4,922 matches
-
folcloric, substratul distilat slujesc un vizionarism cu vîrtuți inițiatice, chemînd În sprijin, În seriaDoinelor (dăina), „cuvîntul adamic” (cf. Theodor Codreanu) pentru a ajunge, pe urmele lui Eminescu, la adevărul din inimă, nu la cel mortificat. Cum bine se știe, Întreaga lirica a lui Cezar Ivănescu stă sub metaforă rodirii și obsesia morții, Îndemnînd la exerciții de exorcizare prin repetiție; sau, altfel spus, celebrînd rodirea morții (cf. M. Mincu). Poezia devine terapie (soteriologie), Îmblînzind spaimă de moarte: „Vorbind despre moarte mă simt
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
e personificata, cutremurul extincției se Îmblînzește, trecut printr-o intimizare care seamănă a identificare; spaimă devine extaz. Ființă tragică („De ce cu moartea te-ndrăgesti mereu?”), poetul descoperă că Moartea e chiar Iubita. Spectacolul tinereții, al vieții e permanent amenințat; vitalitatea acestei lirici se autosubminează, Înregistrînd cu finețe jocul stărilor de suflet, avînd ca poli efemeritatea și eternitatea. Credem că Hristu CÎndroveanu avea dreptate notînd că poeziile lui Cezar Ivănescu sînt contraimnuri. Poetul deplînge destructurarea materiei (conștientă de sine), realizează miracolul existenței că
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
deplînge destructurarea materiei (conștientă de sine), realizează miracolul existenței că neîntinare, procesualitatea și zvîrcolirile ei, nașterea și extincția, invazia răului și a Întunericului, dărnicia și risipă - toate că variațiuni cuibărite Într-o aceeași temă: implacabilul sfîrșit și reîntemeierea vieții. În lirica să, Rodul rămîne simbolul tinereții eterne iar crezul poetic Îmbracă gestul sacrificial. Prin repetiție motivică și reluări obsedante, Cezar Ivănescu riscă impresia de monotonie. Un Baaad fictiv, simțit că real, de neevitat, În care respirăm un aer bacovian („tot Pămîntul
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
și-a domolit furiile temperamentale, rămînÎnd senina și sfîșietoare totodată. Descoperim aici atitudinea mioritica; poetul elimina suferință, Isi vindeca spaimă de urît doinind: „Doina o Îngîn și-o uitu”. Grefele de poezie populară În registrul bocetelor și colindelor fortifica această lirica (care, rămînÎnd doar „de inimă albastră”, s-ar fi anemiat). Or, Cezar Ivănescu actualizează doina și ne reamintește efectul ei cathartic pentru sufletul românesc; Încercat În timp de atîtea potrivnicii, el Își află aleanul În Doina: „alina-m-oi cu
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
sfidînd, cu o sinceritatea Împinsă la paroxism și Într-un decor ce trimite la austeritatea monahala, fluctuațiile modei. Dealtfel, poetul ignoră ceasul modelor; ca dovadă, desi spiritele firave, alertate de mareele modei au expediat doina În sala de reanimare a liricii, dezinteresîndu-se de soarta ei, Cezar Ivănescu o cultiva. În consecință, el respinge risipă verbală și evită arborescenta lirica. Așa cum s-a mai spus, recuzita să nu e săracă ci esențială. Într-un moment poetic care traversa canonada antilirică, poezia lui
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
Dealtfel, poetul ignoră ceasul modelor; ca dovadă, desi spiritele firave, alertate de mareele modei au expediat doina În sala de reanimare a liricii, dezinteresîndu-se de soarta ei, Cezar Ivănescu o cultiva. În consecință, el respinge risipă verbală și evită arborescenta lirica. Așa cum s-a mai spus, recuzita să nu e săracă ci esențială. Într-un moment poetic care traversa canonada antilirică, poezia lui Cezar Ivănescu se Încarcă de afectivitate; ea este ruga fierbinte și sfîșietoare, o implorație deznădăjduita, o muzică tînguitoare
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
mari albii lirice. Sinteză ivănesciană Își subordonează aceste experiențe poetice, brodata pe canavaua unei concepții despre poezie. Lirismul sau curat și elevat, de o simplitate savanta, folosește un sever filtru cultural, poetul-receptacol impunînd tocmai prin forță originalității. Sub cupola acestei lirici, amestecînd mulți afluenți și folosind tipare de Împrumut, răsună doar o coardă, forînd Încăpățînat cîteva teme, Întoarse obsesiv spre tensiunea conceptelor antitetice: iubirea și extincția. Cezar Ivănescu nu este un colonist, anexînd universului sau liric noi teritorii; nu este, În pofida
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
elegiacdramatic, scenariul liric Înaintează În moarte și Împăca, aproape neverosimil, calmul contemplativ cu trăirea paroxistica. Instinctul thanatic lucrează, acea aglutinare de motive suporta un filtru cultural, infernul conștiinței și starea virginala, ascultînd „sunetul original” și muzica genezica, alimentează o gîndire lirica aflînd În rod chiar coexistența contrariilor: „perfectul rod ce-i moartea”. La „ceasul cărnii bolnave”, poetul vrea să iasă din temnița sinelui și acest ecou baladesc, de o naturalețe rafinată, Întreține vraja orfica și, În același timp, obsesia lutului sexualizat
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
sine se propunea comunismul. Om vechi, dar nu învechit - deosebirea este enormă - omul vechi bucurându-se de simțuri nepoluate. Potrivirea dintre omul vechi și poet are tradiție: ambii evocă. Dintru început, apoi pe mari întinderi, înainte de a ruspeta revendicativ/vindicativ, lirica lui Petre Stoica a fost una de evocare a dulcii lumi vechi, părintească, bunicească, orășenească, dar nu metropolitană. Nu e de mirare, atunci, că poemul care deschide culegerea se intitulează Reședința de plasă. într-o asemenea ambianță "Lângă monumentul cu
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
adevăruri pline cu praf de strănutat." Semnificativ, poezia se intitulează Semnalmente, și nu Portret. Deriziunea merge mai departe într-un Interviu văduvit de toate sublimitățile de ocazie. Vivacitatea, o hugoliană capacitate de cuprindere și mistuire dezleagă în parte secretul acestei lirici concomitent lineară și scăpărând de multiplicitate, într-un concurs de contrarii, răspunzând cu fidelitate nativului în Vărsător. Lectorul este nutrit cu un prozaism de cea mai vie coloratură, un patent al scriitorului în postura sa de Ianus, obiecte vivante aduc
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
noștri dragi". Autoportretului de mai înainte i se substituie altul, de asemenea tragic: " Acum sunt un bătrân ponosit căruia la bufet/ sătenii îmi spun ironic trăiască domnu poet/ nu eu mi-am ales o asemenea meserie/ sunt victima parcelor." Dacă lirica de bătrânețe a poetului este mai densă, cea de tinerețe pulsează de senzualitate, cochetând doar cu grotescul care mai încolo va domina cu autoritate, goyesc, necruțător, înveșmântându-l în roba judecătorului. Este o corecție la modestia afișată, în care un
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
caută soluții pentru salvarea patriei/ a dulcei noastre patrii căzută pradă/ relelor provocate de postmodernism// înainte de finalul pedagogiei nocturne/ foștii navigatori pe smârcuri insondabile/ îngână aria măgarului castrat" (Talk-show). Probabil că aici atingem ceea ce trebuia spus de la început: angajarea acestei lirici, dincolo de orice partizanat și astfel artistic cu atât mai eficientă. Căci nimic nu este întâmplător în această recoltă de multe cicluri, altfel dăruite celei mai pure gratuități, jocului, liberei risipe, năstrușnicelor combinații, curioaselor teme și unei subterane muzici care o
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
Spargerea "figurii lumii" intră în atribuțiile sale fundamentale. Acest proces e însoțit, repetă Doinaș, de instaurarea unei noi semantici a realului provenit din descompunerea standardului obișnuințelor. Pentru definirea subiectului liric sînt relaționate două ipostaze umane: cea a primitivului și cea lirică. Apare astfel ideea originarității liricului și cea a preeminenței acestuia în condiția umană. Condiția poetic-lirică se ghidează și se constituie din activitatea imaginației. Congenere imaginației sînt sensibilitatea și spontaneitatea. Toate acestea au menirea smulgerii aparatului cognitiv originar din automatismul formulelor
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
excepție: Eminescu. Despre el a scris șase cărți pe care le-a integrat sub titlul de „Filozofia culturii”: Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian (2003). Libertatea metafizică eminesciană (2005) și Deschideri metafizice În lirica eminesciană (2007), Eminescu sau dincolo de absolut (antologie, 2010). O a șaptea, În haine tipografice sărbătorești, menită criticilor și cititorilor rafinați, iubitori de esențe: Luceafărul sau treptele spiritului hyperionic (2010) (distinsă cu Premiul național „Mihai Eminescu”, ediția XX, 2011). Este aproape
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
Într-o introducere de autor, intitulată Arhetipul sinelui eminescian, acesta se află În căutarea nucleului originar activ al poetului Eminescu, pe care Îl găsește În acele cuvinte repetitive „ce exprimă totodată chintesența operei respective”. Beneficiind de largi deschideri În orizontul liricii universale, George Popa este capabil să facă unele apropieri memorabile care sporesc valoarea poetului nostru, deși comparația nu are propriu zis acest scop . „Asemenea cuvinte, observă George Popa - sunt, de pildă, sacrul și eternul pentru Hölderlin, melancolia pentru John Keats
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ființă intermediară Între om și zei - În universul Elegiilor duineze, zeul muzicii În Sonetele către Orfeu”. La Eminescu autorul studiului descoperă trei cuvinte cheie : dor, armonie și sfânt, din simbioza cărora rezultă un altul - „luceafărul, care constituie leitmotivul definitoriu În lirica eminesciană”. Identificat În toate etapele creației sale, Într-un paralelism sugestiv cu celelalte cuvinte menționate, el apare totuși ca o culme a stării spirituale, Înnobilând astfel realitatea și conferindu-i prin artă valoare transcendentă. Pe de altă parte, Eminescu Înregistrează
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
spațiu, Încât conceptul ca atare cuprinde În haina lui multe semnificații. Poet el Însuși - și Încă de marte altitudine - George Popa atribuie „spațiului”conotații diverse și adesea neașteptate. Astfel, „spațiul cel mai dinamic din câte au fost vreodată zugrăvite În lirica universală”, dar „incaptabil”, datorită semnificației sale particulare „este metafora plastică a dorului unei ființe superioare”. Aceasta transpune poetic drumul Luceafărului către Demiurg. Altfel spus, de această dată Demiurgul este văzut ca entitate (situată spațial mai În adânc) și nu ca
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
dintre cei mai harnici și mai talentați traducători din literatura maghiară, comparabil cu Ion Chinezu, criticul de la Gând românesc sau cu mai tânărul său coleg de generație Eugen Jebeleanu. A fost și premiat în două rânduri pentru excelența traducerilor din lirica maghiară. Antologia centenară, alcătuită cu pricepere și cu întinsă informație istorico-literară, se încheie într-un fel de postfață cu un mănunchi de necrologuri, sensibile și emoționante rostite în acel început de primăvară a anului 1994, când poetul "podișului someșan" a
Antologie centenară by Ion Buzași () [Corola-journal/Imaginative/9978_a_11303]
-
LIRICA ÎNCHISORILOR Tezaurul Cultural al țării noastre a beneficiat de aportul substanțial al scriitorilor români care au ales calea exilului, desfășurând o prodigioasa activitate publicistica departe de meleagurile natale. Ei au părăsit țara în valuri succesive, unii, cei mai fericiți, înaintea
Contributia Exilului Litear la Patrimoniul Cultural al Romaniei. In: Editura Destine Literare by george Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_304]
-
Carpații, Nu ne căutați pricina, codrii, doinele-s cu noi; Numai dorul ne apasă navigând prin emigrații Și ne pierdem după soarta, printr-al timpului șuvoi... (Exodul) Așadar Poetul există Într-un cerc de efluvii astrale emanate de personalitatea să lirica, stăpân pe o imensitate de cuvinte urcând pe creste de timp, pentru că nici cu divinitatea nu stă deloc rău. Din arsenalul profesiei de a trăi sacul acela imens care Îi stă la dispoziție proband capacitatea de a cerne binele de
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
toate marile scene lirice ale lumii Între nașterea lui Giuseppe Verdi (1813) și cea a lui Giacomo Puccini (1858) este o distanță de 45 de ani. Când în mai 1884, la Milano, la Teatro dal Verme se joacă prima lucrare lirica pucciniană, Le Villi, G. Verdi scrisese deja majoritatea operelor sale, inclusiv Aida (1871). La mare distanță vor urma Otello (1887) și Falstaff (1893). După Le Villi, G. Puccini scrie opera Edgar (1889) - deci după experiența Otello - și, în același an
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Rausa/Giuseppe - Storia dell’opera italiana, ed. Bruno Mandori, Pavia, 2000, p 510. footnote>. De fapt, Manon - ca și Madama Butterfly mai târziu- ia rețeta aplicată de Verdi în Otello - o primă jumătate de act dramatică și o a doua lirică, dominată de iubire. Agitația studenților și sosirea diligenței urmate de dialoguri și apoi, duetul între cei doi indrăgostiți, amintește de duetul dintre Elisabeta și Carlo, din primul act al lui Don Carlo<footnote Idem, Dorsi, Fabrizio / Rausa/Giuseppe - Storia dell
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
culturale’’. Atragem atenția că eseul a apărut, pentru prima oară, în Revista Fundațiilor Regale, afirmația fiind valabilă pentru perioada interbelică, înainte de ,,obsedantul deceniu’’ stalinist, reconfirmată, apoi, abia în anii’70-’80 ai secolului XX. În viziunea lui Vladimir Streinu, alături de lirica filosofică și de cea erotică, al treilea factor intrinsec al operei eminesciene care asigură popularitatea acesteia este inspirația națională. Unii pseudoelitiști de astăzi și ignoranți de toate vârstele - considerăm noi - strâmbă, aproape sigur, din nas la o aserțiune atât de
Epilog deschis EMINESCU – Românul Absolut [Corola-blog/BlogPost/93779_a_95071]
-
poet, prozator sau critic, sau toate la un loc) este o problematică pe cât de spinoasă, pe atât de fascinantă, chiar și după un secol și jumătate de la apariția operelor sale”12. Alți autori români vor transpune la rândul lor din lirica acestui mare scriitor american, desigur având în fața ochilor, traduceri franțuzești: T. Maiorescu, I.L.Caragiale (The Devil in the Belfry)13, Al. Macedonski 14 și, desigur, Eminescu. În acest context, reamintim o povestire tipărită de controversatul Octav Minar în cartea ”Eminescu
În jurul unei traduceri eminesciene din Samuel Langhorne Clemens [Corola-blog/BlogPost/93816_a_95108]
-
la vârsta de 12 ani. 17 iulie - mezzosoprana Venera Rogozea, prim-solista a Operei Naționale București Mezzosoprana Venera Rogozea, prim-solista a Operei Naționale București, a murit la vârsta de 99 de ani. Venera Rogozea a făcut parte din viața lirica bucureșteana alături de nume mari precum Dinu Bădescu, Mircea Lazăr, Arta Florescu, Maria Snejina, Dora Massini, apoi Zenaida Pally, David Ohanesian, Valentin Loghin, Elenă Cernei etc. Vocea să metalică, puternică și egală în toate registrele i-a permis să abordeze roluri
CRONOLOGIE: personalităţi române decedate în 2012 [Corola-blog/BlogPost/93845_a_95137]