282 matches
-
în opoziție cu toate celelalte stiluri funcționale, termenii de diferențiere fiind artistic/nonartistic. Domeniul de manifestare este sfera esteticului; comunicarea artistică este definită prin funcția poetică (estetică/stilistică), prin finalitate dublă (cunoaștere artistică și delectare estetică), prin convenționalitate (ficționalitate și literaritate a discursului). Textul literar este permisiv în raport cu toate celelalte stiluri funcționale (cele mai diverse tipuri de discurs și de limbaje specializate sunt „absorbite“ în scriitura operei literare). Comunicările specifice sunt scrise sau orale (folclorul literar, spectacolul teatral - formă sincretică a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
artistic, liantul fiind manierismul baroc care în premieră punea în contact Estul și Vestul. Moștenind antichitatea greacă, și Bizanțul și Roma, autorii baroci în aria romanică au avut în cea mai înaltă măsură conștiința de sine a scriitorului, obsesia formei, literaritatea discursului. Astfel, Nicolaus Olahus, Miron Costin, Neagoe Basarab sau Dimitrie Cantemir convoacă în textele lor un conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
trimite chiar dincolo de jocul empatic al personajului. Nevoia de a fi în mintea celuilalt este, într-un sens, cum o arată Jean-Jacques Lecercle, unul din impulsurie vii ale umanului, satisfăcut în literatură. Intră, de aceea, între indicii de ficționalitate, de literaritate, semnificînd mai larg ieșirea din "solipsismul nativ", trecerea barierei alterității: " Cred că literatura este unul din rarele mijloace pe care le am de a ieși din solipsismul meu nativ, de a pătrunde în ceea ce este prin definiție impenetrabil: conștiința celuilalt
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
special scrisorile către Emil Brumaru, arată efectele imposibilei evadări a autorului din cultura care l-a agresat și continuă să îl agreseze, firește cu voie. Din dulce-amăruia captivitate a autorului într-un univers de poeme și câte alte forme anexate literarității hrăpărețe iau naștere, spre exemplu, lamentațiile amorțite (încă) de o păguboasă tandrețe ale celui ce se mărturisește suferind de un acut "Bovarism al laboratorului. Iată-mă, în halat alb, supraveghind mitocondriile. Privind sferele vii prin microscoape electronice. Rezolvând ecuațiile reduplicării
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe ideea că "în arta contează nu conținutul, ci formă, ca primordială este teatralitatea ca atare", comentează Angelina Roșca [p.16]. Teatralitatea este un ansamblu de elemente specifice care valorifica potențialitatea vizuală, auditiva, expresiva a fenomenelor 149. Dacă conceptul de literaritate este specific exclusiv procedeelor literare, conceptul de teatralitate se raportează la o mare diversitate de referințe, în afară sferei directe de teatru, având un sens metaforic larg care ține de theatrum mundi (teatrul lumii, teatrul operațiilor etc.) și un sens
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
La parure, p.227]. 147 În opinia lui Cesare Pavese, "personajul este o concepție teatrală, si nu specific narativa" [apud Tiutiuca, p.230]. 148 Introducerea conceptului de teatralitate este comparată de Claude Amey [1998, p.67] cu introducerea conceptului de literaritate, creat de R.Jakobson în 1919 pentru a desemna structura și funcționarea faptului literar. 149 R. Barthes califica teatralitatea că densitate de semne constituite din "artifices sensoriels, gestes, tons, distances, substances, lumières, qui submerge le texte sous la plénitude de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
polifonică a lui Dostoievski) reintroducea realitatea, istoria și societatea în text, privit ca structură complexă de voci, conflict dinamic de limbaje și stiluri eterogene. Deși calchiere a dialogismului bahtinian, intertextualitatea Juliei Kristeva închide din nou textul, prins prizonier doar cu literaritatea lui esențială (ibidem,129). Aceeași observație asupra punctelor slabe ale definirii kristeviene a intertextualității va fi formulată câțiva ani mai târziu și de Anne Claire Gignoux, profesor la aceeași universitate: "definiția intertextualității [vezi supra, prima pagină a prezentului capitol, despre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Există diferența între surse dovedite, indecise și respinse (ibidem, 34). Critica surselor a apărut la început ca un instrument, printre altele, care ajuta la înțelegerea textelor, în timp ce intertextualitatea a apărut ca esențială pentru scriitură, ca și pentru lectură, angajând chiar literaritatea textelor. Critica surselor a pierdut teren, în pofida importanței pe care o avea pentru critica literară, din cauză că devenise cam elitist-universitară consideră cercetătoarea într-o societate care se democratiza tot mai mult și în care cititorul " ordinar " dovedea resurse comprehensive și predispoziție
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
altul pentru înțelegerea tuturor semnificațiilor aseamănă intertextul cu mitul. Nu există gest singular, ci act ritualic: proiecția în sacru se realizează prin repetare. De aceeași manieră, nu rămâne izolat un text care dovedește că ascunde în paginile lui urme pretextuale. Literaritatea, dificultatea lecturii non-lineare, este condiționată de raportarea unui text la cele dinainte. Literaritatea echivalează sacrul din registrul mitului. Permutarea de texte produce energii, în spațiul textual, care evocă tama eliadiană. În punctul de convergență mit-intertext mai descoperim un alt element
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ci act ritualic: proiecția în sacru se realizează prin repetare. De aceeași manieră, nu rămâne izolat un text care dovedește că ascunde în paginile lui urme pretextuale. Literaritatea, dificultatea lecturii non-lineare, este condiționată de raportarea unui text la cele dinainte. Literaritatea echivalează sacrul din registrul mitului. Permutarea de texte produce energii, în spațiul textual, care evocă tama eliadiană. În punctul de convergență mit-intertext mai descoperim un alt element important, și anume labirintul. Gândul cititorului, prin mișcarea lui în lectura tabulară, descrie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
texte produce energii, în spațiul textual, care evocă tama eliadiană. În punctul de convergență mit-intertext mai descoperim un alt element important, și anume labirintul. Gândul cititorului, prin mișcarea lui în lectura tabulară, descrie un traseu dedalic. Dificultatea lecturii constituie semnul literarității, iar imaginea reprezentativă este dedalul. Labirintul se prezintă ca marcă a intertextualității și a mitologicului, deopotrivă. 2.3.2. Repetarea Prezența intertextului implică re-Creația. Repetarea este a doua caracteristică majoră a mitului. Prin repetarea Cosmogoniei, are loc generarea lumii și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie (Eminescu: 2011, II, 35). După cum o observație pertinentă (vezi citat supra) sublinia, sunt atâtea situații în care, în lipsa competenței lectorului, se pierde din dimensiunea hipertextuală a literaturii, deci și din literaritatea cărților. (S6g) Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu (Eminescu: 2011, II, 46). (S6h) Dar vei fi băgat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Waters scrie veritabile thriller-uri inspirate de istoriografie!), cea de-a doua este mult mai consecventă cu respectarea adevărului istoric (deși numeroși comentatori i-au reproșat lui Gregory anumte "erori" de cronologie cam bizar, judecînd după natura necondiționat flexibilă a literarității!). Se poate observa că preocuparea Philippei Gregory (născută în Kenya, în 1954, dar crescută și educată în Anglia) pentru istoria britanică a dus, de-a lungul timpului, la conturarea unei opere epice impresionante prin dimensiuni și, deopotrivă, prin succesul de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
The Golden Notebook/ Carnetul auriu, publicat de autoare în 1962 (și tipărit recent, la Polirom, într-o frumoasă versiune românească*) a rămas drept arhetipul prin excelență al scriiturii unde principiul ideologic-social depășește, prin importanță, toate celelalte posibile ramificații simbolice ale literarității. Textul creio nează povestea scriitoarei Anna Wulf care deține patru carnete cu informații/analize mai mult sau mai puțin introspective despre viața ei. Carnetele au culori metafo rice: negru (segmentul narativ referitor la experiența Annei în Africa), roșu (fragmentul despre
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
senzația că ar fi "bîntuit", fie și în subsidiar, de compulsii teoretice implicite!). Într-un anumit sens, el vrea să surprindă însăși esența literaturii, elementul absolut de identificare a textului artistic, structura sa bazică și indivizibilă, numită odinioară, de către formaliști, literaritate. Ce este literaritatea? Prozatorul răspunde indirect prin jocul simbolic al alternanței lumilor din roman că ar fi tocmai abilitatea de a investi realul anodin cu semnificații transcendente, de a atribui "fizicului" valențe "metafizice", de a transfigura materialitatea brută cu ajutorul învăluirilor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fi "bîntuit", fie și în subsidiar, de compulsii teoretice implicite!). Într-un anumit sens, el vrea să surprindă însăși esența literaturii, elementul absolut de identificare a textului artistic, structura sa bazică și indivizibilă, numită odinioară, de către formaliști, literaritate. Ce este literaritatea? Prozatorul răspunde indirect prin jocul simbolic al alternanței lumilor din roman că ar fi tocmai abilitatea de a investi realul anodin cu semnificații transcendente, de a atribui "fizicului" valențe "metafizice", de a transfigura materialitatea brută cu ajutorul învăluirilor eterice, derivate din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
surprinzător, în măsura în care se știe de-a lungul timpului, "orientările din poetică au fost intim legate și influențate de direcțiile lingvistice atât sub aspect metodologic, cât și sub aspect doctrinar, în special privind principiile generale care au stat la baza considerării literarității înseși"40, obiectivul poeticilor lingvistice fiind "să smulgă poeziei secretul ei la nivelul cel mai intim: acela al limbajului"41. Canonul textual lingvistic devine, astfel, mai mult decât o simplă cale spre canonul literaturii, înțeles ca un canon estetic, o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întregului text. Înscris repetat, "Apelăm la text" e, în lectura Autoarei, marcajul imperativ semnalând autoritatea incontestabilă a mărturiei contemporane: " Ce sosiră asupra noastră cumplite acestea vremi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji și suspinuri". În tratarea literarității, există o referire fugitivă la "expresivitatea involuntară", ce ridica intenția la rangul standardului fix de evaluare a literaturii vechi. Formula era restrictivă cu păcat, spun și azi, întrucât cel ce-o lansase părea să fi uitat explicitele declarații de efort
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
noastre stau sub semnul istoriei încercate și nu e nimic reprobabil în această constatare persiflată deseori în contemporaneitate -, încât nu doar oamenii, ci și scrisul e "supt vremi". Epoca veche presupune, astfel, un cititor rafinat, capabil să deceleze mecanismul declanșării literarității în texte în general cu altă destinație decât cea estetică, prin urmare e un teritoriu inaccesibil cititorului comun, pentru că presupune coduri culturale pe care acesta, de regulă, nu le stăpânește. Mentalitatea medievală prelungită în spațiile orientale sau periferic orientale care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
devenire (comune și postmodernismului) va face imposibilă analiza scriiturii ca obiect încheiat, finit și care poate fi studiat cu referire la mijloace sau instanțe exterioare ei înseși. Astfel, scriitura va fi surprinsă în propriul său spațiu, desemnat de conceptul de literaritate. În plus, practica ei va fi definită la nivelul textului, iar teoria scriiturii textuale se desfășoară în dinamica practicii. Din moment ce conceptul istoric de literatură nu mai poate fi acceptat, se propune o "ruptură textuală" funcțională, care să înceapă de la o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
64. 319 Maingueneau îl citează în sprijinul acestui argument pe P. Macherey (A quoi pense la littérature?, PUF, Paris, 1990, p. 426), care consideră că "nu există tipuri pure de discursuri, ci amestecuri al căror grad de "filosoficitate" sau de "literaritate" depinde de fiecare dată de definiția și de forma de identitate elaborată în funcție de cadrele propuse într-o epocă dată și în funcție de remanierile suportate de aceste cadre în actul scriiturii". Afirmația ni se pare pertinentă și aduce în cadrul discuției, pe lângă ideea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
asemenea, mâna joacă un rol important în economia simbolică a compoziției, ea constituie suportul acestui chip care preia gesticulația dubitativă într-o crispare reliefată prin cuta dintre sprâncene și comisura buzelor, menită să sugereze o judecată pesimistă, rebarbativă. Și aici, literaritatea titlului constituie protativul temei simboliste ghidând lectura. Filip Marin făcea obiectul unor contestări vehemente în epocă din partea unor critici de artă precum Tudor Arghezi, care-l punea pe același loc cu Kimon Loghi și Costin Petrescu 320, disociindu-l sanitar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și problema statutului pe care-l are textul sau discursul jurnalistic. Nu știm însă dacă era atâta nevoie să reiterăm, poate pentru cei veniți mai târziu în spațiul literar, miezul dezbaterilor asupra literaturii de frontieră, și asta pentru a justifica literaritatea, pentru a omologa estetic producția jurnalistică a unor autori (e drept, în discuție nu este un autor oarecare, ci un scriitor). În fond, fără să o numească efectiv, demersul din Tudor Arghezi. Discursul polemic se prevalează de ceea ce Tudor Vianu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
glosează inteligent în marginile estetizării violenței la Arghezi, pentru a nu mai vorbi de subtila poetică a violenței în pamfletul arghezian sau de strategiile retorice descoperite în articolul de tip "manifest" ori în "scrisoarea deschisă" (căreia îi sunt reabilitate "atributele literarității"). Tudor Arghezi. Discursul polemic e un studiu de o subtilitate evidentă, o combinație elegantă între atitudinea impresionistă și critica de factură preponderent psihanalitică, un discurs care frecventează cu energie analitico-sintetică straturile freatice ale textului arghezian, acea construcție despre care ni
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
varii vectori externi (persoane, lucruri, stări etc.). Numai că o atare dimensiune polemică, instalată până acum într-un spațiu bipolar, se desăvârșește doar în prezența unui al treilea pol, cel ce se constituie drept martor indispensabil al conflictului. În contextul literarității, polemica își aproprie satira și pamfletul în urma unei întâlniri fecunde dintre homo violens, homo aesteticus și homo eticus, pentru a deveni astfel un discurs al scriitorului preocupat de soarta cetății. În același timp, dată fiind dinamica aleatorie și spontană a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]