298 matches
-
mai lipsită de podoabe, cum fusese Heptateuhul lui Ciprian Galul. Avitus pare să fi pus în practică, cel puțin parțial, acest principiu, deoarece stilul său e mult mai puțin înflorit decît al altor poeți creștini și se caracterizează printr-o linearitate și o eleganță ce nu sînt lipsite de valoare. Mai puțin interesante sau, ca să fim sinceri, de-a dreptul monotone (ca, de altfel, unele părți din poemul mare, unde Avitus insistă asupra anumitor detalii ale narațiunii) sînt cei 666 de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Eliade vs. Francis Ford Coppola 65 Emanuela ILIE, Omul din vis vs. Glissando sau despre cum uneori filmul bate cartea 87 Maria Cătălina RADU, Valori morale și convenții sociale în adaptarea românului Mansfield Park 105 Andreea CĂTĂLINA, Jane Austen Între linearitate și spațialitate 119 Diana GRADU, Liaisons dangereuses au XXI-ème siècle. Relecture de Laclos à travers leș mutations des perceptions et des pratiques corporelles contemporaines 127 Ana-Maria ZLĂVOG, Tipologii literare în românul Enigmă Otiliei de G. Călinescu (abordare didactica interdisciplinara text-film-fotografie
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Inc., Publishers. 2002. 7) Troost, Linda and Sayre Greenfield. "The Mouse that Roared: Patricia Rozema's Mansfield Park". Jane Austen în Hollywood. Ed. Troost, Linda and Sayre Greenfield. 2nd edition. Kentucky: The University Press of Kentucky, 1998. JANE AUSTEN ÎNTRE LINEARITATE ȘI SPAȚIALITATE Prof. Andreea CĂTĂLINA Școală nr. 28, București Relația dintre literatura și film a fost obiectul a numeroase reflecții și analize. În ciuda diversității lor, cele mai multe dintre aceste cercetări au un punct de plecare comun. Atât literatura, cât și cinematografia
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
poate funcționa indicial, prin absolutizarea trăsăturilor semantice de apropiere sau depărtare, când „obiectul” situat între cei doi poli, apropiere-depărtare, rămâne fără expresie lingvistică, fiind implicit în grade și moduri diferite în planul semantic al unui substantiv introdus mai târziu în linearitatea textului: „Acesta este fratele meu.”, sau poate funcționa anaforic, reluând, cel mai adesea prin pronominalizare, substantive, sintagme nominale sau sintagme propoziționale exprimate deja în text: „Danțul, muzica, pădurea,/ Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu, I, p. 102) În funcție de cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au originea „golurile” de împlinit, adică valențele lui sintactice. În planul expresiei, relațiile sintactice sunt condiție și modalitate esențială a organizării unităților lexicale într-un enunț lingvistic, organizare impusă, în procesul de trecere din plan paradigmatic în plan sintagmatic, de linearitatea semnului (textului) lingvistic. În plan semantic, relațiile sintactice sunt condiția, cadrul și sursa dezvoltării sensurilor sintactice și morfologice, precum și cadrul împletirii acestora în constituirea sensului global al enunțului, prin care vorbitorul intră în comunicare cu un interlocutor despre realitatea extralingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice deviante, se regăsesc Constructțiile incidente (pp.738-742) din edițiile precedente. În funcție de: • modul specific de interpretare lingvistică, prin intermediul raportului limbă-gândire, a realității extralingvistice, concretizat în desfășurarea raportului dintre categoriile de sensuri din interiorul planului semantic al enunțului, • exigențe impuse de linearitatea desfășurării în enunț a semnelor lingvistice, • atitudinea subiectului vorbitor față de conținutul comunicării, organizarea enunțului se întemeiază pe cinci tipuri fundamentale de relații sintactice 5: 1. interdependență, 2. dependență, 3. coordonare, 4. apoziție, 5. incidență. Specificul lingvistic al fiecărui tip de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiectul vorbitor consideră conținutul informațional obiectiv exprimat prin planul semantic al enunțului sintactic. Dubla realizare a funcțiilor sintacticetc "Dubla realizare a func]iilor sintactice" Din diferite motive, unele funcții sintactice primesc uneori o dublă (sau chiar triplă) realizare concretă în linearitatea enunțului. Există două situații de dublă realizare a unei aceleiași funcții sintactice: • prin termeni coreferențiali; • prin termeni autonomi sub aspect semantic. Prima situație este proprie realizării repetate mai ales a funcțiilor de complement obiectual (direct și indirect) și de subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a funcției sintactice de complement este impusă de rolul lor de elemente joncționale în frază: „Bine, ăsta pe care l-a-nchis la cazarma vânătorilor, da, e, bulgar...” (I.L. Caragiale, II, p. 250) În raport cu poziția formei scurte a pronumelui în linearitatea enunțului, principala realizare a funcției sintactice de complement (direct sau indirect), forma lungă a pronumelui (sau substantivul, pronumele nepersonal sau o propoziție) reprezintă: • reluarea funcției de complement; când forma lungă a pronumelui (sau pronumele nepersonal sau substantivul) urmează formei scurte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de enunțurile verbale; interjecția primește, atunci, la plural, dezinențe pentru persoanele I și a II-a: „Aidem la gazda dumitale să-mi spui tot! murmură Grigore cu glas bolnav.” (L. Rebreanu) Enunțurile analitice Se caracterizează prin desfășurarea relațiilor sintactice în linearitatea planului expresiei. Realizarea concretă a predicației, funcție care asigură unitatea de structură a acestor enunțuri, diferențiază enunțurile autonome analitice în: • enunțuri verbale; structura lor își are originea într-un verb-nucleu care asigură realizarea concretă a predicației printr-un predicat, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
secera ostenită dar mulțumită de lucrul dovedit, odihnindu-se pe grămada de coceni. Și atunci, și pentru noi, singurul fior va fi acela răcoros al lucrului dus pînă la capăt. De Împăcare liniștită. Haiku-ul nu este o poezie plată, linearitatea textului sporește În imagini, iar imaginile capătă volum Într-un orizont simbolic Încărcat de emoție. Poemul este de fapt o alegorie concisă, textul vorbește despre lucruri și scene semnificative, iar acestea despre emoția care este cuprinsă În ele. Este o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
înțelese prin intermediul parodistului român. Lupta ce are drept rezultat "preluarea", urmată de desființarea anumitor modele și instaurarea noii opere reprezintă, de fapt, garantul evoluției formelor și școlilor literare. Indiferent dacă e dusă răutăcios sau în spiritul omagierii modelului, presupune dispariția linearității ce ar genera, în caz contrar, opere asemănătoare pe bandă rulantă. Deși "oamenii își imaginează de obicei o linie dreaptă care leagă pe reprezentantul mai tânăr al unei orientări literare de cei mai în vârstă decât el", fenomenul e, în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
radiografii" diferențiale ale imaginarului. Un prim criteriu îl constituie în viziunea sa structura internă a unității mitice sau modul în care se înlănțuie schemele și arhetipurile din cadrul narațiunii. Ca factor ordonator, el permite determinarea unor sub-categorii, cu ajutorul unor procese structurante (linearitate, circularitate, ascensiune, extensie, simbolistică numerică etc.). Un foarte bun exemplu de studiu axat pe acest criteriu îl constituie antropologia imaginarului în viziunea lui Gilbert Durand; pentru cercetarea de față, un caz relevant, de mitem funcțional într-o formă de ritual
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
însă, metode de cercetare ce au putut fi aplicate la studiul altor discipline. Dificultățile care apar în cazul celor două sisteme vin dinspre mesaj: în timp ce mesajul lingvistic este linear, ierarhizat în funcție de nivelele limbii, mesajul iconic nu cunoaște nici ierarhizare, nici linearitate (v. M.-C., Vettrano- Soulard, 1993). Semnul lingvistic este arbitrar, semnul iconic nu are această calitate. Examinând problematica semnelor iconice, Umberto Eco (1972: 117) recunoștea caracterul convențional al acestora. Argumentul folosit este non-identitatea proprietăților fizice ale obiectului real și ale
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
tragice. Este un personaj realist, tipologic, care se consumă între iubire și patima pentru pământ. Sub aparența simplității („Sufletul său este în realitate unitar: simplu, frust și masiv, el pare crescut din pământul iubit cu frenezie.“ - E. Lovinescu) și a linearității procesului de alunecare în afara valorilor morale, Ion are o structură interioară complicată, cu trăiri contradictorii (complexitatea este o emblemă a personajului realist). Aceasta pare modelată de statutul social periferic al eroului și de sentimentul frustrării, de resenti mente față de tatăl
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
mai lipsită de podoabe, așa cum fusese Heptateuhul lui Ciprian Galul. Avitus pare să fi pus în practică cel puțin parțial acest principiu pentru că stilul său e mult mai puțin înflorit decât al altor poeți creștini și se caracterizează printr-o linearitate și o eleganță ce nu sunt lipsite de valoare. Mai puțin interesante, sau, ca să fim sinceri, de-a dreptul monotone (ca, de altfel, unele părți din poemul cel mare unde Avitus insistă asupra anumitor detalii ale narațiunii) sunt cei 666
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
anumită măsură, o exemplificare a studiului despre structura poetică a basmului, în introducere adăugându-se observații pertinente despre mutațiile basmului în funcție de condițiile istorice, geografice, morale și sociale și despre caracteristicile mai noi ale eposului popular - vioiciunea, stilul eliptic, bogăția dialogului, linearitatea structurii, absența descrierilor și a caracterizării eroilor, a evocării ambianței, pătrunderea elementelor urbane -, explicabile prin influențele exercitate asupra folclorului de factorii culturali moderni. Cu Folcloristica română. Evoluție, curente, metode (1968), structurată pe direcții și școli, V. este și autorul primei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290648_a_291977]
-
imagini În Înțelesul consacrat; e vorba, adeseori, mai curînd de ceea ce T.S. Eliot va numi „corelativul obiectiv” - acea „serie de obiecte, o situație, o Înșiruire de evenimente care trebuie să alcătuiască formula unei emoții anume”, Într-o țesătură complexă, refuzînd linearitatea conceptuală, dar armonizîndu-se, cum spuneam, În cele din urmă, Într-o configurație mozaicală a unei anumite stări de spirit nu mai puțin complexe. Considerat panoramic, Ulise e un poem de factură „cubistă” sau „simultaneistă”, În care, cum observa Marcel Raymond
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca Închidere, apetitul dinamic al unei viziuni de tip simultaneist, prin excelență deschisă, aptă de cuprinderi din ce În ce mai vaste, practic inepuizabile, ale spectacolului vieții moderne. Sfărîmarea, atomizarea discursului se impunea, așadar, iar miza pe imagism devenea o soluție adecvată acestei aspirații: linearitatea „meditației” putea fi dinamitată prin aducerea eului liric Într-o stare de absolută disponibilitate asociativă, oferindu-și mereu noi pretexte de punere În ecuație a „impresiilor” și „stărilor” de spirit, - de unde senzația de dinamism și de imprevizibil, de unică supunere
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
autorului lui Ulise, programul său fiind, dimpotrivă, unul al revelării cît mai multor raporturi și analogii posibile Între evenimente, stări și obiecte, rămîne evidentă reminiscența „canavalei” pe care se țese discursul liric și pe care o „traduce” imagistic. Comoditatea relativei linearități a cadrului ideatic-descriptiv e Însă larg compensată de performanțele metaforice ce tind spre o anume independență față de acesta, cerînd considerare În sine și un statut ambiguu, Între imaginea-mijloc de expresie și limbajul intranzitiv, autoreferențial. Ruptura nu e deci totală și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și cel profan, logica seculară exclude această ritmare teodramatică a spațio-temporalității. Deși pledează de jure pentru conservarea religiozității în spațiul privat, logica seculară a modernității exclude de facto religiosul prin recursul la câteva procedee subversive. Unul dintre acestea este impoziția linearității aritmice în experiența timpului 1 și a omogenității asimbolice în experiența spațiului. Acestea sunt două trăsături pe care polis-ul machiavelic le-a amenajat înaintea postulatelor fizicii newtoniene. Ele au stabilit garanțiile autonomiei la care omul definit ca voință arbitrară
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
într-un câmp de cercetare: „al echilibrelor stabile, dificil de tulburat, proceselor ireversibile...mișcărilor lente de acumulare și... saturare”, într-o istorie globală, caracterizată de fenomene de atracție și potrivire, de organizări constante în care traseele pe care se stabilesc linearitățile descendențelor de idei sunt evidente și recunoscute, unde urmele perpetuării tradiției sunt clare și relațiile între fenomene sunt omogene . Prin Victorian Narrative Painting, Thomas stabilește, dincolo de comentariul textelor critice consacrate, o relație de continuitate accentuată cu Victorian Narrative Paintings de
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
ritmurile fundamentale ale naturii. Desprinse din natură, sortate atent și așezate cu grijă după criterii cromatice sau estetice, pe suprafețe discret individualizate, florile din Trandafiri sălbateci de Nicolae Grigorescu și Flori de măr de Aurel Băeșu poartă deja urmele unei linearități asociate cu practicile cotidiene. Imaginile florilor din farfuriile sau oalele de lut și vasele metalice, de ceramică sau de sticlă, de forme din cele mai diferite sau imaginile florilor asociate cu diferite obiecte de interior în Mărgăritele lui Grigorescu, Flori
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
liniilor de la axa orizontală sugerează dansul discursiv din lungul desfășurării narațiunii. Pentru a se ține aproape de acumularea evenimentelor despre viața naratorului, discursul ar trebui să se desfășoare în linie dreaptă dar fiecare arabesc arată că narațiunea se abate de la această linearitate. Cele cinci diagrame ofensează rectitudinea narațiunii clasice. Abaterile lor ascuțite de la linearitate: . În Narrative Cartography Ryan se referă și la situația în care textul tinde spre condiția hărții sau poate chiar să devină hartă. Este cazul cărții A Humument: A
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
a se ține aproape de acumularea evenimentelor despre viața naratorului, discursul ar trebui să se desfășoare în linie dreaptă dar fiecare arabesc arată că narațiunea se abate de la această linearitate. Cele cinci diagrame ofensează rectitudinea narațiunii clasice. Abaterile lor ascuțite de la linearitate: . În Narrative Cartography Ryan se referă și la situația în care textul tinde spre condiția hărții sau poate chiar să devină hartă. Este cazul cărții A Humument: A Treated Victorian Novel de Tom Phillips care constituie un palimsest intertextual, o
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
unui Unsprung , a unor certitudini iluzorii legate de stabilitatea oferită de începuturi. O istorie utilă a elaborărilor din spațiul naratologiei vizuale solicită însă, așa cum spune Deleuze când se referă la genealogia efectivă a lui Nietzsche, mai mult decât expunerea unei linearități cronologice. Ea înseamnă, printre altele, evaluări care nu sunt simple analize istorice, ci presupun atitudine critică și stabilire a valorilor prin evaluări înțelese ca elemente diferențiale creative. Înseamnă evaluări ca moduri de a fi, ca moduri de existență pentru cei
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]