1,388 matches
-
și iese. Afară, pe peron, agitația e în toi. O mulțime de oameni încărcați cu tot felul de bagaje, între care predomină sacoșele cu pîine albă și sacii cu pîine neagră, pui congelați, sticle cu ulei și pești mititei, congelați, lipiți aiurea unul de altul asemeni scoicilor dintr-un fragment de rocă preistorică, aleargă de la o cursă la alta întrebînd, insistînd, fără să se înțeleagă unii pe alții, ori să mai priceapă ce li se răspunde. Aceeași întrebare se repetă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
informații, un ceferist răspunde mereu la telefon că toate trenurile merg normal. Aura scoate o plăcintă din geantă și începe s-o mănînce, bucuroasă că a rămas singură în compartiment. Își descalță pantofii și-și întinde picioarele pe canapea, strîns lipite, aproape încordate, așa cum stă pe pat seara cînd citește și-l simte pe Radu apropiindu-se, știind că mîna lui, pornită într-un gest de atingere, se va plimba în sus, dezgolind totul, cu calm, aproape cu migală, trădînd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în scrumieră. Privirile celor doi se întîlnesc, înfruntîndu-se. Prefer bricheta spune Maria scurt și-și aprinde țigara, apoi menține flacăra pentru Mihai. Doamne, ce comod poate fi! oftează ea cu plăcere, după ce trage cîteva fumuri, cufundată în fotoliu, cu picioarele lipite, ridicate puțin să se sprijine de stinghia mesei, începînd să miște încet, într-o parte și-n alta, fotoliul. Mihai toarnă din nou vodcă în pahare. Un nes? întreabă spre Maria. Am și cafea, dar cu năut. Nes încuvințează Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mă jur că nu mi s-a mai întîmplat... Te rog! șoptește Mihai, scurt, ca un ordin, simțindu-se luat peste picior. Iartă-mă! clătină din cap Cristina, lăsîndu-se încet într-o parte, să lunece de pe trupul lui Mihai, rămînînd lipită cu spatele de elemenții caloriferului. N-aș vrea să-ți spun că-mi pare rău pentru venirea mea aici, zice privind în tavan -, dar știu c-or să mă doară profund cele întîmplate. Ori ești un prost, dar prost cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe genunchii tînărului, atingîndu-i lung obrazul cu palmele, șoptindu-i, în atingerea buzelor, crîmpeie de vorbe frumoase. Ce-ar fi să renunțăm la spectacol? o întrebă Vlad, pornind motorul, zorit de claxonul microbuzului. Cum vrei tu, Vlad, răspunde Paula, rămînînd lipită de umărul lui numai să nu se supere prietenul tău. Uite un plug! se bucură ea copilărește, arătînd cu mîna întinsă înainte, departe. Avem noroc. De ce? se necăjește Vlad. Putem zăbovi, la întoarcere, aici, la restaurant, să bem o cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de trup, numai că, în timp ce amputarea piciorului feminin atrăgea inexorabil ochiul spre locul unde membrul tăiat ar fi trebuit să se îmbine cu fofoloanca moale și parfumată, piciorul masculin era solid și impulsiv, lovind o minge de rugby invizibilă, înghețată, lipită exact de vârful ghetei lucioase. Lăsa impresia că fusese amputat tocmai când executa o lovitură peste șirul de clădiri și magazine de vizavi, către Clubland. În jurul piciorului se găseau centuri de susținere, suspensoare, șosete, jartiere, bentițe, tricouri, alte șosete, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în trecut mamei ei. Pe lângă vulpișoarele de o frumusețe orbitoare, sunt și unele mai puțin frumoase, chiar urâte. Dar și acestea sunt de treabă și au inima de aur. În povestirea Vulpea urâtă, eroina, întâlnindu-se cu un învățăcel sărac lipit pământului, decide fără ezitare să-l ajute material. În scurt timp, viața lui se schimbă radical. Are haine cât se poate de scumpe și de frumoase, delicatese la masă și o casă spațioasă și luxoasă. Învățăcelul însă, fără pic de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
urmare a pătrunderii litografiei din Occident, picturile în stil chinezesc specifice Anului Nou au început să iasă din modă. Decupaje din hârtie În perioada Sărbătorii Primăverii, în majoritatea localităților din China, pe geamuri, pe porți sau pe pereți se văd lipite pretutindeni decupaje din hârtie, de diferite mărimi și reprezentări, ce accentuează și mai mult atmosfera de sărbătoare. Decupajele sunt, de asemenea, o formă de artă populară dintre cele mai îndrăgite în China. Potrivit cercetătorilor etnografi, urmele acestei arte pot fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
trucau americanii alegerile din 2000, el ar fi ieșit președinte. Merită să ne gândim puțin ce s-ar alege de România dacă o scrisoare ca aceasta către ambasadorul SUA sau al altei țări ar fi trimisă de șeful statului. Săraci lipiți ecranuluitc "S\raci lipi]i ecranului" Pe undeva, prin vreun sertar, am o hârtie care o fi început deja să se îngălbenească: o adeverință de la Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității că n-am avut nici o treabă cu Securitatea. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
această împerechere perfectă a grotescului cu sinistrul care este Miticul nostru românesc, Corleone Dragomir: „Păi, ce, dom’ne, eu am numai 10.000 de euro? Hă, hă, am mai mult”. Apoi, cu un rânjet: „Da’, știți ce? Sunt sărac, sărac lipit pământului”. Ca și legea deconspirării Securității, legea declarării averilor a devenit un circ moral. Declaranții pe care i-am văzut la televizor vor să fabrice o impresie de normalitate, cu folos electoral: suntem toți, dragi compatrioți, nici prea bogați, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
The dizzy little giant 12 Principiul disperării 16 Râsul morții 20 Din Jurassic Park în Dracula Park 25 Imunitate pentru crimă? 29 Singurătatea Americii 34 Baronii NATO 38 Pâinea lui Dumnezeu 43 Marea Ciordeală 45 Menstruație la cap 48 Săraci lipiți ecranului 53 Sindromul Huta Certeze 58 Momânia 62 Normă și noimă 66 Juzii corupți 68 Timpul nerușinării 72 Prof. univ. dr. Beuran - Elena Ceaușescu la pătrat 77 Cultura ca pistol-mitralieră 82 Certificat de înger pentru Dracu 86 Non omnis moriar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
aflat asta, m-am liniștit. Tata se trezise de-a binelea, ne-a tras sub tocul unei uși (tata se pricepea foarte bine la ce trebuie făcut când e câte-un cutremur), ne sprijinea cu brațele și am stat acolo lipiți unul de altul, mult, mult de tot, până când obiectele s-au potolit, trosniturile, tropăiala, clănțănitul, bâțâitul și bufniturile au încetat, lumina electrică s-a oprit, a rămas doar lumina lunii (o lună mare și roșiatică) și au început să tropăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
naturale tulburătoare. Mai întâi, când nici nu începuse să se întunericească, folosind aparatul de fotografiat al lui tata, am pozat patru picioare, două în dres alb, două fără dres, două ale Alexandrei Ștefănescu, două ale Magdalenei Dina. Ele, fetele, stăteau lipite una de alta pe marginea patului din camera mea, iar eu, rugându-le să zâmbească și prefăcându-mă că le fixez chipurile, am prins tot ce exista de la brâu în jos, mai ales ce se zărea sub fustițe. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dintr-o bucată de tencuială căzută, o barieră pe care pînă atunci o luasem drept o porțiune de perete, Însă acum vedeam că e de fapt un tunel blocat. Bucățile ce-l obstrucționau erau destul de mari și ascuțite și bine lipite una de alta, astfel Încît a fost nevoie de mult timp și efort pentru a-mi croi drum prin el și a descoperi, ascunsă În spatele lor, o nouă gaură. Aceasta era o deschizătură frumoasă, aproape circulară, care ducea, prin planșeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
un alt personaj din visurile mele, la fel de imaterial ca și poetul damnat care, cu o săptămînă În urmă, bătuse la ușa lui Sarah Bernhardt. Eram distrus. Otravă de șobolani, sau o iubire trădată. Toate lucrurile pe care le crezusem bine lipite și sigure se desfăcuseră din Încheieturi, și totuși, În mod ciudat, mă simțeam În egală măsură renăscut. Eram gata, cum se spune, să dau pagina. Acum, că Pembroke Books era la un pas de a deveni istorie, iar proprietarul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
relativ calmă, căci bombele căzute cu o jumătate de milă mai Încolo nu prea erau luate În seamă. Pe o bancă, un bătrîn sforăia de zor, iar la capătul adăpostului, doi Îndrăgostiți dormeau pe o saltea, cu brațele și genunchii lipiți. „Pentru maică-mea, Își spuse Rowe, ar fi și ăsta un vis urît: nici n-ar putea să-și creadă ochilor.“ Maică-sa murise Înainte de Primul Război Mondial, pe vremea cînd avioanele abia Începuseră să zboare, ca niște ciudate păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lentă, intrând în fața autocisternei. Arcul podului rutier se înălța spre orizont, rampa lui nordică ascunsă de dreptunghiul alb al unei fabrici de materiale plastice. Volumele intacte, rectilinii ale clădirii se îmbinau în mintea mea cu formele gambelor și coapselor ei lipite de scaunul din vinilin. Evident neștiind că ne îndreptam spre locul primei noastre întâlniri, Helen Remington își încrucișa și depărta picioarele, mișcându-și rotunjimile albe în timp ce coșurile înalte ale fabricii de materiale plastice rămâneau în urmă. Cu asfaltul fugind pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la dans. Era un cântec lent, penultimul de pe al doilea CD al albumului Mellon Collie and the Infinite Sadness. Refrenul era ceva cu „dead eyes, dead eyes, are you just like me“, dar cântecul se numea By Starlight. Dansam strâns lipiți unul de altul, mișcându-ne încet. De fapt, s-ar putea spune că ne îmbrățișam. La un moment dat, cu muzica trecând prin mine, cu corpul ei lipit de al meu, am închis ochii și am sărutat-o. Un sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
le poate spune. Cimeriana e ultima limbă a celor vii... e limba pragului! Aici se vine pentru a trage cu urechea la lumea de dincolo... Ascultați... Nu mai ascultați nimic, voi doi. Ați dispărut și voi, turtiți într-un colț, lipiți unul de altul. Ăsta e răspunsul vostru? Vreți să demonstrați că și cei vii au o limbă fără cuvinte, cu care nu se pot scrie cărți, nici înregistra sau aminti, dar care poate fi doar trăită, clipă de clipă? Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a întrerupt cursul normal al evenimentelor. N-o găsești. (O vei regăsi într-o expoziție: ultima operă a sculptorului Imerio. Pagina al cărui colț îl îndoiseși pentru a avea un semn se întinde pe una din bazele unui paralelipiped compact, lipit, lăcuit, cu o rășină transparentă. O umbră ca de arsură, de flacără eliberată în interiorul cărții, ondulează suprafața paginii și deschide în ea o succesiune de straturi, ca în nodurile scoarței de copac.) — N-o găsesc, dar n-are importanță, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
plecat din Oquedal n-a fost o zi fericită... Toți ochii indienilor sunt fixați asupra mea, ca ochii de copil privind la un prezent etern lipsit de iertare. Amaranta e fiica Anacletei Higueras. Are ochii migdalați, nasul ascuțit și nările lipite, buzele subțiri cu un contur ondulat. Eu am ochii asemănători, nasul la fel, buzele identice. — E adevărat că semănăm, eu și Amaranta? o întreb pe Anacleta. — Toți cei născuți la Oquedal seamănă între ei. Chipurile indienilor și ale albilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nimic, spune Amaranta, dar nu-și îndepărtează fața. — Și nasurile, spun eu, punându-mi nasul lângă al ei, puțin pieziș, încercând să fac să coincidă profilurile noastre - și buzele... un murmur cu gura închisă, pentru că și buzele noastre sunt acum lipite, sau, mai exact, jumătate din gura mea și jumătate din a ei. — Mă doare! - spune Amaranta, pe când o împing cu tot trupul pe saci și-i simt apăsarea sânilor și zvâcnetul pântecului. — Canalie! Animal! De asta ai venit la Oquedal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și noi doi în spate, Brandy și sora lui, ghemuite pe-o parte pe podeaua ondulată a platformei, scrâșnetul amortizoarelor, șuieratul drumului care-i întâmpina cu brațele deschise. Gropile ne fac tărtăcuțele să se lovească de podeaua camionetei. Mâinile stau lipite bine peste față ca să nu inspirăm rămășițele de rumeguș și balegă uscată răscolite. Ochii strânși bine din același motiv. Nu știam încotro merge, dar încercam să înțelegem. O curbă la dreapta, apoi una la stânga, apoi o porțiune lungă de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
concurență. A recunoscut, așa este, dar a repetat întrebarea: "Poți să-l aduci aici și pe Cocoș?" Ali Mehmet a zîmbit enigmatic, sau așa voia să pară. Era prima dată cînd zîmbea și era foarte ciudat, își ținea buzele strîns lipite, știa că arată îngrozitor fără dinți, și-și întindea gura cu un efort vizibil. "Dacă-l cunosc?!" Se depărta tiptil, îl auzi hodorogind într-o cămară și s-a întors cu o cutie de tablă în care se vindea halva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în timp ce țara geme și se destramă, furată și înjunghiată pe la spate. Sîntem de rîsul lumii, domnule dragă, de parcă am fi cîștigat la loterie un elefant, ne bucurăm, toată lumea ne știe cît de fericiți și norocoși sîntem, dar noi sîntem săraci lipiți și nici n-avem unde și cu ce să-l ținem. Ba se mai întoarce prin odaie și ne sparge și bruma de lucrușoare pe care le aveam!" Vorbea ca un mahalagiu sau ca un vătaf de moșie, amestecătura avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]