitativ cât și cantitativ. În acest veac apar și se dezvoltă curente literare europene precum romantismul, realismul, simbolismul sau curente culturale autohtone ca latinismul și junimismul. Tot acum își defășoară activitatea literară poetul care este considerat cel mai mare scriitor român, Mihai Eminescu, scriitori care sunt considerați mari clasici, precum Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ioan Slavici, poeți precum Alexandru Macedonski, George Coșbuc sau Vasile
Literatura română a secolului al XIX-lea () [Corola-website/Science/328073_a_329402]