262 matches
-
din anonimat, decît de a clarifica lucrurile. Ce s-a ales, iată, după trecerea săptămînilor, din isteria vindicativă a momentului? Cam ce se alege în general din mai toate tulburările acestei "specii mici". Liniștea care s-a lăsat, ca un lințoliu indiferent, peste actul funebru, amneziată imediat de alte și alte urgențe, are, în ea, ceva trist și descurajator. Alt moment. Pierderea, din motive impuse, unanim, de organismul internațional, a unui titlu olimpic de către gingașa noastră gimnastă, a declanșat un adevărat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mare și astăzi vă zugrumă. Spun popii de-o vecie unde orcare vină Găsește-a ei osândă, și binele răsplata. Și mii, timizi de frică și de-o speranță vană, Trec înșelați pe lângă izvoarele vieții. {EminescuOpVIII 270} Iar dacă nu, lințoliu, piroane de sicriu Răsplată sunt virtuții! Răbdarea cine-o are tîrască-se-nsetat, Voi soarbeți picătura de timp ce o aveți. Aici fiți mari, puternici, aci fiți fericiți, Aici [... ], curagiul și pumnii au valoare În mână de vei prinde a istoriei carte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
fără de fine, Zburând negre și stinse surpatele lumine, Că bolta surp-albastru-i, o uriașă raclă, Că soarele-i jăratic, ultima lumii faclă Să văd caosul este al lumilor sicrii Că sori mai pâlpâi - roșii, gigantece făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde Atunci gintea-nviată din suferințe lungi Să moară, națiunea - atunci! și - nici atunci! Căci nu, nu mor Titanii din zilele bătrâne, Mai iute scutur munții, scot lumea din țîțîne S-arunc în sus
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nălțîndu-se, decade Târând cu sine timpul cu miile-i decade. Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Zburând negre și stinse, surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi - roșii gigantice făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, voi crede c-ai învins! Căci, dacă ești arhanghel al morții cei bătrâne, Atunci ești drept, căci numai ea este dreaptă-n lume Și cei ce o servesc, căci
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
strig! zise el. - Taci, spuse călăuzul, nu alerga spre pieirea ta. Așteaptă numai ca uriașul să-ntoarcă spatele și vei vedea cum o să meargă. Într-adevăr, abia piticul își săvârși rolul său de uriaș și se retrase în garderobul de lințolii și-ndată toți începură: - Bre! Ce nerozi am fost? Apoi bine: ăla uriaș era? Mic de-un stat de palmă și nu era bun de nimic. Critilo însă zise: - Ce mare deosebire de se vorbește de un om pe când trăiește
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
erau cu noi,/ Vinul în culori de chihlimbar/ Urca neînvinse luminile prin ploi” (Era o toamnă amară). Fascinația plecării, incluzând și presimțirea marii treceri, cu reminiscențe din spiritul lui Lucian Blaga, transpare și în lirica târzie: „Pe ape se lasă lințolii de ceață./ O luntre parcă se mai vede în larg,/ În larg, în nebănuitul larg...” (Ceas de toamnă). Ultimul poem, cântec de lebădă al poetului, se încheagă dintr-o metaforă a călătoriei-moarte: „Ciuguliți-mă/ păsări/ și ochii/ aruncați-i în
MORUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288257_a_289586]
-
schimbe registrul, să se obiectiveze liric, impresionând printr-o „puternică invenție fantastică”, după aprecierea lui G. Călinescu. Astfel, tratează într-o viziune personală, grațios și ironic, un motiv universal: „O! corbi siniștri, vă iubesc; / Voi ce pe-al iernii alb lințoliu / Cădeți în stoluri ce-ngrozesc / Ca niște pete mari de doliu! // În fracurile voastre negre / De ciocli aveți ceva de gală, / Și-n croncănitul vostru râde / O ironie triumfală! // Chiar Edgar Poe, în cinstea voastră, / A scris balada-ntunecată / Al
PAVELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
tovarășul Stalin: Românii cresc ca grâul frumos, cu socotealăă». (Vladimir COLIN. - Cântec pentru primul plan economic) «Octomvrie, uriașule Octomvrie! dacă munca noastră e viață dacă viața o Îmbracă cerul senin mâinile tale au ridicat de pe trupul popoarelor ceața ca un lințoliu de doliu mâinile celui care gândește sub roșie stea la Kremlin: Iosif Vissarionovici Stalin - mâinile celor care luptară sub tunelul de obuze, cu numele lui pe buze gonind cu armele-n mâini fasciste armate de câini, prăbușite din țară În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
soi de disperare în „energia” lor, o clară presimțire a tragediei și a morții. Nesupuse, incontrolabile, jucându-și existența pe o singură carte, femeile din The Lady in the Lake își scriu propriul scenariu mortuar, brodând semnele tragediei pe un lințoliu în care hainele și trupul lor s-au contopit. Crystal Kingsley și Muriel Chess dispar, practic, deodată. Conform mărturiilor, una dintre ele s-a scufundat pe fundul laculul Big Bear, cealaltă s-a evaporat în praful înecăcios al unui Mexic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
lângă temple străvechi și propilee, și bocăne pe stradă, zi-noapte, mercenari. Ca-n Grecia să prade opriți de nimeni hoții S-o care, de se poate, întreagă peste-ocean, poruncă dau bancherii - Să piară patrioții! Și-o noapte grea și-ntinse lințoliul ei dușman (...). -Să piară comuniștii! Stârpiți-i fără milă! Să piară Beloiannis și frații buni ai săi! Și-apleacă-aeropagul urechea-i prea servilă, Și dă sentința morții. Se pregătesc călăi. Zadarnic vreți la ziduri să împușcați lumina! Vă intre bine-n
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
să le reechilibreze. Broderia, tricotatul și croșetatul au același sens, la care se adaugă noțiunile de răbdare și de lentoare. Repararea ori reunificarea cere timp. Această imagine onirică este legată de lunga așteptare a lui Ulise, în timpul căreia Penelopa brodează lințoliul lui Laerte (vezi Țesut). Degetarul simbolizează căutarea protecției, mai ales împotriva atacurilor exterioare. Elementele cele mai semnificative sunt însă ața și acul. Ață Ața împărtășește simbolistica legăturii, a lanțului și a sforii. Dar, datorită fineții sale, constituie elementul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
negre Cîrlova oștirea chiamă, În prezent vrăjește umbre dintr-al secolilor plan; Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii, Palid stinge-Alecsandrescu sânta candel-a sperării, Descifrând eternitatea din ruina unui an. Pe-un pat alb ca un lințoliu zace lebăda murindă, Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă - Vieața-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău; Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Printre „copacii de decapitat“, se găseau „copacii cu opt comori“ ale căror frunze atârnau suficient de mari Încât un copil să se poată Înveli cu ele. Iar pe drum erau suficienți copii neastâmpărați care să aibă oricând nevoie de un lințoliu. Trei băieți cam de cinci-șase ani se zbenguiau deasupra grămezilor de fân Înalte de trei metri, aflate În remorcile unor minitractoare, cu părinții stând În fața caselor, aparent lipsiți de orice fel de griji. Prietenilor mei din autocar Însă li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
creștea o dată cu flăcările, strigăt în care deslușiserăm până la urmă oribilele țipete ale celor arși. Niciodată nu-mi voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor ca un lințoliu îi învăluia chipul, iar trupul îi era chinuit de nenumărate trosnituri. Amintirea mea cea mai frumoasă pierea mistuită de flăcări. * * * Când vechii noștri geografi vorbeau despre ținutul negrilor, ei nu aminteau decât de Ghana și de oazele din deșertul Libiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ochii mei vreo semnificație anume. În timp ce mi le reaminteam, glasul lui Nur îmi ajunse la urechi, trist, dar demn: — Prințul urzește planuri în palatul său, fără să știe că tot atunci, într-o cocioabă, degetele unui meșteșugar îi țes deja lințoliul. Rostise cuvintele în arabă, dar cu acel accent circazian pe care îl recunosc pe dată toți cairoții, deoarece este cel al sultanilor și al ofițerilor mameluci. Mai înainte ca eu să fi putut răspunde, negustorul se întorsese, oferindu-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sabia spre cer. O îndreptă, ca într-o ofrandă, spre stelele strălucitoare și spre zei, conștient că își îndeplinise misiunea. Se retrase repede, nebăgat în seamă de mulțimea ce se îngrămădea în jurul lui Vitellius, peste care zeița Dreptății își întindea lințoliul. Înfipse sabia în pământul înierbat, ca s-o curețe de sânge. Căută nerăbdător amuleta. Abia acum își dădea seama că nu auzise glasul care, în acel an teribil, îi șoptise de atâtea ori: „Nu-l ucide“. Nici un glas nu rostise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acele străzi pustii. Mergeam în neștire. Trecând pe lângă o biserică, mi-am amintit cum, într-o noapte de vară, condusesem împreună cu Radu Necșoiu o fată pe acolo. Am intrat în curtea bisericii. Zăpada se așezase și o înconjura ca un lințoliu alb. Văzusem, cu ani în urmă, în copilărie, când venise un episcop să sfințească nu știu ce la biserica de la noi din sat, cum îi așternuseră peste tot pe unde avea să pășească, de la poartă până în altar, apoi în jurul bisericii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se permitem? Se așezase în fața mea la masă și încerca să-mi zâmbească. Am ridicat din umeri. Am dat să-i spun și eu, așa cum mă avertiza el: „Întreabă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
șiretlic atît de bizantin spre a menține interesul patronului. Totuși, Jausá nu avea nici o Îndoială În privința fidelității rezultatelor. Mai mult, acolo unde alții vedeau forme și umbre, el vedea fantome. Jura că deslușise cum silueta Mariselei se materializa Într-un lințoliu, o umbră care se preschimba În lup și umbla ridicată În două labe. Ricardo Aldaya nu văzu În proiecție altceva decît niște pete, susținînd, În plus, că atît pelicula proiectată, cît și tehnicianul care lucra cu proiectorul duhneau a vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aminti de tunelele de la metrou. Coridorul era flancat de niște cadre lipsite de uși, dincolo de care se zăreau săli iluminate de lumînări, cu șiruri de paturi rezemate de perete și acoperite cu plase Împotriva țînțarilor ce se ondulau ca niște lințolii. Îndărătul perdelelor se auzeau jeluieli și se Întrezăreau siluete. — Pe aici, indică maica Hortensia, care ținea avanpostul cu cîțiva metri Înaintea noastră. Am pătruns Într-o Încăpere boltită, unde nu mi-a venit prea greu să situez scena Tenebrarium-ului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nicidecum averea lui, șansele lui de viitor și compania sa, că nu o voia decît pe fiica lui Penélope și că se gîndea s-o ia cît putea el de departe de lumea aceea găunoasă și Înfășurată ca Într-un lințoliu, În care o ținea prizonieră. Lumina zilei Îi risipea curajul. Din cînd În cînd, Julián i se destăinuia Jacintei, care Începea să-l iubească pe băiat mai mult decît și-ar fi dorit. Adesea, Jacinta se despărțea de Penélope și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cum susțineau polițiștii. Manuel se temea că, atunci cînd bătrînelul avea să-l vadă, are să se facă țăndări. Domnul Fortuny spunea Întruna că nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a rămas mut, contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și s-a tot dus. — S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ar fi luat În vârtejul stârnit de zborul lor tot vacarmul și toată mizeria adunate-n Încăpere. Acum, În urma lui se așternuse o liniște aproape mortuară. Ciuciți pe locurile lor de pe bagaje sau pe scaune, călătorii păreau acoperiți de un lințoliu alb ca neaua. Chiar și omul pe care Noimann Îl confundase cu Oliver Își trăsese peste pardesiul său murdar un halat de un alb imaculat. Fâlfând deasupra pasarelei, corbul scoase un cârîit prelung, iar de pe acoperișul vagoanelor staționate În gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parcă le mai auzise cândva. Le rostise, mișcându-se În van, aceeași gură. Medicul privi În direcția ginecologului. Pe scaunul pe care stătuse el cândva se afla acum femeia-salcie, Olivia. Aceeași lună nefirească Îi lumina trupul slab, acoperit de un lințoliu, ca un reflector. De pe fața sa, ca dintr-o scorbură, se revărsau În valuri-valuri cohorte de melci, purtând În loc de cochilii zaruri În spinare, răspândindu-se În toate părțile. Piciorul alerga În fața lui Noimann, oprindu-se din loc În loc, chipurile pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
citadele. Chacha avea șaptesprezece ani; sora ei mijlocie avea treisprezece, iar cea mică urma să împlinească unsprezece. Cu doar un an în urmă, în ziua căderii Castelului Kitanosho, cele trei fete priviseră în urma lor la fumul ce învăluia ca un lințoliu moartea tatălui lor vitreg, Shibata Katsuie, și a mamei lor. Fuseseră transferate din tabăra instalată în provinciile de miazănoapte și nu mai văzuseră decât străini, oriunde se uitau. O vreme, avuseseră ochii umflați de lacrimi zi și noapte și nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]